Stiri

Duminică, 4 octombrie 2026, când Biserica noastră îl cinstește pe sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae, cel mai însemnat teolog al spațiului ortodox sud-european din veacul al XX-lea, “artistul luminii”, Silviu Oravitzan pășește în cel de-al 85-lea an al vieții sale pământești.

Născut în localitatea Ciclova-Montană, glie binecuvântată a Banatului de Sud, din părinții Iosif și Ecaterina, ambii învățători, Silviu Oravitzan a crescut și a copilărit la umbra munților și a codrilor bănățeni.

Părinții i-au oferit educația, rigoarea intelectuală și i-au insuflat dragostea față de cultură, iar bunica, pe care o evocă mereu cu recunoștință, i-a deschis porțile sufletului și ale cunoașterii spre universul mistic, ancestral și nevăzut.

Din perioada copilăriei provine și fascinația sa pentru istoria și legendele locale, insuflată de tatăl său, care îi povestea că Nicolae Iorga urcase în „altarul de sus”, adică în podul bisericii din Ciclova, pentru a salva documente istorice foarte importante.

Din păcate, regimul comunist i-a deportat părinții și le-a impus  un domiciliu forțat, Silviu și fratele său, Gheorghe, rămânând în grija bunicii.

Pentru copilul Silviu, aceasta a fost o lecție dură, dar esențială despre demnitate și respectul față de adevăratele valori morale si spirituale.

În casa părintească și în satul natal, viitorul artist a deprins secretul materialului care avea să devină suportul splendidelor sale basoreliefuri. Costumele populare și țesăturile tradiționale purtate de către consătenii săi, cu diferite forme geometrice: pătratul rotit, cercul, rombul și crucea i s-au întipărit în memorie ca literele unui alfabet sacru.

Una dintre cele mai impresionante imagini, pe care o consideră esențială pentru înțelegerea operei sale și despre care vorbește cu adâncă emoție, este aceea a bunicii sale frământând aluatul și făcând pâinea. Pentru copilul de atunci, acest gest cotidian nu era o simplă îndeletnicire casnică, ci un adevărat mister cosmic, un ritual sacru, în timpul căruia materia se transforma, prin credință, trudă, pricepere și rugăciune, în „pâinea cea de toate zilele”.

Plecat din acel „colț de rai” bănățean, Silviu Oravitzan a purtat toată viața în suflet această „patrie a copilăriei” transformând-o, la maturitate, într-o operă de valoare universală.

De la coordonarea Galeriei „Pro Arte” din Lugoj, la activitatea didactică desfășurată în cadrul liceelor lugojene „Iulia Hașdeu” și „Coriolan Brediceanu”, unde l-a avut elev pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, apoi la Facultatea de Arte și Design din Timișoara și până la marile expoziții din țară, Occident și Statele Unite ale Americii, Silviu Oravitzan a purtat pretutindeni identitatea culturală românească, pe care a ridicat-o la rang de universalitate.

Formarea sa timpurie și legătura organică cu tradițiile și spiritualitatea Răsăritului creștin-ortodox au lăsat o amprentă definitivă asupra operei sale. Silviu Oravitzan nu pictează pentru a ilustra dogme, ci transformă pânza și relieful în spațiu de dialog teologic și metafizic.

Exegeții operei sale artistice subliniază că limbajul său abstract se sprijină pe câteva arhetipuri fundamentale.

Astfel, artistul vede Crucea nu doar ca un simbol al suferinței, ci ca o axă a lumii și ca „altar al mântuirii”, punte luminoasă între cer și pământ.

Cercul este pentru el simbol al perfecțiunii, al ciclicității și al infinitului, iar pătratul și rombul sunt structuri geometrice primare, împrumutate din țesăturile și costumele populare bănățene, admirate în universul mirific al satului natal.

Ceea ce îl diferențiază însă pe Silviu Oravitzan în peisajul artelor plastice este tratarea luminii, o lumină descendentă din filonul bizantin. Tehnica sa unică – în care basoreliefurile din lemn aurit dialoghează cu tonurile profunde de roșu, albastru sau ocru – amintește de strălucirea interioară a icoanelor vechi.

