News

Lucrarea cu titlul de mai sus (descoperită și îngrijită de semnatarul acestor rânduri, căruia îi aparțin Cuvântul introductiv și notele), apărută de curând la editura timișoreană „David Press Print”, a fost scrisă de diaconul profesor Teodor V. Damșa, după ieșirea din închisoare, pe un caiet de tip „dictando” și a zăcut zeci de ani într-un loc retras din casa acestui vrednic slujitor al Bisericii.

Descoperită, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, „căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Matei 10,26), această lucrare autobiografică prezintă, „sub forma unui Jurnal, chipul unui român care nu l-a trădat niciodată pe Dumnezeu și nu și-a trădat țara în care s-a născut”, scrie Părintele Mitropolit Ioan în Cuvântul înainte sugestiv intitulat: Un fiu al temniței.

Fiu de țărani credincioși din localitatea Cotiglet (Bihor), Teodor V. Damșa a fost înzestrat de către Tatăl ceresc cu multe și alese însușiri morale și intelectuale, pe care le-a fructificat pe deplin, începând din clasele primare-gimnaziale și până după absolvirea facultăților de Teologie din București și de Litere din Cluj-Napoca.

Ajuns profesor de Religie, îl aștepta o carieră strălucită în învățământul religios și chiar în cel teologic-universitar, dar puterea comunistă atee i-a frânat ascensiunea și fără a fi vinovat de ceva, l-a condamnat la 10 ani de închisoare corecțională.

Calvarul suferințelor tânărului teolog Teodor V. Damșa a început în momentul când Securitatea a descoperit o lucrare de filosofie în manuscris, „Dualitatea ateismului”, scrisă de un coleg, pe care părintele a lecturat-o și a scris pe ea textul: „Lucrarea conține câteva idei intelectuale”.

Din cauza acestei scurte propoziții, Teodor V. Damșa a fost considerat dușman al noii stăpâniri, a fost arestat și închis în beciurile insalubre ale Securității din Oradea, iar după judecare și condamnare, a fost întemnițat o vreme la Jilava, apoi a fost mutat la Aiud, în așa numita „închisoare a intelectualilor”.

Vreme de trei ani nu a avut voie la vorbitor, la primirea și la trimiterea corespondenței, familia neavând nici o informație cu privire la situația sa.

Aflat în plină activitate de „reeducare”, profesorul Teodor V. Damșa a fost întrebat de un slujbaș al închisorii din Aiud dacă mai crede în Revelația divină. Răspunsul părintelui nu s-a lăsat așteptat și a fost fără echivoc: „Cred, pentru că eu sunt fiu credincios al Bisericii mele și pentru că eu cred și mărturisesc tot ceea ce crede și mărturisește Biserica”.

Pe lângă părintele Teodor V. Damșa, la Aiud erau întemnițați încă 40 de preoți ortodocși, între care se afla și preotul Gheorghe Șepețan de la parohia Secusigiu, Arhiepiscopia Aradului, condamnat pentru „naționalism”.

În cadrul unei dezbateri care avea scopul de a evidenția roadele „reeducării”, un ofițer l-a întrebat pe preotul Șepețan dacă nu crede că religia este o frână în calea dezvoltării științei. Răspunsul preotului a fost că religia nu este o frână, după cum nici „carul cu boi nu împiedică zborul în cosmos”. „Colonelul Crăciun a conchis că deținutul Șepețan ne-a întors pe degete cum a vrut” și din acel moment nu au mai fost ținute astfel de adunări.

Suferințele, lipsurile, problemele materiale, greutatea găsirii unui loc de muncă în întreprinderile socialiste au continuat după liberarea din închisoare. A reușit, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-și găsească de lucru apoi, fiind și licențiat în Litere, a activat ca profesor de Limba Română și de Limba franceză la liceele din Făget și Ciacova, județul Timiș.

Cutremurătorul Jurnal al diaconului profesor Teodor V. Damșa, îmbisericit la parohia Timișoara Iosefin (1981-1995), mărturisire zguduitoare despre umilințele, nedreptățile, privațiunile, bătăile, foamea, frigul și batjocurile îndurate de zecile de mii de români din partea puterii comuniste-atee, reafirmă, încă o dată, dacă mai era nevoie, curajul mărturisitor al celor care, „prigoniți fiind”, au avut tăria de a nu apostazia de la credință și, totodată, de a-și ierta torționarii. Ce pildă minunată de împlinire a  cuvintelor Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne învață: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 44).

