News

25 Mar
2023

Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, parohia Timișoara-Iosefin derulează, în această perioadă, o serie de lucrări la biserică, la casa parohială și în parcul lăcașului de cult.

   Astfel, la biserică a fost renovată casa scării din turnul lateral, cu scara de urcare la cor și la balcoanele laterale, iar în parc au avut loc lucrări de întreținere a gazonului și de toaletare a copacilor. Pe lăcașul de cult au fost montate ace, pentru a împiedica așezarea porumbeilor și pătarea cu excremente a fațadelor.

   Lucrări ample de întreținere și de consolidare se desfășoară, de asemenea, în spațiile din demisolul casei parohiale, care adăpostește și cantina pentru nevoiași, precum și la fundația acestei clădiri.

   Casa parohială a fost construită de către preotul Ioan Imbroane în anii 1930-1932, cu fundația doar din cărămidă, așa cum se obișnuia în acele vremuri. Așadar, cărămida așezată direct pe pământ înmagazinează apa și, din cauza aceasta, pereții din demisol sunt afectați de igrasie. Prin lucrările care au loc acum se izolează fundația casei și se protejează cu o membrană specială, între aceasta și pământ fiind turnat un strat de pietriș, care facilitează scurgerea apei de ploaie. La interior, pereții se decopertează și, după ce cărămida se usucă, sunt aplicate materiale de asanare și se injectează o soluție care împiedică răspândirea igrasiei.

   Cu ajutorul bunului Dumnezeu, nădăjduim că toate lucrările aceasta vor fi terminate până la sărbătorile Sfintelor Paști.



18 Feb
2023

   Postul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este precedat, între altele, de pomenirea celor adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice, pomenire cunoscută cu denumirea de Moșii de iarnă.

   Străvechea noastră rânduială creștinească a fost respectată, cu credință, și în anul acesta, biserica parohiei Timișoara Iosefin fiind neîncăpătoare pentru credincioșii veniți cu colivă, vin, colaci, fructe și lumânări, dar mai ales cu o lacrimă și o sfântă rugăciune, pentru a-i pomeni, după cuviință, pe cei adormiți din neam în neam: părinți și bunici, soți și soții, fii și fiice, frați și surori, ctitori și binefăcători.       

  În atmosfera de rugăciune curată, preoți și credincioși deopotrivă am pomenit pe cei dragi, rugând pe Tatăl ceresc să le ierte păcatele și să le așeze sufletul în cetele drepților Săi din ceruri.

   Gândul nostru a fost și în aceste momente de adâncă emoție că săvârșim un „foarte bun și cuvios lucru pentru socotința învierii morților. Că de n-am fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut (adormit), deșert și de râs lucru ar fi acela de a ne ruga pentru cei morți” , scrie Sfânta Scriptură ( II Macabei 12, 44).

   La final, au fost donate prinoase pentru cantina parohială care au și fost distribuite, cu hrană caldă, credincioșilor nevoiași, din rândul cărora fac parte și familiile cu mulți copii.

    Sâmbăta pomenirii celor adormiți în Domnul ( și nu a celor trecuți în neființă, cum greșit se mai exprimă unii) a fost cinstită, așadar, în comuniune parohială frățească, prin rugăciune și milostenie, cu toții având în suflet un sentiment frumos și creștinesc de recunoștință, de prețuire și de dragoste față de membrii familiilor noastre plecați „pe cărarea Împărăției lui Dumnezeu”.

   La finalul slujbei de pomenire, rămânem în minte și în suflet tot cu minunatele cuvinte ale cărții noastre sfinte, Biblia: „Drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost că am adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat” ( II Macabei 12,46).

                           Preot Dr. Ionel Popescu 


16 Feb
2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, sala de festivități a parohiei Timișoara-Iosefin a găzduit miercuri, 15 februarie 2023, Adunarea Generală a Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara.

În prima parte a acestei ședințe au fost prezentate raportul cu activitatea societății pe anul 2022, raportul privind situația financiară până în prezent și programul de activități pe anul în curs. De asemenea, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria membrelor societății, trecute la cele veșnice, în 2022 și în prima parte a acestui an. 

