Preot Alexandru Nicolici

S-a nascut la 30 octombrie 1911, în localitatea Valisoara, judetul Caras-Severin, din parintii Toma si Anastasia.

A studiat Teologia la Academia Teologica din Caransebes si a obtinut licenta la Facultatea de Teologie din Bucuresti, la 29 martie 1947, cu calificativul „Magna cum laudae”.

Dupa obtinerea licentei a fost hirotonit preot pe seama parohiei Tufari, judetul Mehedinti (1943-1944), de unde a fost transferat la parohia Teregova, judetul Caras-Severin (1944-1949).

A fost arestat la 5 martie 1949 si condamnat la 15 ani de temnita grea, 10 ani degradare civila si confiscarea averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, fiind întemnitat la Gherla.

În sentinta nr. 49/1950 (dosar nr. 1616/1949) se arata ca „inculpatul Nicolici Alexandru, în calitate de preot, a luat parte la sedintele secrete ale organizatiei subversive de tip fascist condusa de Ionescu Gheorghe, care s-au tinut înaintea plecarii ei în munti si a depus juramântul de credinta fata de organizatie […] . De asemenea a dus informatii bandei din munti”.

Prin decizia nr. 764/20.03.1950, Curtea Militara de Casatie si Justitie a redus pedeapsa privativa de libertate la 12 ani temnita grea, mentinând celelalte dispozitii ale sentintei (Tribunalul Regional Caransebes cu nr. 512/19.02.1960, atesta executarea sentintei în partea referitoare la confiscarea averii), în urma recursului înaintat de preotul Alexandru Nicolici.

A fost eliberat de la Gherla la 12 septembrie 1958 si i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Olaru, judetul Calarasi (bilet de eliberare nr. 8483/1958; decizia nr. 15145/1958).

De la 1 ianuarie 1961 i s-a permis sa functioneze aici ca preot suplinitor, restrictia i-a fost ridicata la data de 21 octombrie 1963 (decizia MAI nr. 16219/1961).

În anul 1964 a revenit în Arhiepiscopia Timisoarei si a functionat ca preot la Tîrnova, judetul Caras-Severin, pâna în anul 1975, când s-a pensionat.

Cu prilejul vizitei canonice efectuata de mitropolitul Nicolae Corneanu în parohia Târnava, la 20 septembrie 1970, a fost hirotesit întru iconom stavrofor, „pentru rodnica sa activitate în slijba bisericii si a binelui obstesc, precum si în semn de deosebita pretuire si parinteasca dragoste …” (decizia nr. 4339-A/1970).

Pe temeiul hotarârii Consiliului Eparhial din 25 aprilie 1975, preotul Alexandru Nicolici a fost încadrat în postul vacant de preot la parohia Timisoara Iosefin, încreditându-i-se si conducerea oficiului parohial (decizia Arhiepiscopiei Timisoarei nr. 2388-B/1975).

La 1 ianuarie 1982, în urma solicitarii facute, Consiliul Eparhial a aprobat retragerea sa din activitatea preoteasca. În scrisoarea de multumire ce i-a fost adresata este mentionata, între altele, si „contributia personala si remarcabia la construirea noii biserici din Timisoara Fraidorf”.

A trecut la Domnul în data de 9 iulie 1987.

Preotul dr. Marcu Banescu scria ca „parintele Nicolici este unul din cei multi care, acum mai bine de patru decenii, au încercat sa reziste la asezarea unui regim ce venea ca o volbura, cu sfic de gheata, de peste hotare […]. În momente de maxima tensiune – marturisea autorul – „am simtit pe Iisus în mine. În astfel de momente mi s-a parut ca sunt altul. De multe ori simteam aievea ca Iisus Domnul este biciuit, lovit … Ca El sângereaza, cu coroana de spini pe cap … si suportam loviturile si frigul si foamea si ocarile …”. Si apoi, în libertate, tot Iisus i-a redat bucuria vietii si o traire superioara pentru Iisus: Calea-Adevarul-Viata!” (A se vedea si: Vasile Manea, Preoti ortodocsi în închisorile comuniste, Ed. Patmos, 2001, p.180).