Stiri

În vinerea Săptămânii Luminate o cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria. Sărbătoarea acestei zile binecuvântate a fost rânduită de Biserică în urmă cu 1500 de ani si este cunoscută cu numele de Izvorul Tămăduirii.

Cărțile străvechi grăiesc despre minunea a vindecării unui nevăzător, săvârșită de Maica Domnului în pădurea din apropierea cetății bizantine a Constantinopolului.

Peste izvorul cu a cărui apă și nămol a fost săvârșită minunea, a fost ridicată de către împăratul Leon o biserică, înfrumusețată ulterior și de binecredinciosul împărat Justinian cel Mare, ctitorul celui  mai frumos lăcaș de cult al Ortodoxiei, Sfânta Sofia.
Icoana acestei minunate sărbători, așezată spre închinare în toate bisericile, o înfățișează pe Maica Domnului, „Izvorul vieții“,  într-o cristelniță, cu mâinile ridicate pentru rugăciune, avându-l în fața sa pe Iisus Hristos Mântuitorul.

Prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au fost săvârșite multe minuni la izvorul din pădurea de altădată a celei de-a doua Rome, fapt pentru care sărbătoarea din vinerea Săptămânii Luminate aduce multă bucurie, mângâiere și nădejde de vindecare credincioșilor bolnavi.

În această zi de ales popas duhovnicesc, am săvârșit și noi, asemeni tuturor creștinilor ortodocși, slujba sfințirii mici a apei, numită și Agheasma Mică, după rânduiala specială a acestei săptămâni. Momentul liturgic, la care au participat mulți credincioși, a avut loc la troița din lateralul  bisericii „Nașterea Maicii Domnului“, ridicată în anul 1937, de un “stol”( grup) de eleve de la Școala de Fete nr. 3 din Timișoara.

Credincioșii iau apă sfințită acasă și gustă din dimineața, pe nemâncate, cu credința ca este tămăduitoare sufletului și trupului și alungă duhurile necurate.

Prin purtarea de grijă a Maicii Domnului și pe pământul binecuvântat al țării noastre sunt izvoare tămăduitoare, așa cum este, de pildă, Izvorul lui Miron sau Baltă Caldă de la mănăstirea Românești, situată în apropierea orașului Făget. În urmă cu peste 100 de ani, episcopul Miron Cristea al Caransebeșului a efectuat o vizită pastorală în părțile Făgetului, prilej cu care localnicii din parohia Românești i-au relatat despre izvorul din apropierea satului lor și despre proprietățile sale tămăduitoare, apa acestuia având aceeași temperatură și iarna și vara. Impresionant de cele auzite, cu ajutorul credincioșilor, episcopul a ctitorit mănăstirea care iată îi poartă numele, devenită altar al credinței și izvor tămăduitor pentru cei care cred în puterea lui Dumnezeu și rugăciunile Maicii Domnului.

La ceas de sfântă sărbătoare, rugăm și noi pe Măicuța Sfântă să ne ocrotească în pace cu sfintele ei rugăciuni.

Învierea Domnului este sărbătoarea bucuriei negrăite, a luminii divine, a nădejdii împlinite, a comuniunii desăvârșite și a iubirii Dumnezeiești față de făpturile Sale, care trăiau în “ întunericul păcatului și în umbra morții!”

Acest praznic “ frumos și luminat”, cum îl numea sfântul Ioan Gură de Aur, este cinstit prin mireasma inegalabilă a rugăciunilor și cântărilor duhovnicești, imnul creștin “Hristos a înviat “, adevărată mărturisire a credinței în Învierea Domnului, fiind iubit și cântat, cu entuziasm, de către toți credincioșii. 

Lumânările și candelele cu sfânta Lumină,  imnul creștin ce  țâșnește din miile de piepturi și  mulțimea credincioșilor, creează o atmosferă electrizantă, emoționantă și impresionantă, care nu poate fi comparată cu nicio manifestare, oricât de bine organizată este, ceea ce conferă sărbătorii pascale pecetea unicității.
Toate zilele pascale și post pascale stau, de altfel, sub impresia unirii Cerului cu pământul, iar cântările sfintei Liturghii și ale celorlalte slujbe ne transmit bucuria “mormântului gol”, trăită de femeile purtătoare de mir, de sfinții Apostoli și de sfinții îngeri, cum minunat scria același sfânt Părinte:” Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește!”

O asemenea bucurie pascală am trăit în ziua a treia a măritului nostru praznic, prilejuită de concertul susținut în biserica parohială de corala “Armonia” din Baia Mare, dirijată de profesorul Adrian Iercoșan.
Înființată în urmă cu 25 de ani, această corală a susținut deja sute de concerte în țară și peste hotare, iar la noi a poposit deja pentru a doua oară.

Piesele bisericești specifice acestei perioade, interpretate cu multă dăruire,  costumele tradiționale și prezentarea deosebită a concertului au impresionat audiența și ne-au întărit convingerea că, având asemenea oameni credincioși, cu dragoste de Dumnezeu și Biserică, tradițiile și valorile noastre creștinești-ortodoxe și românești nu vor pieri, ci vor rezista în timp și vor contribui la îmbogățirea spirituală a generațiilor viitoare.

