News

                  Cu ajutorul Părintelui Ceresc și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan ,Mitropolitul Banatului un grup de preoți și credincioși din mai multe zone ale Banatului am efectuat un pelerinaj la locurile sfinte din Egipt. Având  dorința de a vedea locurile biblice  și obiectivele culturale ale Egiptului, în postul Sfintelor Paști ne-am pregătit cu rugăciune și cu post pentru acest pelerinaj. Astfel primeniți și pregătiți, în dimineața zilei de 4 mai 2021 am plecat din fața Sfintei Biserici „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara Iosefin spre aeroportul din Budapesta.                                   

                  În această atmosferă de bucurie am reușit să ne cunoaștem , deși cei mai mulți dintre noi am mai fost împreună și în alte locuri frumoase precum Israel, Grecia, Rusia, Iordania, Georgia și Armenia.

                În  lumina puternică a soarelui, care scălda orașil, cei 71 de pelerini am urcat în trei autocare, insoțiți de ghizi și de poliție și am pornit spre vestitele piramide ridicate pe platoul Giza din Cairo, vizitate anual de zeci de mii de turiști, ca de altfel și Sfinxul și noul Muzeu de Istorie care găzduiește o importantă colecție de statui și sarcofage ale faraonilor din trecutul Egiptului antic. Dacă acum doi sau trei ani un grup de turiși aștepta câteva ore pentru a intra pe platoul piramidelor, în această perioadă marcată de pandemie am fost doar noi și câțiva vânzători de suveniruri. Impunătoarea piramidă a lui Keops , 146 metri în înălțime considerată una din cele șapte minuni ale lumii antice, ne-a impresionat pe toți. Pentru a imortaliza momentul vizitării piramidelor și a sfinxului, am fotografiat aceste locuri monumente  care vorbesc despre  credința vechilor egipteni în viața de după moarte ,încă de acum 4600 de ani.

                 Programul zilelor următoare a inclus vizitarea lăcașurilor de cult ale Egiptului. Prima oprire a fost la Biserica Suspendată din Cairo sau „Muallagah” , construită sub păstorirea patriarhului Isaac (690-692), peste ruinele uneia din secolul al IV-lea. Un alt popas duhovnicesc a fost la Biserica închinată Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah .Tradiția spune că acest lăcaș a fost  construit pe locul unde Dreptul Iosif, Fecioara Maria și Pruncul Iisus Hristos s-au odihnit la sfârșitul călătoriei lor în Egipt. După tradiția locală a bisericii copte Mântuitorul ar fi stat în Egipt trei ani și unsprezece luni și ar fi poposit, în drumul lor, în cel puțin 28-29 de locuri  rămase până astăzi  în amintirea creștinilor.

            O scurtă oprire în biserica din cartierul Zeitoun ne-a amintit tuturor de apariția miraculoasă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în data 2 aprilie 1968.În perioada respectivă , Egiptul trecea prin momente grele ,datorită pierderii  Războiulul de 6 zile cu Israelul ,în care au murit mulți oameni,și în urma căruia Israelul a fost ocupată Peninsula Sinai.Prin minunea arătări  Sfintei Fecioare Maria mulți egipreni s-au convertit la creștinism și s-au întărit în speranța că Dumnezeu le va ajuta să recupereze teritoriul cucerit..

              În sudul orașului Cairo nu departe de apele Nilului, se află o poartă sfințită spre ceruri:Biserica și Mănăstirea Al-Adra-El Adawia din Maadi. Legenda locului se leagă de viața  profetului Moise care, născut sclav,a fost crescut de fiica faraonului. Ajuns în exil, și-a  câștigat existența ca păstor,  în ținutul Madianului.De acolo a fost chemat de Dumnezeu din pământul Egiptului,pentru a scoate poporul din robie .În ziua de 12 martie 1976, după slujba de dimineață în apropierea scărilor pe care Pruncul Iisus cu Fecioara Maria coborâse ,cu două milenii în urmă,pentru a se îmbarca a fost găsită o biblie plutind pe apa Nilului .În ciuda greutății sale și a faptului că hârtia era îmbibată cu apă, Biblia plutea și era deschisă la cartea profetului Isaia ,capitolul 19,versetul 25: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!”.Astăzi Biblia Plutitoare,cum a fost denumită,este așezată într-o capelă din incinta biserici fiind vegheată de icoana Sfintei Fecioare Maria.

          Un alt loc pe care l-am vizitat a fost Catedrala Ortodoxă Coptă,din Alexandria, închinată Sf.Ap.și Evanghelist Marcu .Aceasta este centrul istoric al Papei din Alexandria,  conducătorul Bisericii Ortodoxe Copte.Se spune că pe acest loc, Sf.Ap.și Evanghelist Marcu i-a convertit pe păgâni la credință.Tot aici se află racla care adăpostește moaștele  Sf.Marcu.O altă biserică în care am intrat este Biserica închinată Sf.Sava cel Sfințit și totodată  resedința  Patriarhului Alexandriei și a întregii Africi.Bucuria ne-a fost sporită de întâlnirea cu clerici din Patriarhia Alexandriei care au vizitat orașul Timișoara în urmă cu doi ani, împreună cu Preasfințitul Inochentie Episcop de Ruanda și Burundi.Împreună cu pelerinii bănățeni, am cântat troparul „Hristos a Înviat”, iar părinții ne-au prezentat locul în care a slujit Sf.Ierarh Nectarie.

           La doar 45 kilometri S-V de orașul Alexandria se află Mănăstirea Sf.Mina, un complex monahal deosebit, cu viață de obște,  în care viețuiesc astăzi 200 de călugări. O biserică impresionantă, zidită între anii 1959-1971, adăpostește moaștele Sf.Mina ocrotitorul celor păgubiți.După citirea Acatistului Sf. Mina,  ne-am descălțat cu toții la intrarea în Paraclisul din dreapta catedralei și am sărutat Sfintele Moaște.

                 O altă mănăstire  vizitată de noi a fost a Sf.Paisie cel Mare, situată în pustia Wadi-El-Natrun din N-V-ul Egiptului,care cuprinde regiunile Kellia, Schetis, Nitria. În aceste locuri spre sfârșitul sec.al III-lea au apărut primele forme de viață monahală din lume. Sf.Cuv.Paisie cel Mare ,pe care copții îl numesc „Avva Bisoi”, era egiptean.

