În anul pandemiei – Bucurii din pridvorul credinţei strămoşeşti

Scrierile preotului dr. Ionel Popescu din Timişoara sunt aşezate într-o arhitectură teologică şi literară cum rar întâlneşti în lumea livrescă de astăzi. Cea mai recentă lucrare a Domniei Sale, intitulată ,,Bucurii din pridvorul credinţei strămoşeşti’’, apărută la Editura ,,Eurobit’’Timişoara, 2021, cuprinde gânduri şi reflecţii duhovniceşti, care sensibilizează  cititorul  şi îl introduc în tainele credinţei strămoşeşti. Ea a fost scrisă în perioada 1 martie 2020 şi până la finalul lunii martie 2021, în condiţiile pandemiei, când bisericile au fost închise, restricţiile greu de suportat,  suferinţa şi frica prezentă la tot pasul şi virusul ,,cucerind’’întreaga planetă. Cuvântul introductiv este semnat de către Mitropolitul Banatului, Ioan şi poartă titlul ,,Semne pe cărarea credinţei’’

         Structura cărţii este aşezată pe soclul teoretic şi practic al vieţii şi experienţei pastorale a autorului, dar şi a talentului său de scriitor, cuprinzând două părţi distincte, bine conturate şi minuţios nuanţate. Prima parte, ,, Pridvoarele credinţei’’este o metaforă de excepţie, demnă de un scriitor cu vocaţie, capabil să construiască o asemenea sintagmă plină de frumuseţe şi rezonanţă. Conţinutul acestei prime părţi poate fi considerat un studiu de etnologie  privind sărbătorile şi practicile religioase de peste an, prezentate într-un stil autentic şi o documentare biblică riguroasă,  cu multe explicaţii legate de înţelegerea corectă a tradiţiilor noastre  creştine. Fiind şi un jurnalist de excepţie în sfera profesiunii sale, foloseşte cu succes reportajul, valorificându-l în câteva articole din această carte.. Elocvente sunt pelerinajele din Ţara Sfântă sau ieşirile Coralei ,,Doina Banatului’’la Viena şi în Maramureş. Cele mai multe materiale aparţin ,,domeniului teologiei pastorale şi liturgice, elaborate, pe de o parte, pentru a răspunde la unele  întrebări ale enoriaşilor şi, pe de altă parte, pentru instruirea în dreapta credinţă a celor care frecventează biserica noastră’’ (Argument ). Prin elocinţa expunerii şi expresivitatea limbajului folosit  pe înţelesul tuturor credincioşilor, predicile cuprinse în cartea de faţă sunt adevărate eseuri care luminează mintea şi sufletul oricărui cititor. Şirul sărbătorilor prezentate în carte se deschide cu Săptămâna  Patimilor, săptămâna care marchează istoria omenirii, cea mai sublimă lecţie predată pe pământ, ,,Lecţia Nemuririi’’, adică Invierea Domnului. Sunt realizate apoi, pagini pline de o puternică încărcătură emoţională despre Sărbătoarea  Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Sărbătoarea Sfântului  Apostol Andrei, ocrotitorul României (30 noiembrie), Sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae (6 decembrie), a  Sf. Mucenic Ignatie Teoforul ( 20 decembrie ), Naşterea Domnului (25 decembrie ), Botezul Domnului (6 ianuarie), Bunavestire sau Blagoveştenia (25 martie). Cu expresivitatea şi frumuseţea cuvântului scris, preotul Ionel Popescu ne dă informaţii despre ,,modul de întrebuinţare a Aghiazmei Mari, despre pomenirea celor adormiţi la Moşii de Toamnă, de Iarnă şi de Vară, despre pâinea sfinţită de Paşti, despre Liturghie şi Filantropie în vremuri de pandemie, despre post şi rugăciune. Folosind interogaţiile  retorice privind viaţa cotidiană, autorul acestei minunate cărţi supune atenţiei condiţia omului modern care, ,,celebrează şi înţelege Sărbătoarea creştină, pierzând adeseori, din vedere profunzimea, realitatea şi dimensiunea ei spirituală’’.Între bucuriile din pridvorul credinţei, Ionel Popescu aşază şi bucuria lecturii şi a recenziilor sale pertinente şi bine argumentate, cum este şi  cea intitulată ,,…Şi dincolo de gratii. Jurnal’’,lucrare descoperită şi îngrijită  chiar de Domnia Sa.

         Cea de-a doua parte a cărţii este într-adevăr un ,,Florilegiu istoric şi literar’’, aşa cum o numeşte autorul, în care, sunt evocate ,,personalităţi bisericeşti, istorice şi  culturale din Banat’’. Portretul este specia literară  pe care o stăpâneşte cu  măiestrie prin arta cuvântului, evidenţiind valorile spirituale din arealul timişorean :  slujitori ai altarelor, profesori de teologie, preoţi din parohie şi mireni, precum şi tineri implicaţi în evenimentele din decembrie 1989. Spre bucuria mea, aflu că între participanţi se găseşte şi preotul Dumitru Ilie din Becicherecul Mic, originar din comuna Nepos, jud Bistriţa-Năsăud, care în memoriul său descrie desfăşurarea revoluţiei declanşate la Timişoara.  Cartea preotului Ionel Popescu este scrisă cu ,,colţul inimii’’şi a izvorât dintr-o  aleasă dăruire profesională şi o neostoită chemare  literară. Felicitări, domnule părinte!

sursa: https://rasunetul.ro/anul-pandemiei-bucurii-din-pridvorul-credintei-stramosesti