Istoricul Parohiei
Primele demersuri pentru înfiintarea unei parohii ortodoxe române în cartierul timisorean Iosefin, numit astfel dupa numele împaratului Iosif al II-lea (1780 – 1790), au fost facute de vrednicul credincios Iacob Marian si au durat aproape zece ani.
La 25 ianuarie 1902, Iacob Marian si-a transcris întreaga avere pe Consistoriul diecezian Arad, pentru ca din veniturile încasate sa se întretina o scoala confesionala, iar din capitalul donat sa se constituie „Fondul Iacob Marian si sotia sa Lenca”, în scopul zidirii unei biserici parohiale în acest cartier. Cei doi soti nu au avut bucuria de a-si vedea stradaniile implinite, însa pentru donatia facuta si pentru initiativa avuta, pot fi considerati ca primii ctitori ai acestei parohii. Eforturile amintitei familii au fost preluate si continuate cu succes, dupa primul razboi mondial si reîntregirea tarii, de catre marele banatean si neobositul animator al afirmarii românesti pe aceste meleaguri, mecenatul Emanuil Ungurianu, unul din inimosii sustinatori ai actiunii de înfiintare a Episcopiei Timisoarei.
La 17 aprilie 1921, avocatul Emanuil Ungurianu a convocat adunarea parohiala, al carei presedinte a fost ales prin aclamatie. Dupa ce au fost alesi membrii consiliului parohial, au fost desemnati epitropii si preotul administrator în persoana profesorului de religie Stefan Opreanu. La 8 iulie 1921, consiliul parohial a înaintat o adresa oficiului protopopesc Timisoara, prin care aducea la cunostinta cele întreprinse pentru înfiintarea parohiei si inaugurarea unei capele într-una din salile scolii primare din cartier, exprimându-si totodata, rugamintea ca aceasta initiativa sa fie comunicata Centrului eparhial din Arad. Episcopia Aradului a aprobat înfiintarea noii parohii (Hot. nr. 1941/1921) si a facut demersurile necesare la guvern pentru întregirea salariului preotului paroh.
Avocatul Emanuil Ungurianu a cerut primariei Timisoara terenul de 1319,8 m² din Piata Asanesti (actualmente Alexandru Mocioni nr.9) si aceasta l-a donat parohiei (în sedinta din 29 iulie 1925), în scopul zidirii unei biserici, a unei case parohiale si a altor edificii bisericesti. În acelasi timp, Ungurianu a reusit sa obtina de la guvern sesia parohiala, bisericeasca si cantorala, fapt ce permitea numirea unui preot paroh platit de la bugetul de stat. Administrarea noii parohii a fost încredintata, temporar, preotului Gavriil Selegeanu de la parohia vecina Elisabetin, care a întocmit lista cu cei 152 de membri ai adunarii parohiale pe anul 1926, în vederea alegerii preotului paroh.
La 22 iulie 1927, parohia a fost scoasa la concurs si adunarea parohiala l-a ales, în unanimitate, pe preotul Ioan Imbroane, profesor de religie la liceul Carmen Sylva din Timisoara. Instalarea noului preot a avut loc în ziua a doua de Craciun a anului 1927 si imediat dupa aceasta a început sa adune banii necesari pentru construirea bisericii si a casei parohiale. În acest scop, a organizat colecte publice, concerte si a primit numeroase donatii, o suma considerabila fiind lasata prin testament de Emanuil Ungurianu († 8 oct. 1929). Pâna la construirea bisericii, serviciile religioase pentru credinciosii noii parohii au fost oficiate în capela frumos aranjata la Scoala Generala nr. 8 din Piata Dragalina, sfintita la 8 aprilie 1929. Peste doi ani, consiliul parohial, prezidat de preotul Imbroane, a încredintat inginerului Victor Vlad, profesor la Politehnica din Timisoara, sarcina de a proiecta un locas de rugaciune pe masura evlaviei credinciosilor din acest cartier si care sa se încadreze, din punct de vedere arhitectonic, în peisajul urbanistic al orasului de pe Bega. Planurile si executia, de o conceptie arhitectonica originala, cu clopotnita aparte si cu elemente de tehnica moderna (între care si încalzirea centrala, prima de acest fel la bisericile din Timisoara), fac din aceasta biserica o podoaba a orasului martir. Slujba de sfintire a locului si de punere a pietrei de temelie a fost oficiata la data de 8 septembrie 1931 de episcopul Aradului, dr. Grigorie Comsa, asistat de arhim. Policarp Morusca, dr. Vasile Lazarescu, preotul paroh Ioan Imbroane, protopopi si preoti.