Anul trecut, Societatea a derulat proiectele: „Fiecare copil – un dar de la Dumnezeu” în parteneriat cu Centrul de Primire în Regim de Urgență de pe lângă Direcția Copilului Timiș, în cadrul căruia credincioasele din societate ajută copiii la rezolvarea temelor de școală, le citesc povești celor mici sau îi învață regulile elementare de igienă; programul „Voluntariat” în activitatea de asistare și suport efectiv a pacienților cazuri sociale; programul „O masă caldă” pentru elevii de la Liceul Ortodox „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din Timișoara; programul de ajutorare a unor copii cu dizabilități ce frecventează Centrul de zi „Podul Lung” din Timișoara; programul local destinat cursurilor pentru deținuți, în parteneriat cu Penitenciarul din Timișoara, susținute de credincioasele din societate pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate, după punerea în libertate.

Partea a doua a adunării a fost consacrată propunerilor de activități pentru anul 2023. Astfel, s-a hotărât ca Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe  din Timișoara să intensifice colaborarea cu Serviciul Social al Arhiepiscopiei Timișoarei și să contribuie împreună cu unele parohii, fundații și asociații filantropice la construcția unui așezământ destinat mamelor adolescente nesusținute de familie, să creeze un site și grupuri pe rețelele de socializare, pentru a mediatiza activitățile desfășurate și a dinamiza realizarea acestora, să acorde o mai mare atenție persoanelor vârstnice, în concordanță cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a decretat anul 2023 „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.

Pe lângă acestea, pe anul în curs se dorește încheierea unor parteneriate cu liceele din Timișoara pentru a relaționa cu fetele, cu tinerele care sunt apropiate de Biserică și de valorile morale pe care aceasta le propovăduiește.

La finalul ședinței, părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, a transmis credincioaselor prezente binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, împreună cu aprecierea și mulțumirea Înaltpreasfinției Sale și a Centrului eparhial pentru activitățile social-filantropice și culturale desfășurate de societate în anul 2022.

În final, Părintele vicar a sintetizat activitatea deosebită desfășurată de Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe în ultimii douăzeci de ani, a subliniat implicarea credincioaselor care au fost și sunt membre în societate în proiecte filantropice destinate copiilor, tinerilor și vârstnicilor, bolnavilor, persoanelor cu dizabilități, precum și colaborarea deosebită cu Centrul eparhial, Fundația „Filantropia”, Fundația „Preot Ioan Olariu” a parohiei Timișoara Iosefin, cu parohiile timișorene și cu așezămintele speciale din orașul nostru, asigurându-le de tot sprijinul Părintelui Mitropolit Ioan și al unităților noastre bisericești.


16 Feb
2023

Marți, 14 februarie 2023, la ceas de seară, tineri din parohia Iosefin, însoțiți de părintele diacon Marius Rumega, au participat la un atelier de confecționat mărțișoare în Centrul de zi pentru Copii cu Dizabilități ,,Podul Lung” din Timișoara.

Acțiunea este de tip caritabil, întrucât, în duminica din 26 februarie a.c., credincioșii parohiei noastre vor putea admira, dar și achiziționa mărțișoare pentru cei dragi, făcând astfel o mică donație pentru copiii din acest minunat centru de recuperare.

În anul 2022, Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități ,,Podul Lung” din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, a împlinit 30 de ani de activitate neîntreruptă. Serviciile oferite aici vin în completarea demersurilor și eforturilor familiilor care au copii cu dizabilități, centrul având misiunea de a preveni abandonul atât prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educație, dezvoltarea unor deprinderi de viață independentă, orientare școlară pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali ai acestora.

Participanții la acțiunea caritativă au fost impresionați de ceea ce au văzut și simțit în acest centru de recuperare. „De altfel, ori de câte ori poposim în acest loc – spune părintele diacon -, personalul calificat, ne face să ne simțim ca într-o mare familie, în care fiecare contribuie cu dăruire la ajutorarea aproapelui.” Așa se și explică de ce multe cazuri grave, copii cu probleme severe de sănătate, vin și primesc asistență în acest centru de recuperare.