„În temniță fiind – scrie Părintele Mitropolit Ioan – la dangătul de clopot al istoriei, a mărturisit (diaconul Teodor n.n.) cu demnitate și fermitate de creștin: „Eu nu mă lepăd de Hristos, nu mă lepăd de Biserica Neamului și de tot ceea ce au dăltuit în stâncă înaintașii noștri. Din umilința și mizeria închisorilor a ieșit cu conștiința nepătată”, iar Dumnezeu l-a luminat și l-a întărit să nu plece „trist sau cu gând de răzbunare din viața aceasta, ci cu blândețea iertării și cu credința că, în temniță, după gratii, i-a fost alături Hristos Domnul”, încheie Înaltpreasfinția Sa.

… Și dincolo de gratii. Jurnal este, așadar, încă o mărturie impresionantă și împortantă pentru generațiile de azi și de mâine, depusă de un slujitor al Bisericii pe altarul suferinței umane din perioada comunistă-atee, de care au avut parte, din păcate, peste un milion de români, nu puțini dintre ei fiind martirizați și aruncați în gropile comune săpate în preajma pușcăriilor, la Canal sau în Delta Dumării.

                                                                     Preot dr. Ionel Popescu

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Mănăstirea Partoș a fost gazda unui concert educativ susținut de artiști de renume internațional din Olanda, Franța și Germania.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii săvârșită în prezența unui număr mare de credincioși la altarul de vară al Mănăstirii de către părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei împreună cu ieromonahul Varlaam Almăjanu, starețul Mănăstirii Partoș. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele vicar care a tâlcuit celor prezenți sensurile duhovnicește ale purtării Crucii, dând ca exemplu modul în care Sfântul Iosif a făcut din Crucea vieții sale o cale către Înviere și plinătate.

Programul zilei a continuat în incinta noului Centru „Dar din Dar” cu un splendid concert oferit copiilor destinatari ai proiectelor educaționale ale mănăstirii, dar și tuturor celor care au fost de față. Un program divers, antrenant, plin de zâmbete și bucurie. Un dialog frumos prin care cei de față au fost introduși în tainele muzicii, descoperind cu emoție un univers splendid.

ROSANNE PHILIPPENS, BEATRICE MUTHELET și VLAD POPESCU, artiști de renume internațional, prin ceea de au oferit au făcut ca inimile celor prezenti să se întoarcă spre frumusețea din lăuntru din care se naște tot lucrul bun și valoros.

Evenimentul de la Partoș face parte din festivalul Eufonia ajuns la a III-a ediție și care este socotit cel mai mare festival de muzică clasică de cameră din vestul țării.

În intervalul 13-27 septembrie sunt planificate peste 20 de evenimente incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclasuri pentru tineri muzicieni, conferințe și intervenții de muzio-terapie. La final, copiii au oferit muzicienilor buchete de flori și frumoase suveniruri tradiționale ca semn al dragostei și neuitării.

Festivalul Eufonia a fost inițiat de Asociația Tribul Artistic sub direcția artistică a violonistului Vlad Popescu, și contribuie la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice in circuitul cultural regional. În doar doi ani de activitate Eufonia a concertat în fața a peste 4000 de copii din zona de Vest a României susținând importanța educației muzicale, încă de la o vârstă fragedă.

Filiala „Valeriu Braniște” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Timișoara a inaugurat joi, 17 septembrie, sediul nou în care își va desfășura activitatea. La ceremonia de inaugurare și de sfințire au participat dl. prof. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și numeroși membri ai filialei timișorene.

Preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, delegat al Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, însoțit de preotul Eugen Babescu de la parohia Timișoara- Iosefin, au oficiat slujba de binecuvântare a spațiului din Bastionul Therezia, oferit de către Consiliul Județean și au transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru toți cei care ostenesc în presa timișoreană. Președintele Doru Dinu Glăvan și prof. dr. Ioan David, președintele filialei locale au apreciat gestul d-lui prof. Călin Dobra de a oferi acest spațiu generos ziariștilor profesioniști din Timișoara și i-au adresat mulțumiri pentru solicitudinea arătată.

