Eugen Dorcescu – „un meșteșugar al stihului învățat să zboare”

Eugen Dorcescu ne-a dăruit, înainte de Sfintele Paști, ediția 2021 a Biblicelor (Editura Eurostampa, 2021), revăzută și adăugită, care „reproduce integral textul – revizuit – publicat în 2003, căruia îi adaugă și versificarea Psalmului 41/42” (Numerotarea psalmilor în textul grec și în cel ebraic nu este identică n.n.).

Cuvântul înainte (p. 5-21), din care tocmai am citat, este semnat de Mirela-Ioana Dorcescu, hăruita și neobosita exegetă a operei poetului, prozatorului, eseistului, traducătorului, editorului și doctorului în științe filologice, Eugen Dorcescu, în vreme ce cuvântul – recomandare de pe coperta a IV-a aparține mitropolitului Bartolomeu (Valeriu) Anania, „leul Ardealului”, vrednic semănător al cuvintelor evanghelice în sufletul credincioșilor și inspirat diortositor al Scripturilor Sfinte.

Dacă la primirea ediției Princeps a Biblicelor (Editura Marineasa, 2003), ierarhul cărturar Bartolomeu a fost străfulgerat de gândul că  „o Psaltire în versuri este un non-sens, de vreme ce originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înțelesul deplin al cuvântului …”, după ce a citit primele pagini și-a dat seama „că autorul – un mare meșteșugar al stihului învățat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulțumește să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii contemporane …”.

Deși, cu ceva timp în urmă, profesorul universitar și scriitorul Cornel Ungureanu sublinia că „nu-i simplu să scriem despre Eugen Dorcescu”, acest minunat „dresor de cuvinte” cum îl considera neuitatul său prieten Aurel Gheorghe Ardeleanu, de curând plecat „pe cărarea Împărăției lui Dumnezeu” (ieromonah Arsenie Boca), mă încumet și eu să aștern câteva cuvinte despre Biblicele  sale, pentru că, în calitate de slujitor al Bisericii, mă simt îndatorat a face acest lucru bine plăcut Domnului și mai ales, pentru că, pur și simplu, mi-e drag să scriu despre omul credincios Eugen Dorcescu, despre acest „om al chiliei”, iubitor de isihie care îndeplinește, ca nimeni altul, cuvântul Mântuitorului: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39).

De ce s-a aplecat Eugen Dorcescu asupra stihuirii Psalmilor, Pildelor lui Solomon, Ecclesiastului, Cântării Cântărilor și Rugăciunii regelui Manase, care, împreună cu cartea Iov și cu Plângerile lui Ieremia, fac parte din rândul cărților didactico-poetice ale Vechiului Testament, mai ales că nu mulți poeți creștini s-au încumetat să facă acest lucru, m-am întrebat și mă întreb adesea.

Răspunsul la această întrebare l-am aflat în cartea lui Amos, păstorul din Tecoa, chemat de Dumnezeu la misiunea profetică: „Dacă leul mugește – spunea el – cine nu se va înfricoșa și dacă Domnul grăiește, cine nu va prooroci?” (3, 8). Sigur, Amos vorbește despre momentul sublim al chemării și al trimiterii sale la profeție, dar cred că și maestrul Dorcescu a trăit un asemenea moment atunci când, în stare de meditație și de rugăciune fiind, va fi simțit un fior sacru și va fi auzit înlăuntrul său, ca și Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, „cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12, 4).

Așa se explică, înclin să cred, interesul, atenția, respectul, evlavia și dragostea poetului Eugen Dorcescu față de cărțile poetice și sapiențiale ale Bibliei, izvodite de autorii inspirați, în urmă cu câteva milenii.

Neavând calitatea de specialist în vastul domeniu al filologiei, nu mă hazardez să formulez opinii, păreri, aprecieri critice, judecăți de valoare cu privire la metoda de lucru a autorului, la stilul său ori referitor la aspectele tehnice ale Biblicelor. Pe acestea le las în seama specialiștilor.

Ca teolog, însă, nu pot să nu remarc și să subliniez, totodată, că Eugen Dorcescu dovedește o cunoaștere matură și profundă a textelor Sfintei Scripturi, dobândită prin lectură stăruitoare în mai multe limbi și mai ales prin studiu temeinic, prin aprofundarea și explicarea corectă a termenilor și expresiilor biblice. În acest context, experiența sa de traducător în spaniolă și franceză i-a fost, cred, de mare ajutor.

