S-a ridicat
în fruntea mişcării pentru înfiinţarea Episcopiei
Timişoarei şi a înfiinţat "Reuniunea pentru crearea unui fond pe
seama înfiinţândei episcopii gr. or. române din
Timişoara" pe care a sprijinit-o cu suma de 10.000 de coroane, o
adevărată avere pe atunci. Pe lângă acestea s-a ocupat de
delimitarea teritoriului noii episcopii, a adunat datele statistice necesare, a
făcut recensământul populaţiei ortodoxe şi a repartizat
parohiile care să-i aparţină. Tot lui îi revine meritul de a fi
înfiinţat şi organizat parohia românească din Vârşeţ (Serbia). La acestea se adaugă
strădaniile neobositului om de cultură pentru înfiinţarea
parohiilor Timişoara Principele Carol (Iosefin)
şi Timişoara Cetate, înzestrate, prin purtarea lui de grijă, cu
"sesiuni parohiale" şi cu fondurile băneşti necesare
construcţiei, precum şi cu terenuri obţinute de la
primărie.
Emaniul Ungurianu a
fost membru fondator al "Reuniunii femeilor române din Timişoara" (1893 -
1894), membru în comitetul acesteia şi, din 1927, membru de onoare. Prin
testament a lăsat ca jumătate din avere să fie acordată, în
părţi egale, parohiilor Timişoara Iosefin
şi Timişoara Cetate şi un mare număr de acţiuni
şi titluri la diferite instituţii de credit, ale căror dobânzi
au fost încasate până la stabilizarea din 1947.
În calitate de preşedinte
al consiliului parohial, E. Ungurianu a coordonat
toate acţiunile acestuia pentru construcţia bisericii cu hramul
"Naşterea Maicii Domnului", pe care nu a mai apucat să o vadă
ridicată, desfăşurând în paralel, o bogată activitate pe
tărâm şcolar, economic, politic, ca membru în diferite asociaţii
culturale şi iniţiator al fundaţiilor: "Emanuil
Ungurianu", "Antoniu Mocioni",
"Mitra Ungurianu" (după numele mamei sale)
şi "Trandafil".