Lucrările celebre ale maestrului Oravitzan, precum iconostasul bisericii ortodoxe „Schimbarea la față” de la Cluj-Napoca, sculpturile realizate la mănăstirea Rohia ori vitraliul de la Reședința mitropolitană din Timișoara – una din cele mai spectaculoase și inovatoare lucrări de artă contemporană sacră din țara noastră –, demonstrează modul în care arta sa transcede secularul, devenind o veritabilă experiență spirituală.

Demn de reținut este faptul că în spatele operei lui Silviu Oravitzan nu se află doar un fin căutător de forme, ci un om profund credincios, un adevărat trăitor al sacrului.

Pentru artistul Oravitzan, credința nu este un simplu accesoriu tematic, ci, așa cum însuși mărturisește, „răspunsul firesc al devenirii mele.”

Cu prilejul lansării volumului „Lumea lui Oravitzan”, sub semnătura lui Ionel Bota, manifestare ce a avut loc joi, 5 iulie 2018, la Timișoara, maestrul Silviu Oravitzan a făcut o mărturisire impresionantă în fața auditoriului format din artiști, scriitori, poeți, profesori universitari, preoți etc.

„E sunt un om credincios, spunea „artistul luminii” atunci. Pentru mine, cea mai frumoasă rugăciune este aceasta: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24).

Pe de altă parte, personalitatea sa, marcată de sobrietate, ascunde acea smerenie profundă a meșterului anonim de odinioară, care nu creează pentru propria glorie, ci pentru a deveni un „apostol” al artei, prin intermediul căreia se revarsă lumina divină.

Lucrul în atelier este pentru acest fiu al plaiurilor oravițene o formă de rugăciune tăcută, o „rugăciune a inimii”, „o întâlnire cu Dumnezeu”, cum remarca Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului.

Pentru cunoscutul fizician și filosof Basarab Nicolescu, arta maestrului Oravitzan are scopul de a fi o „Liturghie a sacrului” și o călăuză spre transcendent. Când privești basoreliefurile sale în lemn aurit, veșmintele arhierești, iconostasul, crucea, rugul aprins, broderiile, vitraliul impresionant de la mitropolie, „Floarea vieții” ori „Mecanica cerului”, simți că nu te afli în fața unor obiecte decorative, ci în fața unor ferestre deschise către Dumnezeu.

Omul credincios Oravitzan a reușit să coboare lumina Taborului pe pânză, oferind privitorului modern o cale de vindecare spirituală și o dovadă vie că arta sacră rămâne profund actuală și mântuitoare.

Mitropolitul scriitor Bartolomeu Anania, impresionat de frumusețea aparte a creației oravitzane, a surprins, în stilul său caracteristic, esența personalității lui Silviu Oravitzan în doar câteva cuvinte: “pictor, artist, un adevărat poet al luminii necreate!”

Cu câțiva ani în urmă, ne-am închinat, cu doamna Gina, cu Silviu Oravitzan și nepotul lor Andrei, la locurile biblice din Țara Sfântă și am urcat, cu bucurie și emoție, pe Muntele Tabor. Am văzut și am simțit atunci că maestrul trăia momente inefabile pe “Muntele Luminii necreate”, tema fundamentală a operei sale. Își dorise mult să ajungă pe acest loc binecuvântat, să vadă cu ochii sufletului lumina sfântă, să înțeleagă Teologia isihastă, să ascultăm cuvântul Evangheliei, să ne rugăm și să vorbim despre minunea transfigurării și despre sfântul Grigorie Palama. Adăstarea noastră pe Muntele Schimbării la Față a Domnului a fost, cu adevărat, un moment de aleasă împlinire duhovnicească.

Acum, la aniversarea a opt decenii și jumătate de viață, Silviu Oravitzan rămâne pentru noi și pentru toți cei care îl prețuiesc și iubesc un reper de demnitate artistică și de credință curată, un creator care nu se suprapune peste Creator și care ne amintește mereu că arta adevărată este aceea care reușește să transmită ce este dincolo de ea, nevăzut cu ochii trupului.

La mulți și fericiți ani, iubite maestre, cu sănătate, putere și ajutor de la Dumnezeu, împreună cu doamna Gina și cu toată familia Dumneavoastră!