                 În programul nostru de pelerinaj au fost cuprinse și mănăstirile Sf.Antonie cel Mare,Sf.Macarie cel Mare și Sf.Pavel Tebeul dar, din cauza restricțiilor pandemice, nu ni s-a permis accesul în interior .

             Înainte de a ne întoarce acasă, în duminica  a doua după Paști, Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem la Mănăstirea Sf.Ecaterina, aflată în sudul peninsulei Sinai, cea mai veche mănăstire creștină cu viață monastică neîntreruptă de saptesprezece secole .Între ani 527-565 d.Hr.împăratul Iustinian a ridicat mănăstirea pe care o vedem și  a cărei biserică adăpostește moastele Sf.Ecaterina. În miez de noapte, am urcat muntele Sinai, pe care la urcat și profetul Moise pentru a primi cele zece porunci de la Dumnezeu. Deși am urcat a doua oară Muntele Sinai,prima dată fiind însoțiți de pr.vicar Ionel Popescu în anul 2011,în cadrul unui pelerinaj de neuitat, care a cuprins Israelul  ,Iordania și Egiptul,la fel și acum am simțit ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu.Un bogat cuvânt de învățătură despre cele zece porunci a rostit pr.Ioan Petraș din Timișoara și domnul profesor Ștefan Dună. De asemenea printre vorbitori s-a numărat și domnul doctor Constantin Țecu, din Timișoara care ne-a împărtășit din tainele medicinei.

          Lăsând în urmă Sinaiul și Marea Roșie, ne-am îndreptat din nou spre Cairo,  pe sub Canalul Suez, admirând deșertul atât de îndrăgit de părinții călugări care și-au sfințit viața în aceste locuri.

           Pelerinajul nostru în Egipt s-a încheiat după șapte zile,mulțumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit ca, în vremuri dificile, să putem vizita aceste locuri încărcate de istorie și spiritualitate .

Preot Eugen Babescu

Simon,  originar din Betsaida Galileii, pescar pe lacul Ghenizaret, ca și fratele său Andrei, este chemat la misiunea apostolică și Mântuitorul îi schimbă numele în Petru  (aram. Chefa – piatră, stâncă). Fire dinamică și entuziastă, călită în lupta cu valurile adesea învolburate ale Mării Galileii, Simon-Petru este omul acțiunii, mereu pregătit să apere pe Învățătorul său și să fie cel dintâi care, prin faptele săvârșite își mărturisește credința în El.

În plină furtună, se aruncă în valuri și merge pe apă; în grădina Ghetsimani se luptă cu soldații pentru Hristos, dar în casele arhiereilor Anna și Caiafa se leapădă de El, apoi plânge cu amar și se pocăiește profund; după Înviere este primul apostol care coboară în mormântul Domnului; când Hristos înviat se arată la țărmul lacului Ghenizaret sare în apă și înoată până la El; la întrebările Mântuitorului: „Petre Mă iubești tu pe Mine”, răspunde fără să clipească: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc” și apoi este repus în demnitatea de apostol.

Un moment remarcabil al vieții sale de ucenic se derulează la Cezareea lui Filip. Iisus Își întreabă apostolii: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Unii dintre ei răspund că este Ilie, Ieremia sau un alt proroc. Petru însă, în numele tuturor, sintetizează și face zguduitoare mărturisire: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu” (Matei 16,16).

După primirea Duhului Sfânt, misiunea sa evanghelizatoare a cuprins Ierusalimul, Țara Sfântă, Asia Mică, Babilonul și Roma. Peste tot a vestit Evanghelia, a întemeiat comunități creștine, a hirotonit diaconi, preoți și episcopi și a lăsat două epistole cu o parte din învățăturile sale.

 Saul ( cel dorit) din Tarsul Ciliciei, (sudul Asiei Mici, al Turciei de azi), provenea dintr-o familie înstărită și a studiat în școlile renumite ale orașului natal. Dorind a ajunge rabin, continuă studiul biblic cu învățatul Gamaliel de la Ierusalim, un savant al acelor vremuri. Educația aleasă și cultură vastă l-au propulsat rapid în rândul celor mai cunoscuți farisei ai vremii, având șanse mari să devină membru al Sinedriului. De altfel, despre râvnă și ascensiunea tânărului Saul în cercurile înalte ale societății iudaice avem chiar mărturia sa: „Și spoream în iudaism mai mult decât mulți dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părintești” (Galateni 1,14).

Persecutor al creștinilor din Ierusalim, Saul participă la martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan, (unii spun că în calitate de procuror al Sinedriului) și la arestarea creștinilor din Cetatea Sfântă: „Și Saul pustia Biserica intrând prin case și târând pe bărbați și pe femei îi preda la temniță” (Faptele Apostolilor 8,3), „suflând amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului” (Faptele Apostolilor 9,1).  Pentru a-și salva viața, mulți creștini se refugiază în Damasc.  Saul cere atunci aprobare arhiereului și însoțit de o gardă militară pornește spre capitala Siriei, cu scopul de a-i aduce pe creștini „legați la Ierusalim” (Faptele Apostolilor 9,2).

 Pe drumul Damascului are loc, însă, cea mai cutremurătoare convertire din istoria universală a Bisericii Creștine. Scrie Sfântul Luca: „Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. (Faptele Apostolilor 9,3-5).

Proaspătul agent al Sinedriului , procurorul și judecătorul de instrucție al înaltelor autorități religioase din Israel se prăbușește în colbul drumului și rămâne fără vedere.

Preotul scriitor Gala Galaction scria, prin anii `50, că Saul nu doar îi persecuta pe creștini, ci Îl căuta pe Iisus, căci voia să îi găsească trupul și să dovedească tuturor că El nu a înviat. De aceea textul biblic tradus de el este: „Saule, Saule, de ce mă urmărești, de ce alergi după Mine, de ce mă cauți cu patimă? Eu sunt Iisus pe care tu îl cauți cu înverșunare”.

Aici la porțile Damascului, zbuciumul lui Saul – scrie mai departe Gala Galaction –  enigma care îl chinuiește, Iisus după care aleargă se luminează, se transfigurează întru Minune și Adevăr. Saul a găsit ce căuta! Saul a găsit pe Iisus, dar nu în hrubele intrigii și ale fraudei, ci în splendoare. Saul zace la pământ, dar când se ridică, Saul nu mai este Saul, ci Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos”, încheie autorul citat.  

