News

19 Mar
2021

A apărut recent de sub teascurile tiparului prima istoriografie a Banatului, volum care face parte dintr-un proiect mai mare și își propune realizarea unei enciclopedii generale a spațiului bănățean. Lucrarea, intitulată  Enciclopedia Banatului. Istoriografia, este o emblemă culturală a istoriei provinciei situată între Dunăre, Tisa și Mureș și a apărut la Editura Academiei Române – București și Editura David Press Print – Timișoara. Cartea însumează 332 de pagini și reprezintă un important instrument de lucru pentru cercetători. Coordonatorul  principal al volumului este D-l prof. dr. Dumitru Tomoni, iar lista autorilor cuprinde 22 de nume, specialiști de referință în domeniul istoriei. Personalitățile cu contribuții istoriografice consemnate în volum, 303 la număr, se împart în trei  categorii: 1) născuți în Banat; 2) născuți în altă parte, dar cu activitate în Banat; 3) născuți în altă parte, dar cu contribuții la cunoașterea istoriei Banatului.

Teritoriul acoperit este cel al Banatului istoric: fostele județe Timiș-Torontal, Severin, Caraș, inclusiv Banatul sârbesc, la care se adaugă partea de sud a județului Arad. (Prefață, p. 7).

Clericii ortodocși bănățeni au avut contribuții însemnate nu doar la devenirea spirituală și culturală a locului unde și-au desfășurat activitatea, ci și la consemnarea în scris a faptelor istoriei, mulți dintre ei fiind implicați în evenimentele care au definit trecutul și conturează viitorul Banatului. În mod firesc, preoții și profesorii de Teologie care au avut contribuții științifice importante pentru cunoașterea istoriei (cărți, studii, articole) au fost incluși în paginile enciclopediei. Amintim pe vrednicii de pomenire mitropolitul Vasile Lazarescu al Banatului și episcopul Nicolae Popea al Caransebeșului; apoi pe protopopii Nicolae Stoica de Hațeg, Nicolae Tincu Velia, George Popovici și Ion Sârbu; pe preoții și profesorii Iosif Bălan, Cornel Corneanu, Nicolae Cornean, Gheorghe Cotoșman, Patriciu Drăgălina, Andrei Ghidiu, Teodor Botiș, Coriolan Buracu, Marcu Bănescu, Ion B. Mureșianu, Silviu Anuichi. Numele acestor ierarhi, preoți și profesori este binecunoscut celor care se ocupă de istoria bisericească și laică a teritoriului situat în partea de sud-vest a României. Unii dintre ei, prin contribuțiile lor științifice, au fost consacrați la nivel național și internațional.

O altă categorie de clerici ortodocși prezenți în paginile enciclopediei bănățene este cea a preoților și profesorilor care au în prezent o activitate istoriografică remarcabilă în aria lor de cercetare (cărți și studii). Într-o enumerare alfabetică, aceștia sunt: Daniel Alic, Viorel Cherciu, Constantin Cilibia, Florin Dobrei, Vasa Lupulovici, Gheoghe Naghy, Vasile Petrica și Ionel Popescu. Contribuțiile pe care aceștia le-au adus la îmbogățirea istoriografiei bănățene se regăsesc în numeroase cărți, reviste și volume ale unor simpozioane cu mare vizibilitate științifică.  

Prezența clericilor într-un volum al elitelor culturale bănățene este o dovadă a faptului că Biserica și slujitorii ei sunt mereu de veghe lângă sufletele păstoriților și poartă de grijă pentru sporirea lor duhovnicească și de înaintarea în cunoașterea cea bună și folositoare, cunoaștere care ne leagă în comuniune de credință și neam.


15 Mar
2021

În urmă cu câteva zile am adus la cunoștința parohienilor noștri situația specială a unei mame care, părăsită de soț, își crește singură cei șapte copii . Parohia Timișoara-Iosefin și fundația noastră parohială, ne-am alăturat eforturilor unor oameni de suflet și, pentru a facilita acestei familii amenajarea unei locuințe, am donat suma de 15.000 lei, necesară cumpărării terenului pe care a fost amplasat un container – locuință.