După îndelungata perioadă de post, am avut bucuria de a constata că tot mai mulți credincioși, copii, tineri și vârstnici și-au îndreptat pașii spre sfânta biserică, și-au mărturisit păcatele și au primit Sfintele Taine.
Săptămâna Pătimirilor ne-a pregătit apoi duhovnicește pentru întâlnirea cu Cel ce a treia zi a înviat, Iisus Hristos Mântuitorul, Biruitorul morții.

În noaptea sfântă, mii de credincioși au început să ocupe Piața Alexandru Mocioni, aflată în fața bisericii noastre parohiale, cu mult înainte de ora 24:00.

Unii intrau în biserică pentru a se închina la Mormântul Domnului, alții, pătrunși de importanța și sfințenia momentului, așteptau în tăcere începerea sfintei slujbe. Doar toaca bătută de tineri și copii spărgea liniștea nopții și sporea frumusețea, taina și emoția acestor clipe binecuvântate.

Atunci când, din pridvorul bisericii s-a auzit întreita chemare „Veniți de luați lumină!”, liniștea desăvârșită a pus stăpânire peste mulțimea credincioșilor.

În câteva minute, piața s-a transformat, însă, într-un candelabru uriaș, sub cupola căruia fiecare se simțea ocrotit, înveșmântat în lumina primită de la Ierusalim și se împărtășea de  har și sfințenie.
Iar când preoții slujitori și coriștii au început intonarea inimitabilului imn al Învierii, „Hristos a înviat…”, mulțimea credincioșilor a devenit un cor uriaș, corul mărturisitorilor credinței în Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos.

În dangătul clopotelor, am început tradiționala procesiune pe străzile din jurul bisericii, în cadrul căreia ne-am oprit  la crucea ridicată pe locul unde a fost împușcat Constantin Zăbulică, în decembrie 1989 , am așezat o candelă a neuitării pe postamentul acesteia și i-am cântat „Hristos a înviat…!” Utrenia Învierii a continuat în lăcașul de închinare, la finalul căreia, fiecare primind caserole cu pâinea binecuvântată a Paștilor.

Duminica Învierii a fost cinstită prin oficierea sfintei Liturghii, în prezența unui număr foarte  credincioși. Atât de mulți s-au pregătit pentru împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, încât am fost nevoiți să-i împărtășim din patru potire.

Așadar, cu binecuvântarea bunului Dumnezeu, am sărbătorit, și anul acesta, Învierea Domnului în duh de rugăciune și cântare duhovnicească, cu mare bucurie, pace sufletească și lumină sfântă.

Vinerea Mare, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Paștile Crucii, cum mai era denumită în vechime, este ziua cutremurătoare în care Îl însoțim pe Domnul nostru Iisus Hristos de la fostul arhiereu Ana la Caiafa, arhiereul în funcție, de la Caiafa la Ponțiu Pilat, procuratorul roman al Țării Sfinte și, după condamnarea Sa la moarte prin răstignire, rememorăm și ne străduim să retrăim cumplitele Sale suferințe: bătăile, scuipările, coroana de spini, biciuirea, căderile sub povara crucii grele din lemn de măslin, moartea și așezarea în mormânt.

Slujbele impresionante ale acestei zile: Ceasurile împărătești, Punerea în mormânt și Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos creează, la rândul lor, o atmosferă înălțătoare, emoționantă, însoțită de trăiri profunde, de pace sufletească și rugăciune curată.

În jurul Sfântului Mormânt al bisericii noastre, adevărată operă de artă sculpturală, frumos împodobit cu flori albe, ne-am adunat, și anul acesta, preoții slujitori și sute de credincioși. Cântările sfinte ale Prohodului, „În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase”, însoțite de lacrimi și simțăminte imposibil de redat în cuvinte, au răsunat în lăcașul sfânt și în curtea lui.

La momentul îndătinat, cu lumânări și candele, cu prapori și sfânta Cruce, în sunet de toacă și cu cântare duhovnicească, am pornit în procesiunea de înconjurare a bisericii, oprindu-ne pentru ectenii și rugăciuni în cele patru laturi ale acesteia.

La intrarea în sfântul lăcaș, am trecut pe sub epitaful cu icoana Punerii în Mormânt a Domnului, având certitudinea că harul sfințitor al acestuia se revarsă peste noi și că suntem părtași cu Maica Domnului, Iosif din Arimateia, Nicodim și sfintele femei la momentele zguduitoare de pe Golgota.

Acum 2000 de ani, pe Golgota a fost răstignită Iubirea! Dar Iubirea  nu a murit și nu poate să moară, așa cum minunat s-a exprimat sfântul Apostol Pavel: „dragostea nu cade niciodată!”( I Corinteni 13, 8).

În Vinerea Mare am primit, așadar, lecția sublimă și inimitabilă a Iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne învață astfel: „Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire!” ( I Ioan 4,7-8).

