ÎNVIEREA DOMNULUI – EVENIMENT SAU MINUNE?

            Ideea de a scrie câteva rânduri pe tema de mai sus mi-a venit în urmă cu aproximativ două luni și anume atunci când, la București a avut loc ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești (12 februarie 2020).

            În raportul Comisiei sociale și de comunicații media, prezentat la acea ședință, se făcea precizarea că „mesajul ortodox” trebuie să fie „curat și elegant formulat” și să țină cont de „evoluțiile din societatea românească și din lume.”

Opiniile formulate în raportul amintitei comisii au fost amendate prompt de către Părintele Patriarh Daniel care a semnalat un posibil pericol în efortul Bisericii de a adapta mesajul la timpurile actuale: „Este o lucrare mare, misionară […], dar trebuie să fim foarte atenți”, a spus Preafericirea Sa. Limbajul bisericesc, atenționa Întâistătătorul Bisericii noastre, „îl adaptăm, dar nu ne secularizăm”.

Limbajul bisericesc are, așadar, specificul său, istoria și regulile sale, cristalizate de-a lungul multor secole și respectate, cu sfințenie, de către oamenii Bisericii. De aceea, slujitorii de azi ai Bisericii avem misiunea sacră de a vorbi și a scrie așa cum au vorbit și au scris cărturarii Bisericii, în duhul vechilor cazanii, pentru a păstra nealterat tezaurul nostru spiritual și, totodată, ca să nu afectăm dogmele, tainele și sacralitatea învățăturii de credință, evitând totodata pericolul laicizării limbajului bisericesc.

Și acum să trecem la tema pe care dorim să o aducem în atenția cititorilor, clerici și mireni deopotrivă.

În ultimele decenii, am observat că atunci când se vorbește sau se scrie despre Învierea Domnului apare adesea formularea „evenimentul Învierii”. Expresii precum „evenimentul Învierii Domnului”, „evenimentul extraordinar al Învierii Domnului”, „marele eveniment al Învierii Domnului” se regăsesc nu numai în presa laică, în emisiunile televizate și radiofonice, ci, spre surprinderea multora și în articolele, predicile și scrisorile pastorale ale slujitorilor Bisericii.

Pentru a vedea care este deosebirea dintre eveniment și minune, am apelat la Dicționarul explicativ al limbii române, unde cuvântul eveniment este definit ca „întâmplare importantă, fapt de mare însemnătate”. Întrebarea este, așadar dacă Învierea Domnului poate fi înțeleasă doar ca „întâmplare importantă” sau depășește formularea DEX-ului?

 Referitor la cuvântul minune, același dicționar scrie că este un „fenomen ieșit din comun, surprinzător, extraordinar, neobișnuit, atribuit puterii dumnezeiești sau altor forțe supranaturale”. Sinonime pentru minune sunt cuvintele: miracol, miraculos, mister, taină, semn. Prin urmare, una este evenimentul și alta este minunea. Evenimente sunt, de pildă, Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918 sau revoluția din decembrie 1989, în timp ce minunea a fost și este înțeleasă ca un fapt extraordinar, supranatural, o lucrare divină făcută în mijlocul naturii de către Dumnezeu personal sau prin aleșii Săi, îngeri și sfinți, pentru întărirea adevărului sfintelor Sale învățături.

Minunea este, de asemenea, un fenomen inexplicabil, mai presus de puterea noastră de înțelegere, săvârșită pentru a ne ajuta să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și pentru împlinirea                                                                         planului Său de mântuire a oamenilor.

Dintre minunile consemnate în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție cea mai importantă este, fără îndoială, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, numită în popor și Paști (nu Paște, formulare incorectă, ce tinde să se generalizeze la nivel național, care a generat și grotesca urare „Paște fericit!”, susceptibilă și de o altă interpretare).

În scrierile sfinte, Învierea Domnului este numită „sărbătoarea sărbătorilor”, „minunea minunilor” și o „taină mai presus de lume”, așa cum este cântarea Catavasiilor Crucii. Însoțită fiind și de alte minuni, precum un „cutremur mare” și arătarea îngerului Domnului care „a prăvălit piatra” de pe mormântul gol (Matei 28, 1-6), Învierea Domnului a marcat viața femeilor mironosițe, a apostolilor și ucenicilor Mântuitorului, care L-au propovăduit și s-au jertfit pentru Hristos, biruitorul morții, martori ai acestei minuni fiind chiar ei (Faptele Apostolilor 2, 23-24 și 32).

În concluzie, nu putem cataloga, mai ales ca slujitori ai Bisericii, Învierea Domnului ca fiind doar un eveniment foarte important, pentru că, făcând așa, o laicizăm, îi anulăm caracterul divin, tainic, supranatural, inefabil și o reducem la dimensiunea unei întâmplări mai deosebite, care a avut loc cândva pe pământ.

Preot Ionel Popescu