Activități filantropice la parohia Timișoara Iosefin
Parohia Timișoara-Iosefin se implică activ în efortul de sprijinire a persoanelor vulnerabile și a familiilor cu mulți copii, care se confruntă cu probleme de natură materială.
Sub coordonarea preotului paroh, cu participarea preoților slujitori, a membrilor consiliului și comitetului parohial, a Fundației Preot „Ioan Olariu” și în parteneriat cu Banca pentru Alimente din Timișoara, sunt ajutați zeci de credincioși, de toate vârstele, care primesc săptămânal hrană caldă și alimente neperisabile. Astfel de activități sunt organizate și în preajma sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, când sunt oferite pachete substanțiale cu alimente și dulciuri la sute de persoane vârstnice, singure și fără aparținători, familiilor numeroase, elevilor cu rezultate remarcabile la învățătură, proveniți din familii vulnerabile și sutelor de copii care frecventează biserica.
O asemenea acțiune a avut loc și în data de 17 decembrie a.c., cu acest prilej fiind pregătită hrană caldă la cantina parohială și oferite pachete cu alimente la aproximativ 200 de persoane. Credincioșii cu probleme de deplasare primesc alimentele , prin bunăvoința voluntarilor, la domiciliu. Pentru copii au fost achiziționate și anul acesta 450 de pachete cu dulciuri, oferite duminică, 17 decembrie, în cadrul manifestării corale “Vestim Nașterea”.
Ajutoarele sunt acordate în urma anchetelor sociale efectuate de voluntarii parohiei și ai Fundației „Preot Ioan Olariu”. Pentru toate acestea, în numele preoților slujitori și al Consiliului parohial, adresăm alese mulțumiri credincioșilor care sunt alături de noi în susținerea activităților social-filantropice.