Preot dr. Ionel Popescu

Duminică, 27 septembrie 2026, biserica Parohiei Timișoara Iosefin a găzduit întâlnirea aniversară a absolvenților Facultății de Teologie din Timișoara, promoția 2006, organizată la împlinirea a 20 de ani de la finalizarea studiilor universitare.

Întâlnirea aniversară a debutat cu săvârșirea sfintei Liturghii, la care au slujit, alături de preoții parohiei, clerici ai acestei generații, care își desfășoară activitatea pastoral-misionară în Mitropolia Banatului, în Episcopia Devei și Hunedoarei și în Episcopia Daciei Felix din Serbia. La bucuria revederii au luat parte absolvenți ai specializărilor Teologie Pastorală, Teologie–Litere și Teologie–Istorie.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii,  a fost săvârșită slujba Parastasului pentru mitropolitul Nicolae Corneanu, profesorii și colegii promoției trecuți la Domnul și au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletelor lor în lumina și pacea Împărăției lui Dumnezeu.

Părintele paroh Ionel Popescu, profesor al acestei generații de studenți, a rostit un cuvânt de învățătură și de binecuvântare. Cu vădită emoție, părintele profesor a evocat anii de formare ai promoției și a subliniat importanța slujirii preoțești, precum și responsabilitatea mărturisirii credinței creștine în societatea contemporană. Totodată, a arătat că absolvenții de Teologie, fie că slujesc la Sfântul Altar, activează în învățământ sau în alte domenii, sunt chemați să fie mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos
într-o lume tot mai secularizată.

În numele absolvenților, părintele Eugen Babaescu a adresat un cuvânt de recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu pentru darul revederii, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, pentru binecuvântare, dascălilor pentru formarea teologică și duhovnicească oferită de-a lungul anilor de studiu, precum și tuturor celor care au participat la această întâlnire aniversară. În cuvântul său, părintele a evidențiat responsabilitatea absolvenților de Teologie de a sluji Biserica și societatea prin credință, demnitate și devotament.

După încheierea sfintei slujbe,  a avut loc o agapă frățească și tradiționala ,,strigare a catalogului”, moment încărcat de emoție, care a readus în sufletele celor prezenți atmosfera anilor de studenție. Alături de absolvenți au fost prezenți pr. conf. dr. Constantin Jinga – coordonatorul catedrei de Teologie, pr. lect. dr. Adrian Covan, pr. dr. Ionel Popescu și prot. dr. Ioan Bude. Colegii au depănat amintiri, au evocat chipurile profesorilor și au împărtășit experiențe din activitatea lor pastorală, didactică și profesională.

Revederea după două decenii a constituit un binecuvântat prilej de rugăciune, comuniune și recunoștință, dar și de înnoire a legăturilor sufletești zidite în anii studenției. Bucuria întâlnirii a fost luminată de mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra acestei generații și pentru chemarea fiecărui absolvent de a mărturisi, prin cuvânt și faptă, credința și valorile creștine.

Biserica nu este doar un spațiu al rugăciunii, ci și un pilon de sprijin vital pentru comunitate. O dovadă concretă în acest sens o reprezintă activitatea social-filantropică desfășurată, în ultimele decenii, de Parohia Timișoara Iosefin, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu”.

Prin programe bine structurate, cele două entități bisericești se străduiesc să ofere hrana materială și spirituală necesară multor semeni afectați de lipsuri sau de boli.

Astfel, cantina parohială, care funcționează de peste 25 de ani și este deservită de credincioși voluntari, oferă, cu sprijinul fundației, hrană caldă și pachete cu alimente neperisabile familiilor cu mulți copii, precum și persoanelor vârstnice, fără aparținători.

Asemenea activități caritabile nu acoperă doar o nevoie biologică urgentă, ci le creează beneficiarilor sentimentul binefăcător și mângâietor că nu sunt abandonați de comunitate.

Implicarea în acțiunile de evitare a abandonului școlar este o altă componentă a misiunii celor două foruri parohiale. Unii tineri, cu potențial intelectual remarcabil, riscă să părăsească băncile școlii din cauza gravelor probleme familiale.

