News

Autorul cărții, Părintele Dr. Ionel Popescu, cunoscut spațiului ecleziastic și cultural prin contribuția consecventă și bine conturată în slujirea Bisericii și a școlilor teologice din Banat, oferă cititorilor aceste gânduri ce împletesc, deodată, prezentul cu trecutul într-o memorie comună, așternută în scris.     

Lucrarea de față, structurată pe două planuri, are în vedere atât creionarea unor momente sau personalități recente, cât și redescoperirea trecutului prin fapte, evenimente și persoane luminoase. Explicațiile simple, concise și pe înțelesul fiecărui creștin, dedicate cu precădere omului recent, completează o necesitate pastorală actuală. Dacă în societatea contemporană informația devine tot mai sterilă, iar interogațiile esențiale se sting, fiind asaltate de insensibilitatea pragmatismului egolatru, cartea Părintelui Ionel Popescu, vine ca o reflecție lucidă asupra conștiinței, demnității și nobleței umane conturate de cultura spirituală.           

   Această cronică duhovnicească beneficiază de un „cuvânt înainte” al Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, urmată de un argument al autorului și de două capitole distincte, cu teme dintre cele mai diverse.

Primul capitol, denumit Pridvoarele credinței, cuprinde un buchet de articole dedicate Teologiei pastorale și liturgice, punctând câteva tâlcuiri la Sărbătorile presărate de-a lungul anului bisericesc. În debut este surprinsă perioada Săptămânii Mari în care sunt reliefate Patimile Mântuitorului Hristos, sensul suferinței mântuitoare și Iubirea dumnezeiască ce s-a manifestat deplin și fără margini în aceste zile în care Biserica a trăit sub semnul „tristeții radioase”. Și așa cum era și firesc, autorul așază și „Sărbătoarea Sărbătorilor” în dezbaterea sa teologică, subliniind importanța decisivă a Tainei Învierii Lui Hristos ca Taină a învierii ființei umane. Ne sunt prezentate și câteva clarificări terminologice ce țin de această perioadă pascală, făcându-se astfel și diferența, necesară, dintre Sfânta Euharistie și Pâinea sfințită de Paști. De asemenea, pomenirea morților rânduită în răstimpurile anului este un alt subiect abordat, fiind arătată, atât necesitatea rugăciunii pentru cei adormiți, cât și legătura pomenirii celor adormiți ca act de înveșnicire în gândurile noastre și în Memoria veșnic vie a Împărăției Lui Dumnezeu.      Postul și felul în care trebuie să fie înțeleasă Sărbătoarea creștină sunt alte teme dezbătute de-a lungul acestui capitol. Părintele Ionel Popescu remarcă și atrage atenția asupra asaltului secularizării ce se manifestă tot mai pregnant în societatea postmodernă și la modul în care omul modern celebrează și înțelege Sărbătoarea creștină, pierzând, adeseori, din vedere profunzimea, realitatea și dimensiunea ei spirituală.                                                                

  Pe lângă aceste meditații, sunt inserate o seamă de evenimente și acțiuni filantropice petrecute în mijlocul parohiei Timișoara Iosefin. Finalul capitolului este dedicat muzicii religioase și laice din perioada Vechiului Testament, studiu ce reliefează întrepătrunderea artei muzicale religioase cu cea de factură populară.                                                                             

Cel de al doilea capitol, intitulat „Florilegiu istoric și literar” surprinde și creionează profilul unor personalități ce s-au remarcat pe tărâm bisericesc și cultural, lăsând o moștenire inepuizabilă, nouă, celor de acum și acelora ce vor veni după noi. Este cartografia unei pilde vii ce descrie împlinirea dezideratului vocațional, valorificat în domenii multiple, precum cel teologic, literar, istoric și artistic.            
                                                                                   
