Daruri pentru credincioșii cu nevoi materiale din Parohia Timișoara-Iosefin

Astăzi, 15 decembrie a.c., la sala de festivități a Parohiei Timișoara-Iosefin a avut loc o acțiune social-caritabilă pentru persoanele cu posibilități materiale reduse, aflate în nevoi și suferință.
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, Parohia Timişoara – Iosefin, împreună cu Fundaţia parohială „Preot Ioan Olariu” și Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe, dar şi cu sprijinul voluntarilor, buni credincioși ai bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului, au organizat o acţiune caritabilă, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu nevoi materiale, familiilor cu mai mulţi copii și a persoanelor vârstnice imobilizate la pat, mulţi dintre ei fără vreun aparţinător. Aceste persoane au fost vizitate de voluntarii parohiei, care le-au adus acasă pachetele cu alimente şi hrană caldă.
Parohia a pregătit pachete cu alimente neperisabile, haine şi jucării, ca toate persoanele să aibă bucurie în suflet de praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos.

 

În cadrul parohiei funcţionează şi o cantină socială, ce asigură o masă caldă pentru 50 de persoane. Pe lângă ajutorul material, Parohia Timişoara Iosefin oferă în preajma sărbătorilor de iarnă și mângâiere şi asistenţă duhovnicească acestor persoane nevoiașe.
În urmă cu 5 ani a fost demarat proiectul „Sprijin la distanţă – O şansă pentru fiecare”, prin care se acordă burse lunare unor elevi şi studenţi cu rezultate foarte bune la învăţătură, preocupaţi de pregătirea lor profesională, dar și elevi care provin din familii cu venituri modeste.

Fundaţia „Preot Ioan Olariu” este o fundaţie creştină, de dezvoltare comunitară, de caritate, înfiinţată în 2008, având în prezent 43 de membri.