Să călătorim cu bucurie pe calea postului Nașterii Domnului
Sâmbătă, 14 noiembrie, este lăsatul secului (adică ultima zi când mai putem mânca de dulce) pentru postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului.
Practicat atât în perioada Vechiului Testament cât și a Noului Testament, postul este un act cultic de înălțare spirituală, de desăvârșire și de mântuire.
Scopul postului este de a ne purifica sufletul și trupul și de a ne reașeza în comuniune de iubire cu Dumnezeu.
Postul pe care îl începem în seara zilei de 14 noiembrie și îl încheiem în noaptea de 24/25 decembrie, simbolizează perioada Vechiului Testament, cînd drepții, proorocii și credincioșii se rugau și posteau, așteptându-L pe Mesia/Mântuitorul. Acest post amintește, de asemenea, de postul catehumenilor (persoană care se pregătea pentru primirea Tainei Botezului) care, în seara din ajunul Crăciunului, după o perioadă de pregătire prin rugăciune, catehizare și post, primeau Botezul creștin și prima Împărtășanie.
Cea dintâi mențiune despre practicarea Postului Crăciunului, fără precizarea duratei, datează din secolul al IV-lea. Sinodul ținut la Constantinopol, în anul 1166, a hotărât ca durata acestui post să fie de 40 de zile și așa a rămas până în zilele noastre și va rămâne pentru totdeauna, ca act de cinstire adusă lui Dumnezeu.
Definit, îndeobște, ca o formă de asceză, care impune abținerea de la anumite alimente, de la băuturi alcoolice și de la alte plăceri trupești, pentru o anumită perioadă de timp, postul este, totodată, un exercițiu de pocăință, o jertfă de bună voie pe care o facem pentru Dumnezeu și o însoțim cu rugăciunea, căința pentru păcatele săvârșite, smerenia, alungarea gândurilor rele, iertarea semenilor care ne-au greșit și milostenia.
Dacă unii înțeleg postul ca pe o povară, un lucru greu de respectat, pentru oamenii credincioși postul este un mijloc duhovnicesc de îmbunătățire a stării lăuntrice, o posibilitate de a urca pe scara desăvârșirii morale, prin renunțarea la păcate și răutăți.
În același timp, Postul Crăciunului stă sub semnul bucuriei și nu al întristării, pentru că sărbătoarea pentru care ne pregătim prin postul sufletesc și trupesc este o sărbătoare a bucuriei. El este, de asemenea, mai puțin aspru decât Postul Paștilor, cu multe dezlegări la pește, vin și untelemn sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare, devenind mai aspru în perioada 20-25 decembrie.
Întrebarea care se pune la începutul acestei perioade duhovnicești este dacă suntem hotărâți să postim și dacă răspunsul este afirmativ, cât și cum postim? Postim miercurea și vinerea, postim în prima și în ultima săptămână din post sau postim pe toată perioada postului?
Dacă ne hotărâm să facem această jertfă de bună voie, atunci să pășim pe calea postului cu credință, cu nădejde și cu dragoste și să nu uităm că postul nu înseamnă doar abținerea de la mâncare, băutură și plăceri trupești, ci și o formă de luptă împotriva păcatelor, ispitelor și a nedreptăților.
Pentru a înțelege cu adevărat importanța și dimensiunea postului ne folosim de cuvintele impresionante și mereu actuale ale profetului Isaia, care scria: „Nu știți voi postul care îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Isaia 58, 6-7). Așadar, profetul ne învață că mai importantă decât abținerea de la cele necesare trupului este renunțarea la pofta de stăpânire și de asuprire a semenilor, stabilirea cu ei a unor relații de frățietate și practicarea milosteniei, pentru că, așa cum spunea cineva, „nimeni nu a sărăcit vreodată dând de pomană”.
Domnul Hristos, a Cărui „întrupare în istorie” (Ioan Alexandru) o sărbătorim la 25 decembrie, și-a început activitatea pământească postind 40 de zile și 40 de nopți. El ne învață și pe noi să nu percepem postul ca pe un „jug greu de purtat”, ca pe o greutate pe care nu o putem duce, ca un efort mai presus de puterile noastre.
Iar dacă ne asumăm postul, El ne învață să nu-l practicăm pentru a fi lăudați de oameni, să nu afișăm o mină tristă, un chip fariseic al suferinței, ci să postim cu bucurie pentru noi și pentru iertarea păcatelor noastre, fără a mediatiza jertfa aceasta în fața celor din jurul nostru: „Când postiți nu fiți triști ca fățarnicii; căci ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc […]. Tu, însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este un ascuns și Tatăl Tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 16-18).
Să ne ajute Dumnezeu ca să pășim cu inima curată pe calea postului și să ne bucurăm, în armonia colindelor noastre strămoșești, de Nașterea Pruncului Iisus.
Preot dr. Ionel Popescu