Profesorul Ioan David a precizat că în acest spațiu se vor derula multiple activități și va fi amenajat un muzeu al presei bănățene. Cu acest prilej, preotul Ionel Popescu, vicar eparhial autor a numeroase articole de presă și participant la multe emisiuni Radio – TV, a devenit membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

La sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, numită în popor „Sântămăria Mică” sau „Sfânta Mărie Mică”, care este, de fapt, și prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, credincioșii bănățeni și-au îndreptat pașii către biserica Parohiei Timișoara-Iosefin, care a îmbrăcat, cu prilejul celui de-al 84-lea hram, haine de sărbătoare. Programul liturgic a debutat încă din ajun, cu săvârșirea Vecerniei, unită cu Litia, oficiate de părintele paroh Ionel Popescu, alături de un sobor de preoți. La finalul slujbei, clerul și credincioșii au înconjurat lăcașul de cult, în armonia imnurilor mariologice.

În ziua praznicului, bucuria credincioşilor a fost încununată de prezenţa în mijlocul lor a Întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată, în proximitatea bisericii, de un sobor de preoți, sub protia părintelui paroh Ionel Popescu. După Rugăciunea Amvonului s-au binecuvântat prinoasele aduse de credincioși, care, ulterior, au fost împărțite celorlalți participanți la cult, ca expresie a duhului agapic al primelor comunităţi creştine. Totodată, soborul slujitorilor a oficiat, după sinaxa euharistică, Slujba Parastasului întru pomenirea ctitorilor şi preoţilor slujitori ai bisericii din cartierul timişorean Iosefin. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Doina Banatului” a parohiei, condusă de prof. Nicolae Florin Șincari.

În continuare, Chiriarhul Banatului a rostit un exordiu despre episodul nașterii Fecioarei Maria din părinții Ioachim și Ana, precum și despre circumstanța aducerii acesteia, la vârsta de 3 ani, la templul din Ierusalim, unde este întâmpinată de Sfântul Prooroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Contextualizând, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că, orice tânără creștină, căsătorită în duhul Evangheliei lui Hristos, este chemată de Dumnezeu să nască sfinți.

Sărbătoarea hramului a fost înfrumusețată cu prezența și rugăciunea zecilor de credincioși cu deficiențe de auz și vorbire din Timișoara, cărora li s-a transpus, de către preotul Eugen Bendariu, Dumnezeiasca Liturghie în limbaj mimico-gestual.

La final, preotul paroh a mulțumit Mitropolitului Banatului pentru bunăvoința de a participa la cel de-al 84-lea hram al bisericii, deși alte 52 de biserici din eparhie și-au cinstit, prin rugăciune și acțiuni filantropice, ocrotitoarea spirituală, pe Maica Domnului. În semn de gratitudine, toți credincioșii prezenți au primit, din partea parohiei, pachete cu cozonac.

Iubiți frați și surori în Hristos Domnul, Dragi parohieni, la 8 septembrie, întreaga creștinătate ortodoxă sărbătorește nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, sărbătoare cunoscută în popor și cu numele de Sântămăria Mică sau Sfânta Maria Mică.

Pentru biserica noastră, sărbătoarea aceasta are o importanță aparte, întrucât preotul Ioan Imbroane și vrednicii credincioși care au ctitorit-o în urmă cu 84 de ani, au stabilit praznicul „Nașterii Maicii Domnului” ca hram al acestui minunat lăcaș de închinăciune. Neavând documente care să grăiască despre motivul care a stat la baza hotărârii ctitorilor, credem că, așa după cum Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din anul bisericesc, înseamnă începutul mântuirii noastre, tot așa și biserica noastră, ridicată în noul cartier german Iosefin ( Josephstadt ), temeluiește începutul vieții bisericești ortodoxe, care a început să se înfiripeze, în acei ani, în această parte a orașului. Așadar, la 8 septembrie o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria, pentru că Însuși Dumnezeu a cinstit-o atunci când a ales-o să-L nască pe Mântuitorul lumii. O cinstim pe Maica Domnului pentru că a cinstit-o Fiul lui Dumnezeu, când S-a întrupat în pântecele ei.

