Festivalul Eufonia – 2021

detalii si la adresa: https://www.facebook.com/1831350523827061/posts/2621336391495133/?sfnsn=mo

Duminica după Înălțarea sfintei Cruci la mănăstirea Partoș

Sărbătorile Mănăstirii Partoș au continuat și în ziua de duminică, 19 septembrie, prin prezența coralei Doina Banatului, dirijată de prof. Nicolae F. Șincari, care a oferit răspunsurile liturgice, împreuna cu Preaonoratul Părinte vicar eparhial Dr. Ionel Popescu, ce a tâlcuit mesajul Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci.Măiestria interpretării corale, sub bagheta dirijorului Nicolae Șincari, precum ascuțimea și plinătatea cuvântului de învățătură părintelui Ionel Popescu, au făcut din Sfânta Liturghie un timp al înălțării duhovnicești și împărtășirii euharistice, mulțumind Domnului pentru toata binecuvântarea adusă în comunitatea duhovnicească de la Partoș prin prezența distinșilor oaspeți ai parohiei Iosefin, Timișoara.De menționat că după Sfânta Liturghie a urmat un moment cărturăresc și de suflet, la DAR DIN DAR – Centrul de zi Varlaam Almajanu– prin prezentarea a două cărți, rodul gândirii și documentării părintelui vicar Ionel Popescu: “Bucurii din pridvorul credinței strămoșești” și “Iosefinul ortodox, contribuții monografice”.Dăm slavă lui Dumnezeu pentru comuniunea de suflet și bucuria frățească ce ne-au oferit-o dragii noștri oaspeți, cu încredințarea că vom fi din nou în comuniune cât mai curând!

Părintele Ionel Popescu – 40 de ani de activitate în slujba Bisericii Ortodoxe și 20 de ani de păstorire în Parohia Iosefin

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în Parohia Iosefin s-au derulat o serie de evenimente emoționante. Mai întâi, de Hramul Bisericii, s-a oficiat Sfânta Liturghie, după care au avut loc două lansări de carte care l-au avut în prim-plan pe părintele dr. Ionel Popescu. Este vorba despre volumele „Credință, cultură și vrednicie în slujirea Altarului bănățean” – volum omagial dedicat pr. dr. Ionel Popescu, Editura Partoș-Timișoara/Centrul de Studii Banatice-Vârșeț, 2020, 468 p. și „Iosefinul ortodox. File de monografie, Ediția a II-a, revizuită și completată”, Timișoara, 2021, scrisă de părintele Popescu.

După slujba oficiată de ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, și un sobor de preoți, păstorul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a amintit: „Iată, au trecut decenii după decenii de când se slujește în această sfântă biserică și le mulțumesc părinților slujitori că și astăzi au pomenit pe cei care au pus piatra de temelie a acestei biserici și ne-au lăsat-o nouă să ne rugăm și să călătorim prin ea spre Împărăția lui Dumnezeu”.

Au urmat momentele dedicate părintelui doctor Ionel Popescu, cel care a împlinit, la 1 septembrie, 40 de ani de activitate în slujba Bisericii Ortodoxe Române, tot în acest an împlinind 20 de ani de când activitatea sa pastorală s-a desfășurat în Parohia Iosefin.

Conf. univ., CS II, dr. Ioan David, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române Filiala Timișoara, a vorbit despre munca preotului Ionel Popescu pe tărâmul creației literare și istoriografice, în special despre „Iosefinul ortodox. File de monografie, Ediția a II-a, revizuită și completată”, introducerea făcând-o cu versuri de Tudor Arghezi:„ Carte frumoasă, cinste cui te-a scris. / Încet gândită, gingaş cumpănită / Eşti ca o floare, anume înflorită / Mâinilor mele, care te-au deschis”. „Onorat auditoriu, sunt nevoit să fac o mărturisire, nu spre lauda mea, ci pentru a vă convinge de adevărul cuvintelor mele. Îmi desfășor activitatea, de ani buni, în cadrul Academiei Române Filiala Timișoara, în calitate de cercetător științific. Rar mi-a fost dat, în ultima vreme, să-mi «cadă» în mână o  lucrare editorială atât de complexă și minuțios elaborată. Este vorba de Iosefinul ortodox. Contribuții monografice (Ediția a doua, revăzută și adăugită), semnată de cărturarul neostenit, omul de spirit și de cultură, cercetătorul științific, scriitorul și publicistul preot dr. Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timișoara și preot paroh la Parohia Timișoara Iosefin.

Evident, în urma afirmației, sunt dator cu argumente. Dacă ar trebui să le înșir, aici, pe toate, aș fi nevoit să mai adaug lucrării tot atâtea pagini câte măsoară cartea semnată de părintele dr. Ionel Popescu. Cer, așadar, îngăduința cititorului să mă opresc doar la câteva aprecieri din cele multe pe care aș putea să le aștern aici, cu deplină responsabilitate, în aceste șire.

În primul rând, este de remarcat caracterul profund documentar al cărții pentru a cărei realizare, autorul a consultat trei categorii de surse arhivistice, 20 de periodice, 31 de lucrări de specialitate și alte 54 de scrieri cu caracter general, acestea găsindu-se, în parte, în cele 585 de referințe bibliografice. Astfel, se explică bogăția de informații prezente în volum, evoluția acestora în spațiu și timp, începând cu momentul înființării parohiei și aducerea ei până în zilele noastre.

