Predică audio la Duminica a II-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

Săptămâna Pătimirilor și Învierea Domnului, la Iosefin

În zilele Săptămânii Pătimirilor, sute de credincioși și-au îndreptat pașii spre biserica noastră, pentru a-și mărturisi păcatele și pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine, dar și pentru a participa la sfintele slujbe specifice acestei impresionante perioade a anului bisericesc: Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și Liturghia sfântului Vasile cel Mare, Deniile, Punerea în mormânt și Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos.

Cântările bisericești de la strană și corale, de o frumusețe deosebită, lecturile evanghelice, cuvântul de învățătură rostit în fiecare seară de un preot slujitor, sunetul de toacă și credincioșii de toate vârstele, închinându-se cu evlavie la Mormântul Domnului, împodobit cu epitaful adus de la Muntele Athos și cu multe flori albe, înconjurarea bisericii în cadrul rânduielii Prohodului și trecerea pe sub epitaf, la intrarea în sfântul lăcaș, au creat o atmosferă înălțătoare și emoții izvorâtoare de lacrimi.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 24:00, s-a auzit chemarea solemnă: „Veniți de luați lumină” și corul a început să cânte „Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule…”, în dangătul clopotelor, urmate de citirea sfintei Evanghelii, de inegalabilul tropar „Hristos a înviat…” și de un scurt cuvânt de învățătură.

Noaptea de Înviere a transformat piața din fața bisericii într-o adevărată feerie, lumânările și candelele aprinse cu Sfânta Lumină primită de la Ierusalim luminând chipul credincioșilor veniți cu miile, pentru a cinsti cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și pentru a da glas bucuriei negrăite că, dacă Hristos a înviat, și noi vom învia.

A urmat, apoi, tradiționala procesiune pe străzile din jurul bisericii, cu o scurtă oprire, pentru a depune candele și a cânta „Hristos a înviat…”, la crucea eroului Constantin Zăbulică, împușcat în decembrie 1989. Procesiunea s-a încheiat cu săvârșirea Utreniei Paștilor, la finalul căreia fiecare credincios a plecat spre casă cu Sfânta Lumină și  o caserolă cu „paști” ( pâine binecuvântată, stropită cu vin).

La sfânta Liturghie din ziua praznicului, biserica a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor, copii, tineri și vârstnici, veniți să guste din frumusețea duhovnicească a acestei minunate sărbători și din potirul cu Trupul și Sângele Domnului, în armonia preafrumoasă a rugăciunii, a cântărilor pascale și a Pastoralei adresate de Părintele Mitropolit Ioan clericilor, monahilor și enoriașilor eparhiei.
   A doua zi a sărbătorii Paștilor am trăit-o tot întru bucuria Utreniei și a sfintei Liturghii, la finalul căreia am binecuvântat noile veșminte preoțești și diaconești, donate de bunii noștri credincioși.
   Ne-a dăruit, așadar, bunul Dumnezeu multe și negrăite bucurii duhovnicești în cele șase săptămâni de post și în zilele Săptămânii Pătimirilor și a rânduit să cinstim Sfânta Înviere după rânduială, în pace și creștinească comuniune cu preoții slujitori și vrednicii credincioși ai Bisericii noastre.

Ajută-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, să trăim mereu în lumina sfintei Învieri, să avem bucuria sfintelor femei mironosițe în fața mormântului gol și, împreună cu sfântul Serafim de Sarov, să zicem: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”

Paștile Crucii

Spre a putea trăi cu adevărat Paștile învierii, isbânda vieții asupra morții, biruința luminii asupra întunerecului, învingerea  adevărului asupra minciunii, – se cere neapărat să trăiești intens mai întâi Paștile Crucii, Vinerea patimilor, cu toată gama sentimentelor propri acestei zile.

