Festival de muzică clasică la Timișoara – Eufonia 2019

În intervalul 16 septembrie- 4 octombrie se desfășoară la Timișoara Festivalul de muzică clasică de camera Eufonia, ediția a II-a, care însumează peste 30 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclass-uri pentru tineri muzicieni și, în premieră, cursuri de muzicoterapie.
Sunetul muzicii clasice se va auzi în Timișoara, Jimbolia, Săcălaz, Șag, Ciacova, Urseni, Moșnița Nouă, Lugoj, Lipova, Reșița, Caransebeș, Băile Herculane, Sibiu, Sighetu Marmației, programul complex al acestei ediții plasând Eufonia ca unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din România.
„Anul acesta am avut și avem peste 30 de evenimente și am dorit să ne implicăm cât mai activ în comunitatea din vestul țării. Festivalul Eufonia, prin Asociația Tribul Artistic, contribuie la îmbogățirea dimensiunii cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional. Anul acesta avem 10 concerte educaționale pentru elevii din clasele primare, am fost prin satele județului Timiș, dar și în localități ale județelor vecine. De asemenea, am susținut un concert la Penitenciarul din Timișoara, la care au participat, atât angajații instituției, cât și persoane aflate temporar în detenție. Repertoriul interpretat de artiști a fost ascultat cu atenție și a creat o stare de emoție profundă în rândul participanților”, a precizat Vlad Popescu, directorul artistic al Festivalului de muzică de cameră Eufonia.
Festivalul Eufonia a inclus anul acesta și un program de muzicoterapie coordonat de Angelica Postu, muzicoterapeut la Clinica „Charite” din Berlin. La începutul acestei săptămâni, Angelica Postu a conferențiat în sala festivă a Parohiei Timișoara-Iosefin, eveniment realizat în parteneriat cu Asociația Română de Muzicoterapie și a răspuns la întrebările formulate de medici, psihologi, masteranzi și studenți prezenți în număr mare.
„Le-am vorbit celor prezenți cum putem să ne apropiem de muzică și să ne folosim de efectele terapeutice ale muzicii, care sunt metodele, cum se încadrează muzicoterapia în mai multe forme: muzicoterapia activă, receptivă, preventivă, pentru că există și afecțiuni ale sistemului social în care ne dezvoltăm și trebuie să avem grijă și de partea sufletească. De asemenea, am vrut să clarific pentru cei prezenți că muzicoterapia nu se adresează doar celor care au cunoștințe muzicale sau celor care știu să cânte la un instrument, ci se adresează tututror oamenilor care pot să învețe să cânte la un instrument sau pot face doar experiența cântării la un instrument, fără să le fie frică dacă este greșit sau fals”, a menționat Angelica Postu, muzicoterapeut la Clinica „Charite” din Berlin și fondatoarea Asociației Române de Muzicoterapie – primul institut de acest fel din țara noastră.
În cadrul Eufonia a fost înființată anul acesta și o orchestra dirijată de profesorul dr. Thomas Hempel din Berlin, care concertează la sala de festivități a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, precum și la Băile Herculane, pentru a sensibiliza opinia publică asupra salvării patrimoniului balnear din această renumită stațiune.
Un eveniment important din programul Eufonia va avea loc vineri, 4 octombrie 2019, la Memorialul victimelor comunismului din Sighetu Marmației. Quartetul Furiant va concerta în incinta Memorialului întru comemorarea și cinstirea deținuților politic martirizați în temnițele comuniste și pentru a marca, totodată, împlinirea a 30 de ani de la Revoluția română începută la Timișoara, în Decembrie 1989.
Organizatorii festivalului sunt Asociația Tribul Artistic, Asociația Timișoara 2021, proiectul fiind finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), Consiliul Județean Timiș, iar sponsorul principal este BRD Groupe Societe Generale. Parohia ortodoxă română Timișoara-Iosefin a sprijinit de asemenea organizarea acestui prestigios festival, o parte din manifestări fiind programate în sala de festivități a acesteia.