Duminica după Înălțarea sfintei Cruci la mănăstirea Partoș
Sărbătorile Mănăstirii Partoș au continuat și în ziua de duminică, 19 septembrie, prin prezența coralei Doina Banatului, dirijată de prof. Nicolae F. Șincari, care a oferit răspunsurile liturgice, împreuna cu Preaonoratul Părinte vicar eparhial Dr. Ionel Popescu, ce a tâlcuit mesajul Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci.Măiestria interpretării corale, sub bagheta dirijorului Nicolae Șincari, precum ascuțimea și plinătatea cuvântului de învățătură părintelui Ionel Popescu, au făcut din Sfânta Liturghie un timp al înălțării duhovnicești și împărtășirii euharistice, mulțumind Domnului pentru toata binecuvântarea adusă în comunitatea duhovnicească de la Partoș prin prezența distinșilor oaspeți ai parohiei Iosefin, Timișoara.De menționat că după Sfânta Liturghie a urmat un moment cărturăresc și de suflet, la DAR DIN DAR – Centrul de zi Varlaam Almajanu– prin prezentarea a două cărți, rodul gândirii și documentării părintelui vicar Ionel Popescu: “Bucurii din pridvorul credinței strămoșești” și “Iosefinul ortodox, contribuții monografice”.Dăm slavă lui Dumnezeu pentru comuniunea de suflet și bucuria frățească ce ne-au oferit-o dragii noștri oaspeți, cu încredințarea că vom fi din nou în comuniune cât mai curând!