De la porțile Damascului și până la porțile Romei, de la Ierusalim și până în Sudul Dunării, de la Antiohia Siriei, până în Babilon, din Asia Mică și până la Atena și Corint, Apostolul Pavel sădește cuvântul Evangheliei în sufletul conaționalilor săi, convertește lumea păgână la creștinism, întemeiază biserici, hirotonește episcopi și preoți prin cetăți, scrie 14 epistole, îndură foame, frig, boală, biciuiri, naufragiază și de două ori este arestat și trimis în captivitate la Cezareea Palestinei și Roma.

Petru și Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii primare, primesc moartea martirică în aceeași zi de 29 iunie, anul 67, la Roma. Petru, prin răstignirea cu capul în jos, așa cum el însuși a cerut, iar Pavel, ca cetățean roman, prin decapitare. Doi titani ai credinței în Evanghelie, doi mărturisitori ai acesteia în lumea greco-romană, ambii „atleți ai lui Hristos”, au scris cu adevărat o pagină inegalabilă în viața și istoria Bisericii noastre dreptmăritoare.

Lecția pe care o învățăm cu toții în această zi de Sfântă prăznuire a celor doi apostoli este aceea că Hristos ne cheamă pe toți la El, indiferent de starea noastră socială: oameni simpli, pescari, truditori în agricultură ori păstori, scriitori, cercetători ori savanți, toți suntem chemați la Hristos, așa cum au fost chemați pescarul Simon, cel numit Petru și Saul rabinul, cel numit Pavel, Apostolul Neamurilor.

Convertirea acestor doi ucenici la învățătura Evangheliei, deschide larg poarta celebrelor convertiri de mai târziu, consemnate în istoria Bisericii, cum a fost convertirea Fericitului Augustin, filosoful din secolul IV sau mai nou, la noi, convertirea în închisoare a scriitorului, criticului literar, omului de cultură, Nicolae Steinhardt.

Pr. dr. Ionel Popescu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Parohia Ortodoxă Română Timișoara-Iosefin au început lucrările de renovare a paraclisului „Sfânta Maria” din demisolul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” și a spațiului adiacent acestuia.

Spațiul multifuncțional din demisolul lăcașului de cult este destinat oficierii sfintelor slujbe în limbajul mimico-gestual, pentru credincioșii cu deficiențe de auz și vorbire, pentru adunările „Oastei Domnului”, pentru activități cu copiii și tinerii și pentru diferite manifestări culturale.
Din cauza umidității și a unor infiltrații ale apei de ploaie, dar și datorită faptului că biserica nu are fundație (în anii ’30 se zidea direct pe pământ ), tencuiala s-a deteriorat și a început să cadă.
Lucrările care sunt în curs de realizare constă în decopertarea pereților până la cărămidă și retencuirea lor cu materiale nou apărute pe piață, care permit evaporarea umidității.

Cea de-a doua lucrare este destinată reamenajării și înfrumusețării parcului bisericii. Această suprafață de teren, pe care au fost amplasate șapte busturi ale unor personalități timișorene cu merite deosebite în acțiunile de înființare a parohiei și de construire a bisericii, va fi dotată cu sistem de irigație, gazon, flori și arbuști ornamentali, așa încât să devină un punct de atracție și de recreere pentru locatarii din Piața Alexandru Mocioni și pentru credincioșii care frecventează sfintele slujbe oficiate în biserica noastră parohială.

Tatăl ceresc să binecuvinteze lucrările acestea, pe lucrătorii care le execută și pe toți enoriașii care, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste intră și se roagă” în acest lăcaș sfințit și sfințitor al Timișoarei.

Preot Ionel Popescu

Sărbătoarea închinată Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi a fost cinstită la Parohia Timișoara-Iosefin prin săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de binecuvântarea spicelor de grâu.
La finalul sfintei slujbe, Fundația „Observă și Ajută”, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu” a Parohiei Timișoara Iosefin au acordat zece calculatoare, echipate cu  toate accesoriile necesare, pentru zece elevi din clasele gimnaziale și liceale, majoritatea bursieri ai fundației timișorene. Elevii care au beneficiat de acest dar important au rezultate foarte bune la învățătură și conduită morală pilduitoare și frecventează în mod regulat Sfânta Biserică, însă provin din familii cu mulți copii, vulnerabile din punct de vedere social.
Calculatoarele au fost înmânate elevilor de către Andreas Hilbel din Schwoerstadt ( Germania), Alina Saroudis din București, preotul Ionel Popescu, președintele Fundației „Preot Ioan Olariu”, împreună cu Dl. Ștefan Dună, președinte executiv și Rodica Popescu, director executiv. 

Elevii și părinții lor, dar și credincioșii prezenți au trăit momente de emoție și bucurie și au apreciat aceasta importantă și folositoare donație. Prin asemenea acte de caritate ,Biserica își împlinește misiunea de a-i ajuta pe cei nevoiași și de a veghea la formarea copiilor și a tinerilor, aflați uneori în situația de a abandona școala. 

Pr. Ionel Popescu

În noaptea de 17/18 iunie 1951, dimineața celei de a doua zi de Rusalii, când în multe biserici din partea sud-vestică a României era sărbătoarea hramului, autoritățile comuniste au declanșat o amplă acțiune de deportare a bănățenilor: români, germani, sârbi, bulgari, în Bărăgan.

Peste 44 000 de gospodari vrednici, aproape 13 000 de familii, formate din bărbați și femei, copii, tineri și vârstnici, de la Beba Veche și până la Gruia, în Mehedinți, au fost scoși de milițieni, securiști, soldați și activiști de partid din casele lor și transportați cu vagoanele pentru animale până în inima Bărăganului .

Toți erau considerați periculoși pentru noua stăpânire comunistă – atee, „dușmani ai poporului” și „elemente subversive”, deși marea majoritate nu făceau politică, ci erau oameni credincioși, harnici, gospodari de frunte în satele lor.

Împrăștiați printre ciulinii Bărăganului, lângă un țăruș numerotat, sub cerul liber, acei oameni nevinovați au fost nevoiți să locuiască în colibe și bordeie săpate în pământ, apoi și-au construit case din chirpici, primarii, școli și cămine culturale, au amenajat paraclise în case și, punând mână de la mână, au ridicat biserici. Printre ei s-au aflat 31 de preoți și 8 monahi, majoritatea ortodocși, care l-au slujit pe Dumnezeu și în aceste condiții inumane.