Pentru asigurarea altor lucrări de amenajare și dotare, la sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Fundației „Preot Ioan Olariu” a mai aprobat acestei familii suma de 3000 lei .

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, fundația și parohia au primit solicitarea Spitalului „Casa Austria” de a veni în ajutorul pacienților internați acolo, care au nevoie urgentă de anumite componente medicale și obiecte pentru igiena personală. Ca și altădată, am intervenit rapid și am rezolvat solicitarea adresată, chiar în prima zi a Postului Sfintelor Paști.

Ceea ce constatăm, însă, este faptul că, în ultimul timp, solicitările de ajutor primite din partea unor persoane sau instituții medicale ori social – filantropice s-au înmulțit. De aceea, implicarea cât mai multor credincioși și oameni de bine în susținerea activităților social – caritative este binevenită, mai ales în această perioadă de pregătire prin post și rugăciune, pentru a întâmpina cu vrednicie sărbătoarea Învierii  Domnului .

Dragostea, mila și ajutorul nostru pentru cei săraci ori suferinzi sunt răsplătite de Domnul nostru Iisus Hristos, care spunea: „ Veniți, binecuvântații Tatălui Meu moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” ( Matei 25, 34 ).


12 Mar
2021

Postul Mare, Postul Paștilor sau Postul Învierii Domnului, perioadă de desăvârșire morală, de sfințire și de binecuvântare a vieții noastre, începe, anul acesta, la data de 15 martie și se încheie în noaptea Sfintei Învieri.

Literatura teologică privitoare la post este impresionantă. Tratate, studii, teze de doctorat, articole, predici și omilii alcătuite de Sfinții Părinți și de cunoscuți teologi oferă celor interesați bogate informații, sfaturi, îndrumări despre originea, vechimea, semnificația, înțelesurile, importanța, rolul și felurile postului, zilele de post, modul în care postim, așa încât nici nu ar mai fi necesar a mai aborda această tematică.

Cu toate acestea, experiența dobândită în pastorația practicată zeci de ani ne determină să punctăm câteva elemente despre postul pe care îl începem, necesare credincioșilor mai puțin documentați asupra acestei problematici, dar care au dorința de a-și purifica sufletul și de a se apropia de Dumnezeu.

Astfel, înainte de toate trebuie precizat că postul, prin care înțelegem nu doar abținerea de la mâncare, băutură și plăceri, ci mai ales de la gândurile rele, de la pofte, patimi și fapte păcătoase este foarte bine reglementat în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament.

Sfântul Vasile cel Mare scria, de pildă, că cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu este cu privire la post.

Postitori renumiți înainte de venirea Domnului Hristos au fost Moise și Ilie, Iona și David, Daniel și, de bună seamă, sfântul Ioan Botezătorul.

Impresionante sunt mărturisirile regelui psalmist David și ale profetului Iona despre dimensiunea spirituală a postului și despre modul minunat în care posteau cei din vechime. David scrie: „Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea în sânul meu se va întoarce” (Psalmul 34, 12).

Profetul Iona, salvatorul ninivitenilor, menționează că, locuitorii cetății Ninive, în frunte cu regele, ba chiar și animalele, au postit  renunțând la consumul de alimente și apă, dar nu s-au rezumat doar la aspectul extern, material al postului, ci l-au desăvârșit cu cel intern, sufletesc: „Iar oamenii s-au îmbrăcat în sac […] și au strigat cu tot dinadinsul către Dumnezeu, și s-au întors fiecare din calea lui cea rea și de la nedreptatea ce se afla în mâinile lor …” (Iona  3, 8-10).

Cei doi autori biblici subliniază, așadar, că postul este deplin sau complet atunci când renunțarea la consumul alimentelor de origine animală se combină cu rugăciunea, părerea de rău, iertarea, milostenia și cu întoarcerea la Dumnezeu.