Paștile crucii ne înfățișează pe omul părăsit, huiduit și osândit de toți. În Vinerea patimilor aprofundăm imensitatea întunerecului și a desolării, cari mistuie sensibilitatea omului căruia îi este dat să audă semeni ai săi mărturisind: „Nu știu ce zici, nu știu pe omul acesta”. Din multele și sublimele adevăruri de atitudine curat omenească, cari se desprind din evenimentele petrecute în Vinerea patimilor, unul, ce răsare clar și se impune atențiunii generale, este adevărul că în lume prietenie statornică există numai între tâlhari precum există și între sfinți.

Pe tâlhari îi adună și îi înfrățește contrazicerea conștientă în care trăiesc ei cu lumea morală. Ei formează o lume aparte, se fac cunoscuți unii altora, nu prefăcându-se, ci dând pe față instinctele josnice de cari sunt conduși, căci nu se apreciază reciproc pentru virtuți eroice, cari le sunt complect streine.

Statornicia prieteniei la oamenii sfinți se alimentează din idealul permanent de a contribui fără încetare la sporirea onoarei și bucuriei semenului/aproapelui. Slăbiciunile și scăderile aproapelui îi apar omului sfânt mai mici și mai neînsemnate decât ale sale propri, deaceea pentru rătăcirea aproapelui el se învinovățește pe sine însuși.

Retrăiți în gând restimpul mai puțin de o zi, dar cea mai hotărâtoare zi din viața Mântuitorului și deci din istoria mântuirii noastre. Încercați să actualizați spațiul dintre Ghetsimani și Golgota dimpreună cu evenimentele cari s-au succedat ca într-un caleidoscop: trădarea, sărutarea lui Iuda, prinderea, fuga Apostolilor, mărturiile mincinoase, osândirea, vocea poporului, eliberarea lui Varava, hlamida roșie, cununa de spini, crucea, cuiele, răstignirea, moartea pe cruce, părăsirea și cumplita singurătate.

Și totuși, în mijlocul mulțimii imense ce clocotea de ură nebună, și-a făcut năvalnic drum mângăierea ce isvorește din nesecata bunătate și milă omenească: Fiicele Ierusalimului plângeau și se tănguiau pentru dânsul, în timp ce sufletul neprihănit de fecioară al Veronichii îi întindea năframa să-și usuce întrânsa sudorile amestecate cu stropi de sânge și cu lacrimi. Întunericul minciunii – răspândit de ură și de dorul de răsbanare – nu a putut rătăci credința în Fiul Omului, credință care se cere mărturisită fără șovăire.

Dar Golgota Fiului se împletește și se întregește tragic de dureros, cu Golgota Mamei. Preacurata Fecioară rămâne nedeslipită de Fiul Ei, desigur de ajutor nu-i mai poate fi, dar suferi împreună cu El, și sufletul ei de mamă vrea să sufere împreună cu Fiul. Întotdeauna Mamei îi este mai ușor să sufere, decât să-și vadă fiul suferind și moare, dacă ar putea, de mii de ori mai ușor, decât să-și vadă murind ce are mai scump și mai drag pe lume: copilul. În tot timpul petrecut de Mântuitorul în lume, nu i-a fost Preacurata mai mult, mai intens Mamă, decât în clipa în care L-a ajutat să poată muri. Prin Fecioara Maria omenirea a adus Mântuitorului tribut de recunoștință: credincioșie în clipa supremă. Un singur suflet omenesc era, în dramatica zi, care a înțeles taina mare și sfântă ce se săvârșea pe Golgota și acest suflet omenesc era Fecioara Maria, Maica Luminii, care simțea și știa că în acele clipe se săvârșește mântuirea lumii.

Ea, Maica Preacurată, care rostise cuvintele: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”, Ea care a scăpat pe Iisus din mânile celor ce căutau sufletul pruncului ca să-l omoară, fugind cu El în pământul Egiptului, Ea, care ziua și noaptea dorindu-L L-a căutat în furnicarul Ierusalimului la vârsta de 12 ani, Ea singură I-a păstrat curată și neîmpuținată între oameni credincioșia. Ea a fost singurul om în lume care nu i-a cerut Domnului nimic și în schimb I-a dăruit tot ceea ce sufletul de mamă poate dărui. De aceea a și devenit Ea „Sfânta Sfintelor” pentru întreaga creștinătate.