Credința în Dumnezeu nu a putut fi smulsă din sufletul oamenilor. Credința i-a mângâiat în suferințe, în lipsuri și în nevoi, credința și nădejdea i-au ajutat să nu cadă în disperare, ci să să se roage și să spere că vor veni zilele întoarcerii acasă.

Săraci, umiliți, batjocoriți, supravegheați zi și noapte de forțele represive ale statutului, acești eroi și-au păstrat obiceiurile străbune, sărbătorile creștine și mersul la biserică : „În fiecare duminică, șiruri de prunci, femei și chiar bărbați, făceau drumul prin baltă pentru a lua parte la Sfânta Liturghie de la biserica din Tămăoani”, mărturisește un credincios deportat.

La 18 iunie a.c., Asociația foștilor deportați în Bărăgan, a organizat o manifestare comemorativă închinată acelor momente tragice din istoria noastră, care s-a desfășurat la Muzeul Satului din Timișoara.

La slujba de pomenire, oficiată de Părintele Mitropolit Ioan și un sobor preoțesc și la manifestările cultural-științifice de după aceasta  au participat membrii asociației, între care preotul Mircea Lăutaș (deportat la vârsta de doar 4 luni, deși suferea de tuse convulsivă), foști deținuți politic, profesori universitari, scriitori, oameni de cultură etc.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, cunoscuta poetă Ana Blandiana și ceilalți vorbitori au rememorat, vădit emoționați,  drama înaintașilor noștri de diferite etnii și confesiuni din anii 1951 -1956, necunoscută, din păcate, de tinerii zilelor noastre.

La finalul acestei impresionante manifestări, au fost acordate medalii și diplome și au fost lansate câteva lucrări recent apărute,  care, la împlinirea a șapte decenii de la deportarea în Bărăgan, îmbogățesc literatura de specialitate cu noi date, informații și imagini.

Pr. Ionel Popescu

La finalul anului 2020, prin rânduiala lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, a apărut volumul omagial închinat Preaonoratului Părinte dr. Ionel Popescu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, intitulat Credință, cultură și vrednicie în slujirea Altarului bănățean.

Inițiativa acestui demers editorial și de cinstire a aparținut unui grup de intelectuali timișoreni reuniți în jurul Domnului Academician Ion Păun Otiman, care au dorit să consemneze pentru posteritate prețuirea și aprecierea de care se bucură Părintele Ionel Popescu în rândul teologilor, al oamenilor de cultură și al credincioșilor bănățeni, iar prilejul cel mai potrivit a fost împlinirea celor 65 de ani trecuți de la începutul viețuirii sale pământești.  

Volumul ce însumează aproape 500 de pagini are o structură clasică, specifică lucrărilor ce omagiază personalități culturale care au lăsat în istorie urme luminoase, pentru că Părintele Ionel Popescu a avut și are un parcurs care a amprentat societatea și vremurile. Este un preot de vocație, un teolog preocupat de descoperirea semnificațiilor Scripturii, un profesor și un cercetător care studiat și evidențiat trecutul locurilor în care și-a desfășurat slujirea sacerdotală și didactică.

La începtul acestei întreprinderi editoriale a fost așezată o creație lirică a poetului și criticului literar Dr. Eugen Dorcescu, cugetare constituită ca un motto al întregii lucrări. Urmează prefața Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, mitropolitul Banatului, care subliniază că: „ceea ce trebuie remarcat în mod deosebit la părintele dr. Ionel Popescu este capacitatea de a fi slujitor în toate aspectele activității sale. Ca preot a reușit să zidească suflete și să le așeze pe calea mântuirii, ca profesor a avut o prestanță didactică ce a rămas vie în amintirile ucenicilor teologi, ca iubitor al scrisului teologic a publicat numeroase cărți și studii de teologie și istorie bisericească, ca formator de conștiințe culturale a organizat și condus asociații de profil educațional și filantropic, a participat la emisiuni și conferințe pe teme religioase în țară și străinătate, iar ca administrator al patrimoniului bisericesc a reușit edifice și să restaureze așezămintele care i-au fost încredințate spre chivernisire.” (p. 14) Argumentul semnat de Domnul Academician Ion Păun Otiman radiografiază „calitățile de om responsabil față de biserica și credința cărora li s-a dedicat o viață întreagă preotul Ionel Popescu”, calități care l-au determinat să susțină, „împreună cu mai mulți colegi, mireni și preoți, din Consiliul Eparhial al Mitropoliei Banatului, inițiativa editării volumului omagial de față.” (p. 15)