Spre a preveni acest fenomen, Fundația „Preot Ioan Olariu” acordă, de mai mulți ani, burse sociale pentru elevii și studenții care provin din familii vulnerabile din punct de vedere financiar. Aceștia trebuie să facă dovada unor rezultate foarte bune la învățătură și să aibă o conduită în conformitate cu preceptele moralei creștine.

Pe lângă aceasta, parohia și fundația suportă costurile pentru masa de prânz a 10 de elevi care frecventează cursurile Liceului Ortodox „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din Timișoara, ceea ce stimulează frecvența școlară și este de mare folos pentru familiile lor.

Una dintre inițiativele sensibile ale fundației este orientată spre mamele care își însoțesc micuții internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Internările prelungite ale copilașilor, unii aflați în incubator, aduc o povară emoțională și financiară foarte mare asupra părinților.

Conștienți de această realitate, membrii fundației au hotărât să finanțeze masa de prânz, în fiecare sâmbătă, pentru aproximativ 20-30 de mame cazate la Casa Ronald McDonald, aflată în incinta spitalului.

Copiii internați sunt pomeniți, în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei Iosefin.

Inițiativele de mai sus demonstrează că filantropia autentică nu se rezumă la gesturi sporadice, ci înseamnă constanță, organizare, dăruire și dragoste față de semenii aflați în nevoi și suferințe.

În felul acesta, Parohia Timișoara Iosefin și Fundația „Preot Ioan Olariu” transformă resursele primite din donațiile credincioșilor în punți de lumină și mângâiere, împletite cu rugăciune și comuniune, așa după cum ne învață Sfânta Scriptură: „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos!” (Galateni 6, 2).

Preot Ionel Popescu

Lenca și Iacob Marian reprezintă una dintre cele mai curate și luminoase pagini de atașament spiritual față de Biserică și de valorile strămoșești.

Deși nu au apucat să vadă cu ochii lor zidurile maiestuoase ale bisericii din Iosefin, ei rămân în istoria comunității ca primii ctitori ai Parohiei Ortodoxe Române „Principele Carol” (Iosefin), dar și ai bisericii din Piața Crucii (Elisabetin).

La începutul secolului al XX-lea, cartierul timișorean Iosefin (Josephstadt) era o zonă cu o puternică prezență germană și maghiară, în care începuse să crească substanțial și numărul credincioșilor ortodocși români. Conștienți că o comunitate nu poate dăinui și nu își poate păstra identitatea națională, în vremuri de stăpânire străină, fără un Altar la care să se roage și fără o școală românească, cei doi soți, neavând urmași, au luat o decizie radicală.

La data de 25 ianuarie 1902, soții Marian au semnat un act oficial de donație prin care au lăsat întreaga lor avere și agoniseala de o viață Consistoriului (Consiliului) Diecezan din Arad, sub a cărui jurisdicție canonică se află Timișoara.

Generoasa lor donație a fost făcută cu scopul clar de înființare a „Fondului Iacob Marian și soția sa Lenca”, banii donați urmând să fie folosiți exclusiv pentru construirea unei biserici parohiale ortodoxe române în cartierul Iosefin și pentru întreținerea unei școli confesionale românești, în care copiii să fie educați în sprijinul valorilor creștine și naționale.

Deși trecerea lor la Domnul a avut loc înainte de a-și vedea dorința împlinită, jertfa lor nu a fost zadarnică.

După Primul Război Mondial, idealul lor a fost preluat și împlinit de avocatul Emanuil Ungurianu, preotul Ioan Imbroane și alți credincioși luminați ai Timișoarei.

Astfel, în anul 1921 a fost înființată Parohia Timișoara „Principele Carol”, iar între anii 1931–1936 a fost ridicată minunata biserică din Piața Asănești, azi Alexandru Mocioni, cunoscută de timișoreni cu numele de biserica din Iosefin.

Memoria soților ctitori Lenca și Iacob Marian este păstrată în parohia noastră cu sfințenie și recunoștință, numele lor fiind pomenit la fiecare Sfântă Liturghie.