 În căușul amintirilor, autorul îi evocă pe doi dintre ierarhii bănățeni, slujitori ai Bisericii din aceste meleaguri. Cel dintâi, Înaltpreasfințitul Ioan, actualul mitropolit al Banatului care a împlinit șase ani de arhipăstorire în slujba Lui Dumnezeu și a poporului dreptcredincios, iar cel de al doilea, Episcopul de pie memorie, Emilian Birdaș, cel care a reînființat eparhia Caransebeșului, după ce, vreme de aproape cincizeci de ani, a fost desființată printr-un decret abuziv, emis de organele comuniste în anul 1948. Această filă de istorie reparatorie, redă solemnitatea momentului instalării bătrânului vlădică chemat, din nou, la reclădirea unei vechi vetre episcopale ce poartă și astăzi adânci reverberații teologice și culturale.                           
     Alături de cei doi ierarhi, răsună, ca un ecou netăcut al trecutului, chipul distinsului preot și profesor, Mircea Păcurariu, membru al Academiei Române și „dascăl model, documentat, serios, cinstit, harnic, exigent, patriot luminat, dăruit familiei și misiunii preoțești”(p. 116), înscris pentru „totdeauna în galeria celor mai vrednici slujitori ai Bisericii” (p. 117).  Sunt alăturate și profilurile preoților: Atanasie Conciatu, martir al Marii Uniri, al scriitorului evreu convertit la ortodoxie, Mihail Avramescu și al cunoscutului profesor Nicolae Achimescu, istoric al religiilor, recent trecut la Domnul. Oamenii de cultură, precum avocatul Mihail Gropoștianu, cel care s-a numărat printre susținătorii înființării Patriarhiei Române și sculptorul, prozatorul și dramaturgul Aurel Gheorghe Ardeleanu, întregesc lucrarea de față.              

   Cartea se încheie cu două mărturii de asumare mărturisitoare înfăptuită de clericii și credincioșii din Biled și Becicherecu Mic, atunci când poporul român se lupta, cu durere și speranță, pentru eliberarea de sub dictatura regimului comunist-ateu.          
  De asemenea, autorul ne oferă o clarificare asupra anumitor noțiuni teologice a căror semnificație nu este întotdeauna înțeleasă pe deplin de omul contemporan, așa încât, putem spune că această carte se înscrie, atât pe linia preocupărilor pastorale, catehetice și de teologie actuală, cât și pe linia descrierii istorice și comemorative, coordonate ce pot contribui la edificarea spirituală și culturală a cititorului.     
  
Așadar, cartea de față adună laolaltă cugetările și reflecțiile personale ale Părintelui Dr. Ionel Popescu asupra trecutului recent al Bisericii, ceea ce face ca arhitectura întregii lucrări să fie pecetluită de o viziune lucidă și realistă, ușor de parcurs și de înțeles.   

Diacon Dr. Alexandru Dan Adam     

Săptămâna Pătimirilor, Duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și Săptămâna Luminată sunt zile sfinte pe care fiecare credincios se străduiește să le cinstească atât prin primenirea sufletului, cât și prin participarea la slujbele rânduite de Biserică.

Deniile străvechi, citirea celor 12 Evanghelii, impresionantă istorisire a Pătimirilor și Prohodul Domnului au fost trăite de preoți și credincioși cu emoție, în atmosfera inegalabilei cântări din seara Vinerii Mari.

Tainica noapte a Învierii a adunat laolaltă în fața bisericii noastre mii de credincioși dornici de a primi Sfânta Lumină izvorâtă din Mormântul Domnului și de a se bucura împreună de frumusețea negrăită a sărbătorii Paștilor.

La momentul îndătinat, imnul creștin „Hristos a Înviat” s-a înălțat din mii de piepturi spre ceruri, în vreme ce piața din fața lăcașului de cult s-a îmbrăcat în Sfânta Lumină primită din cetatea Ierusalimului.

În dangătul clopotelor, a fost înconjurată biserica, pentru a vesti tuturor Învierea, apoi sfânta slujbă a continuat în interiorul lăcașului de cult.

Bucuria, pacea și lumina Învierii au luat în stăpânire inimile credincioșilor dornici să-și deschidă sufletul, pentru a intra „Împăratul Măririi”.

Cu aceleași simțăminte au fost cinstite zilele sărbătorii Paștilor și ale Săptămânii Luminate, în liniștea sfintelor Liturghii, precum și vinerea „Izvorului Tămăduirii”, minunata sărbătoare închinată Maicii Preacurate. În duh de comuniune liturgică am săvârșit sfințirea mică a apei, pe care credincioșii au luat-o la casele lor și am continuat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Parohia, Fundația „Preot Ioan Olariu” și Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe nu au uitat, înainte de praznic, de semenii care sunt apăsați de griji, de necazuri și lipsuri și, cu ajutorul bunilor credincioși, au oferit acestora hrană caldă dar și sute de pachete cu diferite alimente, dulciuri, îmbrăcăminte, încălțăminte și chiar obiecte de uz casnic.