După textele introductive se desfășoară  cele două părți consistente ale  lucrării: I. Evocări și II. Studii. La capitolul evocări sunt cuprinse 33 de scrieri ale unor ierarhi (Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei), slujitori ai învățământului universiar (prof. univ. dr. Claudiu Boțoc – Timișoara, pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu – Arad, conf. univ. dr. Daniela Iacob – Timișoara, pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga – Timișoara, prof. univ. dr. Dumitru Jompan – Caransebeș, prof. univ. dr. Victor Neumann – Timișoara, conf. univ. dr. Vasile Petrica – Caransebeș, prof. univ. dr. Liviu Pop – Timișoara, pr. conf. univ. dr. Vasile Pop – Arad, pr. conf. univ. dr. Viorel Popa – Oradea, prof. univ. dr. Dumitru Popovici – Timișoara, prof. univ. dr. Adrian Retezan – Timișoara, prof. univ. dr. Alexandru Ruja – Timișoara, prof. univ. dr. Ștefan Ioan Stratul – Timișoara, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu – Timișoara), preoți (pr. dr. Daniel Alic – Timișoara, pr. dr. Adrian Carebia – Timișoara, pr. Spiridon Costin – București, pr. Pompiliu Gavra – Arad, pr. Traian Micoroi – Arad, pr. dr. Silviu Negruțiu – Târgu Mureș, pr. dr. Radu Iulian Felix – București), dar și artiști, medici, profesori și ingineri (maestrul Aurel-Gheorghe Ardeleanu – Timișoara, arheolog dr. Adrian Ardeț – Caransebeș, dr. Borceanu Gheorghe – Caransebeș, prof. Andrei Dragoș – Finteușul Mare, dr. ing. Ștefan Dună – Timișoara, maestrul Silviu Oravitzan – Timișoara, dr. Florin Popovici – Timișoara, ing. Ioan Savu – Timișoara, prof. Nicolae Șincari – Timișoara). Studiile, 30 la număr, care constituie partea cea mai întinsă a volumului, sunt, în mare parte, cu tematică istorică și teologică. Ele sunt semnate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române (Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Daniil, episcopul Daciei Felix și al românilor din Serbia), precum și de profesori și cercetători preoți și laici (pr. dr. Daniel Alic, conf. univ. dr. Florina Băcilă, prof. Constantin Brătescu, pr. conf. univ. dr. Mihai Brie, prot. dr. Ioan Bude, pr. dr. Valentin Bugariu, conf. univ. dr. Mircea Buta, prof. dr. Tiberiu Ciobanu, pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma, Pr. prof. univ. dr. Florin Dobrei, conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorecscu, dr. Vasile Dudaș, pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, diac. dr. Răzvan Fibișan, pr. lect. univ. dr. Marius Florescu, prof. univ. dr. Rudolf Graf, prof. univ. dr. Mircea Măran, prof. univ. dr. Vasile Muntean, pr. dr. Jean Nedelea, prof. univ. dr. Victor Neumann, pr. lect. univ. dr. Cosmin Panțuru, pr. conf. univ. dr. Vasile Pop, pr. conf. univ. dr. Viorel Popa, pr. Mircea Szilagy, pr. dr. Nichifor Tănase, prof. dr. Dumitru Tomoni, prof. Ioan Traia).

Evocările sunt menite să releve virtuțiile Părintelui Ionel Popescu nu numai în postura sa oficială de preot, de profesor, de teolog și istoric. Descoperim din acestea și un om cu suflet generos, un soț exemplar, un tată model, un coleg bun, un părinte duhovnicesc devotat, implicat în viața comunității și a fiecărui credincios în parte. Un om care a reușit „să aducă laolaltă cu atâta sinceritate, spontaneitate și decență oameni diferiți ca origine, educație și mijloace și să îi așeze în slujba semenilor, ajutându-i să-și regăsească vocația comunitară și trezindu-le cea mai crestinească dragoste de aproapele” (Arhid. prof. univ. dr Ștefan Ioan Stratul, p.131-132). Sunt atâtea ipostaze umane, care, pe lângă obligațiile ex cathedra, conturează personalitatea unui permanent slujitor, parcă dispus „să trăiască, în același timp, experiența mai multor vieți condensate într-o singură existență terestră” (din consemnarea maestrului Aurel-Gheorghe Ardeleanu, p. 30).

Studiile ce intră în alcătuirea volumului, abordează teme de istorie bisericească și laică, poziții teologice și aprofundări valoroase sub aspect științific, multe dintre ele vizând aria de cercetare a Părintelui dr. Ionel Popescu sau zone de interferență cu aceasta. În partea de lucrări științifice, remarcăm un material redactat după exigențele istoriografiei, care prezintă amănunțit activitatea administrativ-gospodărească a părintelui omagiat, oferind posterității o panoplie completă a lucrărilor diverse coordonate de Părintele Popescu în calitatea sa de paroh al Parohiei Timișoara Iosefin și administrator al patrimoniului bisericesc încredințat. Autorul studiului (pr. lect. univ. dr. Cosmin Panțuru) consemnează o concluzie pertinentă, desprinsă firesc din cercetarea întreprinsă și îl consideră „un ctitor secund al ansamblului parohial Iosefin”, care a dovedit prin fapte credința sa vie”. (p. 370)

În finalul volumului, la secțiunea Addenda, se regăsește un colaj de fotografii ce cuprinde instantanee din principalele etape ale devenirii Părintelui Vicar, numit sugestiv: Pr. dr. Ionel Popescu – itinerar în imagini.

O altă particularitate însemnată a demersului editorial semnalat este valoarea de „volum princeps” al seriei Evocări, constituită la Editura Partoș a Mitropoliei Banatului din inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, ca un „așezământ al recunoștinței” pentru personalitățile din trecut și prezent care se bucură de atenția istoriografilor sau de aprecierea contemporanilor. Și Părintele dr. Ionel Popescu merită pe deplin această cinste!

Pr. Daniel Alic

Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, parohia Timișoara Iosefin a marcat, dumincă, 06 iunie, aniversarea  a 90 de ani de la înființarea coralei bisericești „Doina Banatului”.

Înființată de către preotul paroh Ioan Imbroane, cu sprijinul consiliului parohial, al cărui membru era și muzicianul Sabin  Drăgoi, corala de la Iosefin a fost dirijată, la începuturile sale, de diaconul Alexandru Bocșianu, apoi de Sabin Drăgoi, Ilie Lina, Nicolae Firu, Nicolae Ursu, preotul Petru Bogdan, Dumitru Beleuță, Gheorghe Ciorogar, Doina Seracin, Aurel Cioban și, din anul 2005, de prof. Florin-Nicolae Șincari.

Manifestarea corală a debutat cu slujba de Vecernie, oficiată de preoții parohiei și de preoții invitați și a continuat cu concertul aniversar susținut de către trei formații corale:

• Corul claselor de Teologie ortodoxă de la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara;
• Corala „Doina Banatului” a parohiei Timișoara Iosefin;
• Corala bărbătească „Epifania” formată din preoți, diaconi, cântăreți bisericești, profesori și artiști lirici.

Cele trei coruri, dirijate de prof. Florin-Nicolae Șincari, au  oferit credincioșilor prezenți un buchet de cântări bisericești specifice acestei perioade post-pascale, în programul concertului fiind incluse și piesele patriotice: Hora Unirii, Trompetele răsună și Limba noastră.

Interpretarea artistică de înaltă ținută, costumele naționale purtate de coriști, împodobite cu tricolorul nostru strămoșesc, dorința credincioșilor de a gusta iarăși din potirul armoniilor corale, întrerupte mai bine de un an, au creat o stare de emoție adâncă în sufletul tuturor celor prezenți, în rândul cărora s-au aflat personalități ale vieții muzicale și culturale din Timișoara, emoții de care s-au împărtășit, vizibil și membrii celor trei formații corale.