Este, de asemenea, de salutat ideea autorului de a aloca, în cuprinsul volumului, un capitol special destinat preoților și diaconilor, celor 23 de apostoli ai Bisericii Ortodoxe Românești, care s-au ostenit în parohie o lungă sau mai scurtă perioadă de timp, inclusiv celor care și astăzi slujesc în Casa Domnului din Parohia Iosefin, aflată în necuprinsul Împărăției Cerului. Fără a minimaliza importanța unuia sau altuia, toți laolaltă și în parte și-au dovedit priceperea și iscusința în actul preoției, rețin, în acest context, câteva nume de referință, care nu vor pieri nicicând din pantheonul Bisericii Ortodoxe Române: preotul Ioan Imbroane, primul paroh al Iosefinului ortodox, cu o generoasă activitate duhovnicească, dar și una filantropică de netăgăduit; preotul Ioan Olariu, 57 de ani de preoție, din care 33 la Parohia Timișoara Iosefin, fondatorul și primul redactor-șef al publicației «Învierea» a Arhiepiscopiei Timișoara și apoi un statornic redactor, a publicat, în coloanele periodicului, zeci și zeci de articole, problematica principală fiind cea teologică; preotul dr. Ionel Popescu, cel care, în cei douăzeci de ani împliniți de cârmuire, a schimbat «fața» parohiei acestui minunat așezământ bisericesc, de numele căruia se leagă astăzi nenumărate și însemnate împliniri, printre acestea numărându-se existența Fundației «Ioan Olariu» și «Aleea personalităților», aflată pe lângă trotuarul ce face legătura între lăcașul de cult și casa parohială, cuprinzând șapte busturi ale lui Ioan Imbroane, ctitorul bisericii, Emanuil Ungureanu, ctitorul parohiei, Victor Vlad, arhitectul lăcașului de cult, Iacob Marian, prim epitrop, cel care a pus întâia dată problema înființării unei parohii și a unei școli confesionale românești în cartierul Iosefin, dr. Ioachim Miloia, slujitor al artei care a contribuit la extinderea ansamblului pictural din biserică, academicianul Sabin Drăgoi, personalitate remarcabilă a vieții muzicale din România, dirijor și mentor al corului parohial «Doina Banatului» și Anastasie Demian, cel care a pictat o parte însemnată din lăcașul de cult. Un cuvânt aparte, autorul cărții îl dăruiește diaconului-profesor Teodor V. Damșa, cel care a cunoscut regimul inuman al închisorilor comuniste și «principiile» școlii de «reeducare». Cu toate chinurile îndurate, diaconul Damșa nu s-a lepădat nici măcar pentru o clipă de Biserică, rămânându-i fiu credincios până la apusul vieții.

Este, totodată, interesantă și inedită tehnica de elaborare a volumului, autorul, preotul dr. Ionel Popescu, pentru a pune în valoare întregul ansamblu bisericesc, folosește o tehnică ce aparține cinematografiei: prim-planuri și secvențe. La început ne prezintă un panoramic (vezi capitolul Înființarea parohiei ortodoxe române Timișoara Iosefin, p. 13-22), înglobând câteva cadre importante, apoi vine cu obiectivul aparatului de filmat și zăbovește asupra unor «secvențe», familiarizându-ne cu capela și casa parohială, pictura, corul parohial «Doina Banatului», clopotele, tipografia și biblioteca, demisolul lăcașului de cult, cantina socială, comunitatea credincioșilor cu deficiențe de auz și vorbire, cu întreaga activitate filantropică și de cult. Semnatarul volumului, mergând pe aceeași tehnică, zăbovește, cu «obiectivul de filmat» asupra momentului Decembrie 1989, credincioșii aparținând parohiei au fost, deopotrivă, martori oculari și participanți activi la eveniment. Prețuirea și recunoștința Parohiei Ortodoxe Române din Timișoara – Iosefin față de eroii martiri s-au concretizat prin înălțarea a două troițe în fața bisericii, prin «fântâna plângătoare» din clopotniță, tricolorul care împodobește strana din partea stângă a lăcașului de cult, dar mai cu seamă prin pomenirea lor la ieșirea cu Sfintele Daruri.

În final, «obiectivul» întâlnește în cale două capitole extrem de importante ce aduc un plus de valoare monografiei: fotodocument și iconografie, însumând o seamă de manuscrise ce țin de trecutul și prezentul bisericii, semnate de personalități marcante ale vieții culturale și duhovnicești și nu puține fotografii inedite ce evidențiază «foaia de parcurs» a acestei oaze de spiritualitate, pace și liniște sufletească. Practic, prin această metodă de cercetare și expunere, Biserica Ortodoxă Română din Ioesfinul timișorean se prezintă cititorilor în întreaga sa splendoare până în amănunt.

Elaborată cu prilejul Centenarului Bisericii – s-au împlinit o sută de ani de existență – și dăruită, deopotrivă, credincioșilor parohiei și cititorilor de pretutindeni, socot că lucrarea  Iosefinul ortodox. Contribuții monografice (Ediția a doua, revăzută și adăugită), îmbracă forma unui diamant, pe care autorul, preotul dr. Ionel Popescu, l-a șlefuit, în timp, cu pricepere și dăruire, pe toate părțile posibile. Este și va rămâne o lucrare valoroasă, un util instrument de lucru pentru cercetătorul de mâine preocupat la ceea ce s-a întâmplat astăzi. Dacă ar exista recompensa felicitării cu eșarfă i-aș dărui-o semnatarului acestei cărți fără strop de reținere. Și pentru că nu există o astfel de posibilitate, nu-mi rămâne decât să-mi înclin respectuos fruntea în fața preotului dr. Ionel Popescu, pentru efortul imens depus în zămislirea acestui excepțional document editorial, ce va dăinui peste vremi și vremuri”, a spus conf. univ., CS II, dr. Ioan David.

