Sărbătorile de iarnă sau sfintele sărbători?

La fiecare sfârșit și început de an nou, în calendarul Bisericii noastre sunt rânduite câteva zile de sărbătoare foarte importante pentru viața bisericească, în general și pentru credincioși, în special.

Sărbătorile la care facem referire sunt: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (25-27 decembrie), Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare și Anul Nou (1 ianuarie), Botezul Domnului și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (la 6 și respectiv 7 ianuarie).

Perioada acestor sărbători, poate cea mai frumoasă și mai bogată în semnificații din anul bisericesc, se caracterizează și printr-o excepțională varietate de obiceiuri, tradiții și datini, cum au puține popoare ale lumii, care au rădăcini adânci în istoria spiritualității noastre creștin-ortodoxe.

Colindele străvechi, cântările tradiționale specifice fiecărei provincii românești, pricesnele, jocurile populare, costumele tradiționale și ritualurile ce preamăresc faptele minunate din istoria mântuirii neamului omenesc, pe care compatrioți cu suflet mare încă le păstrează, ne transpun într-o atmosferă de sfântă sărbătoare, încărcată de bucuria întâlnirii cu familia și sporită de frumusețea duhovnicească a înălțătoarelor rugăciuni și slujbe bisericești.

Rânduite de Biserică, din primele secole creștine, sărbătorile sunt zile sfinte în care intrăm în comuniune de iubire cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți sfinții și, prin intermediul sfintelor slujbe și rugăciuni, ne învrednicim de primirea Harului mântuitor. De asemenea, în aceste zile binecuvântate aniversăm, comemorăm și cinstim momentele importante din istoria mântuirii neamului omenesc. De aceea, credincioșii le-au acordat o cinstire deosebită, le-au sărbătorit cu multă bucurie și evlavie, numindu-le SFINTELE SĂRBĂTORI. Cu această denumire le regăsim în scrierile Sfinților Părinți, în cărțile de cult, în studiile de Teologie și tot așa le-au denumit ierarhii, preoții, monahii, părinții și bunicii noștri.

În ultimele decenii ale istoriei noastre, sub presiunea regimului comunist-ateu și a procesului tot mai pregnant de secularizare, care-și face simțită prezența și la noi, tot mai mulți sunt cei ce laicizează limbajul bisericesc, din păcate și unii clerici, și nu mai vorbesc la radio ori la televiziune, în toată mass-media, în conferințe și în vorbirea de zi cu zi despre SFINTELE SĂRBĂTORI, ci despre „sărbătorile de iarnă!”.

Comuniștii s-au străduit, aproape o jumătate de secol, să ne învețe a cinsti „sărbătorile de iarnă”, înlocuindu-l pe Moș Crăciun cu „moș Gerilă”, importat din aspra iarnă siberiană, intenția lor fiind aceea de a desacraliza sărbătoarea Nașterii Domnului și de a-i înstrăina pe oameni de Dumnezeu, de Biserică și de valorile creștine.

În perioada comunistă, pomul de Crăciun nu era împodobit înaintea acestei SFINTE SĂRBĂTORI, ci înaintea Anului Nou, iar plugușorul, frumoasa urare de la începutul anului civil, când Biserica binecuvintează cununa anului, a fost transformat din colindă creștină într-o urare grețoasă închinată conducătorilor, în frunte cu „cel mai iubit fiu al poporului”.

De aceea, socotesc a fi potrivit să precizez că, în calitate de creștini, la sfârșitul lunii decembrie și la începutul lunii ianuarie, cinstim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Tăierea împrejur a Domnului și Boboteaza, nu iarna, „sărbătorile de iarnă” sau „sărbătorile iernii” ori ale „zăpezii”, așa după cum în aprilie-mai nu cinstim sărbătorile de primăvară ci Învierea Domnului sau Paștile.

Odată cu aceasta, nu excludem manifestările laice din această perioadă a anului, cum sunt „sărbătorile zăpezii”, de pildă, în cadrul cărora se organizează concerte, concursuri de ski, focuri de tabără și de artificii etc., de altfel recreative și mult așteptate de către copii și de iubitorii muntelui, dar nu le confundăm cu SFINTELE SĂRBĂTORI sau nu le suprapunem peste acestea, anulându-le sfințenia și transformându-le în simple prilejuri de petreceri, cu mese îmbelșugate, oferire de daruri, concedii și excursii.

Să revenim, așadar, la izvoarele credinței și la limbajul bisericesc de altădată, la „tradiția cristalizată a Bisericii […], în care tremură, întâia oară steaua Magilor”, cum spunea Gala Galaction. Să vorbim creștinește, să ne păstrăm spiritualitatea și identitatea de creștini ortodocși români într-o societate consumeristă, zbuciumată, preocupată de aspectele materiale și să trăim în familie și în biserici bucuria SFINTELOR SĂRBĂTORI.

                                                                                Preot dr. Ionel Popescu