Așa a fost tradiția la Iosefin, statornicită de către preotul ctitor Ioan Imbroane și așa ne străduim cei de azi să o păstrăm, spre folosul celor de lângă noi și spre slava lui Dumnezeu.

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) Parohia Timișoara – Iosefin este alături de persoanele vulnerabile și de cei aflați în nevoi materiale.

La inițiativa părintelui paroh Ionel Popescu, a Consiliului parohial, a Fundației Preot „Ioan Olariu” și a Societății Femeilor Creștin Ortodoxe a fost organizată o acțiune pentru persoanele vârstnice cu posibilități materiale reduse, a familiilor cu mulți copii și a elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, dar care provin din familii monoparentale, cu mulți copii dar fără posibilități materiale. În acest an cei implicați au pregătit aproximativ 200 de pachete cu alimente  neperisabile, necesare acestor familii nevoiașe pentru a se bucura de Sfântul praznic al Intrării Domnului în Ierusalim și de Sfintele Paști.   

Voluntarii parohiei, echipați corespunzător, cu mănuși și măști de protecție, au distribuit pachetele la domiciliul fiecărui beneficiar, care din motive de sănătate sau vârstă nu s-a putut deplasa până la oficiul parohial.

Nu sunt uitați nici sportivii de performanță, elevii și studenții, proveniți din familii nevoiașe, dar cu merite deosebite la învățătură, cărora parohia le oferă lunar burse de studii, cu menirea de a contribui la creșterea calității educației și de a preveni atât factorii de risc socio-educaționali, cât și abandonul școlar.

În cadrul parohiei Timișora-Iosefin funcționează și cantina săptămânală care oferă hrană caldă persoanelor nevoiașe.   

În prezent, pe baza anchetelor sociale efectuate, aproximativ 50 de persoane primesc hrană caldă și alimente neperisabile din partea parohiei si a Fundației „Preot Ioan Olariu “. Credincioşii care nu pot veni la parohie, primesc alimentele acasă prin bunăvoinţa unor credincioşi tineri. Activitatea acestei cantine este coordonată de doamna preoteasă Rodica Popescu.

Iubiți credincioși,
După șase săptămâni de post, am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în pragul minunatei sărbători a Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea sfântă a Ierusalimului, cunoscută în popor și cu numele de Florii.
În urmă cu 2000 de ani, credincioșii din Ierusalim, din provinciile Țării Sfinte și din diaspora, veniți pentru a sărbători Pesahul la templu, au auzit că în oraș vine Prorocul din Nazaretul Galileii, Învățătorul care vorbea cum nu a mai vorbit nimeni vreodată, care alunga demonii, care vindeca bolnavii, înmulțea pâinile și peștii, potolea furtuna pe mare și care tocmai îl înviase pe Lazăr din Betania, mort de patru zile. La această veste, Muntele Măslinilor și ulițele din preajma templului s-au umplut de oameni dornici să-L vadă și să-L atingă pe Mesia, Mântuitorul, Răscumpărătorul și Izbăvitorul lumii, pregătit să elibereze poporul ales și toate popoarele lumii din robia păcatului și a morții. Templul istoric rămâne gol, jertfele sângeroase și nesângeroase sunt uitate, și un freamăt nemaiîntâlnit pune stăpânire pe Orașul Păcii.
Mulțimea aclamă, strigă, aplaudă, își așterne hainele în fața lui Iisus, Care trece smerit, pe “mânzul asinei”, ramurile de finic și florile împodobesc procesiunea și din mii de piepturi se aud cuvintele psalmistului:” Osana( ajută-ne, salvează-ne, mântuiește-ne). Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăția ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!” ( Marcu 11, 7-10 ).
Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim a declanșat o explozie de bucurie, pe care El nu a respins-o, deși știa că merge la pătimire și jertfa supremă și că, peste câteva zile, unii dintre cei ce-L aclamau vor striga cu înverșunare:” Ia-L, ia-L, răstignește-L”.
Cu aceleași sentimente de aleasă bucurie, sărbătorim și noi, creștinii, de două milenii, acest praznic al smereniei Fiului lui Dumnezeu, la care fac referire, în scrierile lor, Părinți bisericești din secolul al IV-lea și tot în acel secol, credincioasa pelerină Egeria, venită din Apusul îndepărtat, pentru a se închina la Locurile Sfinte ale creștinătății orientale. Ea menționează, de altfel, că în secolul al IV-lea exista tradiția aducerii la biserică a ramurilor de palmier și măslin, iar la noi de salcie, ceea ce înseamnă că această rânduială era anterioară secolului IV.
Ramurile de salcie le binecuvântăm și noi, cu apă sfințită, în biserica parohială, la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Floriilor, iar credincioșii le duc la casele lor și le așază, cu evlavie, deasupra intrării sau la icoanele din casă, ca semn al biruinței vieții asupra morții.
Praznicul binecuvântat al Floriilor, ne oferă prilejul de a adresa calde felicitări celor care își sărbătoresc ziua onomastică și de a ruga pe bunul Dumnezeu să le dăruiască ani mulți și binecuvântați!
Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce a-I intrat biruitor în cetatea Ierusalimului, vino și în Ierusalimul sufletului nostru, curățește-ne de toată întinarea gândurilor și a faptelor rele și ne învrednicește să ajungem ziua cea sfântă și luminată a Învierii Tale!
Preot dr. Ionel Popescu – paroh