Preot prof. dr. Daniel Alic, de la Parohia „Sfântul Ilie” Timișoara-Fabric, a vorbit despre volumul omagial „Credință, cultură și vrednicie în slujirea Altarului bănățean”, dedicat pr. dr. Ionel Popescu: „Este o lucrare frumoasă și un prinos de cinstire pe care cei mulți o aduc pentru părintele vicar și pentru activitatea frumoasă pe care a desfășurat-o în biserică. Cartea a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, la inițiativa unor oameni de cultură din Timișoara, strâns uniți în jurul domnului academician Ion Păun Otiman. S-a dorit de la început a fi, așa cum am spus, un prinos de recunoștință al oamenilor de unde a slujit preotul Ionel Popescu pentru activitatea domniei sale, desfășurată timp de 40 de ani. Preotul Ionel Popescu a rectitorit într-un mod frumos comunitatea de aici în cei 20 de ani de slujire în Parohia Iosefin și tot ceea ce ține de înfrumusețarea bisericii. De aceea, l-am putea numi, fără laudă exagerată, un al doilea mare ctitor al Bisericii Nașterii Maicii Domnului din cartierul Iosefin al Timișoarei. Toate acestea le-au avut în vedere cei care au contribuit la volumul de față. Sunt 33 de evocări, pentru că volumul respectă rigoarea și structura unui volum omagial, și 30 de studii”. Preotul prof. dr. Daniel Alic a citat din „Cuvânt înainte”, semnat de ÎPS Ioan al Banatului: „Ceea ce trebuie remarcat în mod deosebit la părintele dr. Ionel Popescu este capacitatea de a fi slujitor în toate aspectele activității sale. Ca preot a reușit să zidească suflete și să le așeze pe calea mântuirii. Ca profesor a avut o prestanță didactică ce a rămas vie în amintirile ucenicilor teologi. Ca iubitor al scrisului teologic a publicat numeroase cărți și studii de teologie și istorie bisericească. Ca formator de conștiințe culturale a organizat și condus asociații de profil educațional și filantropic, a participat la emisiuni și conferințe pe teme religioase în țară și străinătate. Iar ca administrator al patrimoniului bisericesc a reușit să edifice și să restaureze așezămintele care i-au fost încredințate spre chivernisire”.

Petru Vasile TOMOIAGĂ

Parohia Timișoara-Iosefin și-a sărbătorit cel de-al 85-lea hram

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, biserica Parohiei Timișoara-Iosefin a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-o, prin rugăciune, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea sfântului lăcaș. Programul liturgic a debutat în ajunul sărbătorii cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia, potrivit tradiției locului, soborul slujitor și credincioșii au înconjurat biserica, în armonia cântărilor bisericești.

„În toamna anului 1931, când a fost săvârșită slujba de sfințire a locului și de punere a pietrei de temelie pentru construirea bisericii din cartierul Iosefin sau Principele Carol, și la 08 septembrie 1936, când noul lăcaș de cult a fost târnosit, preotul ctitor Ioan Imbroane și credincioșii parohiei au hotărât ca hramul acesteia să fie sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”. Dacă, la 17 aprilie 1921, prin purtarea de grijă a Părintelui ceresc, a luat naștere parohia Timișoara Principele Carol/Iosefin și a fost construită biserica parohială (între anii 1931-1936), odrăslind astfel ortodoxia românească într-un cartier preponderent german al Timișoarei, se cuvenea ca cele două înfăptuiri să fie așezate sub omoforul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, prin care s-a făcut începutul mântuirii noastre și a cărei Naștere o preamărim la 8 septembrie”, a spus părintele paroh Ionel Popescu.

În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, de un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui paroh Ionel Popescu. După Rugăciunea Amvonului s-au binecuvântat prinoasele aduse de credincioși, oficiindu-se, totodată, și Slujba Parastasului întru pomenirea ctitorilor şi preoţilor slujitori ai bisericii din cartierul timişorean Iosefin. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doina Banatului” al parohiei, condus de prof. Florin Nicolae Șincari. La slujbă a participat și comunitatea confraților timișoreni cu deficiențe de auz și vorbire, aparținătoare parohiei și singura din Vestul țării, căreia i s-a transpus Sfânta Liturghie prin mimică, gesticulație și dactileme, de părintele Eugen Bendariu.

La finalul sinaxei euharistice, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, reliefând aspecte importante din viața Maicii Domnului și a părinților acesteia: Ioachim și Ana. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a acordat, în semn de prețuire și părintească dragoste, distincția de iconom stavrofor preotului Eugen Bendariu, pentru frumoasa slujire clericală de 40 de ani în slujba Bisericii.

Sărbătoarea a fost întregită cu două lansări de carte: Iosefinul ortodox. Contribuții monografice, Ediție a II-a, revizuită și completată (autor pr. Ionel Popescu) – prezentată de conf. univ. dr. Ioan David și Credință, cultură și vrednicie în slujirea Altarului bănățean – volum omagial dedicat pr. dr. Ionel Popescu – prezentat de pr. dr. Daniel Alic. La final, au fost transmise cuvinte de felicitare părintelui Ionel Popescu, care, anul acesta, a împlinit 40 de ani de activitate în slujba Bisericii Ortodoxe și 20 de ani de activitate pastorală în parohia timișoreană.