Postul nu a fost practicat doar de profeții și drepții Vechiului Testament, ci și de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. De la El ne-a rămas o admirabilă și inegalabilă lecție de nevoință și de jertfă prin post. Mântuitorul nu avea nevoie de post, pentru că era fără de păcat, dar a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca să ne învețe pe noi să postim. Tot așa, El s-a botezat, deși nu avea nevoie de botez și s-a răstignit în locul nostru. El a postit, ca om, să ne învețe că, prin înfrânarea poftelor trupului, prin pocăință și prin rgăciune putem învinge ispitele, încercările și puterea celui rău. De aceea, Hristos Domnul recomandă postul și stabilește câteva reguli pentru credincioșii care doresc să practice acest mijloc de mântuire, ca să-și purifice sufletul, să-și întărească trupul, să dobândească Harul lui Dumnezeu.

Sfinții Apostoli au urmat întocmai pilda Învățătorului lor și au postit. Unul dintre ei, sfântul Pavel s-a retras, după convertire, în pustiul Arabiei și acolo a rămas trei ani, în post, rugăciune și aspre nevoințe, cerând iertare lui Dumnezeu pentru necazurile și suferințele provocate creștinilor din Ierusalim.

Sfinții Părinți, nevoitori în pustiurile Egiptului, ale Siriei și ale Palestinei de altădată, în sihăstriile Dobrogei și ale Carpaților, au postit, la rândul lor și au dobândit desăvârșirea.

Dar nu numai profeții, drepții, Mântuitorul, apostolii și Sfinții Părinți au postit, ci și credincioșii care au considerat postul ca o jertfă, izvorât din adânc de iubire față de Dumnezeu.

Interesante mărturii asupra modului în care strămoșii noștri respectau rânduiala postului sunt consemnate în articolul Postul odinioară, semnat de Olivia Senciuc și publicat în prestigioasa revistă „Magazin istoric”[1].

Autoarea citată scrie că a „pus întrebări vechilor pravile bisericești, predicilor unor înalți ierarhi, însemnărilor lăsate de cronicari ori de călătorii străini, poruncilor domnești […]” și a descoperit că, „în Moldova și în Țara Românească, de la domn și până la oamenii de rând, mai toți păzeau posturile cu asprime […]”. Dregătorul era pus să vegheze „în tot postul ca să nu fie la crâșme adunături cu beție” și chiar îi pedepseau cu bătaia pe cei care țineau deschise cârciumile[2].

Străinii care veneau în cele două principate erau uimiți de strictețea de care dădeau dovadă credincioșii, „pentru care încălcarea postului postului nu ar fi fost justificată nici de o boală grea”[3].

Respectul față de rânduiala postului reiese și din scrisoarea adresată de Radu și Constantin Cantacuzino, fiii lui Ștefan-vodă Cantacuzino, adresată patriarhului Ierusalimului Hrisant Notara, la 13 februarie 1728, din Viena, unde pribegiseră. Întrucât erau pribegi și unul din frați suferea de „oarecare slăbiciune trupească”, ei l-au rugat pe patriarh să le trimită „binecuvântare și voie în scris ca să putem mânca de frupt” (de dulce n.n.)[4].

Foarte importante sunt regulile Pravilei de la Govora (1640), „care îi îndemna pe duhovnici să fie cu grijă cum vor da învățătură și post celor pe care îi păstoreau, să țină seama că săracii lucrau fără răgaz, că unii dintre credincioși erau slugi și robi, alții bătrâni și slabi […]”. Preoții erau sfătuiți să se poarte cu blândețe și să acorde dispense atunci când situația o cerea. „Cine moare de foame în Postul Mare să mănânce carne”, preciza pravila citată[5]. Vrednicii noștri duhovnici erau înțelepți, echilibrați, atenți la neputințele și lipsurile semenilor, iar sfaturile lor sunt și azi foarte actuale.