În măsura în care vom retrăi sufletește Vinerea Pștilor, Paștile crucii, în aceeaș măsură rănile noastre vor fi rănile Domnului, durerea noastră durerea Lui, Golgota noastră Golgota Lui, spinii noștri spinii Lui, iar moartea noastră – întocmai ca și moartea Domnului – nu va fi întru stricăciune ci întru înviere spre viață vecinică. Iar balsamul Mângăierii ni-l revarsă în suflet, în cumplitul ceas al morții, cuvântul cel din urmă rostit pe cruce de Domnul și Mântuitorul nostru: „Femeie, iată fiul tău, Fiule iată mama ta …”.

                                                                             Preot I. Imbroane

Preotul Ioan Imbroane a păstorit la Iosefin între anii 1927-1941, perioadă în care a zidit casa parohială și biserica. El a organizat parohia Timișoara „Principele Carol”, a înființat corala „Doina Banatului “ și societatea filantropică „Sfânta Maria“ a femeilor creștin-ortodoxe.

Programul Sfintelor Slujbe în Săptămâna Mare

Platformă pentru credincioșii cu probleme de mobilitate

În Duminica a V-a din Postul Mare, Parohia Timișoara – Iosefin a inaugurat o rampă destinată persoanelor cu dizabilități locomotorii, cu sprijinul financiar al Fundației „Preot Ioan Olariu”. Aceasta a fost amplasată pe treptele de intrare în lăcașul de cult, pentru a facilita accesul la rugăciune și la sfintele slujbe a persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Sfânta Liturghie, oficiată de pr. Ionel Popescu împreună cu preoții slujitori Florin Carebia, Eugen Babescu, Emanuil Petrulescu și Cristian-Lucian Păiș, a fost înfrumusețată de răspunsurile liturgice ale corului parohial „Doina Banatului”, dirijat prof. Florin-Nicolae Șincari. În cadrul predicii, pr. Cristian-Lucian Păiș a reflectat asupra exemplului de pocăință al Sfintei Maria Egipteanca, subliniind importanța slujirii, postului și rugăciunii în înfruntarea ispitelor. La momentul îndătinat, foarte mulți credincioși, între care și copiii,
s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

După sfânta Liturghie, a avut loc slujba de binecuvântare a noii platforme, un angajament al comunității față de toți credincioșii săi, inclusiv cei cu dizabilități locomotorii. Preotul paroh a exprimat recunoștința față de contribuția activă a enoriașilor, a doamnei Ramona Olteanu și a principalului donator, dl. Ovidiu Degeratu, pentru realizarea acestui proiect.

Grija parohiei față de credincioșii cu dizabilități se vede și din faptul că, în urmă cu mai mulți ani, a amenajat paraclisul „Sfânta Maria” în demisolul bisericii, unde se roagă, în duminici și sărbători, credincioșii cu deficiențe de auz și vorbire. Astfel, Biserica își îndeplinește misiunea de a fi un spațiu de comuniune și rugăciune accesibil tuturor, inclusiv și celor cu nevoi speciale de mobilitate.

Costul total al rampei/platformei se ridică la suma de 12.700€, plus TVA de 19%.

Adunarea Generală a Fundației „Preot Ioan Olariu”

Membrii Fundației „Preot Ioan Olariu” s-au reunit în ședință de lucru marți, 16 aprilie a.c., în sala de festivități “Preot Ioan Imbroane” a Parohiei Timișoara-Iosefin,  în vederea dezbaterii și aprobării rapoartelor anuale privind activitățile filantropice și culturale desfășurate în anul 2023.

Ordinea de zi a Adunării Generale a constat din raportul președintelui asupra activității de anul trecut, raportul financiar, raportul cenzorului, prezentarea proiectului „Sprijin la distanță – o șansă pentru fiecare”, aprobarea situațiilor financiare pe anul 2023 și, nu în ultimul rând, prezentarea programului de activități și propunerile pe anul 2024.

