Parohia Timișoara-Iosefin alături de cei aflați în suferință

În această săptămână, Parohia Timișoara-Iosefin, împreună cu Fundația „Preot Ioan Olariu” au ajutat peste 50 de familii, persoane vârstnice fără aparținători și familii izolate la domiciliu, conform măsurilor de prevenție luate de autoritățile Statului Român.

În acest sens acțiunea s-a desfășurat prin implicarea grupului de cateheză al parohiei coordonat de diac. Marius Rumega, care împreună cu tinerii voluntari au reușit să ducă la domiciliile persoanelor izolate hrană caldă și pachete de alimente neperisabile.

Această acțiune inițiată de pr. Ionel Popescu, parohul bisericii încearcă să ofere un sprijin real, atât de necesar credincioșilor din parohie, izolați sau nedeplasabili, în această perioadă de criză prin care trecem cu toții.

Reportajele Trinitas TV

Parohia Timișoara-Iosefin este una dintre cele mai dinamice parohii din oraș, care de mai bine de 20 de ani se implică activ în activitățile social-filantropice, oferind credincioșilor nevoiași pachete cu alimente, hrană caldă și ajutoare de sfintele sărbători. Pe lângă persoanele vârstnice, familiile cu mulți copii și familiile monoparentale, printre beneficiari se numără elevi și studenți cu merite deosebite la învățătură proveniți din familii dezavantajate economic și care primesc lunar burse de studii.