Luni, 15 martie, este prima zi de post. Pornim împreună în această călătorie spirituală? Dacă nu ne putem abține de la alimentele de origine animală, să postim numai două zile în acest post – spunea cineva –, dar să postim post sufletesc în toate cele șase săptămâni și în Săptămâna Pătimirilor.

Așa ne învață și Sfântul Ioan Gură de Aur să postim: „În zadar nu mănânci carne dacă prin ceartă și ură mănânci pe fratele tău, nu bei vin dar ți-ai înmulțit ocara, postești săptămâni sau luni dar zilnic te afli în judecată prin tribunale pentru pământ, case sau bani, nu mănânci carne dar limba ta aruncă flăcări de ocară pe sufletele oamenilor și povară aduce sufletului tău”.

Să pășim, așadar, cu bucurie pe calea postului și să ne primenim sufletul prin baia lacrimilor, a mărturisirii păcatelor și a împărtășirii cu Sfintele Taine, pentru ca, în noaptea sfântă a Învierii Domnului, să fim vrednici de chemarea: „Veniți să luați Lumină!”

                                                                                 Preot dr. Ionel Popescu


[1] „Magazin istoric”, anul XLIX – serie nouă – nr. 3 (576), martie 2015, p. 56-59.

[2] Ibidem, p. 56.

[3] Ibidemn, p. 57.

[4] Ibidem

[5] Ibidem, p. 58.


10 Mar
2021

            Cu aprobarea Consiliului parohial și Centrului Eparhial, conducerea oficiului parohial a început lucrarea de înlocuire a vechilor ferestre din cornier și sticlă la biserica „Nașterea  Maicii Domnului”, montate în urmă cu 85 de ani și deteriorate de curgerea vremii. Noile ferestre, realizate din lemn triplu stratificat, cu geam termopan, pe lângă aspectul estetic, conferă confort termic și fonic lăcașului de cult.

             Menționăm că, datorită posibilităților financiare, lucrarea aceasta va fi realizată în trei etape . Așadar, mai întâi vor fi înlocuite vechile ferestre din Sfântul Altar și din strane, apoi cele din naos și pronaos și, în final, ferestrele  de la balcoane și din cupola bisericii.

               Binecuvintează, Doamne, lucrarea aceasta, pe cei ce o realizează și pe toți credincioșii parohiei Timișoara Iosefin!


09 Mar
2021

Părintele duhovnicesc și importanța acestuia în viața creștinului

În seara zilei de 4 martie 2021 în cadrul parohiei ortodoxe din Iosefin s-a organizat o nouă seară catehetică având ca temă de discuție Părintele duhovnicesc și importanța acestuia în viața creștinului.

Tineri entuziaști de toate vârstele s-au arătat interesați de acest subiect deoarece un părinte duhovnic deține o reală necesitate în viața creștinilor, îndrumând și povățuind pe aceștia după Sfânta Scriptura.

Situația pandemică în care ne aflăm dovedește cu atât mai mult importanța de a avea un părinte duhovnic căruia să ne confesăm și să-i cerem îndrumare duhovnicească pentru a trece mai ușor peste această perioadă. După cum spune Sfântul Ioan Casian: „Dacă vrem în fapt să ajungem la o adevărată desăvârșire a virtuților trebuie să-i urmăm pe acei dascăli și îndrumători care au dobândit-o și încercat-o în mod real. Ei vor putea să ne călăuzească spre această desăvârșire indicându-ne drumul cel mai sigur pe care să ajungem acolo.”

Prezentarea din acea seară ne-a dezvăluit rolurile unui părinte duhovnic și nevoile pe care acesta le îndeplinește în viața creștinilor și anume aceea de pedagog, de medic duhovnicesc, de judecător dar și cea de povățuitor.

S-a discutat în special despre legătura care există între un părinte duhovnic și creștini, legătură care se trăiește ca relația dintre un tată și fiul său, manifestându-se în îngrijiri concrete așa cum precizează Sfântul Irineu: „Părintele duhovnic scoate la iveala cele ascunse ale oamenilor numai și numai spre folosul lor.”