Astfel, s-a arătat că proiectul „Sprijin la distanță – O șansă pentru fiecare copil şi tânăr de a accede, în mod egal, la educație şi la valorile culturii, ca formă de refuz a izolării şi marginalizării provocate de sărăcie”,  a fost continuat și anul trecut, 10 elevi și studenți cu posibilități materiale reduse, dar care au rezultate bune la școală, fiind ajutați cu burse, pentru a nu fi nevoiți să-și întrerupă studiile.

Pe lângă aceasta, fundația a acordat  ajutoare sociale unor persoane cu probleme financiare deosebite sau cu boli grave, a finanțat operații costisitoare, mai ales pentru credincioșii confruntați cu probleme de viață și moarte. De asemenea, în preajma marilor sărbători, membrii fundației, alături de Parohia Iosefin, participă prin cantina socială la campania de întrajutorare a vârstnicilor cu nevoi financiare, cărora le oferă hrană caldă pachete cu alimente neperisabile.

Și în anul 2023, fundația a ajutat, preponderent, familii cu  mulți copii, aflate în pragul sărăciei. Au fost sprijinite apoi mamele cu copii refugiate din Ucraina din pricina războiului, atât cu bani, cât și cu alimente, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Prin  Direcția Socială a Primăriei, fundația a oferit 5077 lei în scopul cumpărării de încălțăminte tot pentru copiii veniți din Ucraina. Ajutoare materiale au fost acordate și familiilor care au copii cu handicap, prin centrul de zi „Podul Lung”, familiilor ai căror copii frecventează Centrul de zi „Sfântul Nicolae”, copiilor care sună la telefonul copilului și ajung în Refugiul temporar de pe strada Căpitan Damșescu”. Fundația a plătit masa de prânz pentru 28 de elevi care provin din familii vulnerabile de la Liceul Ortodox „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”. De asemenea, s-a plătit masa de prânz, în fiecare zi de sâmbătă pentru  mamele care au copii bolnavi internați la spitalul „Louis Țurcanu” și care sunt cazate în casa „Ronald McDonald”,  construită lângă spital de fundația cu același nume. Nu trebuie uitat nici parteneriatul cu Banca de Alimente Timiș; valoarea alimentelor primite și distribuite săptămânal nevoiașilor în anul 2023 fiind de 107.706 lei.

„În cadrul Adunării Generale, reprezentanții Fundației „Preot Ioan Olariu” au evidențiat contribuțiile semnificative ale acesteia în domeniul social-filantropic, cultural și medical. Astfel, anul trecut, fundația a alocat sume impresionante, zeci de mii de euro/sute de mii de lei, pentru diverse inițiative care au avut un impact pozitiv asupra comunității. De-a lungul celor 16 ani de activitate, fundația a fost un catalizator cultural important, organizând conferințe pe teme variate și susținând publicarea de lucrări literare și materiale artistice.

Fundația a depășit rolul tradițional de asistență alimentară, oferind nu doar suport prin cantina Parohiei Timișoara – Iosefin, ci și prin distribuirea de alimente neperisabile. Într-o continuă strădanie de a-și diversifica activitățile, fundația a extins ajutorul și către familiile din mediul rural, apropiate sau îndepărtate de Timișoara, care se confruntă cu dificultăți majore de sănătate și lipsuri materiale. În prezent, fundația, împreună cu parohia, se află în etapa finală de construcție a unei locuințe pentru o familie nevoiașă, demonstrând astfel angajamentul său profund față de îmbunătățirea calității vieții în comunitate”, a precizat pr. Ionel Popescu, președintele Fundației „Preot Ioan Olariu”.

 La 31 decembrie 2023, suma totală cheltuită de fundație pentru ajutoare, operații, masă copii și mame, alimente de Crăciun, ajutoare pentru studii, a fost de 225.492 lei. La aceste cheltuieli se adaugă avansul de 29.453 lei, plătit pentru rampa specială care va ajuta persoanele cu dizabilități să urce în biserică. Rampa va fi plătită integral de fundație și va fi predată parohiei Iosefin cu proces verbal de predare-primire.