În duminica a V-a din Postul Sfintelor Paști, Parohia Timișoara-Iosefin și-a sărbătorit centenarul. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de pomenire pentru ctitorii parohiei, care, la data de 17 aprilie 1921 au constituit Consiliul parohial, l-au ales ca președinte al acestui for bisericesc pe avocatul Emanuil Ungurianu și au hotărât înființarea parohiei Principele Carol, pe raza cartierului german al Timișoarei, numit Iosefim.

Totodată, pe lângă ctitorii parohiei, știuți și neștiuți, au fost pomeniți ierarhii din vremea respectivă, episcopii Aradului, Grigore Comșa și Andrei Magieru și mitropolitul Vasile Lazarescu, preoții slujitori trecuți la Domnul, binefăcătorii și credincioșii care, în urmă cu 100 de ani, au luptat pentru înființarea parohiei, iar ulterior au zidit casa parohială și biserica cu hramul Nașterea „Maicii Domnului”.

Întru cinstirea centenarului parohial se reeditează monografia parohiei, revăzută și întregită și se așază, pe absida exterioară a Sfântului Altar, un mozaic cu icoana hramului.

Momentele mai importante din ultimii 100 de ani au fost surprinse într-un film documentar, difuzat de televiziunea „Trinitas” a Patriarhiei Române.

În semn de prețuire, recunoștiință și dragoste, până la sfârșitul anului 2021 vor fi pomeniți în sfânta biserică și la locurile de veci din cimitirele orașului, ctitorii parohiei și ai bisericii din rândul cărora fac parte arhitecți, pictori, sculptori, dirijori ai corului, medici, oameni de cultură implicați în viața comunității, care ne-au lăsat moștenire o bogată zestre bisericească, culturală și filantropică.

La Liturghia din duminica a V-a a Postului Mare au participat toți membrii Consiliului parohial, credincioșii, iar membrii coralei „Doina Banatului” au împodobit serviciul religios cu frumoasa cântare bisericească, moștenită din vremea preotului ctitor Ioan Imbroane.

Vestea fulgerătoare că sculptorul, prozatorul și dramaturgul Aurel Gheorghe Ardeleanu nu mai este printre noi ne-a îndurerat pe toți cei ce l-am cunoscut, l-am prețuit și l-am iubit .
Personalitate a vieții artistice și culturale din Banat, Aurel Gheorghe Ardeleanu s-a remarcat îndeosebi prin piesele de teatru pe care le-a scris și care au fost puse în scenă în mai multe orașe ale țării, dar și prin impresionantele creații sculpturale expuse în țară și peste hotare .
Din rândul personalităților al căror chip l-a modelat, în lut și bronz, fac parte și reprezentanți de marcă ai vieții bisericești din Banat: ierarhi, protopopi, profesori de Teologie, ctitori de biserici etc.

Regretatul om de cultură și artă Aurel Gheorghe Ardeleanu a împodobit și parcul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara-Iosefin, cu șapte busturi ale înaintașilor care au contribuit la înființarea parohiei, la construirea lăcașului nostru de cult, la derularea unor activități bisericești, culturale și filantropice de mare importanță și de folos semenilor.
Colaborarea noastră cu maestrul Ardeleanu a durat mai mulți ani, perioadă de timp în care ne-am apropiat sufletește și am avut prilejul de a-l cunoaște mai bine și de a-i descoperi multiplele calități morale și spirituale. Statura morală și intelectuală a distinsului artist Aurel Gheorghe Ardeleanu este imposibil de caracterizat în câteva cuvinte, oricât de iscusite ar fi acestea.
Biografii, artiștii, cercetătorii și criticii îi vor analiza creațiile și vor pune în lumină creațiile sale literare și sculpturale. Noi, însă, ca oameni ai Bisericii , apreciem calitățile sale morale deosebite, mai ales modestia în care s-a înveșmântat și care poate fi numită, fără exagerare, SMERENIE.