Am văzut însă că nu doar părintele duhovnic are anumite îndatoriri față de fiul duhovnicesc, ci inclusiv acesta are datoria de a spori legătura cu părintele duhovnic prin rugăciune către Dumnezeu, pomenindu-l pe duhovnic la ceas de rugăciune: „Pomenește, Doamne, şi pe părintele meu cel duhovnicesc şi rânduiește cele de folos pentru sufletul lui.”

Ascultarea de către părintele duhovnic după cum spune Sfântul Ioan Scărarul că este „mormânt al voinţei şi în­viere a smereniei” și iubirea necondiționată față de acesta prin fidelitate și credincioșie, sunt elementele care întăresc legătura dintre aceștia, fără de care nu poate exista o adevărată legătură duhovnicească.

Nu în ultimul rând s-a adus în discuție cum facem să ne alegem un părinte duhovnic, iar în această privință tinerii au mărturisit că de cele mai multe ori este bine să alegem un părinte după recomandările din familie sau cunoștințe, însă în principal după felul in care dorim să sporim apropierea față de Dumnezeu. Este important să ținem cont de personalitatea noastră în alegerea unui părinte duhovnic. De pildă, dacă alegem un părinte mai aspru va fi pentru nevoința noastră și pentru că ne simțim capabili de a face față îndrumării acestuia sau putem alege un părinte mai blând dacă suntem la început de drum care să ne inițieze in sporirea legăturii cu Dumnezeu.

Alina Vîrlan


07 Mar
2021

         În duminica lăsatului sec de carne, la ceas de seară, preoții și credincioșii parohiei Timișoara-Iosefin s-au adunat în biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru a-L ruga pe Tatăl ceresc să îndepărteze de la noi boala și suferința.

               După oficierea Paraclisului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost citită rugăciunea întocmită se către Sfântul Sinod pentru îndepărtarea pandemiei, care s-a abătut asupra noastră, apoi preotul paroh a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul și importanța rugăciunii  în viața noastră, mai ales în vremurile pe care le trăim.

      În continuare, cei prezenți, în dangăt de clopote, au participat la procesiunea efectuată în jurul bisericii cu racla în care se află moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ale sfinților mucenici de la mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit, ale sfinților ierarhi Iosif cel Nou de la Partoș și Andrei Șaguna și ale Sfântului Cuvios  Irodion de la Lainici.

   În cele patru laturi ale bisericii au fost rostite îndătinatele ectenii și rugaciuni, seara de înălțătoare rugăciune încheindu-se cu un impresionant buchet de pricesne interpretate de către preoții și cântăreții lăcașului de cult.

                Primește, Doamne, rugăciunea noastră și îndepărtează Stăpâne, boala sufletească și trupească de la noi robii Tăi.


05 Mar
2021

Cunoscutul profesor dr. Badea Cireșeanu, autor al unui prestigios tratat de Teologie liturgică: Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Creștine Ortodoxe de  Răsărit, tomul III, București, Tipografia „Gutenberg”, 1912, p. 351, scria: „Sfânta noastră Biserică, ca o maică duioasă, întâmpină pe fiii ei când, în stare de pruncie sosesc pe lume, îngrijește de creșterea lor religioasă, se veselește când ei se căsătoresc și le merge bine, le împărtășește cu blândețe misteriile (tainele n.n.) sale, se roagă pentru dânșii când sunt bolnavi și nenorociți, îi petrece cu rugăciuni și cântări până la mormânt, când ei încetează din viață, iar după moarte, se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor”.

Badea Cireșeanu menționează, de asemenea, că potrivit rânduielilor creștine și Constituțiunilor Apostolice, pomenirea celor adormiți în Domnul se face la 3, 9, 40 de zile după plecarea la ceruri, la 3 și 6 luni, precum și la 3 și 7 ani (p. 382).