Doamna director Amina Dragoescu le-a vorbit participanților despre modul în care a luat ființă acest centru, despre activități și proiecte, tinerii vizitând spațiile unde copiii cu dizabilități își desfășoară activitățile zilnice de recuperare, în funcție de nevoile fiecăruia în parte. Pe lângă informațiile primite, tinerii parohiei s-au bucurat de confecționarea unor simboluri ale primăverii, când natura revine la viață.

Așa să fie și în sufletele copiilor care au nevoie de sprijin și integrare socială: o bucurie de a participa la miracolul vieții, dat în fiecare zi de Bunul Dumnezeu.






31 Dec
2022

Dacă am efectua un sondaj cu întrebarea de mai sus, cred că majoritatea respondenților ar spune că sărbătorim Revelionul și Anul Nou. Deși, conform datelor preliminare ale recensământului din 2022, creștinii suntem în procent de aproximativ 90% din totalul populației țării, puțini știu că , la 1 ianuarie sărbătorim praznicul împărătesc “Tăierea Împrejur după Trup a Domnului”, că îl cinstim pe Sfântul Vasile cel Mare și ne bucurăm că Dumnezeu ne-a mai dăruit un an de viață.

Tăierea Împrejur a Domnului este o sărbătoare instituită de Biserică ( în sec. V ), pentru a ne învăța că Mântuitorul S-a supus rânduielilor Legii Vechi și, prin această practică, înlocuită de Botezul creștin, ne arată că El s-a născut cu trup adevărat și a viețuit asemenea nouă, dar fără a avea păcate. Odată cu circumcizia I s-a dat numele Iisus ( ebr. Mântuitor) , ” care este mai presus de orice nume”( Filipeni 2,9).

Sfântul Vasile cel Mare (330-379), trăitor in Cezareea Capadociei, a studiat în cele mai vestite universități ale vremii, unde putea rămâne profesor, însă el a ales calea Bisericii. Devenit ierarh, a desfășurat o activitate teologică, liturgică, culturală și filantropică inegalabilă și a lăsat moștenire o operă impresionantă care cuprinde lucrări dogmatice, moral-ascetice, omilii și cuvântări, Liturghia care îi poartă numele etc. De asemenea, a înființat spitale, azile, case pentru primirea străinilor, cantine pentru săraci , orfelinate, școli și s-a ocupat de organizarea monahismului.

Pentru poporul drept-credincios, noaptea dintre ani și prima zi a Anului Nou sunt popasuri duhovnicești de rugăciune, în special de mulțumire față de Tatăl ceresc, de meditație asupra sensului vieții noastre, de reflecție asupra anului care se încheie și de a ne întreba cum ne vom înnoi lăuntric in anul care începe.

Ce am constatat, însă, în zilele premergătoare acestor sărbători? Am constatat că, din cele trei amintite, doar Anul Nou se bucură de atenție din partea multora dintre noi. Agitația, aglomerația in marile centre comerciale, cumpărăturile în cantități mari, traficul intens, nervozitatea, claxoanele însoțite de cuvinte și gesturi indecente, coloanele de mașini spre stațiunile montane și spre granițe, arată că preocuparea esențială a multor concetățeni este pentru distracție, petreceri, pregătirea de mâncări și băuturi alese și nu față de înnoirea spirituală. Pe lângă acestea, observăm că trenează in societate încă multe superstiții venite din păgânism, care nu au legătură cu învățătura Evangheliei. De pildă, la masa de Anul Nou trebuie să gătești pește, ca să ” aluneci prin necazuri ca peștele prin apă” , neapărat să atârni vâsc deasupra ușii, pentru că aduce noroc, bunăstare și fericire în casă, să intri în noul an cu bani în portofel și fără datorii… Urările care se fac sunt standardizate, preluate din online, și sună astfel: ” Să vă aducă Anul Nou …” , de parcă anul ar fi o persoană cu puteri miraculoase. Așa uităm, încet, de Dumnezeu! Preocuparea esențială a fiecărui credincios este nu pentru mâncare și băutură, ci de a se transforma pe sine, de a-și sfinți viața , de a se înnoi duhovnicește încă din primele clipe ale noului an. Așa ne învață,de pildă, Sfântul Teofan Zăvorâtul: ” În viața duhovnicească, an nou este atunci când oricine dintre cei ce trăiesc în nepăsare să aibă râvnă pentru a se mântui și a plăcea lui Dumnezeu, căci atunci când el hotărăște aceasta, pe dinăuntru și pe dinafară lui , toate se reclădesc pe temeiuri noi – cele vechi trec și se fac toate noi. Dacă ai această stare înnoiește-o și va fi la tine Anul Nou… Toate lucrurile care se îmbulzesc în conștiința noastră de Anul Nou se înmănunchează într – unul singur: înnoirea noastră lăuntrică “.