Lucrarile de constructie a bisericii si a casei parohiale au fost date în antrepriza arhitectului antrepenor Constantin Purcariu la 30 august 1931. La data de 30 octombrie 1932 a fost sfintita si inaugurata casa parohiala, la acest moment important din viata parohiei fiind invitat si Ministrul Cultelor si Artelor de atunci, dr. Dimitrie Gusti. Lucrarile de zidire si înzestrare a bisericii au fost finalizate în anul 1936. Biserica este cladita din caramida, are forma de nava cu suprafata de 2000 mp si o capacitate de aproximativ 1000 de credinciosi. Constructia ei a fost inspirata de interiorul celebrei Sfânta Sofia din Constantinopol, cu o cupola centrala bizantina, înalta de 24 metri, acoperita cu tabla, reeditând stilul traditional manastiresc, cu clopotnita aparte, în profil de piramida trunchiata, cu contraforturi si patru balcoane evazate, înalta de 33 metri si cu acoperis din tabla.
Pictura murala a fost executata în anii 1935 – 1936 de catre profesorul Catul Bogdan (absida altarului si în continuare) si dr. Ioachim Miloia (cupola centrala si bolta semicilindrica spre altar, precum si icoanele de pe iconostas). În anul 1958, prof. Anastasie Demian a restaurat pictura si a mai adaugat 18 scene biblice la strane, balcoane si cor. O noua restaurare a picturii a fost facuta între anii 1983 – 1985 de catre prof. Victor Jurca, care a mai adaugat 70 de scene si suprafete compozitionale în tehnicile tempera si fresca.
Iconostasul, candelabrul si mormântul Domnului, în stilul baptisteriului de la Curtea de Arges, au fost sculptate în lemn de tei de maestrul Stefan Gajo. Tronurile, stranele si scaunele din biserica sunt sculptate în lemn de stejar, cu aceleasi modele ca si iconostasul, de maestrul Traian Novac, iar mobilierul si chivotul din Sfântul Altar au fost realizate în anii 2001 – 2002 de sculptorul Ilie Sârbu din Caransebes. Pardoseala este din marmura alba de Ruschita, cu modele de marmura roza, iar altarul, înaltat cu trepte si balustrada din marmura alba sapata în ramura de crini, ilustreaza cele sapte Sfinte Taine si darurile Sfântului Duh. În subsolul alatarului se afla mormântul preotului paroh Ioan Imbroane, sub o placa de marmura sculptata cu un chenar de crini.
Clopotele, în numar de sase, armonizate în arpegiu, au fost turnate în anul 1936. Curtea bisericii, amenajata cu parc, este împrejmuita cu zid de caramida si grilaj din fier forjat, construit tot în anul 1936. Consiliul parohial, întrunit la 30 august 1936, a hotarât ca slujba de sfintire sa aiba loc în data de 8 septembrie 1936, cu ocazia sarbatoririi hramului bisericii. Slujba a fost oficiata de episcopul Aradului, dr. Andrei Magieru, în fruntea unui sobor format din 22 de preoti, raspunsurile liturgice fiind date de corul românesc din localitatea Costei (Serbia). În urma lucrarilor de restaurare, biserica a fost binecuvântata în anul 1958 de episcopul Vasile Lazarescu si, la 7 septembrie 1986, de Înaltpreasfintitul Parinte dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.
Pentru biserica din Iosefin, parintele Ioan Imbroane a înfiintat corul „Doina Banatului”, dirijat de muzicologul Nicolae Ursu, singurul cor bisericesc permanent nu numai în Timisoara, ci în tot judetul Timis-Torontal. De asemenea, preotul paroh a înfintat societatea caritativa a femeilor „Regina Maria”, un dispensar medical care a functionat cu ajutorul medicilor din parohie si a amenajat un teren sportiv pe malul râului Bega „pentru ca tineretul sa aiba loc de distractii sub supravegherea Bisericii” (Condica parohiala, p.8).