Să nu-i uităm pe frații și surorile adormiți în Domnul

Potrivit rânduielilor noastre liturgice, la data de 7 noiembrie am săvârșit slujba Parastasului pentru toți cei adormiți „întru nădejdea învierii și a vieții de veci”, părinți, moși și strămoși ai neamului nostru. Rânduiala aceasta, cunoscută cu numele de „Moșii de toamnă”, se fundamentează atât pe temeiuri biblice, cât și patristice. Spre pildă, în perioada de dinaintea întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, denumită a Vechiului Testament, rânduiala pomenirii celor adormiți în Domnul era transmisă de la o generație la alta. „Fii darnic cu pâinea și cu vinul tău la mormântul celor adormiți…”, îl îndemna bătrânul Tobit pe fiul său Tobie.

Biserica noastră continuă practica existentă în Vechiul Testament și oficiază slujbe de pomenire însoțite de milostenii pentru cei plecați „de pe pământ la cer și din moarte la viață”. Astfel, Sfântul Apostol Pavel îl sfătuia pe ucenicul său Timotei, episcopul Efesului, și pe credincioșii păstoriți de el să facă „rugăciuni, cereri, mijlociri pentru toți oamenii”, inclusiv pentru cei adormiți.

Un cunoscut Părinte al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur, trăitor în veacul al IV-lea, îi învăța pe păstoriții lui să nu uite de cei adormiți: „Rugăciunea, milostenia și jertfa fără de sânge pot multe pentru ușurarea păcătosului dincolo de mormânt”, spunea el. Conform acestor temeiuri, în Biserică sunt săvârșite, de două milenii, rugăciuni și se fac milostenii pentru părinții, moșii și strămoșii noștri. În felul acesta, ne arătăm, de altfel, dragostea, respectul și recunoștința față de ei și mărturisim credința în înviere și în viața de veci.

Această credință o subliniază și Ionel Teodoreanu în impresionantul său volum „Masa umbrelor”. La această masă stau „cei ce nu mai sunt” printre noi, iar „la capătul dinspre cer al mesei umbrelor stă Hristos la o fereastră stinsă. Pe toți ne știe. Pe toți ne vede. Pe toți ne așteaptă. Uneori noi nu-L știm, noi nu-L vedem, noi nu-L așteptăm. Dar El stă mereu lângă lumea noastră, în picioare, la o fereastră stinsă… Spune și tu cu mine, privindu-L, că eu atâta știu, rugăciunea Lui: «Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta…» Pentru toți care au fost și nu mai sunt, pentru toți care sunt și nu vor mai fi”.

„Moșii de toamnă” ne-au adunat și pe noi azi la biserică, unde am înălțat o sfântă rugăciune, am aprins o lumânare sau o candelă și am vărsat o lacrimă pentru părinții, moșii, strămoșii și toți cei din neamul nostru care au plecat pe cărarea Împărăției lui Dumnezeu.