La 21 februarie a.c. am participat, împreună cu Părintele Mitropolit Ioan, la dezvelirea și binecuvântarea bustului vrednicului de pomenire, mitropolitul Vasile Lazarescu, așezat la umbra bisericii din satul natal Cornești (Jadani), în care fostul ierarh a fost botezat. Mult și- a dorit să pună în valoare chipul mitropolitului Vasile și Dumnezeu i-a împlinit dorința, dăruindu-i și bucuria de a-l vedea pe soclu. Nu bănuiam atunci că peste o lună Dumnezeu îl va lua în ceruri, să împodobească grădina raiului.

Aurel Gheorghe Ardeleanu rămâne în amintirea noastră ca un om minunat, înțelept, echilibrat, profund, un om al faptelor și nu al vorbelor, un om cuminte, smerit și credincios, un luceafăr pe cerul culturii și al vieții artistice bănățene și, de ce nu, naționale.

Regretăm sincer că încă un prieten drag s-a așezat la „masa tăcerii” sufletului nostru și rugăm pe Tatăl ceresc să-i așeze sufletul în cetele din cerul sfânt ale literaților și ale artiștilor iubitori de Hristos!

Veșnică să fie pomenirea sa din neam în neam !

Preot dr. Ionel Popescu

Bunavestire sau Blagoveștenia, sărbătorită de creștinii ortodocși și greco-catolici la 25 martie, rememorează momentul în care Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Său Gavriil să vestească Preacuratei Fecioare Maria că a fost aleasă să-L nască pe Mântuitorul lumii.

Această întâlnire a mesagerului divin cu „cea mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără asemănare decât Serafimii” este relatată de către un singur evanghelist, și anume sfântul Luca (cap. 1, 26-38).

Din prezentarea evanghelică reținem că minunea Buneivestiri a avut loc în cetatea Nazaretului Galileii, unde Sfânta Fecioară Maria era ocrotită în casa unchiului ei, Iosif dulgherul, om în vârstă, credincios și împlinitor al rânduielilor strămoșești. Reținem, de asemenea, că în fața Legii Vechiului Testament, cei doi, unchi și nepoată, erau logodiți, dar această logodnă nu avea să fie urmată de căsătorie, ci era încheiată doar în scopul purtării de grijă a dreptului Iosif de Fecioara curată și nevinovată.

Dialogul arhanghelului Gavriil cu Maria Fecioara, expresie a frumuseții duhovnicești de care se bucura ea în fața Tatălui ceresc, aduce în atenție aspecte teologice de mare importanță și subliniază, în primul rând, lucrarea de mântuire a omenirii din robia păcatului, ce va începe prin nașterea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos.

Omenirea, în momentul acela, se afla într-o stare de nemaiîntâlnită cădere morală, socială, economică și religioasă și, singură, nu avea puterea de a se ridica, de a se mântui. Omul, decăzut, nu era în stare să lupte cu păcatul și cu patimile, cu nedreptățile și cu grelele asupriri, cu sărăcia, nevoile și bolile spirituale și trupești. Așadar, nefiind în stare să urce singur spre Dumnezeu, a coborât Dumnezeu la om, l-a trimis pe arhanghelul Său cu cea mai minunată veste primită vreodată de pământeni și anume că nu au fost părăsiți în vâltoarea lumii păcătoase, ci vor fi izbăviți prin nașterea, de către cea de-a doua Evă, Fecioara Maria, a Mântuitorului lumii.

Convorbirea arhanghelului Gavriil cu Maria Fecioara aduce în atenție câteva temeiuri noutestamentare cu privire la cinstirea de care ea se bucură în fața Părintelui ceresc și, de atunci încoace, în Biserică și în Tradiția noastră creștin-ortodoxă.

Astfel, mai întâi vestitorul ceresc îi spune Mariei, de două ori, că este „plină de har”, adică de Harul lui Dumnezeu, dobândit prin credință, nădejde, rugăciune, smerenie și viață curată, lipsită de urâciunea păcatului. Răsplata pentru puritatea ei morală este foarte mare, cea mai mare cu putință: „Domnul este cu tine – îi spune arhanghelul și binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1, 28).