Manifestarea bisericească, muzicală și patriotică organizată de parohia Timișoara Iosefin, pentru a aniversa nouăzeci de ani de cântare corală neîntreruptă în această biserică, s-a transformat într-un adevărat regal artistic, într-un „concert al recunoștinței” dedicat întemeietorilor corului „Doina Banatului”, dirijorilor și credincioșilor care l-au preamărit pe Dumnezeu prin rugăciunea cântată, vreme de nouă decenii.

Lăudabilă și vrednică de cinstire este osteneala dirijorului, profesorul Florin-Nicolae Șincari, de a pregăti minuțios acest concert aniversar și dăruirea tuturor coriștilor care au participat la multe și îndelungate repetiții.

Prin activitatea corală bisericească derulată din anul 1931 și până astăzi, s-a scris o frumoasă și impresionantă pagină muzical-culturală în istoria parohiei, a bisericii și a orașului nostru, în care citim despre atașamentul, dăruirea, statornicia în credință și dragostea față de Biserică și de valorile perene ale culturii și spiritualității creștin-ortodoxe, a preoților și credincioșilor din acest cartier istoric al Timișoarei.

La mulți și binecuvântați ani coralei „Doina Banatului”!

                                                                                 Preot dr. Ionel Popescu

Scrierile preotului dr. Ionel Popescu din Timişoara sunt aşezate într-o arhitectură teologică şi literară cum rar întâlneşti în lumea livrescă de astăzi. Cea mai recentă lucrare a Domniei Sale, intitulată ,,Bucurii din pridvorul credinţei strămoşeşti’’, apărută la Editura ,,Eurobit’’Timişoara, 2021, cuprinde gânduri şi reflecţii duhovniceşti, care sensibilizează  cititorul  şi îl introduc în tainele credinţei strămoşeşti. Ea a fost scrisă în perioada 1 martie 2020 şi până la finalul lunii martie 2021, în condiţiile pandemiei, când bisericile au fost închise, restricţiile greu de suportat,  suferinţa şi frica prezentă la tot pasul şi virusul ,,cucerind’’întreaga planetă. Cuvântul introductiv este semnat de către Mitropolitul Banatului, Ioan şi poartă titlul ,,Semne pe cărarea credinţei’’

         Structura cărţii este aşezată pe soclul teoretic şi practic al vieţii şi experienţei pastorale a autorului, dar şi a talentului său de scriitor, cuprinzând două părţi distincte, bine conturate şi minuţios nuanţate. Prima parte, ,, Pridvoarele credinţei’’este o metaforă de excepţie, demnă de un scriitor cu vocaţie, capabil să construiască o asemenea sintagmă plină de frumuseţe şi rezonanţă. Conţinutul acestei prime părţi poate fi considerat un studiu de etnologie  privind sărbătorile şi practicile religioase de peste an, prezentate într-un stil autentic şi o documentare biblică riguroasă,  cu multe explicaţii legate de înţelegerea corectă a tradiţiilor noastre  creştine. Fiind şi un jurnalist de excepţie în sfera profesiunii sale, foloseşte cu succes reportajul, valorificându-l în câteva articole din această carte.. Elocvente sunt pelerinajele din Ţara Sfântă sau ieşirile Coralei ,,Doina Banatului’’la Viena şi în Maramureş. Cele mai multe materiale aparţin ,,domeniului teologiei pastorale şi liturgice, elaborate, pe de o parte, pentru a răspunde la unele  întrebări ale enoriaşilor şi, pe de altă parte, pentru instruirea în dreapta credinţă a celor care frecventează biserica noastră’’ (Argument ). Prin elocinţa expunerii şi expresivitatea limbajului folosit  pe înţelesul tuturor credincioşilor, predicile cuprinse în cartea de faţă sunt adevărate eseuri care luminează mintea şi sufletul oricărui cititor. Şirul sărbătorilor prezentate în carte se deschide cu Săptămâna  Patimilor, săptămâna care marchează istoria omenirii, cea mai sublimă lecţie predată pe pământ, ,,Lecţia Nemuririi’’, adică Invierea Domnului. Sunt realizate apoi, pagini pline de o puternică încărcătură emoţională despre Sărbătoarea  Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Sărbătoarea Sfântului  Apostol Andrei, ocrotitorul României (30 noiembrie), Sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae (6 decembrie), a  Sf. Mucenic Ignatie Teoforul ( 20 decembrie ), Naşterea Domnului (25 decembrie ), Botezul Domnului (6 ianuarie), Bunavestire sau Blagoveştenia (25 martie). Cu expresivitatea şi frumuseţea cuvântului scris, preotul Ionel Popescu ne dă informaţii despre ,,modul de întrebuinţare a Aghiazmei Mari, despre pomenirea celor adormiţi la Moşii de Toamnă, de Iarnă şi de Vară, despre pâinea sfinţită de Paşti, despre Liturghie şi Filantropie în vremuri de pandemie, despre post şi rugăciune. Folosind interogaţiile  retorice privind viaţa cotidiană, autorul acestei minunate cărţi supune atenţiei condiţia omului modern care, ,,celebrează şi înţelege Sărbătoarea creştină, pierzând adeseori, din vedere profunzimea, realitatea şi dimensiunea ei spirituală’’.Între bucuriile din pridvorul credinţei, Ionel Popescu aşază şi bucuria lecturii şi a recenziilor sale pertinente şi bine argumentate, cum este şi  cea intitulată ,,…Şi dincolo de gratii. Jurnal’’,lucrare descoperită şi îngrijită  chiar de Domnia Sa.