După mai multe zile cu temperaturi scăzute, sâmbăta și duminica Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului s-au înveșmântat în lumina binecuvântată a soarelui. Înainte de prânz, credincioșii
s-au îndreptat spre biserică pentru mărturisirea păcatelor, cuminecarea cu Sfintele Taine și pomenirea celor adormiți în Domnul.

La ceasul Vecerniei, preoți și credincioși deopotrivă ne-am adunat iarăși în sfântul lăcaș și, după binecuvântarea ramurilor de salcie, am pășit, în dangătul clopotelor și în glas de toacă, cu florile bucuriei și ale credinței în suflet, spre catedrala mitropolitană. Pe parcursul emoționantei procesiuni, frumos împodobită cu prapori și icoane, cu ramuri de finic și de salcie, am rememorat momentele istorice de acum două milenii, când Fiul lui Dumnezeu, însoțit de ucenicii Săi, a intrat în Cetatea Sfântă, aclamat de miile de credincioși veniți să sărbătorească Paștile iudaice. „Osana”, strigau cei de odinioară, „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”, așa cum am cântat și noi în această seară de Florii.

Credincioșii veniți din toate părțile orașului, împreună cu Părintele Mitropolit Ioan și preoții slujitori, întâmpinați de Preasfințitul Părinte Paisie, de preoții și diaconii Catedralei Mitropolitane, au umplut sfântul lăcaș și au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia.

Ziua praznicului a fost de o frumusețe duhovnicească aparte. Numărul credincioșilor a fost atât de mare, încât biserica a devenit neîncăpătoare. Cu toții au venit la Utrenie și Sfânta Liturghie, au primit salcie binecuvântată și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim ca un Împărat, așa cum prorocise în urmă cu peste 500 de ani Zaharia profetul, însă nu ca un împărat pământesc, ci ca Împăratul păcii. De aceea, la sfânta Liturghie am și înălțat rugăciuni pentru pacea lumii și a sufletelor noastre. Pace sufletească, bucurie, binecuvântare, comuniune în rugăciune și har dumnezeiesc au fost, de altfel, darurile pe care această sfântă sărbătoare le-a revărsat, ca un balsam mângâietor, peste sufletele noastre. Hristos Domnul a intrat acum 2000 de ani în Cetatea Sfântă, dar astăzi am simțit că a intrat și în sufletele noastre.

Ramurile de salcie, primite la biserică, simbol al viețuirii noastre curate, al statorniciei în credință și al sfințeniei, le-am așezat, cu evlavie, la sfintele icoane până anul viitor, așa cum ne este datina creștinească și strămoșească.

Parohia Ortodoxă Timișoara-Iosefin își consolidează angajamentul față de sprijinirea persoanelor vulnerabile și a familiilor numeroase aflate în dificultate, printr-o serie de acțiuni filantropice desfășurate în perioada premergătoare Sfintelor Paști.

Sub coordonarea preotului paroh Ionel Popescu și a celorlalți preoții slujitori, cu implicarea membrilor Consiliului și ai Comitetului parohial, precum și a Fundației „Preot Ioan Olariu”, zeci de beneficiari din rândul credincioșilor nevoiași primesc săptămânal hrană caldă și alimente de bază.

Activitatea caritabilă a debutat în sâmbăta lui Lazăr, la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, cu un moment de rugăciune, urmat de distribuirea pachetelor cu alimente greu perisabile pentru 140 persoane și a hranei calde pentru 40 de persoane.

Toate ajutoarele sunt acordate în urma unor anchete sociale realizate de voluntarii parohiei și ai Fundației „Preot Ioan Olariu”.

 Familii numeroase, persoane în vârstă sau bolnave au primit alimente de strictă necesitate: făină, orez, zahăr, ulei, cozonac și alte produse.

Fundația, care aniversează în acest an 17 ani de activitate, funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Ea oferă servicii sociale, medicale, culturale și educaționale în spirit creștin, cu scopul de a susține comunitățile din Timișoara și județul Timiș.

Activitatea social-filantropică a Parohiei Timișoara-Iosefin are rădăcini istorice solide. Întemeietorul ei, vrednicul de pomenire preot Ioan Imbroane, unul din cem și iubiți preoți ai orașului, a fost primul consilier cultural al reînființatei Episcopii a Timisoarei. După ce a format Garda Națională la Caransebeș, în 1918, a funcționat ca profesor de religie la Liceul „Carmen Sylva” din Timișoara, apoi a fost numit preot paroh la nou-înființata parohie „Principele Carol” din cartierul  Iosefin.

În timpul păstoririi sale (1927–1941), părintele Imbroane a ridicat „Casa Culturală”, între 1930–1932 și a finalizat construcția bisericii, între 1931–1936. Tot el a înființat corala „Doina Banatului” și Societatea femeilor creștin-ortodoxe „Sfânta Maria”, cu ajutorul căreia a desfășurat o intensă activitate filantropică mai ales în preajma Primului Război Mondial, consemnată în presa locală a vremii.

Astăzi, tradiția slujirii aproapelui continuă la Parohia Timișoara-Iosefin, fiind sprijinită, cu dragoste creștinească, de credincioși și de membrii fundației Preot „Ioan Olariu”, dovedind că solidaritatea creștină rămâne un pilon esențial în viața comunității.