Pe lângă soroacele amintite, Biserica a mai rânduit și alte zile pentru pomenirea credincioșilor care au „plecat din moarte la viața” veșnică, cum sunt sâmbetele din Postul Învierii Domnului sau Postul Mare.

Din rândul acestor zile de pomenire face parte și Sâmbăta lăsatului de sec de carne, cunoscută și cu numele de „Moșii de iarnă”, pe care o cinstim, anul acesta, la data de 6 martie.

Profesorul dr. Badea Cireșeanu ne învață că Biserica, formată din preoți și credincioși, se roagă pentru iertarea păcatelor celor adormiți, întrucât mulți dintre ei nu au avut răgazul necesar de a se pregăti pentru „marea trecere”. Astfel, unii au murit pe neașteptate, de moarte năpraznică, în război, accidente, calamități naturale, așa cum sunt pomeniți în rânduiala pregătitoare a sfintei Liturghii, numită Proscomidie (trad. a aduce, a pune înainte, a oferi Cinstitele Daruri), fapt pentru care urmașii se roagă pentru ei.

Rugăciunea pentru cei adormiți înaintea duminicii când se lasă sec de carne, adică ultima zi când mai consumăm carne, până la Paști, o înălțăm către Dumnezeu ca, în perspectiva înfricoșatei judecăți, să aibă milă de sufletul lor și să-l așeze în „Cartea vieții”, în sânurile lui Avraam, în latura celor vii, în împărăția cerurilor și în raiul dreptății, unde drepții se odihnesc” (Molitfelnic, București, Ed. Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2019, p. 410).

În cadrul rânduielii oficiate la „moșii de iarnă, de vară și de toamnă” ne rugăm pentru strămoși, moși, părinți, frați, surori, fii și fiice, pentru toate rudeniile noastre care au adormit întru dreapta credință, dar și pentru ctitorii bisericilor, mănăstirilor, așezămintelor bisericești și filantropice, pentru slujitorii Bisericii: arhierei, preoți, diaconi, monahi și monahii, pentru eroii și martirii care și-au jertfit viața pentru apărarea credinței, a țării și a unității naționale.

Pomenirea moșilor și strămoșilor, a membrilor familiei noastre și a tuturor celor mai sus amintiți o săvârșim sâmbăta, pentru că aceasta este ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i ridice, să-i elibereze de acolo pe cei drepți, adormiți din veac. Sâmbăta este deschisă, totodată, spre duminică, ziua Învierii cu trupul a Mântuitorului Iisus Hristos, minune pe care s-a întemeiat credința noastră, așa cum rostim în Simbolul de credință: „Aștept învierea morților și viața de veci. Amin”.

Sâmbăta morților sau „moșii de iarnă” marchează începutul sâmbetelor din Postul Mare, Postul Sfintelor Paști, zile de reculegere și de rugăciune rânduite de Biserică întru pomenirea celor adormiți „din neam și până în neam”.

Pregătirea credincioșilor pentru această rânduială de pomenire este atât de natură spirituală cât și materială.

Din punct de vedere spiritual, înălțăm smerite rugăciuni către Tatăl ceresc pentru iertarea păcatelor și odihna sufletului celor adormiți, în dreapta credință, din neamul nostru, știuți și neștiuți, având credința că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16).

Tradiția creștină ne învață, apoi, să însoțim rugăciunea cu fapta cea bună, cu jertfa de pomană pe care o oferim, din dragoste frățească, celor necăjiți, bolnavi și nevoiași, așa încât pomenirea să nu fie doar un act liturgic, ci și un binevenit prilej de a face milostenie în numele celor pe care îi pomenim.

Pe masa de pomenire, credincioșii așază, din vechime, colivă, colac de grâu curat, vin și lumânări, aceste elemente, fiecare în parte și toate la un loc având semnificația lor. Coliva simbolizează nemurirea sufletului, colacul și vinul simbolizează Trupul și Sângele Domnului vărsat pentru iertarea păcatelor noastre, iar lumânarea aprinsă îl simbolizează pe Hristos, „lumina lumii” și ne învață să trăim viața în lumina Evangheliei Sale.

