Inaugurarea unui nou sediu pentru ziariștii bănățeni
Filiala „Valeriu Braniște” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Timișoara a inaugurat joi, 17 septembrie, sediul nou în care își va desfășura activitatea. La ceremonia de inaugurare și de sfințire au participat dl. prof. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și numeroși membri ai filialei timișorene.
Preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, delegat al Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, însoțit de preotul Eugen Babescu de la parohia Timișoara- Iosefin, au oficiat slujba de binecuvântare a spațiului din Bastionul Therezia, oferit de către Consiliul Județean și au transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru toți cei care ostenesc în presa timișoreană. Președintele Doru Dinu Glăvan și prof. dr. Ioan David, președintele filialei locale au apreciat gestul d-lui prof. Călin Dobra de a oferi acest spațiu generos ziariștilor profesioniști din Timișoara și i-au adresat mulțumiri pentru solicitudinea arătată.
Profesorul Ioan David a precizat că în acest spațiu se vor derula multiple activități și va fi amenajat un muzeu al presei bănățene. Cu acest prilej, preotul Ionel Popescu, vicar eparhial autor a numeroase articole de presă și participant la multe emisiuni Radio – TV, a devenit membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.