Această scurtă caracterizare a staturii morale desăvârșite la care a ajuns Sfânta Fecioară este urmată de marea veste așteptată cu înfrigurare de întreaga omenire și de milioanele de femei ale poporului biblic, care sperau că vor fi vrednice a-L naște pe Mesia-Mântuitorul.

Arhanghelul Gavriil reproduce, parcă, profeticele cuvinte rostite de Isaia proorocul (7, 14), în urmă cu 700 de ani: „Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da  Lui tronul lui David, Părintele Său” (Luca 1, 31-32).

 Aceasta este MAREA VESTE, așteptată de la căderea în păcat, aceasta este VESTEA mai mare decât istoria și care revarsă peste întreaga omenire razele sfinte și binefăcătoare ale mântuirii.

Mirarea și surprinderea Preasfintei Fecioare la auzirea acestor cutremurătoare cuvinte sunt justificate: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” este întrebarea firească adresată arhanghelului. Am crescut trei ani în casa părintească, am viețuit apoi alți doisprezece în sfințenia templului de la Ierusalim, trăiesc acum în curățenie trupească și sufletească în casa virtuosului și vârstnicului meu unchi, nu am avut relații cu nici un bărbat și totuși voi naște, se întreba și îl întreba tânăra Fecioară pe vestitorul lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil îi risipește repede frământările: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

Întru susținerea deplină a acestor cuvinte inspirate, Gavriil arhanghelul îi oferă și argumentul care îi va risipi toate îndoielile: „Și iată Elisabeta (mama Sfântului Ioan Botezătorul), rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (versetele 36-37).

În fața acestor sfinte revelații, Sfânta Fecioară Maria se pleacă smerită și acceptă misiunea încredințată de Dumnezeu Tatăl, spunând: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.

Dumnezeu a rânduit să ajung, cu sute de credincioși, de 20 de ori în cetatea străveche a Nazaretului. De fiecare dată, cu bucurie și emoție imposibil de redat în cuvinte, am intrat în biserica ortodoxă închinată „Buneivestiri” și am gustat apă binecuvântată din „izvorul Sfintei Fecioare”. Ridicată la 1750, peste ruinele unui lăcaș zidit de Sfânta Împărăteasă Elena, la anul 326 și deasupra fântânii care alimenta satul cu apă acum două mii de ani, bisericuța noastră poartă amprenta ortodoxiei românești. Pisania aflată deasupra ușii de intrare mărturisește tuturor pelerinilor creștini că pictura în tehnica frescă din biserică a fost realizată în anii 1977-1978, pe cheltuiala Patriarhiei Române, de către pictorii Mihail, Gavriil și Nicolae Moroșan, cu purtarea de grijă a patriarhilor Justinian Marina și Justin Moisescu.

Cu aceleași sentimente de aleasă bucurie și nestăpânită emoție am pășit și în biserica ridicată peste atelierul de tâmplărie al dreptului Iosif și în incinta monumentalei catedrale romano-catolice a Buneivestiri, cea mai impunătoare din Orientul Apropiat, la demisolul căreia se află casa Sfintei Fecioare Maria, pe care a fost plasată inscripția: „Verbum caro hic factum est” (aici s-a întrupat Cuvântul, Logosul, Fiul lui Dumnezeu).

Sărbătoarea Buneivestiri ne învață și ne îndrumă, pe toți, să acordăm cinstirea cuvenită Maicii Domnului, pentru că ea a fost cinstită mai întâi de Dumnezeu, apoi de Domnul Hristos, Care s-a întrupat în pântecele ei, prin umbrirea de către Duhul Sfânt. A fost cinstită, totodată, de arhanghelul Gavriil, de Elisabeta și de pruncul care a săltat în pântecele ei și a fost cinstită de Părinții Sinoadelor ecumenice care au stabilit dogmele inspirate despre Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria.

Sărbătoarea de azi, Bunavestire sau Blagoveștenia, ne cheamă, pe fiecare în parte și pe toți deopotrivă, la sfântă rugăciune în lăcașurile de închinare, pentru a ne învrednici de vestea cea bună a mântuirii sufletelor noastre, prin smerenie, viață curată, milostenie, post și credință nețărmurită în Dumnezeu.

                                                                              Preot dr. Ionel Popescu