Monumentul lor funerar din cimitirul Calea Șagului reprezintă locul unde ne oprim, preoți și credincioși deopotrivă, pentru o clipă de reflecție, reculegere și rugăciune, dar și pentru a le așeza la căpătâi o floare și o candelă a recunoștinței.

De asemenea, când constatăm că ploile și vânturile degradează locul de veci al acestor vrednici înaintași, ne ocupăm de restaurarea lui, așa cum am făcut și zilele trecute.

Prin faptul că au renunțat la bunurile pământești pentru a zidi „biserica din sufletele” credincioșilor ortodocși români din Parohia Timișoara Iosefin, Lenca și Iacob Marian ne-au oferit modelul suprem de filantropie creștină. În felul acesta, averea lor nu s-a pierdut, ci s-a transformat în cărămizile spirituale ale unei comunități care dăinuie și va dăinui până la sfârșitul veacurilor.

Preot dr. Ionel Popescu

Hramul bisericii noastre, Nașterea Maicii Domnului, a fost sărbătorit și anul acesta într-o atmosferă de rugăciune curată, comuniune liturgică și recunoștință, fiind marcat de manifestări comemorative dedicate înaintașilor, preoți și credincioși deopotrivă, care au ctitorit parohia, au înființat corul și au ridicat minunatul nostru lăcaș de închinare.

Momentele liturgice au debutat cu săvârșirea slujbei Parastasului, vineri, 4 septembrie a.c., la mormântul a două personalități de excepție ale Timișoarei și Banatului și ctitori ai parohiei: Ioachim Miloia, înmormântat în cimitirul de pe str. Cosminului, și Emanuil Ungurianu, al cărui loc de veci se află în cimitirul din Calea Lipovei.

La această pomenire emoționantă au participat preoții slujitori, membri ai Consiliului și Comitetului parohial. Ostenelile depuse de cei doi înaintași la întemeierea parohiei, zidirea și pictarea bisericii au fost evocate de către preotul paroh.

Tot în contextul hramului bisericii, Iosefinul a primit duminică, 6 septembrie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, prilej binecuvântat de a marca, cu bucurie și recunoștință, cele trei aniversări din viața comunității noastre parohiale: 105 ani de la înființarea parohiei, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.

În seara zilei de 7 septembrie, preoții și credincioșii parohiei, având oaspeți de seamă pe părinții consilieri de la Centrul Mitropolitan: Mircea Szilagyi, Ioan Bălăngean, Cristian Pavel și Marius Sfercoci, au săvârșit slujba Vecerniei, unită cu Litia, în cadrul căreia a cuvântat părintele vicar Timotei Anișorac.

La momentul îndătinat, preoții slujitori și credincioșii, cu lumânări și candele, cu bucurie și emoție, au înconjurat biserica, în dangătul clopotelor și sunetul toacei, înălțând rugăciunile rânduite în cele patru laturi ale ei.

Punctul culminant al acestei luminate sărbători a fost trăit în ziua hramului, 8 septembrie, prin săvârșirea Utreniei, a Sfintei Liturghii și pomenirea ctitorilor, preoților slujitori și a tuturor binefăcătorilor parohiei și bisericii noastre.

Sărbătoarea s-a încheiat în spiritul aprecierii și recunoștinței față de comunitatea parohială, fiecărui credincios fiindu-i oferit, la plecarea de la biserică, un mic dar.

Pentru a răsplăti dragostea, jertfa și dăruirea celor ce sprijină înfrumusețarea bisericii și activitatea social-filantropică, au fost acordate donatorilor și bunilor credincioși implicați în viața bisericească a parohiei Acte de Cinstire, semnate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan și de preotul paroh.

Acest moment al recunoștinței a subliniat legătura de comuniune dintre trecut și prezent, arătând că actul ctitoricesc rămâne o lucrare continuă, asumată cu bucurie de credincioșii de azi.

Preot dr. Ionel Popescu

Duminică, 6 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în parohia Iosefin, protopopiatul Timișoara I.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele Ionel Popescu, vicar emerit și parohul bisericii, împreună cu preoții slujitori ai parohiei, în prezența unui număr mare de credincioși.