Acestea sunt rânduielile noastre creștinești, cu ele ne-am născut, în ele trăim și prin ele ne înveșnicim, având în suflet credința în înviere și viața veșnică, magistral exprimată de către dreptul Iov: „Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă” (19, 25).

                                                                          Preot Ionel Popescu


01 Mar
2021

La ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești, ținută la sediul Patriarhiei Române, miercuri, 24 februarie a.c., s-a arătat că în anul 2020, Biserica noastră a cheltuit peste 38 de milioane de euro pentru susținerea activităților filantropice la nivel național. Cu aproape 17% mai mult decât în anul 2019.

Pe plan local, Parohia Timișoara Iosefin și Fundația „Preot Ioan Olariu” s-au implicat activ, anul trecut, în viața comunității timișorene și timișene prin donarea de aparatură și echipamente medicale, măști de protecție și obiecte sanitare, tablete și burse elevilor nevoiași, hrană caldă și alimente neperisabile credincioșilor cu probleme materiale, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru familiile cu mulți copii, oferind, totodată ajutoare financiare pentru tratament medical ori pentru intervenții chirurgicale complicate.

În primele două luni ale anului 2021, credincioșii aflați în lipsuri și nevoi, precum și cei afectați de pierderi materiale cauzate de incendiile care le-au mistuit casele și bruma de agoniseală, au început să bată, din nou, la porțile parohiei, ale fundației și ale sufletelor noastre.

Spre pildă, în preajma Sfintelor Sărbători, un incendiu a distrus o bună parte din casa unei familii din Recaș. Parohia noastră s-a alăturat îndată efortului comun de refacere a locuinței și a oferit familiei suma de 4000 lei.

Din partea fundației a fost oferită suma de 10.000 lei pentru o fetiță supusă unei complicate intervenții chirurgicale la ochi, iar parohia a oferit 1000 lei unui băiat în vârstă de 10 ani, în vederea efectuării unor investigații medicale.

Tot la începutul acestui an, o mamă cu 7 copii, părăsită de soț, a primit un ajutor în sumă de 15.000 lei (5000 lei din partea parohiei și 10.000 lei din partea fundației), pentru achiziționarea unui teren în localitatea Cebza, pe care a instalat un container (cumpărat din donații), în care va locui toată familia.

În seara zilei de 2 februarie, un incendiu violent a distrus casa unei familii din Ghiroda. Duminică, 21 februarie, Părintele Mitropolit Ioan a efectuat o vizită pastorală la biserica noastră și, după sfânta Liturghie, a adresat credincioșilor rugămintea de a ajuta, după posibilități, familia din Ghiroda. Suma colectată imediat a fost de 5070 lei, la care se adaugă 2000 lei donați ulterior de o familie și 300 lei donați de familia preotului paroh. Banii au fost predați preotului paroh din Ghiroda, implicat în reconstruirea casei.

Istoria bisericească a consemnat că, de-a lungul secolelor, domnitorii, boierii și credincioșii ortodocși români au donat bani și bunuri așezămintelor monahale de la Muntele Athos, Muntele Sinai și locurile sfinte din Israel.

În spiritul acestei vechi tradiții, la început de an, parohia și fundația au donat 10.000 lei pentru Așezămintele românești de la Ierusalim și Ierihon, confruntate cu probleme financiare din cauza pandemiei.

La acestea se adaugă sprijinul financiar de 1500 lei acordat de parohie oficiului parohial Pogănești, pentru lucrările de pictură și 1700 lei plătiți tot de către parohie pentru un tânăr care studiază limbajul mimico-gestual la Facultatea de Teologie de la Pitești.