Au cinstit-o, Sfântul Arhanghel Gavriil, care a numit-o „plină de Har”, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, prin cuvintele „binecuvântată ești tu între femei” și „Maica Domnului meu” ( Luca 1,26 și 42-43). De-a lungul istoriei, Maica Domnului a fost cinstită de milioane de sfinți și credincioși ai Bisericii noastre, de ierarhi, preoți, monahi și monahii, de scriitori și poeți creștini care au preamărit-o și o preamăresc în scrierile lor, de Sfântul Evanghelist Luca și de toți artiștii care i-au pictat chipul sfânt, de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, căruia Domnul Hristos i-a lăsat-o în grijă, iar el a prețuit-o și a iubit-o ca pe propria mamă și mai mult de atât.

Preoții și credincioșii Iosefinului ortodox timișorean, o cinstim și o iubim pe Maica Domnului ca pe „măicuța noastră”, pentru că de 84 de ani sărbătorim nașterea ei în biserica noastră parohială, de 84 de ani este rugătoare pentru noi, este ocrotitoarea noastră în fața încercărilor, a necazurilor și a ispitelor vieții, de 84 de ani îi simțim dragostea ce o are față de noi și de tot poporul binecredincios, de mamele și de fiicele noastre, de familiile credincioșilor și de marea familie a dreptmăritorilor creștini de aici și de pretutindeni.

Ajută-ne, Doamne,Dumnezeul nostru, să cinstim Nașterea Maicii Domnului, cu inimă curată, în pace, cu bucurie duhovnicească și cu sănătate sufletească și trupească”. Amin!

Preot dr. Ionel Popescu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și a Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și la invitația Coralei bărbătești din Finteușu Mare, Corul „Doina Banatului” al Parohiei Ortodoxe Române Timișoara-Iosefin a efectuat o vizită în Maramureș, pentru a participa la Festivalul anual organizat de cunoscutul cor al „Plugarilor” din localitatea amintită.

Vineri, 28 august, Corala „Doina Banatului” dirijată de prof. Drd. Florin-Nicolae Șincari și însoțită de preotul paroh Ionel Popescu, au oficiat o slujbă de pomenire la mormântul profesorului, compozitorului, dirijorului și etnomuzicologului Nicolae Ursu, înhumat în cimitirul central din Cluj-Napoca.

După încheierea slujbei de parastas, părintele paroh a evocat personalitatea prof. Nicolae Ursu care,  în perioada 1943-1946 a dirijat și corul Parohiei Timișoara- Iosefin. Părintele vicar a subliniat, de asemenea, curajul remarcabil al vrednicului nostru înaintaș care,  în anii grei ai perioadei comuniste – atee, 1946-1960, a dirijat Corul catedralei mitropolitane din Timișoara.

Clipele petrecute lângă mormântul acestui fiu minunat al Banatului au fost emoționante și impresionante. Prin această slujbă de pomenire s-a dorit să aducem prinosul nostru de recunoștință prof. Nicolae Ursu, a cărui amintire rămâne neștearsă în istoria parohiei noastre.

Călătoria spirituală a Coralei „Doina Banatului” a continuat apoi până la Finteușu Mare, unde am fost întâmpinați cu mare bucurie de către dl. Prof. Andrei Dragoș, dirijorul cunoscutului cor din localitate.

Sâmbătă, 29 august, coriștilor noștri le-a revenit cinstea de a da răspunsurile la sfânta Liturghie oficiată în paraclisul de vară al Mănăstirii „Sf. Ana” de la Rohia. Părintele vicar Ionel Popescu a rostit, totodată cuvântul de învățătură, în care s-a referit la misiunea desfășurată de Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și la jertfa vieții depusă de el pentru apărarea credinței și a valorilor morale. Oaspeții timișoreni au avut posibilitatea de a vizita mănăstirea, biblioteca pe care a sistematizat-o monahul Nicolae Steinhardt, și de a se reculege la mormintele acestuia din urmă și a vrednicului de pomenire, arhiepiscopul Iustinian Chira.

