Preotul Aurel Popescu a plecat să slujească în ceruri
Vestea neașteptatei plecări la ceruri a părintelui Aurel Popescu, fostul consilier economic al Arhiepiscopiei Timișoarei, ne-a îndurerat profund.
Cei care i-am fost apropiați, nu bănuiam că bărbatul puternic, sportiv, plin de energie ascundea în trupul său falnic, un dușman nevăzut, care l-a devorat pe dinăuntru și i-a adus sfârșitul vieții pământești. De asemenea, fratele nostru Aurel și-a purtat demn și discret suferința amară care-l chinuia, așa cum știe să o poarte un om credincios și un slujitor al lui Dumnezeu.
Născut la data de 28 august 1952, în localitatea Bruznic, județul Arad, Aurel Popescu a studiat Teologia la Seminarul teologic din Caransebeș și la Institutul de Grad Universitar din Sibiu, între anii 1967-1976.
După obținerea diplomei de licență în Teologie, a fost hirotonit diacon (28 august 1976) și preot (29 august 1976), de către episcopul Visarion Aștileanu al Aradului, pe seama parohiei Conop.
Remarcându-se pe plan pastoral și administrativ-bisericesc, preotul Aurel Popescu a fost încadrat în funcția de secretar al oficiului protopopesc Lipova, pe care a onorat-o între anii 1977-1990.
Între anii 1990-1996 a funcționat ca preot paroh la Solca, Arhiepiscopia Sucevei, pentru rodnica sa activitate slujitoare fiind hirotesit întru iconom-stavrofor, la 19 noiembrie 1991, de către arhiepiscopul Pimen Zainea.
Simțind în suflet chemarea locurilor natale, părintele Aurel Popescu a primit binecuvântarea mitropolitului Nicolae Corneanu de a deveni fiu duhovnicesc al Arhiepiscopiei Timișoarei și, urmare acesteia a fost numit preot misionar la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, unitate medicală în care a slujit, cu dăruire, vreme de trei ani (1996-1999).
Mitropolitul Nicolae Corneanu a apreciat calitățile administrativ-bisericești ale preotului Aurel Popescu și i-a încredințat greaua responsabilitate de consilier economic al Arhiepiscopiei Timișoarei, funcție pe care deținut-o între anii 1999-2009, fiind totodată preot slujitor la catedrala mitropolitană. În funcția de consilier economic, părintelui Aurel i-au revenit atribuții de mare responsabilitate, cum a fost aceea de a se ocupa de desprăfuirea picturii catedralei mitropolitane din Timișoara, lucrare care a durat câțiva ani, dar pe care a finalizat-o cu bucurie și ajutor de la Dumnezeu.
Dragostea față de familia fiului său, preotul Ciprian Popescu, l-a determinat să plece departe de țară și să deschidă un capitol nou în viața sa tocmai în Belgia. Astfel, între anii 2009-2017, i s-a încredințat slujirea de preot paroh la parohia germanofonă Sfânta Nino (Nina) – Eupen, unde a desfășurat o rodnică activitate pastorală și culturală până la pensionare.
După revenirea la Timișoara, a primit binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului de a sluji, ca preot îmbisericit, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Iosefin, lăcașul de cult fiind situat în imediata apropiere a locuinței sale.
Preoții și credincioșii parohiei Timișoara Iosefin l-au primit cu dragoste frățească și cu multă bucurie, părintele Aurel simțindu-se apreciat și respectat.
La finalul acestor puține rânduri, avem obligația de a sublinia că preotul Aurel Popescu face parte din rândul tinerilor curajoși și credincioși, atașați valorilor noastre bisericești-ortodoxe, care, în anii grei ai regimului comunist-ateu, au hotărât să devină slujitori ai lui Dumnezeu și ai oamenilor, fiind sprijiniți îndeaproape și de către credincioșii lor părinți.
Iubitor de dreptate și adevăr, părintele Aurel s-a aflat în rândul locuitorilor orașului Lipova care, în decembrie 1989, s-au alăturat mișcărilor revoluționare începute la Timișoara, pentru ca neamul nostru românesc să se elibereze din lanțurile robiei comuniste și să pășească hotărât pe calea democrației, a libertății și a credinței.
Boala incurabilă de care a suferit în ultimul an i-a înfrânt trupul, dar sufletul său de preot slujitor s-a mângâiat și s-a întărit în suferință prin rugăciune și prin virtuțile credinței, nădejdii și dragostei de Dumnezeu.
În urma sa rămâne o familie preoțească frumoasă și binecuvântată cu nepoții care i-au înfrumusețat viața și rămân împlinirile pastorale care i-au împodobit slujirea și ostenelile așezate zeci de ani la altarul sfintei noastre Biserici.
Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în cetele preoților drepți și iubitori de Hristos, și să reverse balsamul mângâierii în sufletul doamnei preotese, al copiilor și nepoților săi.
Din Timișoara, „orașul florilor”, cei ce l-am iubit și prețuit trimitem o lacrimă și o floare a neuitării, să fie așezate în fața crucii care-i străjuiește mormântul până la obșteasca Înviere.
Veșnică să fie pomenirea lui, din neam în neam!