Chemarea la „nunta” Împărăției lui Dumnezeu

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Ioan a tâlcuit pericopa evanghelică din duminica a XIV-a după Rusalii, despre nunta fiului de împărat (Matei 22, 1-14).

Astfel, Înaltpreasfinția Sa a arătat că nunta despre care vorbește Mântuitorul este icoana Împărăției lui Dumnezeu și a cinei eshatologice, la care omul este chemat prin iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ea simbolizează Împărăția Cerurilor și unirea mistică dintre Hristos și Biserică. Chemarea la nuntă se adresează tuturor popoarelor, pentru că Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți.

Refuzul celor dintâi chemați la ospățul de nuntă reprezintă respingerea lui Mesia, Iisus Hristos și a Împărăției Cerurilor, în timp ce trimiterea slujitorilor, adică a Apostolilor „la răspântiile drumurilor”,  vestește deschiderea Evangheliei către toate neamurile.

„Dumnezeu în cer se pregătea de nuntă, dar Îi trebuiau și nuntași. Și,  la nunta Mielului, la nunta Fiului Său, Dumnezeu n-a vrut să participe numai cetele îngerești, ci să participe și omul creat de El”, a spus IPS Ioan.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat apoi legătura dintre parabola nunții și Taina Sfântului Botez, precum și participarea credinciosului la Sfânta Împărtășanie, explicând simbolismul „hainei de nuntă”. Pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel – „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” – ierarhul a arătat că haina primită prin Botez este haina harului dumnezeiesc, dar și semnul unei vieți asumate în Hristos.

„Mulți dintre noi, ce suntem acum aici, n-avem haină de nuntă. Ajută-ne, Doamne, să ne țesem și noi haină de nuntă din lacrimile căinței”, a spus Chiriarhul, chemându-i pe credincioși la pocăință, îndreptare sufletească și mărturisirea credinței.

Ierarhul a subliniat că Biserica rămâne locul în care omul se poate întoarce la Dumnezeu, indiferent de greșelile și căderile sale. Biserica nu îl respinge pe cel păcătos, ci îi oferă loc pentru pocăință, rugăciune și îndreptare. În acest sens, creștinul este chemat să nu judece pe semenii săi, ci să mărturisească prin propria viață iubirea și mila lui Hristos.

Trei momente aniversare pentru comunitatea din Iosefin

Vizita pastorală a Înaltpreasfinției Sale s-a desfășurat și pentru a marca trei momente istorice din viața parohiei Iosefin. De aceea, în cadrul sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra acestei comunități,  de la începuturile ei și până în ziua de azi.

Despre importanța celor trei aniversări în viața bisericească a Timișoarei și Banatului a vorbit preotul Ionel Popescu. Astfel, părintele paroh a arătat ca se împlinesc 105 ani de la înființarea Parohiei Timișoara-Principele Carol (Iosefin), 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii parohiale.

În cuvântul său, părintele paroh a evidențiat și ocrotirea Maicii Domnului, al cărei praznic se apropie, arătând că această comunitate este chemată să privească cu recunoștință la istoria sa și la roadele credinței cultivate de-a lungul generațiilor.

La rândul său, Părintele Mitropolit a apreciat lucrarea misionară și filantropică desfășurată în parohia Iosefin și implicarea credincioșilor în lucrările de înfrumusețare și de întreținere a bisericii. Ierarhul a evocat cu recunoștință memoria ctitorilor și a tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la zidirea și împodobirea sfântului locaș, pe care l-a numit o adevărată „Sfântă Sofia a Banatului”.

Numeroși credincioși, copii, tineri și vârstnici, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala „Doina Banatului”, dirijată de prof. Florin Nicolae Șincari.

Rugăciune pentru copii și pentru noul an școlar

La finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan și-a îndreptat atenția către copii, în contextul începerii noului an școlar și i-a îndemnat pe părinți și bunici să-i aducă pe cei mici înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, și să ceară binecuvântarea și ajutorul Său pentru drumul pe care aceștia îl încep.

Înaltpreasfinția Sa a adresat, totodată, un cuvânt de încurajare întregii comunități din Iosefin, exprimându-și nădejdea că biserica va rămâne, și în anii ce vor veni, un loc al rugăciunii, al comuniunii și al chemării oamenilor către Hristos.