În anul 2023, Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii. Fundația a ajutat la tipărirea pliantului despre parohie, în patru limbi: română, engleză, franceză și germană. Tot pe plan cultural, se dorește și alcătuirea unei lucrări despre viața și activitatea pastoral-misionară a preotului Ioan Olariu, cel care a păstorit această comunitate cu mulți ani înainte. Evenimentul dorește să celebreze, pe data de 2 iunie 2024, cei 16 ani de activitate ai fundației.

La final, pr. Ionel Popescu, președintele fundației, Consiliul Director și toți membrii fundației aduc mulțumiri calde tuturor donatorilor, sponsorilor și voluntarilor pentru deosebita implicare și sprijinul permanent pe care l-au acordat, în special Bisericii și credincioșilor în vârstă și copiilor. De asemenea, președintele fundației a transmis și binecuvântarea și purtarea de grijă a Părintelui Mitropolit Ioan, președintele de onoare al acesteia, care urmărește îndeaproape activitatea ei și o apreciază la justa valoare.

Fundația creștină „Preot Ioan Olariu” este o fundație social-filantropică de dezvoltare comunitară, non-guvernamentală, fără scopuri politice și nediscriminatorie profesional, ce funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Misiunea fundației este să dezvolte sistemul de caritate, în spirit creștin umanitar, atât în Parohia Ortodoxă Timișoara-Iosefin, cât și în comunitățile parohiale din Timișoara și județul Timiș.

Scopul fundației este de a oferi servicii comunitar-sociale, medicale, culturale și educaționale, în spirit creștin, contribuind prin acestea la rezolvarea multiplelor probleme stringente din comunitate.

Predică audio la Duminica a IV-a din Post

Predică audio la Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Paști – pr. dr. Ionel Popescu – 14.04.2024

Popas duhovnicesc în Duminica Ortodoxei

Popas duhovnicesc la mănăstirile Crișan și Izbuc

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, cincizeci de credincioși de la Parohia Timișoara Iosefin, însoțiți de preotul Eugen Babescu, au participat la pelerinajul efectuat, sâmbătă, 16 martie, la mănăstirile Crișan și Izbuc.

             Plecarea în această călătorie spirituală a avut loc din fața bisericii parohiale „Nașterea Maicii Domnului“, după rostirea rugăciunilor de dimineață și a rugăciunii de binecuvântare pentru călătorie.

            Pe traseul către cele două mănăstiri, pelerinilor le-a fost prezentată  viața Sfinților Xenofont, a soției sale, Maria și a fiilor lor, Arcadie și Ioan, pe care Biserica noastră îi prăznuiește la data de 26 ianuarie. Viața pe care ei și-au jertfit-o pentru Hristos și Evanghelia Sa, a fost , în același timp, un bun prilej de a înțelege misiunea pe care și-au ales-o monahii și monahiile din sfintele noastre mănăstiri. De asemenea, au fost citite pasaje din Sfânta Scriptură și au fost intonate pricesne.

             Scăldați de razele binecuvântate ale soarelui și impresionați de frumusețea munților Apuseni, pelerinii timișoreni au poposit la Mănăstirea Crișan, unde au pășit în incinta mănăstirii Crișan, tocmai în momentul săvârșirii sfintei Liturghii, urmată de slujba Parastasului, la care au fost pomeniți și martirii transilvăneni, Horia, Cloșca și Crișan.

                    Cu sufletele înmiresmate de frumusețea cântărilor liturgice și de liniștea așezământului monahal, ne documentăm puțin asupra istoricului mănăstirii. Aflăm, așadar, că aceasta a fost numită, în secolele trecute, „Mănăstirea Vaca”, după numele satului în care s-a născut căpitanul Gheorghe Crișan, unul din cei trei eroi ai răscoalei țărănești din anul 1784.