         Cea de-a doua parte a cărţii este într-adevăr un ,,Florilegiu istoric şi literar’’, aşa cum o numeşte autorul, în care, sunt evocate ,,personalităţi bisericeşti, istorice şi  culturale din Banat’’. Portretul este specia literară  pe care o stăpâneşte cu  măiestrie prin arta cuvântului, evidenţiind valorile spirituale din arealul timişorean :  slujitori ai altarelor, profesori de teologie, preoţi din parohie şi mireni, precum şi tineri implicaţi în evenimentele din decembrie 1989. Spre bucuria mea, aflu că între participanţi se găseşte şi preotul Dumitru Ilie din Becicherecul Mic, originar din comuna Nepos, jud Bistriţa-Năsăud, care în memoriul său descrie desfăşurarea revoluţiei declanşate la Timişoara.  Cartea preotului Ionel Popescu este scrisă cu ,,colţul inimii’’şi a izvorât dintr-o  aleasă dăruire profesională şi o neostoită chemare  literară. Felicitări, domnule părinte!

sursa: https://rasunetul.ro/anul-pandemiei-bucurii-din-pridvorul-credintei-stramosesti

Eugen Dorcescu ne-a dăruit, înainte de Sfintele Paști, ediția 2021 a Biblicelor (Editura Eurostampa, 2021), revăzută și adăugită, care „reproduce integral textul – revizuit – publicat în 2003, căruia îi adaugă și versificarea Psalmului 41/42” (Numerotarea psalmilor în textul grec și în cel ebraic nu este identică n.n.).

Cuvântul înainte (p. 5-21), din care tocmai am citat, este semnat de Mirela-Ioana Dorcescu, hăruita și neobosita exegetă a operei poetului, prozatorului, eseistului, traducătorului, editorului și doctorului în științe filologice, Eugen Dorcescu, în vreme ce cuvântul – recomandare de pe coperta a IV-a aparține mitropolitului Bartolomeu (Valeriu) Anania, „leul Ardealului”, vrednic semănător al cuvintelor evanghelice în sufletul credincioșilor și inspirat diortositor al Scripturilor Sfinte.

Dacă la primirea ediției Princeps a Biblicelor (Editura Marineasa, 2003), ierarhul cărturar Bartolomeu a fost străfulgerat de gândul că  „o Psaltire în versuri este un non-sens, de vreme ce originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înțelesul deplin al cuvântului …”, după ce a citit primele pagini și-a dat seama „că autorul – un mare meșteșugar al stihului învățat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulțumește să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii contemporane …”.

Deși, cu ceva timp în urmă, profesorul universitar și scriitorul Cornel Ungureanu sublinia că „nu-i simplu să scriem despre Eugen Dorcescu”, acest minunat „dresor de cuvinte” cum îl considera neuitatul său prieten Aurel Gheorghe Ardeleanu, de curând plecat „pe cărarea Împărăției lui Dumnezeu” (ieromonah Arsenie Boca), mă încumet și eu să aștern câteva cuvinte despre Biblicele  sale, pentru că, în calitate de slujitor al Bisericii, mă simt îndatorat a face acest lucru bine plăcut Domnului și mai ales, pentru că, pur și simplu, mi-e drag să scriu despre omul credincios Eugen Dorcescu, despre acest „om al chiliei”, iubitor de isihie care îndeplinește, ca nimeni altul, cuvântul Mântuitorului: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39).

De ce s-a aplecat Eugen Dorcescu asupra stihuirii Psalmilor, Pildelor lui Solomon, Ecclesiastului, Cântării Cântărilor și Rugăciunii regelui Manase, care, împreună cu cartea Iov și cu Plângerile lui Ieremia, fac parte din rândul cărților didactico-poetice ale Vechiului Testament, mai ales că nu mulți poeți creștini s-au încumetat să facă acest lucru, m-am întrebat și mă întreb adesea.

Răspunsul la această întrebare l-am aflat în cartea lui Amos, păstorul din Tecoa, chemat de Dumnezeu la misiunea profetică: „Dacă leul mugește – spunea el – cine nu se va înfricoșa și dacă Domnul grăiește, cine nu va prooroci?” (3, 8). Sigur, Amos vorbește despre momentul sublim al chemării și al trimiterii sale la profeție, dar cred că și maestrul Dorcescu a trăit un asemenea moment atunci când, în stare de meditație și de rugăciune fiind, va fi simțit un fior sacru și va fi auzit înlăuntrul său, ca și Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, „cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12, 4).

Așa se explică, înclin să cred, interesul, atenția, respectul, evlavia și dragostea poetului Eugen Dorcescu față de cărțile poetice și sapiențiale ale Bibliei, izvodite de autorii inspirați, în urmă cu câteva milenii.

Neavând calitatea de specialist în vastul domeniu al filologiei, nu mă hazardez să formulez opinii, păreri, aprecieri critice, judecăți de valoare cu privire la metoda de lucru a autorului, la stilul său ori referitor la aspectele tehnice ale Biblicelor. Pe acestea le las în seama specialiștilor.

Ca teolog, însă, nu pot să nu remarc și să subliniez, totodată, că Eugen Dorcescu dovedește o cunoaștere matură și profundă a textelor Sfintei Scripturi, dobândită prin lectură stăruitoare în mai multe limbi și mai ales prin studiu temeinic, prin aprofundarea și explicarea corectă a termenilor și expresiilor biblice. În acest context, experiența sa de traducător în spaniolă și franceză i-a fost, cred, de mare ajutor.

De asemenea, textele biblice versificate de autor poartă pecetea erudiției, clarității și a expresivității, se citesc ușor, cu bucurie și cu mare folos duhovnicesc. Frumusețea lor literară, pătrunsă de muzicalitate și de fiorul sacru al credinței, atinge corzile sensibile ale sufletului și îl înalță pe cititor spre zările veșniciei.

Trăitor într-un oraș modern, Eugen Dorcescu a rămas, după umila mea părere, un „om al chiliei”, un poet, scriitor și credincios iubitor de isihie, un creștin care vede în creația sa voia și lucrarea lui Dumnezeu. De aceea mai cred, ca și Smaranda Vultur, că „nu întâmplător a stihuit, cum îi place să spună, Psalmii, Ecclesiastul, Pildele lui Solomon, gest de smerenie și căutare a unei înțelepciuni ocrotitoare, a unei bune vecinătăți cu Cel Care ne dă și ne ia deopotrivă totul”. Nu întâmplător, ci proniator este efortul stihuitorului de a transpune în matca adevărului scripturistic și a spiritualității iudeo-creștine aceste texte sacre și de a le oferi credincioșilor și preoților, teologilor și specialiștilor.