Nașterea Maicii Domnului

Ca în fiecare an, la 8 septembrie sărbătorim Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria.

Noul Testament nu menționează Nașterea Maicii Domnului, dar Sfânta Tradiție temeluită de către Părinții Bisericii și o scriere apocrifă din secolul al II-lea consemnează acest moment important din istoria mântuirii neamului omenesc.

Sfânta Fecioară Maria, despre care dau mărturie, cu sute de ani înainte, prorocii Vechiului Testament, s-a născut din vârstnicii, dar binecredincioșii ei părinți Ioachim și Ana, în localitatea Nazaret.

Dreptul Ioachim făcea parte din tribul lui Iuda, seminție pe care Dumnezeu a ales-o să domnească peste poporul Său, iar evlavioasa Ana, al cărei nume se traduce prin cuvântul „har”, era membră a tribului Levi, din care erau aleși preoții Vechiului Testament.

Așadar, Maica Domnului are între ascendenții săi pe regii și preoții Vechiului Testament, unșii Domnului pentru aceste înalte demnități pe pământ.

Maria, unul dintre cele mai frumoase și mai răspândite nume, născută de Ana, adică din „har”, provine de la ebraicul „Miriam” (nume foarte întâlnit la poporul iudaic și în Vechiul Testament) și înseamnă „cea bine mirositoare”, „cea plăcută”, „Stăpână”, „Doamnă”, „steaua mării”, „cea aleasă”.

Biserica primară, formată din Sfinții Apostoli și din ucenicii Domnului, din miile de suflete încreștinate după Pogorârea Duhului Sfânt și din cei ce au fost botezați în Țara Sfântă, în Asia Mică, în Grecia și Roma, precum și Sfinții Părinți ai pustiei și ai Sinoadelor Ecumenice, Bisericile întemeiate în primele secole de propovăduire a Evangheliei și după aceea, au cinstit-o și au iubit-o pe Maica Domnului Iisus Hristos și i-au rânduit mai multe zile de sărbătoare, între care prima este la începutul anului bisericesc, adică Nașterea (8 septembrie), iar ultima, Adormirea, la sfârșitul acestui an, 15 august.

Prima atestarea a sărbătorii „Nașterea Maicii Domnului” este consemnată de istoria bisericească în secolul al IV-lea, mai întâi în Răsărit și, ceva mai târziu, în Apus.

 Unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți Părinți ai Bisericii noastre, Grigorie Palama, scria că „sfânta sărbătoare și prăznuire pe care o aducem azi e prima a rechemării și replăsmuirii noastre în har, cea în care au început să se facă în noi toate și să se introducă în locul celor trecătoare ale Legii celei dăinuitoare, în locul literei Duhul și în locul umbrelor adevărul/realitatea”.

Sfântul Grigorie Palama o numește pe Sfânta Fecioară Maria „cort” însuflețit și nefăcut de mână a lui Dumnezeu, „chivot” cuvântător și duhovnicesc al Pâinii Vieții care ne-a fost trimisă, „din ceruri cu adevărat”.

Mergând pe firul străvechilor profeții vechi-testamentare, același Sfânt Părinte ne învață că „astăzi a odrăslit „toiagul” profețit „din rădăcina lui Iisus” din care „a răsărit o floare” (Is. 11,1).

Această „floare” care a înflorit din „toiagul mult lăudat al lui Iisus” este copila pururea fecioară înainte și după naștere, a cărei naștere dintr-o femeie stearpă o prăznuim azi”.

Învățătura pe care Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului a încredințat-o Bisericii și nouă tuturor, la acest mărit și binecuvântat praznic, este de o frumusețe duhovnicească aparte. Iată cuvintele sale: „Toți trebuie să aduceți în comun Fecioarei prăznuite acum darul cel mai iubit și mai propriu: sfințirea voastră și curățirea trupului prin înfrânare și rugăciune” (Apud: Diac. Ioan I. Ică Jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Deisis, Sibiu, 2008, p. 371 și 376).

În toamna anului 1931, când a fost săvârșită slujba de sfințire a locului și de punere a pietrei de temelie pentru construirea bisericii din cartierul Iosefin sau Principele Carol, și la 08 septembrie 1936, când noul lăcaș de cult a fost târnosit, preotul ctitor Ioan Imbroane și credincioșii parohiei au hotărât ca hramul acestuia să fie sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”.

Dacă prin purtarea de grijă a Părintelui ceresc a luat naștere parohia Timișoara Principele Carol/Iosefin, la 17 aprilie 1921 și a fost construită biserica parohială (între anii 1931-1936), odrăslind astfel ortodoxia românească într-un cartier preponderent german al Timișoarei, se cuvenea ca cele două înfăptuiri să fie așezate sub omoforul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, prin care s-a făcut începutul mântuirii noastre și a cărei Naștere o preamărim la 8 septembrie.


Programul bisericesc și cultural al sărbătorii de hram este următorul:

  • Marți, 7 septembrie a.c., ora 19:00, Vecernia cu Litie și înconjurarea bisericii;
  • Miercuri, 8 septembrie, ora 9:30, Sfânta Liturghie, urmată de parastasul pentru ctitori și de binecuvântarea praznicelor;

– ora 11:30, lansarea monografiei parohiale, ediția a II-a, prezentată de prof. dr. Ioan David și a volumului omagial „Credință, cultură și vrednicie în slujirea altarului bănățean”, prezentat de preot dr. Daniel Aron Alic.