La finalul vizitei pastorale, părintele paroh Ionel Popescu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru cercetarea pastorală a comunității, pentru cuvântul de învățătură și pentru binecuvântarea oferită credincioșilor în apropierea sărbătoririi hramului bisericii.

Cele trei aniversări, respectiv 105 ani de existență parohială, 95 de ani de cântare corală și nouă decenii de la târnosirea bisericii sunt, pentru comunitatea din Iosefin, nu doar repere istorice, ci și un prilej binecuvântat de rugăciune și recunoștință față de înaintași, de bucurie pentru prezent și de nădejde pentru viitor.

Sărbătoarea hramului bisericii noastre, cinstită sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, este ziua binecuvântată în care simțim că cerul se unește cu pământul, în duh de rugăciune și cântare bisericească, comuniune liturgică și recunoștință față de ctitorii de altădată.

Mai mult de atât, hramul anului acesta nu este doar un popas liturgic de profundă încărcătură duhovnicească, ci un adevărat arc peste timp.

Maica Domnului ne cheamă și ne așteaptă, în această zi frumoasă de prăznuire, ca să ne bucurăm de ocrotirea ei neîncetată, dar și pentru a sărbători rodirea credinței în „pământul bun” al Iosefinului, prin cele trei mari aniversări: 105 ani de la înființarea parohiei Timișoara, Principele Carol (Iosefin), 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.

Privind acum în urmă, avem bucuria de a descoperi că istoria acestei parohii se confundă cu istoria demnității și renașterii naționale din Banat.

Astfel, chiar din primii ani ai secolului al XX-lea, soții Lenca și Iacob Marian și-au donat agoniseala de o viață Episcopiei Aradului, sub a cărei jurisdicție canonică se afla Timișoara, pentru ca în cartierul german Iosefin, unde se stabiliseră deja mulți români, să fie ridicată o biserică și o școală confesională românească.

În anul 1921, când Timișoara abia își regăsea cadența în granițele României Mari, bărbați aleși ai neamului, în frunte cu avocatul Emanuil Ungurianu, însuflețiți de idealuri sfinte, au pus temelia acestei comunități parohiale. Lor le datorăm curajul începutului și recunoștința noastră. Ei au înțeles atunci că o comunitate creștin-ortodoxă nu se poate constitui pe deplin fără un Altar sfânt, pe care să fie adusă Sfânta Jertfă, și au ctitorit o capelă de rugăciune.

La câțiva ani distanță, în 1931, rugăciunii înălțate de preotul Ioan Imbroane în capelă i s-a alăturat cântarea corală. Preotul paroh Imbroane și diaconul Alexandru Bocșianu au înființat corul „Doina Banatului”, care înfrumusețează de 95 de ani Sfânta Liturghie în biserica noastră.

Dirijat de muzicieni de renume, precum Sabin Drăgoi și Nicolae Ursu, iar azi de Florin Nicolae Șincari, corul Iosefinului a transpus în cântare suspinele, bucuriile și speranțele credincioșilor, devenind o adevărată carte de vizită pentru viața bisericească, culturală și muzicală a parohiei, orașului și întregului Banat.

După aceste frumoase împliniri, în iarna anului 1931 a început lucrarea de înălțare a bisericii Nașterea Maicii Domnului. Rod al ostenelilor preotului ctitor Ioan Imbroane, al credincioșilor, între care mulți muncitori ceferiști, și al autorităților locale, „Sfânta Sofia a Banatului” a primit veșmântul sfințeniei prin târnosirea săvârșită la 8 septembrie 1936.

Împodobită cu pictură de către renumiții artiști Ioachim Miloia, Catul Bogdan, Anastase Demian și restaurată de Victor Jurca și de Constantin Bumbu, împreună cu fiii săi, biserica noastră a devenit o „poartă a cerului” pentru generațiile de timișoreni botezate, cununate și conduse pe „cărarea Împărăției”, sub privirea blândă a Maicii Domnului. Totodată, între anii 1939–1946, a fost și Catedrală episcopală.