                      Acest  așezământ monahal ortodox a fost ctitorit în cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea,  prin dragostea și jertfele românilor ortodocși din satele „Vaca”, azi Crișan și Ribița. Începutul vieții monahale în Țara Zarandului poate fi legat de existența pe lângă biserica din Ribița a unui centru monahal încă din secolul al XV-lea, fapt dovedit de conținutul pisaniei bisericii din Ribița, unde este pomenită și „o mănăstire”. Mănăstirea Crișan a fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea,  din dorința și cu sprijinul localnicilor, dar și cu ajutorul financiar primit din partea unor domni ai Țării Românești, între care Mihai Viteazul, ctitor al mai multor biserici și mănăstiri în Transilvania și  cu purtarea de grijă a Mănăstirii Prislop, din Țara Hațegului. Mănăstirea Crișan datează de pe la anul 1450, fiind singura mănăstire din Țara Zarandului cu atestare documentară care a dăinuit cel mai mult în timp.

                La orele amiezii, grupul de pelerini a plecat spre Mănăstirea  Izbuc,  pe drumul ce leagă Deva de Oradea, prilej nimerit de a admira frumusețea Munților Apuseni și  satele moților,  încărcate de istorie și spiritualitate. În fața liceului din Brad, preotul însoțitor le-a vorbit  credincioșilor despre  părintele Arsenie Boca de la Prislop, care a fost elevul acestei școli și pe care foștii săi colegi îl numeau „Sfântul”.

         Ajunși în fața Mănăstirii Izbuc,  am putut admira un adevărat colț de rai. Biserica mică a mănăstirii, astăzi având statutul de muzeu, conține numeroase icoane vechi și obiecte bisericești de o valoare spirituală inestimabilă.

            Mănăstirea Izbuc, numită în vechime „La Călugări”, este un lăcaș străvechi, în care au viețuit, potrivit tradiției locale, monahi iubitori de isihie. După anul 1772, la Izbuc au venit 2 călugări de la mănăstirea Prislop, jud. Hunedoara,  dar după anul 1800 nu se mai știe nimic despre așezământul monahal, până în anul 1920, când  viața monahală a fost reluată și continuată, fără întrerupere,  până astăzi. Numele de Izbuc se pare că vine de la izvorul aflat în incintă,  care izbucnește din când în când. Mănăstirea actuală există din anul 1930. În anul 1947, a fost atacată de bandiții care au luat viața monahilor, doar unul a reușit să fugă și să se ascundă în pădure. Viața monahală a fost întreținută până în 1954 de un singur călugăr. În acest an vine aici Ieromonahul Ioanichie Popescu și,  prin osârdia acestuia și purtarea de grijă a episcopului doctor Vasile Coman, mănăstirea s-a dezvoltat mult, ajungând să aibă trei lăcașuri de închinare și mai multe corpuri de clădiri pentru chilii și administrație, construite în anii 1985 și 1987. Prima biserică din zid a fost construită în 1930,  cu ajutorul obștii mănăstirii, ctitorul ei fiind Arhimandritul Atanasie Popescu.

               Noua și impunătoarea biserică a mănăstirii Izbuc fost târnosită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alți membri ai Sfântului Sinod. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică ne-a mângâiat sufletește, întărindu-ne în credință.

                    La vremea Vecerniei, ne-am întors la Timișoara, cu sufletele pline de bucurie duhovnicească, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru toate.

pr. Eugen Babescu

Duminica Ortodoxiei în trecut și astăzi

Duminica cea dintâi a postului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos poartă, din anul 843, numele de Duminica Ortodoxiei. Sărbătorim, așadar, 1179 de ani de la momentul istoric în care patriarhul Metodie al Constantinopolului a instituit acest praznic, în urma unui sinod local ținut în capitala Imperiului Bizantin, sinod care a restabilit oficial cultul sfintelor icoane.

Întrucât lucrările sinodului s-au încheiat în sâmbăta dinaintea primei duminici a Postului Sfintelor Paști, documentul oficial, numit Synodiconul Ortodoxiei, a fost citit în mod solemn în Duminica întâia a Postului Mare, rămasă în istoria Bisericii cu denumirea de Duminica Ortodoxiei.