                                                                                    Preot dr. Ionel Popescu

Sfântul Ioan Botezătorul – prorocul decapitat pentru condamnarea imoralității și a corupției

Ascet, postitor, mărturisitor al credinței în venirea lui Mesia, înainte mergător și Botezător al Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul este puntea de legătură dintre lumea dinainte de Hristos și cea de după Hristos, dintre Vechiul Testament și Noul Testament.
Vestirea minunată a nașterii sale, nașterea și minunile de la punerea numelui, copilăria și tinerețea, rugăciunea neîncetată și asprimea nevoințelor sale, viața austeră, îmbrăcămintea și hrana specifice pustnicilor care „au lepădat toată grija cea lumească” și predicile înflăcărate, pătrunzătoare, conforme modului său de viață, l-au plasat rapid în centrul atenției credincioșilor, au animat pustia Iordanului și au transformat-o într-un amvon al pocăinței și al pregătirii oamenilor, prin botezul simbolic pe care-l practica, pentru primirea Mântuitorului.

Om drept și sfânt, Ioan prorocul și Botezătorul Domnului se adresa conaționalilor săi din „Ierusalim și toată Iudeea și din toată împrejurimea Iordanului” ( Matei 3,5 ), păstori și agricultori, vameși și ostași, farisei și saduchei, demnitari și regi. Cu glasul său ca tunetul, Ioan „propovăduia botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor” ( Luca 3,3 ), îndemna ascultătorii să fie milostivi, sfătuia vameșii să nu perceapă taxe suplimentare și îndruma pe ostași să nu asuprească pe nimeni, să nu învinuiască pe nedrept și să fie mulțumiți cu solda lor ( Luca 3 ,12-14 ). Formalismul și necredința fariseilor ori saducheilor erau taxate în cuvinte foarte aspre: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, deci, roadă vrednică de pocăință” ( Matei 3,7 ).


Activitatea sfântului Ioan Botezătorul s-a derulat în vremea domniei lui Irod Antipa (4-39 d. Hr.), tetrarhul Galileii și al Pereii , căruia îi revenise, după moartea tatălui său Irod cel Mare, o pătrime din regat. Om crud, lacom, desfrânat, petrecăreț și imoral, Irod Antipa încălca în mod fățiș poruncile Legii vechi și trăia în concubinaj cu Irodiada, soția fratelui său Filip. Sfântul Ioan Botezătorul nu s-a temut de bogăția, puterea, influența și cruzimea lui Irod Antipa, ci l-a criticat aspru pentru viețuirea sa imorală: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6,18 ), spunea public prorocul. Spusele sale reiterau, de altfel, ceea ce stipula Legea veche: „De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit urâciunea fratelui său: fără copii să moară” ( Leviticul 20, 21 ). La uneltirile Irodiadei, tetrarhul a ordonat întemnițarea Botezătorului Domnului în cetatea Macherus (azi in Iordania, la est de Marea Moartă ) și, la ospățul organizat cu prilejul zilei sale de naștere, având mintea întunecată de alcool, Irod a împlinit dorința fiicei ușuratice a Irodiadei, Salomeea, și a poruncit decapitarea sfântului Ioan Botezătorul.


Biserica nu a uitat martirajul Înainte mergătorului Domnului și a rânduit ziua sa de pomenire, prin post și rugăciune, la 29 august. Cinstirea de care se bucură acest proroc sfânt reiese și din aceea că a fost pictat în lăcașurile de cult, i s-au rânduit șase zile de sărbătoare, iar mulți credincioși și credincioase îi poartă numele. Viața sa aspră, trăită în post și rugăciune, ascultarea de Dumnezeu, curajul de a se ridica împotriva mai marilor vremii de atunci, adânc decăzuți din punct de vedere moral, l-au așezat pe acest „înger în trup” în cetele sfinților.


Sfântul Proroc și Botezător Ioan este socotit, totodată, arhetipul monahilor și model de urmat pentru clericii și mirenii care, de atunci și până azi, luptă, uneori cu prețul vieții, pentru apărarea valorilor credinței și ale moralei creștine, pentru combaterea imoralității, a nedreptății, a abuzurilor, patimilor și păcatelor care pervertesc societatea și degradează ființa umană.


Preot Dr. Ionel Popescu

Absolvenții promoției 1975 a Seminarului Teologic din Caransebeș s-au reîntâlnit la Timișoara

Promoţia 1975 a istoricului Seminar Teologic din Caransebeș s-a întâlnit Marți, 24 august, în biserica Parohiei Timișoara-Iosefin, după 46 de ani de la absolvire. La bucuria revederii s-a raliat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat Slujba de Te Deum și Slujba Parastasului pentru ierarhii, profesorii și colegii trecuți la Domnul.