Psalmii izvodiți în acordurile harpei davidice, Proverbele sau Pildele lui Solomon, maxime și zicători sublime ale înțelepciunii iudaice care își au izvorul în Dumnezeu, Ecclesiastul, „străfulgerare transcendentă” a autorului inspirat și operă admirabilă prin profunzimea-i duhovnicească, care stă la inima monahilor, Cântarea Cântărilor splendid poem de dragoste omenească, despre care rabinii spun că subliniază relația dintre Iahvé și poporul Său, în timp ce Părinții Bisericii noastre văd în el metafora perfectă a legăturii intime din Hristos și Biserica Sa, precum și rugăciunea de pocăință a regelui Manase, prin versificația maestrului Eugen Dorcescu îmbogățesc, îndrăznesc să afirm, tezaurul spiritual și cultural al Bisericii noastre.

Prin aceste osteneli, numele lui Eugen Dorcescu se așază la loc de cinste în rândul ierarhilor, părinților, oamenilor de cultură de la noi și de pretutindeni care, într-un fel sau altul, au tălmăcit, au tradus și au versificat cărțile didactico-poetice ale Vechiului Testament, de la Psaltirile Șcheiană, Voronețeană, Hurmuzachi și până la Grigorie de Nissa, diaconul Coresi, mitropolitul Dosoftei, Paul Claudel, Petru Creția, Ioan Alexandru, Șerban Foarță, Dumitru Stăniloae.

În partea a II-a a Biblicelor, Poeme originale, autorul așază, spre meditație și lectură pioasă, un buchet cu douăzeci și șapte de poezii îmbibate de mirul preacurat al trăirilor sale lăuntrice, de dulceața inconfundabilă și inepuizabilă a tezaurului religios. Aici, în aceste versuri emoționante, îl descoperim încă o dată pe sensibilul poet Eugen Dorcescu, credincios dictonului: „Eu dorm, dar inima mea veghează”, care va deveni, de altfel, reazemul tradiției isihaste, al rugăciunii neîncetate, pe care mintea coborâtă în inimă o deapănă chiar în timpul somnului.

Partea a treia a volumului, Mărturia stihuitorului nu este altceva decât o confesiune a autorului după modul în care a versificat 71 de Psalmi, Ecclesiastul și Pildele din care reținem mărturisirea sa sinceră: „Din fericire, eu știu că, indiferent ce întreprind, sunt doar scriitor și nu neapărat autor (Textul sacru este Cuvântul lui Dumnezeu) și-mi pun, necondiționat, nădejdea în Autorul a tot ce există” (p. 281).

Mulțumim, iubite maestre, pentru darul de suflet pe care îl faceți Bisericii și culturii române și Vă invit să rostim împreună Pilda 18, 10:

„Puternic e Numele divin,

Spre care drepții și-nțelepții vin.

Primește-ne, sub ziduri, și pe noi,

Căutătorii vremii de apoi,

Pe noi, robiți celestelor comori,

Ai slovei fantomatici slujitori;

Primește-ne, să ne adăpostim,

S-agonizăm, noi bieții soferim (scribi),

Sub scutul Tău etern, Yah Elohim!”

                                                                            Preot dr. Ionel Popescu

În contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea parohiei Timișoara Iosefin ( Principele Carol ), duminică 30 mai a.c., după Sfânta Liturghie a avut loc prezentarea cărții preotului Ionel Popescu, „Bucurii din pridvorul credinței strămoșești” și a fost binecuvântată icoana „Nașterii Maicii Domnului”.

Lucrarea preotului Ionel Popescu, tipărită cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, căruia îi aparține si Cuvântul înainte, „Semne pe cărarea credinței”, a fost prezentată de către dl. conferențiar univ. dr. Claudiu T. Arieșan de la Universitatea de Vest din Timișoara, în prezența unui număr mare de credincioși.

În continuarea acestui moment teologic și cultural a avut loc binecuvântarea icoanei „Nașterea Maicii Domnului”, hramul bisericii parohiale, realizată în tehnica mozaic și amplasată pe peretele exterior al Sfântului Altar.
Această icoană, de dimensiuni apreciabile, este donată de preoții și diaconii slujitori, împreună cu membrii Consiliului parohial. Prin această donație, slujitorii bisericii și consilierii parohiali urmează exemplul înaintașilor care, în anul 1936, au donat unul dintre clopotele așezate în turnul clopotniță. Fapta aceasta creștinească arată că enoriașii ce fac parte din Consiliul parohial nu doar consiliază, ci și realizează lucruri demne de toată admirația.

Profund recunoscători preoților, diaconilor și Consiliului parohial pentru această donație importantă și impresionantă, închinată vrednicilor înaintași care au înființat parohia și ne-au dăruit impunătorul lăcaș de cult, aducem tuturor alese mulțumiri și rugăm pe Hristos Domnul ca, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici să le dăruiască pace sufletească și bucurie sfântă, sănătate și mântuire.

            Membrii corului mixt „Doina Banatului” au fost invitați și au participat la Festivalul coral „Bucuria Învierii”, ediția a III-a, duminică, 23 mai 2021, organizat de parohia ortodoxă română din localitatea Șag, împreună cu Primăria și Consiliul Local.

            Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Central de lângă biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Șag, fiind prezidat de un un juriu format din personalități ale comunei și ale județului nostru.

            Alături de corul  nostru parohial „Doina Banatului” au participat următoarele formații corale: Corul mixt „Armonii Divine” al Parohiei Timișoara Fratelia, Corul mixt „Theofora Dacica Timisiensis” al Parohiei Timișoara Dacia, Corul mixt „Apostolia” al Parohiei Timișoara Viile Fabric, Corala bărbătească „Giroceana” a Parohiei Giroc, Corala mixtă „Lira” din Timișoara și Corala bărbătească a Parohiei Ortodoxe Șag.

            Repertoriile prezentate de fiecare ansamblu coral au cuprins lucrări din perioada Penticostarului, chinonice și cântări din Sfânta Liturghie. Corul nostru parohial, dirijat de prof.  Florin-Nicolae Șincari a prezentat următorul repertoriu: Luminânda Sfintelor Paști – Nicolae Lungu, Troparul Sfintelor Paști – Gavriil Musicescu, „Învierea Ta, Hristoase” – Timotei Popovici și chinonicul „Ce vă vom numi, pe voi, sfinților” – Ioan D. Chirescu.

În aplauzele celor 150 de spectatori, corurile prezente la acest festival au fost răsplătite de organizatori cu diplome, plachete cu însemnele festivalului, iar la final de eveniment toți membrii corurilor au participat la o agapă frățească în curtea bisericii ortodoxe din localitatea Șag.