Comunicat de presă
![](https://www.parohiaiosefin.ro/wp-content/uploads/2020/01/Casa-Cornesti_.jpeg)
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Parohia Ortodoxă Română Timișoara Iosefin și Fundația parohială „Preot Ioan Olariu”, sprijinite de preoții slujitori și de credincioși, au început lucrările de construire a unei case pentru o familie nevoiașă din satul Cornești, comuna Orțișoara, formată din opt persoane: doi părinți și șase copii.
Slujba de sfințire a locului și de punere a pietrei de temelie pentru această construcție a fost săvârșită la data de 24 iulie 2019, în prezent casa fiind ridicată la roșu, toate lucrările de finisare, de înzestrare cu instalații electrice și termice din interior fiind finalizate.
La ceremonia de binecuvântare și de inaugurare a acestei construcții noi, care va avea loc duminică, 26 ianuarie a.c., la ora 16°°, vor participa Părintele Mitropolit Ioan, preotul paroh Ionel Popescu, vicar eparhial, membrii familiei care se vor muta în casă nouă, consilierii parohiei din Timișoara, membrii Fundației „Preot Ioan Olariu”, sponsorii și credincioșii care au susținut financiar această importantă acțiune social-filantropică.
Mulțumind lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit bucuria și puterea de a realiza o lucrare atât de importantă și folositoare familiei din Cornești, Îl rugăm să le răsplătească tuturor donatorilor și credincioșilor care au fost alături de noi cu Harul și darurile Sale cele bogate.
Oficiul parohial Timișoara Iosefin
Fundația „Preot Ioan Olariu”