La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit un encomion, vorbind despre absolvenții promoției 1970-1975: „Înainte de a se bucura mamele frățiilor voastre, S-a bucurat Dumnezeu, Care v-a ales din pântecele maicilor voastre. Auziți din ce lume v-a ales Dumnezeu! Din lumea mamelor binecuvântate. De aceea frățiile voastre ați fost și ați rămas bucuria lui Dumnezeu. Se bucură Dumnezeu de orice om născut, pentru că, de aici, își ia Dumnezeu sfinți ca să împodobească Raiul cu ei. Orice om care se naște este icoana lui Dumnezeu și cu el vrea să împodobească Raiul. Cu frățiile voastre a împodobit Dumnezeu, zeci de ani, Biserica, fiind podoaba bisericilor noastre, mai ales în vremurile în care se putea grăi cu Dumnezeu în șoaptă. Frățiile voastre ați grăit cu Dumnezeu, cu tărie, din sfântul Altar, dar și cu poporul care v-a căutat și urmat. O, cât de mult s-au bucurat îngerii lui Dumnezeu, când toți, la seminar, la săvârșirea Sfintei Liturghii, cântați laude lui Dumnezeu! Se minunau îngerii văzându-vă atât de tineri, fiind dornici de a-i sluji lui Dumnezeu. Mă gândesc de câte ori îngerii se întorceau, la apusul Soarelui, înaintea tronului lui Dumnezeu, iar atunci când erau întrebați despre frățiile voastre, ei îi răspundeau: <<se roagă, cântă și învață Evanghelia Fiului Tău>>. Nu i-ați văzut, dar îngerii au fost cu voi și sunt și astăzi. Nu v-au părăsit, pentru că voi sunteți și veți rămâne bucuria lui Dumnezeu! Să vă dăruiască Dumnezeu răsplata plugarului care a semănat cuvântul lui Dumnezeu în lume”!

Aniversarea a continuat în Sala festivă „Preot Ioan Imbroane” cu un curs festiv, în cadrul căruia absolvenții, mulți dintre ei clerici, vicari, consilieri eparhiali, protopopi și profesori universitari, și-au prezentat activitatea desfășurată pe parcursul celor 46 de ani de la finalizarea studiilor liceale, precum și realizările pe plan familial, profesional, pastoral, intelectual și misionar. Discuțiile au fost moderate de prof. univ. dr. Ioan Tulcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, absolvent al promoției 1975.

Absolvenții care au răspuns invitației venite din partea colegului lor, părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, au resimţit emoţiile din prima zi de şcoală și au retrăit bucuria momentelor de recreaţie, trăirile duhovniceşti de la slujbele oficiate în biserica seminarului, de la orele de curs și de la multiplele discuţii teologice. Au fost evocați dascălii de teologie din acea vreme și rememorați cei 5 ani de seminar. Nu au fost eludate nici momentele dificile din 1970, când tinerii elevi seminariști au pășit spre învățământul liceal, într-un context restrictiv și ostil credinței creștine, împus de dictatura comunistă.

„Directorul Școlii Gimnaziale, însoțit de secretarul de partid din comuna natală au venit la părinții mei și i-au avertizat că dorința copilului lor, de a se înscrie la Școala de Teologie din Caransebeș, este perimată, întrucât, în momentul de față, Biserica și <<popii>> nu au niciun viitor. Au încercat din răsputeri să îi convingă, să suțin examenul de admitere la Liceul din Hațeg sau la un liceu din Deva, pentru că, prin intervenția lor, mi se garantează intrarea la liceau, fără nicio problemă. Părinții, cunoscând dorința mea, au rămas fermi pe poziție și au spus că ei nu mai pot interveni, întrucât copilul este hotărât și, împreună cu preotul paroh, se pregătește deja pentru admiterea la seminar”, a spus părintele Ionel Popescu, absolvent al promoției amintite.

Și preotul Viorel Roja de la Parohia Grădiște din Arad a mărturisit despre acele vremuri, când dorința sa de a urma o școală teologică prinsese contur: „Profesorii din învățământul gimnazial au fost scandalizați când au aflat de decizia mea de a urma Seminarul Teologic de la Caransebeș și au încercat să mă înduplece, poate mă răzgândesc. În sufletul meu de copil n-am putut să ucid acest gând de a merge spre altar. Când am dat admiterea la seminar au fost 360 de candidați pe 60 de locuri, majoritatea copii din mediul rural. Tatăl meu, fiind foarte sărac, a fost ales secretar de partid într-una din secțiile uzinei de vagoane. Decizia mea de a merge la seminar a fost, și aici, discutată într-o ședință de partid. Cu toții și-au arătat dezaprobarea pentru colegul lor, al cărui copil vrea să meargă spre teologie, tocmai când comunismul părea să aibă izbânzi remarcabile în cu totul altă direcție. Tatei i s-a dat cuvântul la sfârșitul ședinței și le-a spus: <<Tovarăși, cheile Seminarului Teologic sunt la tovarășul Ceaușescu. Vă rog să-i spuneți lui să-l închidă, că eu nu-l pot opri pe pruncul meu să meargă pe calea asta>>! Timpul a trecut și nimeni nu spera că ciuma roșie va dispărea, că Hristos ne va lăsa liberi să mergem spre El, dar nici nu bănuia atunci cineva că această libertate va fi transformată în libertinaj”.

La final, toți cei prezenți au primit din partea gazdei o agapă, ca expresie a dragostei comunionale și a prețuirii pentru o generație care, prin trudă, perseverență și nădejde în Pronia Divină, a reușit să mențină legătura poporului român cu Dumnezeu și să fructifice activitatea pastorală, astfel încât misiunea Bisericii să nu fie limitată doar la serviciile religioase din locașurile de cult.