Intrăm, așadar, în anul 2023. Să ținem cu toții seama de primenirea lăuntrică, pentru că anii noștri sunt “răi sau buni ” , spunea patriarhul biblic Iacob. Depinde de noi și de harul lui Dumnezeu să-i facem buni și mântuitori. Preotul Gala Galaction ne învață că, în asemenea momente de sărbătoare, ” nu este creștinesc nici să ne bucurăm până la pierderea cuviinței, dar nici să ne închidem într-un pesimism tăgăduitor ” , ci să păstrăm “cu măsura propriei creștinătăți, calea de mijloc “. Așa sa ne ajute Dumnezeu! Să ne dăruiască Tatăl ceresc ani mulți în pace și sănătate!

Preot Ionel Popescu


19 Dec
2022

Duminică, 18 decembrie 2022, la Casa de Cultură a Studenților a avut loc concertul de colinde al parohiei Timișoara Iosefin, ediția a – XVIII – a, prezentat de către preotul Ionel Popescu, vicar eparhial.

            Desfășurat într-o atmosferă de înălțare duhovnicească, concertul a fost susținut de corala “Doina Banatului” a parohiei Timișoara Iosefin, corala “Carmen Sylva”, ai cărei coriști sunt absolvenți ai profilului vocațional – teologic ortodox de la Colegiul Național “Carmen Sylva” din Timișoara și corala bărbătească “Epifania” formată din preoți, diaconi, cântăreți bisericești, profesori și absolvenți de Teologie, toate trei instruite și dirijate de prof. Florin – Nicolae Șincari.

            Sutele de credincioși prezenți la această înălțătoare manifestare corală, închinată Nașterii Domnului nostriu Iisus Hristos, au ascultat, cu emoție și mare bucurie, colindele noastre creștinești și strămoșești culese de la înaintași și armonizate de dirijori și compozitori cunoscuți, din rândul cărora fac parte și bănățenii Timotei Popovici, Nicolae Ursu și Sabin Drăgoi, ultimii doi fiind, în urmă cu mulți ani, și dirijori ai coralei “Doina Banatului”.

            Frumusețea recitalului coral a fost sporită și de unele intervenții instrumentale: Frederic Chopin, Nocturne, opus nouă, nr. 2, piesă interpretată la pian de Bianca Vârjan și colindele executate la vioară de Maria – Teodora Șincari, Andrei și Eugen Morărița, acompaniați la pian de Veronica Badea.

            La finalul acestui minunat concert, cele trei formații corale și credincioșii prezenți și-au unit glasurile și au cântat, cu bucurie mare, udată de lacrimi curate, colindul străbun “  O ce veste minunată….”.

            Concertul de colinde „Vestim Nașterea” se înscrie în seria manifestărilor bisericești, culturale și filantropice derulate de parohia Timișoara Iosefin pe parcursul postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în folosul credincioșilor, a iubitorilor de rugăciune, de cultură și spiritualitate creștin-ortodoxă, dar și al confraților vârstnici ori al familiilor nevoiașe, cu mulți copiii, cărora le-au fost oferite hrană caldă și alimente neperisabile, iar copiilor sute de pachete cu dulciuri.

             Așa este tradiția statornicită la parohia Timișoara Iosefin, încă din vremea păstoririi preotului ctitor Ioan Imbroane (1927-1941), pe care ne străduim să o păstrăm și să o transmitem generațiilor care vin după noi.


« Older EntriesNewer Entries