Întâlniri cu regele Mihai
Dumnezeu a rânduit să fac parte din rândul celor care au avut prilejul binecuvântat de a fi primit de către regele Mihai I al României și de a mă afla, de mai multe ori, în preajma sa.
Mărturisesc, de la începutul acestei modeste evocări, că statura morală și chipul demn, marcat de multele încercări ale vieții, al „unsului Domnului”, ctitor al catedralei mitropolitane din Timișoara, m-au impresionat profund și mi-au creat un sentiment curat de admirație și de recunoștință față de el.
Înainte de 1990, am ascultat mesajele emoționante ale regelui Mihai la Radio „Europa Liberă”, iar după acest an am sperat, ca mulți alții, că poate țara noastră se va bucura de înțeleapta sa oblăduire. Din păcate, nu a fost să fie așa, însă regele a rămas același demnitar curat sufletește, iubitor de țară, de popor, de tradițiile noastre și același fiu credincios al Bisericii.
Prima mea întâlnire cu regele Mihai și cu regina Ana a avut loc, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la Versoix, pe data de 22 iulie 1993. Făceam atunci parte din grupul de bursieri ai Diakonisches Werk, aflat în excursie de studii la Consiliul Mondial al Bisericilor la Geneva. Cei șapte bursieri români, din acel grup, am hotărât atunci să efectuăm o vizită la Versoix, pentru a ne bucura de familia regală și pentru a ne împlini un vis pe care-l aveam demult în suflet.
Ajunși în fața modestei locuințe regale, am sunat la soneria fixată pe poarta simplă din scânduri și pe când așteptam emoționați să vină cineva din anturajul casei regale, ne-am trezit în fața noastră chiar cu regele Mihai. Bucuria, emoția și surprinderea trăite atunci sunt greu de descris în cuvinte.
Regele Mihai ne-a primit cu naturalețe, arătându-ne multă bunăvoință și simpatie, ne-a invitat în casa împodobită cu tablouri de familie, cu icoane, covoare și scoarțe românești, iar regina Ana ne-a servit cu ceai, cafea și prăjituri.
Copleșiți de ospitalitatea arătată și de prezența familiei regale, nu găseam cuvintele potrivite pentru a înfiripa un dialog și nu îndrăzneam să ne atingem de darurile oferite cu atâta generozitate.
Regele a sesizat repede starea noastră de timiditate și ne-a tratat cu părintească bunăvoință, cu răbdare și afecțiune. În cele 45 de minute cât am fost oaspeții regelui Mihai și ai reginei Ana, am admirat interiorul românesc al sufrageriei regale, livada cu pomi fructiferi din spatele casei și am ascultat cu respect amintirile depănate de către Majestatea Sa, exprimându-ne surprinderea pentru modul modest în care își trăiesc viața și pentru cunoașterea exactă a frământărilor prin care trecea societatea românească postdecembristă. Regele ne spunea, calm și cumpătat în vorbe, că prin sufrageria în care ne aflăm au trecut mulți demnitari și politicieni români, după 1990, fiecare având câte ceva de spus despre modul în care văd viitorul României. Am înțeles atunci că regele i-a primit și i-a ascultat pe toți și că, din păcate, revenirea sa pe tronul regal al României nu va fi posibilă.
La plecare, perechea regală ne-a însoțit și, în curtea casei, am primit permisiunea de a imortaliza acel moment inefabil al vieții noastre.
O altă întâlnire cu regele Mihai și regina Ana a avut loc în anul 2000 (sper că nu greșesc), cu prilejul primei vizite efectuate de familia regală la Săvârșin. Atunci, am fost alături de Înaltpreasfințitul Timotei al Aradului la primirea lor în biserica localității, la săvârșirea sfintei Liturghii și la recepția oficială oferită de comunitate în cinstea regalilor oaspeți, revenindu-mi și onoarea de a rosti o alocuțiune potrivită momentului.
L-am mai întâlnit, apoi, pe regele Mihai la reședința mitropolitană din Timișoara, iar pe regina Ana la Caransebeș, cu prilejul unei vizite efectuate prin unele orașe ale țării.
Întâlnirile cu regele Mihai și regina Ana au fost adevărate sărbători ale sufletului, marcate de bucurie curată și de recunoștință pentru rolul atât de important pe care l-au avut în istoria frământată a țării noastre și pentru dragostea arătată față de Biserică și de tradițiile noastre românești.
Preot dr. Ionel Popescu