Sfinții Martiri Brâncoveni

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a domnit între anii 1688 – 1714. Iubitor de Dumnezeu, de Biserică și de poporul pe care-l conducea , Constantin Voievodul a desfășurat o intensă activitate bisericească și culturală, în timpul domniei sale fiind ctitorite biserici și mănăstiri, școli și biblioteci, tipografii în care au fost tipărite cărți în limba română, greacă, slavonă și arabă. De asemenea, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a ajutat cu bani patriarhiile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Biserica Georgiei și mănăstirile de la muntele Athos.

În urmă unor uneltiri, Voievodul Constantin și patru din cei 11 copii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache, au fost luați de ostașii otomani, chiar în Săptămâna Pătimirilor din anul Domnului 1714, au fost duși și închiși la Constantinopol. Concomitent, toate bunurile lor au fost confiscate, toți fiind supuși la schingiuiri cumplite, pentru a dezvălui unde sunt comorile pe care  turcii credeau că le-au ascuns.

Când celor șase Martiri li s-a pus în vedere să aleagă între trecerea la mahomedanism și moarte, toți au rămas statornici în dreapta credință.

La 15 august 1716, de Sfânta Maria Mare, când domnitorul Constantin Brâncoveanu împlinea vârsta de 60 de ani, au fost duși la locul de supliciu.

Sfântul Voievod Constantin le-a spus atunci copiilor săi următoarele cuvinte: „Fiii mei, iată, toate avuțiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem sufletele! Stați tare ,bărbătește, dragii mei și nu băgați de seamă la moarte. Priviți la Hristos,  Mântuitorul nostru, cât a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit!”.

Când călăul a ridicat sabia să taie capul lui Matiaș, fiul cel mic, acesta s-a speriat și a strigat către sultan să-l ierte că se va face musulman. Tatăl său i-a zis : „Din sângele nostru n-a fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”. Atunci copilul a prins curaj, și-a așezat capul pe butuc și a zis: „Vreau să mor creștin. Lovește!”.

Trupurile Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin ,Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul Ianache au fost aruncate în mare. Creștini evlavioși le-au luat, însă și le-au îngropat în mănăstirea Maicii Domnului din insula Halchi. La anul 1720, Maria Doamna a adus moaștele soțului său Constantin Voievodul martir și le-a înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre i-a canonizat pe Sfinții Martiri Brâncoveni la 20 iunie 1992, proclamarea lor solemnă fiind făcută prin Tomosul sinodal, la data de 16 august 1992, în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie brâncovenească.

Martiriul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu l-a impresionat adânc pe monahul Nicolae ( Steinhardt) de la Rohia, care l-a descris astfel: „Brâncoveanu este cea mai shakespeariană dramă din câte au fost vreodată în lumea toată. E un caz unic pe plan mondial, de nu-aș zice – pe plan cosmic. E de necrezut. Trecerea aceasta a unui mundan ( în toată puterea termenului) la sublimul și eroismul cel mai fantastic uluiește și amețește. Vă desfid sa-i găsiți perechea; nici în rândurile martirilor din primele veacuri. Nici nu ne dăm seama cine este, ce înseamnă el pentru noi, la ce nivel ne ridică. Am scris că a dat viață – prin moarte – frazei lordului Chesterfield către fiul său: de trăit poți să trăiești cum vrei, dar de murit să mori ca un gentleman. Brâncoveanu a murit ca un gentleman, un martir, un erou, un sfânt, un superstar. Mă cutremur. Am scris câteva rânduri topite de admirație despre el în Între viață și cărți. Îmi dau seama că e mult prea puțin” ( Nicolae Steinhardt, Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț, Mănăstirea Rohia/Polirom, 2015 p.164 -165 ).

Pe acești neînfricați mărturisitori ai dreptei credințe îi cinstim la 16 august. Iată modelele noastre de curaj, de dreaptă viețuire, de dăruire, până la jertfa vieții, pentru credință, Biserica și Neam, pentru apărarea valorilor spirituale, morale și naționale.

Preot dr. Ionel Popescu

Prohodul Maicii Domnului

După două săptămâni de post și de primenire sufletească, prin Spovedanie și Împărtășanie, împodobite cu Acatistele și Paraclisele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, sâmbătă seara, 14 august, în bisericile și mănăstirile noastre se oficiază  Prohodul  Adormirii Maicii Domnului.

Slujbă străveche a Bisericii, întocmită după rânduiala Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos, Prohodul Maicii Domnului se cântă, cu  evlavie, tot în jurul icoanei praznicului, numită și epitaf, așezată în mijlocul lăcașului de cult.

Cântările Prohodului, compuse de imnologul creștin, exprimă negrăita bucurie trăită de Maica Domnului atunci când Gavriil Arhanghelul i-a vestit adormirea și mutarea la ceruri :

„Cine, dar, va spune/Bucuria multă,/ Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus,/Când i s-a vestit mutarea ei la cer ?”.

Această stare de bucurie a cuprins, de altfel, întreaga făptură, văzută și nevăzută:

„De a ta mutare/ Saltă firea acum,/ Veselindu- se cu îngerii, oamenii,/ Îngroparea ta de obște săvârșind”.

Trupul Maicii Domnului, peste care s-a pogorât Duhul Sfânt, nu a cunoscut stricăciunea, ci a devenit, prin puterea lui Dumnezeu, trup duhovnicesc.

Domnul Hristos a înălțat-o pe Sfânta Sa Maică la ceruri, de-a dreapta Slavei Sale, așa după cum prorocea Psalmistul: „Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată… Pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac și în veacul veacului” ( Psalmul 44,11 și 21 ).

