Prezentarea monografiei Parohiei Icloda

Duminică, după amiază, la praznicul Întâmpinării Domnului, biserica parohiei Icloda din Protopopiatul Timișoara II a găzduit manifestarea consacrată prezentării lucrării „Parohia Icloda. Contribuții monografice”, Timișoara 2019, întocmită de pr. Eugen Babescu, de la Parohia Timișoara-Iosefin. După oficierea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură despre sărbătoarea Întâmpinării Domnului, apoi s-a referit la lucrarea pe care autorul o dăruiește, gratuit, parohiei și tuturor credincioșilor din Icloda.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța acestui studiu monografic, amintind că reputatul istoric Nicolae Iorga, în scrierile sale, s-a inspirat din însemnările făcute de preoți, cântăreți bisericești și credincioși pe cărțile de cult găsite în strana și în podurile bisericilor pe care le-a cercetat.

Deși a fost ceas de seară, biserica parohiei din Icloda a devenit neîncăpătoare pentru zecile de enoriași, în frunte cu primarul localității, dar și pentru numeroși credincioși veniți din împrejurimi și din Timișoara.

Pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, a prezentat lucrarea monografică dedicată Iclodei, și a arătat că autorul respectă în alcătuirea ei, normele metodologice specifice pentru un astfel de demers științific. Părintele vicar a menționat că autorul s-a documentat foarte bine în arhiva parohiei, arhiva Centrului eparhial și Arhivele Naționale din Timișoara, a folosit lucrările vechi care abordează istoria acestui sat, precum și mărturiile unor localnici în vârstă. Demersul monografic, pe lângă bibliografia bogată, este împodobit cu imagini foto, unele foarte vechi, ceea ce face ca lucrarea să apară în condiții grafice excepționale.

Preotul paroh Florian Maxim a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan pentru bucuria pe care a făcut-o comunității credincioșilor din Icloda, prin prezența la acest moment binecuvântat din viața parohiei pe care o păstorește, pentru binecuvântarea dată la tipărirea acestei lucrări, atât de importantă pentru credincioșii de azi și de mâine, și pentru cuvântul de învățătură cu privire la praznicul împărătesc în care ne aflăm.

La acest moment deosebit din viața Parohiei Icloda a participat și Corala „Epifania”, a preoților, diaconilor și profesorilor de religie din Timișoara, dirijată de prof. Nicolae Florin-Șincari, care a înfrumusețat manifestarea prin piesele bisericești și patriotice pe care le-a intonat.  

Reportaj – prezentarea monografiei Parohiei Icloda

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, împreună cu autorul lucrării, pr. Eugen Babescu, care a suportat integral costurile necesare tipăririi, au oferit în mod gratuit câte o carte fiecărei familii prezente în biserică, binefăcătorilor lăcașului de cult, precum și bunilor credincioși care au contribuit cu donații și materiale la renovarea bisericii.