Pe urmele Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna

 În anii studiilor teologice la Caransebeș și Sibiu, am fost familiarizați cu chipul luminos și statura duhovnicească ale mitropolitului Andrei Șaguna, ierarhul sfânt al Transilvaniei și Banatului. Am înțeles atunci că, prin ctitoriile sale, acest ierarh providențial a rescris istoria bisericească, culturală și națională din această parte de țară și a așezat-o la loc de cinste în patrimoniul nostru spiritual.

Mi-au rămas, totodată, întipărite în memorie momentele emoționante ale pomenirii sfântului mitropolit Andrei, la Rășinari, în ziua de 30 noiembrie. Astfel, în biserica parohială era oficiată sfânta Liturghie, apoi preoții și credincioșii ieșeau la mormântul mitropolitului și participau la slujba Parastasului. Fiind membru al unui grup vocal studențesc, am cântat acolo de câteva ori și am ascultat, cu trăire intensă, panegiricul înălțător rostit de unul dintre profesorii noștri despre mitropolitul Șaguna. Manifestarea se încheia totdeauna cu intonarea imnului  funebru „Da, Andrei, tu n-ai murit”, compus de către preotul profesor și reputatul om de cultură, Zaharia Boiu, în anul 1873, pentru înmormântarea mentorului său și așezat pe portativ de preotul profesor Dimitrie Cunțan. Simțămintele pe care le-am trăit atunci și nu m-au părăsit niciodată au fost acelea că noi nu cinstim doar o personalitate de excepție a Bisericii și a obiditului popor transilvănean, ci pomenim un ierarh înveșmântat în haina sfințeniei, un om ales de Dumnezeu să lupte pentru drepturile păstoriților săi și să-i lumineze prin credință și cultură.

Devenind truditor la catedră și slujitor la altarul Bisericii bănățene, am constatat, cu bucurie, că mitropolitul Andrei Șaguna era cinstit cu multă evlavie în Banatul de munte și de câmpie, aici incluzându-i și pe frații ortodocși români trăitori în Serbia.

Mitropolitul Nicolae Corneanu a scris și a vorbit adesea despre „tradiția șaguniană” a Banatului. Chipul sfântului mitropolit Andrei, zugrăvit pe tronurile arhierești ale multor biserici din zona Oraviței, începând cu anul 1868, confirmă opinia mitropolitului Nicolae. De altfel, Andrei Șaguna a poposit în mai multe rânduri la Oravița, unde locuia mătușa sa, Alexandra Șaguna.

Cu gândul la legăturile de suflet ale mitropolitului Andrei cu preoții, intelectualii și credincioșii bănățeni, pe care i-a oblăduit sub omoforul său și cărora le trimitea „Telegraful român”, am primit cu bucurie vestea canonizării sale și am solicitat un fragment din sfintele sale moaște pentru biserica „Nașterea Maicii Domnului”, a parohiei Timișoara Iosefin.

Solicitarea noastră a primit binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan și bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului, la 10 mai 2014, am avut negrăita bucurie de a primi acest dar de sfințenie. În semn de aleasă cinstire, icoana sfântului mitropolit Andrei a fost pictată în interiorul bisericii și pe fațada exterioară a acesteia. Știind ca tânărul Anastasie Șaguna, absolvent de filosofie la Budapesta, a studiat Teologia la Vârșeț și Carloviț, unde a fost și profesor, că a fost tuns în monahism, cu numele de Andrei, la mănăstirea Kovilj, în anul 1833, apoi a devenit ieromonah, arhimandrit și stareț al mănăstirii Hopovo, secretar al Consistoriului eparhial (Consiliului) și asesor (consilier) al mitropoliei de Carloviț, de mulți ani mi-am dorit să ajung în locurile unde viitorul ierarh s-a pregătit, vreme de zece ani, pentru misiunea de păstorire a credincioșilor ardeleni și bănățeni și de restaurare a Mitropoliei Ardealului.

Din pricina multelor îndatoriri ori poate și a faptului că adeseori suntem tentați a ne îndrepta pașii către locuri mai îndepărtate, neglijând frumusețile care ne înconjoară, am amânat mereu vizita la Carloviț și în împrejurimile sale. Dorința mi-a fost împlinită însă cu ceva timp în urmă când, împreună cu preotul Eugen Babescu și cu părintele vicar Emanuel Tăpălagă al Episcopiei Dacia Felix și parohul românilor ortodocși din Sânmihai ( Lokve), am început pelerinajul nostru spiritual pe urmele sfântului mitropolit Andrei Șaguna.