Ortodoxia, calea adevărului și a dreptei credințe, este viața în Hristos, cu Hristos și prin Hristos, este „marea realitate spirituală, – scrie profesorul Ioan G. Savin -, care ne leagă cu cerul și, prin el, cu toți acei care, după noi, vor trăi și vor adormi în ea, și cu care ne vor regăsi în sfânta nădejde a vieții viitoare” . Prin urmare, considerăm că nu este greșit a afirma că Duminica Ortodoxiei este hramul Bisericii noastre, „cea una, sfântă, sobornicească și apostolică”, Biserica Sfinților Apostoli și a ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos, a Sfinților Părinți și a mucenicilor care și-au jertfit viața pe altarul credinței, „în toate timpurile și în toate locurile”.
„Ortodocșii, ca structură sufletească, disciplină, educație, credință, trăire și tradiție, aparținem acestei ortodoxii de două milenii – mărturisește profesorul Ioan G. Savin – și nu este nevoie de a o descoperi acum, și a o defini astăzi, și anume în conferințe publice”.

Monahul Nicolae de la Rohia (Nicolae Steinhardt) consideră, la rândul său, că „ortodoxia este cel mai mare dar al poporului român. Credința apostolică în strai ortodox este cea mai potrivită pentru sufletul românesc. Este o bărbăție în ortodoxie dublată de o neprihănire feciorelnică ce ține echilibrul și spiritul creator în toate firile ce s-ar putea naște pe pământ” .
„Credința ortodoxă în strai ortodox” ne-a ajutat să străbatem veacurile marcate, adesea, de stăruitoare și amenințătoare presiuni de deznaționalizare și de schimbare a credinței strămoșești.
Biserica Ortodoxă a fost și a rămas, însă, în istorie drept instituția divino-umană providențială pentru poporul nostru, creatoare de valori bisericești, culturale și morale, de limbă și literatură, de artă și de școală românească, luptătoare, prin preoții, monahii și credincioșii ei, pentru apărarea ființei naționale și pentru unitatea Neamului nostru.

Ca atare, Duminica Ortodoxiei, sărbătoare a credinței noastre, se cuvine a fi cinstită pururea prin rugăciune și viață curată, prin conservarea tezaurului nostru spiritual-cultural și prin pomenirea Sfinților Părinți, a martirilor și a ctitorilor de așezăminte bisericești și laice, a ierarhilor, preoților și credincioșilor, precum și a moșilor și strămoșilor care s-au jertfit pentru apărarea dreptei credințe.

O pildă minunată despre modul în care a fost cinstită Duminica Ortodoxiei, „sărbătoare care reamintește anual triumful dreptei credințe asupra tuturor rătăcirilor ivite în cursul veacurilor”, este consemnată în „Biserica Bănățeană”, organul oficial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei. Știrea, consemnată la rubrica „Informații” a oficiosului arhidiecezan, evidențiază frumusețea duhovnicească, teologică și culturală, dar și solemnitatea liturgică a manifestărilor organizate la Timișoara și în eparhie la Duminica Ortodoxiei din primăvara anului 1947.
Astfel, la Catedrala mitropolitană a slujit și a cuvântat „despre solemnitatea ortodoxiei” mitropolitul Vasile Lazarescu, răspunsurile liturgice fiind date de Corala Banatului, dirijată de către profesorul Sava Golumba.
Pe lângă manifestarea de la Catedrala mitropolitană, Duminica Ortodoxiei, „depozitara credinței autentice și altitudinea mărturisirii noastre”, a fost cinstită în toate parohiile urbane ale eparhiei. Consilierii eparhiali, protopopii și profesorii de Teologie au susținut conferințe, iar corurile bisericești și laice au împodobit sărbătoarea cu „splendoarea armoniilor corale”.