Învrednicindu-se de această mutare la ceruri, Maica Domnului devine rugătoare pentru întreaga Biserică, așa cum citim la slujba Acatistului: „Bucură- te cea plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi”.

Cultul Maicii Domnului, de o frumusețe duhovnicească inegalabilă, cuprinde Acatistele, Paraclisele, pelerinajele la bisericile și mănăstirile care o au ca ocrotitoare, rugăciunile și cântările pe care i le-au închinat preoții, monahii și credincioșii Bisericii noastre, dublate de un inestimabil tezaur teologic și iconografic .

Maica Domnului a fost, este și rămâne, pentru slujitorii Bisericii și pentru credincioși , model de credință și de nădejde, de feciorie și de viață fără de păcat, de smerenie și de ascultare, de mângâiere și de ajutor în necazuri și suferință, de bucurie și de iubire, de sfințenie și de rugăciune.

Dacă poporul român dreptcredincios va cultiva aceste virtuți nepieritoare ale Maicii Domnului, atunci țara noastră își va merita, pe deplin, denumirea de „Grădina Maicii Domnului”.

Cu sufletul înmiresmat de bucuria și de emoția curată a acestei minunate sărbători, să ne detașăm, o clipă, de freamătul și agitația vieții cotidiene și împreună să-i cântăm Maicii Domnului: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții și, prin rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre”.

Preot dr. Ionel Popescu

Pelerinaj la mănăstirile „Sfânta Cruce” de la Oradea și Nicula din Arhiepiscopia Clujului

            Cu ajutorul Părintelui ceresc și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, un grup de credincioși din Parohia Timișoara-Iosefin, însoțit de preotul Eugen Babescu, a realizat un pelerinaj la două dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Ardeal. În dimineața zilei de 31 iulie, grupul de pelerini a plecat din fața bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin, nu înainte de a mulțumi bunului Dumnezeu pentru această minunată călătorie spirituală.

            Primul popas a fost la Mănăstirea „Sfintei Cruci” din Oradea. În anul 1992, monahia Mina Bădilă a venit cu câteva ucenițe din Mănăstirea Râmețului și, cu multă osteneală, au ridicat lăcaș de închinare lui Dumnezeu. Astăzi, la sfânta mănăstire viețuiesc 75 de călugărițe care se roagă și muncesc în deplină armonie. Cu evlavie și cu sfântă rugăciune pe buze am intrat pe sub poarta înaltă a mănăstirii și în fața noastră s-a deschis o adevărată grădină a Maicii Domnului.

             Biserica mănăstirii este pusă sub ocrotirea Sfintei Paraschiva de la Iași și a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Chiliile maicilor împodobite cu flori, dar și biserica construită în stilul moldovenesc, amintesc de frumoasele mănăstiri din Moldova. Intrând în biserică, am cântat rugăciunea „Tatăl Nostru…”, apoi ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.

              O scurtă oprire în localitatea Ciucea din județul Cluj a amintit credincioșilor de poetul Octavian Goga, care, impresionat fiind de frumusețea locului, și-a dorit să-și lege existența de aceste meleaguri. Poetul, împreună cu soția sa, Veturia Goga au cumpărat castelul de la văduva poetului Ady Endre. Până astăzi se păstrează în bună stare castelul poetului, casa de oaspeți și mausoleul familiei Goga, locul în care și-au dorit să-și doarmă somnul de veci.

               Plecând de la Ciucea spre Cluj, pelerinii au fost mângâiați de Dumnezeu cu picături de ploaie care au răcorit pământul înfierbântat de soarele lunii lui Cuptor. La apusul soarelui grupul a vizitat și s-a închinat în catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, unde a participat la slujba Vecerniei și a Litiei. La sfârșitul slujbei pelerinii au coborât cu toții în demisolul catedralei și au admirat frumoasa colecție de icoane și cărți din patrimoniul Mitropoliei Clujului, apoi au înălțat o rugăciune la  mormântul vrednicului de pomenire, mitropolitul Bartolomeu (Valeriu) Anania. Mitropolitul cărturar  a lăsat o bogată și impresionantă operă literară, dar și predici de-o profunzime teologică de excepție. Copleșiți de personalitatea fostului ierarh, părintele Eugen împreună cu grupul de pelerini au aprins o lumânare și au cântat cu toții „Veșnica pomenire”.

                În zorii zilei de 1 august, la începutul postului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula a devenit pentru pelerinii bănățeni o gazdă primitoare. În această mănăstire, odorul cel mai de preț este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de preotul Luca din Iclod, în anul1681. Din acel an, Sfânta Icoană, în toate locurile unde a fost purtată, și-a arătat dragostea sa față de poporul dreptcredincios.

                  Astăzi, în Mănăstirea Nicula viețuiesc 17 călugări, sub oblăduirea părintelui stareț, arhimandritul Nicolae Moldovan. Participarea la Sfânta Liturghie ne-a umplut sufletul de pace și bucurie sufletească, pomenind în rugăciuni pe toți cei dragi de acasă. La plecarea din sfânta mănăstire, pelerinii timișoreni, mulțumiți că s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului au cântat priceasna: „O Măicuță Sfântă, cu drag am venit,/ La tine Măicuță, într-un loc iubit,/ Am venit departe, să te mai vedem,/ Să ne spunem dorul, pe care-l avem”.

Sfântul M. Mc. Pantelimon cinstit la parohia Timișoara Iosefin

Predica audio la sarbatoarea Sf Pantelimon – pr. Ionel Popescu