Reperele aniversare amintite nu sunt simple etape cronologice săpate în piatră sau consemnate în cronici. Ele sunt, de fapt, inele vii ale unui lanț al credinței care ne leagă pe noi, cei de azi, de înaintașii noștri.

Peste multele decenii de încercări, de transformări politice, sociale și schimbări de regimuri, o singură prezență a rămas neschimbată: Maica Domnului, ocrotitoarea parohiei și a bisericii noastre. Ea a adunat lacrimile credincioșilor în vreme de război și de prigoană comunistă-atee, ea a binecuvântat brațele celor ce au zidit biserica și ea inspiră și azi lucrarea misionară, culturală și social-filantropică a parohiei noastre.

Cinstind astăzi trecutul, ne asumăm, de fapt, viitorul. De aceea, avem datoria sfântă de a păstra aprinsă candela credinței în suflet și în familie, de a duce mai departe tradiția muzicală a corului și de a rămâne o comunitate vie, dinamică și jertfelnică.

Sărbătoarea hramului bisericii, în lumina celor trei aniversări, ne oferă posibilitatea de a exprima gândurile și simțămintele noastre de profundă recunoștință față de ierarhii, preoții și diaconii care au slujit și slujesc în acest sfânt lăcaș, față de dirijori și coriști, de consiliul și comitetul parohial, precum și față de fiecare credincios în parte, pentru că, prin dragostea, dăruirea și jertfelnicia tuturor, se așază încă o piatră vie la zidirea edificiului spiritual al Parohiei Timișoara Iosefin.

Preot dr. Ionel Popescu

Fundația „Preot Ioan Olariu” din Timișoara este o organizație social-filantropică, creștin-ortodoxă, înființată în anul 2008, sub egida Parohiei Ortodoxe Române Iosefin. Misiunea principală a fundației, conform statutului, este aceea de a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate, vârstnicilor fără aparținători, familiilor defavorizate și tinerilor din orașul și județul nostru.

În vederea prevenirii abandonului școlar, fundația noastră derulează, de mulți ani, proiectul „Sprijin la distanță, o șansă pentru fiecare copil și tânăr de a accede în mod egal la educație și valorile culturii, ca formă de refuz a izolării și marginalizării provocate de sărăcie”.

Prin intermediul acestui proiect, acordăm burse sociale tinerilor elevi și studenți care provin din familii numeroase și vulnerabile din punct de vedere material, monoparentale și cu venituri mici, pentru a-i ajuta să-și continue studiile. De la demararea proiectului, de asemenea burse au beneficiat aproximativ 200 de tineri care și-au finalizat studiile și au devenit studenți, apoi profesori, medici, preoți, profesori de religie, sportivi de performanță etc.

Pentru anul școlar/universitar 2026/2027, ne străduim să acordăm, ca de fiecare dată, burse sociale tinerilor nevoiași, cu rezultate bune la învățătură și conduită morală pilduitoare, confirmate de diriginte, decan, preotul duhovnic, profesorul de religie și familie.
Dragi credincioși și oameni de suflet, Sfânta Scriptură ne îndeamnă ca ”fiecare să dea după cum a hotărât inima lui: nu cu părere de rău, nici de silă, că Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu voie bună”(II Corinteni 9, 7).

Așadar, orice donație, oricât de mică, este o investiție în sufletul și în educația unui copil ori tânăr care, mâine, va fi un sprijin pentru societate și pentru Biserica noastră.

Cum puteți ajuta:

• donații în contul bancar al fundației:
  RO38 WBAN 0325 F171 7562 RO01
• donații în numerar, cu chitanță, la sediul fundației ( Timișoara,
  Piața Alexandru Mocioni nr. 9);
• redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, prin formularul 230;
• redirecționarea a 20% din impozitul pe profit pentru persoanele
  juridice.
  Vă mulțumim anticipat pentru generozitate și rugăm pe milostivul
  Dumnezeu să vă răsplătească însutit darul și să reverse asupra familiilor
  Dumneavoastră pace, sănătate și mântuire!

Cu aleasă considerație,

Preot dr. Ionel Popescu – Președintele fundației

Prof. univ. dr. ing. Ștefan Dună – Președintele Cons. Director