Astfel, în biserica parohiei Timișoara Iosefin a conferențiat protopopul dr. Traian Coșeriu, consilier referent, iar corul catedral, dirijat de prof. dr. Nicolae Ursu, a dat răspunsurile la sfânta Liturghie.
Prot. dr. Dumitru Belu, profesor la Academia teologică, a vorbit în biserica parohiei Timișoara Elisabetin, răspunsurile liturgice fiind date de corul parohial.

În biserica parohiei Timișoara Fabric a conferențiat diaconul Mihai Gligor, corul „Speranța” onorând sărbătoarea, iar în biserica parohiei Timișoara Mehala a subliniat importanța Duminicii Ortodoxiei preotul Liviu Surlașiu, frumusețea momentului fiind amplificată de corul mixt al parohiei.

La Ronaț a conferențiat preotul Mihai Șora și au cântat „impresionant” elevii cursului profesional de la Intreprinderile electro-mecanice, în vreme ce la parohia Timișoara Viile Fabric a vorbit preotul Nicolae Popescu. Autorul știrii din „Biserica Bănățeană” menționează, de asemenea, că „și în provincie s-au deplasat de la centru conferențiari, serbările comemorative fiind tot atâtea manifestări puternice ale ortodoxiei românești”.

Una din cele mai ample și impresionante manifestări a fost organizată la Lipova, vechi centru episcopal ortodox și mănăstiresc. La sfânta Liturghie oficiată, „în fața unui număr imens de credincioși, precum și după-masa la Vecernie”, a cuvântat preotul dr. Victor Vlăduceanu, consilier cultural, autor al unor lucrări despre istoria Bisericii bănățene. Corul parohiei, corul elevilor de la școala primară și corul liceului au sporit frumusețea sărbătorii. Manifestarea s-a încheiat cu o „impozantă procesiune” pe străzile orașului, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai armatei, elevii, profesorii și țăranii îmbrăcați în costume naționale.
La Buziaș, la Ciacova și la Sânnicolau Mare au conferențiat prot. dr. Ioan Petreuță, rectorul Academiei teologice, diaconul profesor dr. Teodor Savu și preotul Constantin Comșulea de la parohia Timișoara Iosefin.

Admirabilă și ziditoare pildă de cinstire a Duminicii Ortodoxiei consemnează publicația eparhială „Biserica Bănățeană”, în anul 1947, când țara noastră intra, încet, sub stindardul roșu al ateismului și al asprei prigoane împotriva credinței dreptmăritoare și a slujitorilor ei, ierarhi, preoți, monahi și credincioși deopotrivă.
Vremurile potrivnice Bisericii noastre au rămas doar în lada de gunoi a istoriei, iar ortodoxia sfântă și mântuitoare, dreapta credință, dreapta făptuire, dreapta socoteală, dreapta judecată și dreapta cinstire o retrăim, iată, așa cum a fost trăită, explicată și interpretată de către Sfinții Părinți, în soboarele ecumenice și în tratatele de Teologie.

Ortodoxia noastră a străbătut mileniile pentru că valorile ei sunt hristice. Ea nu este minciună, ci adevăr, nu este ură, ci iubire, nu este mândrie, ci smerenie, nu este viața trăită în lux, ci viața trăită în cumpătare, nu este zgârcenie, ci milostenie, nu propovăduiește ura și războiul, ci dragostea și pacea. De aceea, misiunea noastră de creștini ortodocși este de a ne lăsa pătrunși de mesajul evanghelic și, „cu virtutea pe păcat călcând”, să devenim „făptură nouă, zidită după chipul lui Dumnezeu”, așa încât credința pe care o mărturisim să devină cerul înstelat al sufletului nostru, leagănul viețuirii în Hristos, bucuria și nădejdea vieții, „comoara cea bună ce ni s-a încredințat să o păzim, cu ajutorul Sfântului Duh, care sălășluiește întru noi” (II Timotei 1, 14).

pr. dr. Ionel Popescu

Predică audio la Duminica Înfricoșatei Judecăți

Predică audio – Pr Ionel Popescu la Duminica Înfricoșatei Judecăți – 10 martie 2024