În seara zilei de 29 august, de la ora 18:00, în fața căminului cultural din Finteușu Mare s-a derulat Festivalul anual la care au participat corala noastră și Corul bărbătesc din localitate. Piesele bisericești, patriotice și folclorice interpretate de cele două coruri au umplut de emoție și de bucurie sufletul participanților, prezenți în număr mare la acest eveniment cultural.

Duminică, 30 august, Corala „Doina Banatului” a dat răspunsurile la sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți în paraclisul de vară de lângă biserica parohială, situată pe dealul Finteușului. Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost ținut tot de părintele vicar, iar protopopul Nicolae Petruș, în numele parohienilor, a mulțumit oaspeților veniți din țara Banatului, care au statornicit o pilduitoare legătură de prietenie cu finteușenii.  

În concluzie, pe parcursul celor trei zile petrecute în Maramureșul istoric am cunoscut oameni minunați, credincioși, păstrători ai credinței strămoșești și ai valorilor noastre naționale și bisericești. De asemenea, ne-am înmiresmat sufletul cu negrăite bucurii duhovnicești și cu emoții adânci în spatele cărora, nu de puține ori, s-au ascuns și lacrimi, pentru care aducem mulțumire bunului Dumnezeu. 

Prin lucrarea „Și dincolo de gratii. Jurnal”, la salba autorilor români de memorii din temnițele comuniste se adaugă și diaconul profesor Teodor V. Damșa, un trăitor în voluptatea supliciului și martor al exterminării elitei intelectuale românești.

Apărută la Editura David Press Print din Timișoara, în cadrul Colecției „Studii și cercetări umaniste”, scrierea autobiografică a diaconului Teodor V. Damșa, „Și dincolo de gratii. Jurnal”, descoperită în mod inopinat în anul 2018, vede lumina tiparului, după mai multe decenii de la redactare, prin bu­nă­voința și osârdia preotului Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei. În cuvântul său introductiv, acesta men­țio­nează că lucrarea: „uitată zeci de ani în rafturile bibliotecii sale (n.r., Teodor V. Damșa), se înscrie în rândul prețioaselor mărturii documentare rămase de la foștii deținuți politici despre calvarul închisorilor comuniste” (p. 14). Ca atare, prin efortul unui con­frate, o con­semnare, aparent ve­tustă, a devenit o carte ce cuprinde între coperțile ei mărturisiri emoționante, necosmetizate de figuri de stil, despre anumite personaje și momente semnificative și sugestive ale unei istorii tumultuoase, trăită de mulți congeneri.

În predoslovia volumului, intitulată „Un fiu al temniței”, Înalt­preasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, îl descrie pe autor drept „un cleric eliberat din temnița uitării”, ce „ne prezintă, sub forma unui jurnal, chipul unui român care nu l-a trădat niciodată pe Dumnezeu și care nu și-a trădat nici țara în care s-a născut” (p. 5), iar atunci când a fost trimis să slujească la altarul suferinței din mai multe centre de detenție, „a slujit tot în veșmântul de diacon al Bisericii Ortodoxe Române” (p. 6).

Jurnalul debutează cu descrierea unui moment decisiv din vara anului 1959, cu puternice rever­berații în viața singrafului, și anume: arestarea: „Și pentru că intelectualii prezentau cele mai puține garanții de loialitate față de regimul comunist, a început un val de arestări, cu motive mai mult fabricate, cu înscenări de procese la care s-au împărțit, cu dărnicie, zeci de ani de închisoare”. În a­cest context, printre arestați s-a aflat și Teodor Damșa, iar pretextul l-a constituit im­pru­dența de a face, în 1950, pe coperta unei cărți despre Dualitatea ateismului, însemnarea: „lucrarea conține câteva idei intelectuale”. La început, această faptă l-a catalogat drept ideologul organizației „Partidul vieții, sufletului și fericirii”; dar, cum acuzația nu putea fi susținută, a fost trecut la „omisiune de denunț”, căci trebuia, ca intelectual, să-și fi dat seama că era o lucrare dușmănoasă ­(p. 19). Astfel, în pofida faptului că nu se știa vi­novat cu nimic, această acuzație i-a deschis drumul calvarului, fiind condamnat la 10 ani de închisoare corecțională. 

