Ioan Iacob de la Neamț – orfanul care a devenit sfânt

 Pelerinul care ajunge în pustiul Iudeii (Israel) rămâne uimit în fața priveliștii care i se deschide înaintea ochilor. Colinele stâncoase și aride, văile abrupte, fără vegetație și apă, creează imaginea unui tărâm al nimănui, a unui loc pe care ești tentat să-l părăsești imediat. Și totuși, locul despre care facem vorbire are farmecul său, dacă putem folosi acest mod de exprimare.

   Străbătut, din vechime, de către beduini cu turmele de capre și oi, în căutare de iarbă și vegetație specifice deșertului, pustiul nelocuit al Iudeii a devenit, din primele secole după Hristos, un loc de retragere pentru monahii iubitori de rugăciune și de isihie ( pace sufletească, liniște interioară).
   Primele lăcașuri de viețuire monahală au fost amenajate în grote și peșteri, apoi au fost zidite schituri și mănăstiri care au avut un rol deosebit în viața Bisericii. Unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din acele părți, zidit în peretele stâncos al pârâului Cherit, Horat sau Wadi Qelt, unde s-a nevoit odinioară profetul Ilie, este mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, ctitorită în sec. V, d. Hristos.

Accesul la mănăstire se face cu osteneală, mai ales de către vârstnici și de pelerinii cu neputințe, dar este răsplătit peste măsură prin darurile duhovnicești primite în acest sanctuar al sfințeniei. Mulți monahi iubitori de Dumnezeu și râvnitori după mântuirea sufletului s-au nevoit în mănăstirea aceasta și în grotele de pe valea Hozevei, unii fiind uciși în invazia persană din anul 614 și în alte năvăliri ale popoarelor străine, sfintele lor Moaște fiind așezate spre cinstire în biserica lăcașului monahal.

   Din rândul monahilor hozeviți înveșmântați în haina sfințeniei face parte și românul bucovinean Ioan Iacob de la Neamț, Românul sau Noul Hozevit ( Ilie, după numele de botez), canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la 20 iunie 1992 și de Patriarhia Ierusalimului, la 31 ianuarie 2016.

   Rămas orfan de mamă ( la șase luni după naștere) și de tatăl ucis în Primul Război Mondial ( la vârsta de doar doi ani), viitorul sfânt a fost crescut de bunica sa și de rudeniile apropiate. Deși orfan, a urmat școala primară, gimnazială și liceul, fiind unul din elevii premianți. La vârsta de 19 ani a intrat în obștea mănăstirii Neamț, apoi a plecat în pelerinaj la locurile sfinte din Israel, unde a viețuit la mănăstirea Sfântul Sava, în pustiul Qumran, la schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la râul Iordan și, în ultimii ani ai vieții sale pământești, la mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” și în grota „Sfânta Ana”, din apropierea acesteia. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a îndeplinit ascultările de paraclisier, bibliotecar și infirmier la mănăstirea Sfântul Sava și în lagărul de pe Muntele Măslinilor, lângă Ierusalim. Cunoștințele medicale dobândite în armată l-au ajutat să trateze mulți monahi și laici, indiferent de religie și neamul din care făceau parte. Om al rugăciunii și al vieții curate, aplecat spre asceză și jertfă, sfântul cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Ioan cel Nou Hozevitul, hirotonit chiar în Biserica Sfântului Mormânt, s-a nevoit ani mulți „în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în posturi îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări duhovnicești și în dor după Dumnezeu, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lupte cu diavolii…”, hrănindu-se doar cu pesmeți, smochine, măsline, ceai…

La data de 5 august 1960 s-a „mutat din moarte la viață”, iar la 8 august 1980, trupul său a fost găsit întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă. Ziua prăznuirii sale este, deci, 5 august.
   Trupul întreg al sfântului cuvios Ioan Iacob de la Neamț, făcător de minuni, așezat spre cinstire în biserica mănăstirii de la Hozeva, atrage zilnic sute de pelerini din toate colțurile lumii, veniți să-l invoce ca mijlocitor către bunul Dumnezeu, pentru tămăduirea neputințelor sufletești și trupești.

   Inspirat de Dumnezeu, sfântul Ioan Iacob a compus sute de poezii religioase, unele deja tipărite și a lăsat românilor ortodocși un emoționant testament spiritual, scris și pe icoana sa aflată la Așezământul Românesc de la Ierihon:

„Fii pribegi ai țării mele
Necăjiți printre străini,
Nu uitați menirea voastră
De români și de creștini!”

 Preot Dr. Ionel Popescu