News
Odată cu apropierea Praznicului Crăciunului mulți credincioși timișoreni se gândesc la cei aflați în suferință, aflați pe paturile spitalelor și doresc, în diferite forme, să contribuie la ușurarea suferinței prin dăruirea unor cadouri, prin colindele tradiționale și prin aducerea în sufletele oamenilor, a copiilor bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos.
Vineri, 14 decembrie a.c., Parohia Timișoara-Iosefin și Fundația Preot Ioan Olariu au organizat o acțiune caritabilă la Secția de Pediatrie a Spitalului Bega II din Timișoara.
Cu această ocazie au fost aduse pachete cu dulciuri, cadouri de Crăciun și haine donate de către enoriașii parohiei, care au fost oferite mămicilor și copiilor internați la această unitate medicală.
Alături de părintele Ionel Popescu, parohul bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului au fost să ajute la împărțirea darurilor preoții slujitori ai parohiei, membrii Comitetului parohial și membri ai Fundației Preot Ioan Olariu.
Această secție de Pediatrie a fost renovată și înfrumusețată cu icoane, care au fost pictate decătre elevii şcolilor de pe raza parohiei Parohiei Timișoara -Iosefin. Acest lucru a fost posibil datorită prof. univ. dr. Liviu Pop, şeful secţiei de Pediatrie din cadrul spitalului amintit, care s-a arătat bucuros de sprijinul Bisericii în această perioadă premergătoarea marelui praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos.
Clinica II Pediatrie a luat ființă în anul 1974 ca secție a Spitalului Clinic nr.1 Județean Timișoara, ca o necesitate stringentă de asigurare a asistenței medicale a copilului în acea perioadă, și totodată pentru lărgirea bazei de învățământ universitar medical pediatric din Timișoara. În prezent această secție are capacitatea de a asigura spitalizarea a 55 de copii.
Astăzi, 15 decembrie a.c., la sala de festivități a Parohiei Timișoara-Iosefin a avut loc o acțiune social-caritabilă pentru persoanele cu posibilități materiale reduse, aflate în nevoi și suferință.
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, Parohia Timişoara – Iosefin, împreună cu Fundaţia parohială „Preot Ioan Olariu” și Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe, dar şi cu sprijinul voluntarilor, buni credincioși ai bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului, au organizat o acţiune caritabilă, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu nevoi materiale, familiilor cu mai mulţi copii și a persoanelor vârstnice imobilizate la pat, mulţi dintre ei fără vreun aparţinător. Aceste persoane au fost vizitate de voluntarii parohiei, care le-au adus acasă pachetele cu alimente şi hrană caldă.
Parohia a pregătit pachete cu alimente neperisabile, haine şi jucării, ca toate persoanele să aibă bucurie în suflet de praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos.
În cadrul parohiei funcţionează şi o cantină socială, ce asigură o masă caldă pentru 50 de persoane. Pe lângă ajutorul material, Parohia Timişoara Iosefin oferă în preajma sărbătorilor de iarnă și mângâiere şi asistenţă duhovnicească acestor persoane nevoiașe.
În urmă cu 5 ani a fost demarat proiectul „Sprijin la distanţă – O şansă pentru fiecare”, prin care se acordă burse lunare unor elevi şi studenţi cu rezultate foarte bune la învăţătură, preocupaţi de pregătirea lor profesională, dar și elevi care provin din familii cu venituri modeste.
Fundaţia „Preot Ioan Olariu” este o fundaţie creştină, de dezvoltare comunitară, de caritate, înfiinţată în 2008, având în prezent 43 de membri.
« Older EntriesNewer Entries


