În cei 5 ani de recluziune, din care mai multe luni petrecute în totală izolare, tânărul Teodor a primit nenumărate lovituri cu pumnii peste față și, cum nu era de ajuns, pe perioada anchetei, care a durat câteva luni, în timpul zilei, nu avea voie să stea decât în picioare sau pe marginea patului. Odată cu transferul de la Penitenciarul din Oradea la Jilava, el a cunoscut noi mijloace de ma­nipulare, implementate de ideologia comunistă. Represiunea, condițiile de coabitare de neimaginat împreună cu alte 30 de persoane încarcerate la un loc într-un perimetru redus ca dimensiuni, purtarea excesivă a aceluiași rând de haine timp de 1 an și 7 luni și faptul că celula era la 7 m sub pământ, închisoarea de la Jilava i-au produs o impresie sinistră indelebilă. În toți anii de detenție și nu numai, profesorul Teodor Damșa a fost con­știent că „umilința, înfometarea, izolarea de restul lumii făceau parte din ansamblul luptei împotriva demnității umane, împotriva deținuților al căror cel mai grav delict era acela de a gândi în alt fel decât dictatura” (p. 44). 

Dar greutățile, privațiunile și invectivele nu au luat sfârșit odată cu eliberarea din închisoare, ci au continuat sub diverse forme, mai ales că „un fost deținut politic trebuia să simtă că e marcat de anii de detenție” (p. 57). Experimentul temnițelor, teroarea, extorcarea și interrelaționarea cu diverși oameni insidioși l-au urmărit în tot restul vieții. Cu toate acestea, numai credința în Dumnezeu l-a ajutat să surmonteze cu succes orice criză sau lacună identitară. Pentru el, celula a devenit, în mod apriat, un tropos sacrosanct ce l-a plămădit, pentru a deveni un teologhisitor, nu numai prin tăcerea suferinței asumate, ci și prin afirmarea lucrării lui Dumnezeu în orice context, oricât de restrictiv ar fi fost. 

După jurnalul propriu-zis, volumul cuprinde o anexă, alcătuită din patru poezii semnate de autor, urmată de o serie de fotografii din adolescență, din timpul studenției, dar și din anii când a fost îmbisericit la Parohia Timișoara-Iosefin, slujind în Biserica „Nașterea Maicii Domnului”. Pe lângă fotografii, partea dedicată iconografiei cuprinde mai multe diplome de studiu, precum și diverse adeverințe emise de unitățile de învățământ unde a activat ca profesor de limba română. Această ultimă parte se încheie cu trei imagini scanate ale manuscrisului original, cu scrierea olografă a părintelui Teodor Damșa.

În concluzie, cartea „Și dincolo de gratii. Jurnal” imortalizează o multitudine de stări interioare, reprezentând un ansamblu de amintiri și chiar o lecție de viață pentru omul de astăzi tot mai indolent față de chinurile semenilor lui care au luptat contra unui regim totalitar, ce dorea să reprime, prin violență, aspirațiile spre libertate și democrație. În altă ordine de idei, lucrarea este o cartografie nu a unui om venetic, ci a unui suflet itinerant, înzestrat cu sagacitate, care a urmărit să-și asume, în orice context, prezentul, oricât de dur ar fi fost, și să-și păstreze ingenuitatea, demnitatea, frumu­sețea și echilibrul sufletesc. De altfel, aceste atribute ce reprezintă, în opinia sa, o condiție sine qua non pentru natura umană, creată „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 26-27), se regăsesc și în opera lui poetică: „… nu uita că timpul zboară/ Și că viața nu se-ntoarce s-o trăiești a doua oară…/ Ce-ai gândit în veci rămâne, ce-ai făcut, e prea puțin/ Și-o să-ți pară rău odată fiindcă n-ai trăit deplin./ Îți întinde înspre ceruri mâinile și Lui îi spune/ Că ființa ta întreagă vrei să fie-o rugăciune” (Memento).

Material publicat in cotidianul: ziarullumina.ro