De asemenea, textele biblice versificate de autor poartă pecetea erudiției, clarității și a expresivității, se citesc ușor, cu bucurie și cu mare folos duhovnicesc. Frumusețea lor literară, pătrunsă de muzicalitate și de fiorul sacru al credinței, atinge corzile sensibile ale sufletului și îl înalță pe cititor spre zările veșniciei.

Trăitor într-un oraș modern, Eugen Dorcescu a rămas, după umila mea părere, un „om al chiliei”, un poet, scriitor și credincios iubitor de isihie, un creștin care vede în creația sa voia și lucrarea lui Dumnezeu. De aceea mai cred, ca și Smaranda Vultur, că „nu întâmplător a stihuit, cum îi place să spună, Psalmii, Ecclesiastul, Pildele lui Solomon, gest de smerenie și căutare a unei înțelepciuni ocrotitoare, a unei bune vecinătăți cu Cel Care ne dă și ne ia deopotrivă totul”. Nu întâmplător, ci proniator este efortul stihuitorului de a transpune în matca adevărului scripturistic și a spiritualității iudeo-creștine aceste texte sacre și de a le oferi credincioșilor și preoților, teologilor și specialiștilor.

Psalmii izvodiți în acordurile harpei davidice, Proverbele sau Pildele lui Solomon, maxime și zicători sublime ale înțelepciunii iudaice care își au izvorul în Dumnezeu, Ecclesiastul, „străfulgerare transcendentă” a autorului inspirat și operă admirabilă prin profunzimea-i duhovnicească, care stă la inima monahilor, Cântarea Cântărilor splendid poem de dragoste omenească, despre care rabinii spun că subliniază relația dintre Iahvé și poporul Său, în timp ce Părinții Bisericii noastre văd în el metafora perfectă a legăturii intime din Hristos și Biserica Sa, precum și rugăciunea de pocăință a regelui Manase, prin versificația maestrului Eugen Dorcescu îmbogățesc, îndrăznesc să afirm, tezaurul spiritual și cultural al Bisericii noastre.

Prin aceste osteneli, numele lui Eugen Dorcescu se așază la loc de cinste în rândul ierarhilor, părinților, oamenilor de cultură de la noi și de pretutindeni care, într-un fel sau altul, au tălmăcit, au tradus și au versificat cărțile didactico-poetice ale Vechiului Testament, de la Psaltirile Șcheiană, Voronețeană, Hurmuzachi și până la Grigorie de Nissa, diaconul Coresi, mitropolitul Dosoftei, Paul Claudel, Petru Creția, Ioan Alexandru, Șerban Foarță, Dumitru Stăniloae.

În partea a II-a a Biblicelor, Poeme originale, autorul așază, spre meditație și lectură pioasă, un buchet cu douăzeci și șapte de poezii îmbibate de mirul preacurat al trăirilor sale lăuntrice, de dulceața inconfundabilă și inepuizabilă a tezaurului religios. Aici, în aceste versuri emoționante, îl descoperim încă o dată pe sensibilul poet Eugen Dorcescu, credincios dictonului: „Eu dorm, dar inima mea veghează”, care va deveni, de altfel, reazemul tradiției isihaste, al rugăciunii neîncetate, pe care mintea coborâtă în inimă o deapănă chiar în timpul somnului.

Partea a treia a volumului, Mărturia stihuitorului nu este altceva decât o confesiune a autorului după modul în care a versificat 71 de Psalmi, Ecclesiastul și Pildele din care reținem mărturisirea sa sinceră: „Din fericire, eu știu că, indiferent ce întreprind, sunt doar scriitor și nu neapărat autor (Textul sacru este Cuvântul lui Dumnezeu) și-mi pun, necondiționat, nădejdea în Autorul a tot ce există” (p. 281).

Mulțumim, iubite maestre, pentru darul de suflet pe care îl faceți Bisericii și culturii române și Vă invit să rostim împreună Pilda 18, 10:

„Puternic e Numele divin,

Spre care drepții și-nțelepții vin.

Primește-ne, sub ziduri, și pe noi,

Căutătorii vremii de apoi,

Pe noi, robiți celestelor comori,

Ai slovei fantomatici slujitori;

Primește-ne, să ne adăpostim,

S-agonizăm, noi bieții soferim (scribi),

Sub scutul Tău etern, Yah Elohim!”

                                                                            Preot dr. Ionel Popescu