Primul popas al acestei zile de neuitat l-am făcut la Seminarul teologic „Sfântul Arsenie din Srem”, Carloviț, înființat în anul 1794. La această școală, unde au studiat mulți tineri români, a fost profesor și sfântul Andrei Șaguna. Impunătoarea clădire a seminarului adăpostește săli spațioase de clasă, în care studiază 120 de tineri, biblioteca, capela pentru slujire și practică liturgică, precum și birourile. Seminariștii poartă vestă teologică și locuiesc în internat, ca pe vremea sfântului Andrei, tradiție statornicită și la celelalte două seminarii din Banat: Vârșeț și Caransebeș.

În imediata apropiere a seminarului se află sediul monumental al mitropoliei sârbe de Srem, ridicată la rangul de patriarhie, în 1848-1849, sub jurisdicția căreia se aflau românii și românii ortodocși din Ardeal și Banat.

Pășim cu sfială în incinta acestei clădiri, gândindu-ne că aici a activat ca secretar și consilier sfântul Andrei. Ne închinăm în capela „Sfântul Dimitrie”, vizităm sălile mari, împodobite cu icoane, cărți bisericești și vechi obiecte de cult, având sentimentul că am pătruns într-o altă lume, cea în care s-a nevoit viitorul mitropolit al Ardealului.

Lângă reședința mitropolitană se află catedrala „Sfântul Nicolae”, ridicată în secolul al XVIII-lea, în stil baroc, care domină orașul cu cele două turle ale sale. În sfântul lăcaș admirăm iconostasul aurit, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în secolul al XIV-lea, de artiști necunoscuți și minunatele vitralii lucrate de meșteri germani. În biserică se află și racla cu o parte din moaștele sfântului Arsenie, ucenic al sfântului Sava, ocrotitorul Serbiei.

De la Carloviț ne îndreptăm spre Fruska Gora, zonă frumoasă de dealuri, acoperită cu vegetație. În secolele trecute, aici existau 35 de mănăstiri, fapt pentru care ținutul a fost denumit „Athosul Serbiei”. Astăzi mai sunt însă doar 17, între care și mănăstirea Hopovo. Acest așezământ monahal,  ridicat în secolul al XVI-lea, este o adevărată fortăreață, construită pentru a-i apăra pe  monahi  de atacurile dușmanilor.

Sfântul Andrei Șaguna a găsit în această mănăstire, cu rânduială athonită, liniștea necesară rugăciunii, contemplației și studiului, biblioteca fiind înzestrată cu multe cărți. Cu gândul la clipele trăite de tânărul monah Andrei în această frumoasă biserică, ne lăsăm purtați pe aripile rugăciunii si ne închinăm la racla în care se află moaștele sfântului mucenic Teodor Tiron. Din păcate, acest important așezământ monahal și cultural a fost incendiat de ustași ( extremiști sârbi) în anii celui de-al doilea Război Mondial, icoanele și obiectele de cult fiind furate ori distruse, iar biblioteca devastată. De aceea, în această mănăstire nu se mai păstrează documente despre viețuirea sfântului mitropolit Andrei.

Ziua noastră de pelerinaj „se pleacă spre seară”, așa încât ne grăbim să ne închinăm în biserica mănăstirii Grgeteg, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea. Împodobită cu fresce minunate și biserica aceasta este o adevărată oază de isihie, viețuitorii dornici de cunoaștere având la dispoziție și o bibliotecă bogată.

La finalul acestei zile minunate, ne îndreptăm spre mănăstirea Kruședol, așezământ impunător, cu aspect de cetate, ctitorită în anii 1509-1514. În anul 1708 a fost transformată în reședință mitropolitană. Aici sunt înmormântați oameni de seamă ai Serbiei, clerici și mireni deopotrivă. Cu mare bucurie aflăm că mănăstirea aceasta a fost ridicată și cu ajutorul daniilor oferite de către sfântul voievod Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521).

Încheiem periplul nostru misionar cu gândul că, aici, pe pământul fertil al Banatului istoric s-a format sfântul mitropolit Andrei Șaguna, pentru a deveni restauratorul Mitropoliei Ardealului, ctitorul inegalabil al atâtor așezăminte bisericești, culturale, școlare și luptătorul neîntrecut pentru drepturile românilor din Ardeal și Banat.

Mulțumind bunului Dumnezeu pentru bucuriile inefabile ale acestei zile, îl rugăm pe sfântul mitropolit Andrei să vegheze din ceruri asupra Bisericii și a poporului nostru.

                                      Preot Ionel Popescu