Așadar, cu bunăvoință, în mod cinstit și transparent, din dragoste față de Dumnezeu și de semeni, lăsând la o parte pasivitatea și egoismul, grija exagerată față de noi înșine și teama că banii donați nu vor ajunge la cei lipsiți și necăjiți, ci vor fi subtilizați și folosiți în alte scopuri, putem săvârși împreună, totdeauna împreună, lucruri minunate și de mare folos celor de lângă noi.

Când dăruim, din inimă și din puținul nostru, pentru cei săraci, năpăstuiți, bolnavi, suntem cu adevărat creștini, suntem, de fapt, oameni credincioși.

Cartea noastră sfântă, Biblia ne învață, de altfel, să avem credință lucrătoare prin iubire. „Dacă un frate sau o soră – scrie sfântul Iacov, primul episcop al Ierusalimului – sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?” (Iacov 2, 15-16).

Sigur, lucrările acestea se fac în taină, potrivit principiului scripturistic: „Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie în ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 3-4).

Așa este și așa trebuie să fie. Învățătura evanghelică este întru totul adevărată și nu poate fi schimbată. Noi trăim, însă, într-o societate care s-a îndepărtat de adevărul incontestabil al Evangheliei. Mulți semeni nu cred, din păcate, până nu văd și pentru aceștia scriem și rândurile de față. Nu pentru a fi lăudați de oameni și nu pentru slavă deșartă!

Cei care ne sprijină în săvârșirea acestor fapte de milostenie fac parte, din fericire, din rândul credincioșilor „care nu au văzut și au crezut” și lor le adresăm mulțumirile și recunoștința noastră.

                                                                                 Preot Ionel Popescu


01 Mar
2021

Situația pandemică din ultimul an a făcut ca multe din activitățile noastre să aibă loc în spațiul  virtual. Mulți elevi, tineri și oameni de toate vârstele au fost nevoiți să acceseze diverse platforme  on-line, pentru a participa la orele de la școală, a lucra de acasă sau  pentru a pune în aplicare diverse proiecte culturale, educaționale și de formare profesională. 

     Așa au procedat în toată această perioadă de austeritate și tinerii de la grupul catehetic ,,Preot  Ioan Imbroane” din parohia Timișoara-Iosefin. Dornici de a fi aproape de Dumnezeu, tinerii au simțit  nevoia să participe on-line la discuții cu tematică religioasă, spre nu se lipsi de folosul unei cateheze,  încercând totodată să mențină nucleul și unitatea grupului parohial de tineret. 

     În acest sens, ei s-au comportat exemplar atunci când a fost nevoie de ajutorul lor în distribuirea de  pachete și alimente persoanelor care nu s-au putut deplasa în pandemie, de împărțirea Paștilor și de oferirea Sfintei Lumini.

Omul este o ființă adaptabilă, dar indiferent de câtă eficientizare și beneficii aduc cu sine activitățile on-line, ele nu pot să substituie nevoia noastră de a ne întâlni fizic unii cu ceilalți. 

De aceea, bucuria tinerilor din Iosefin a fost concretizată deplin în seara de 25 februarie 2021, când,  îndeplinind toate măsurile de siguranță, și-au luat curaj și s-au întâlnit în sala de festivități a parohiei. 

Momentul a fost marcat prin tema întâlnirii:,,Hrana trupului pentru îngrijirea sufletului,” susținută  de arhitectul Laurențiu Salcău. Subiectul ales a avut atât un caracter practic, vorbind despre modul cum, cât și ce mâncăm, dar mai ales au fost sublinitate implicațiile duhovniceștii care survin  atunci când consumăm hrana noastră de fiecare zi. 

     De la început s-a arătat că alimentele consumate în exces influențează negativ sănătatea trupească  și sufletească a omului, dar și faptul că, atenția exagerată asupra a ceea ce mâncăm se poate  transforma într-un cult al mâncării, după cum atenționează Sf.Ap.Pavel: ,,Sfârșitul lor va fi pierzarea.  Dumnezeu lor este pântecele și slava lor este în rușinea lor și se gândesc la lucrurile de pe pământ” ( Filipeni 3,19). 

     Astfel, din prezentarea prin slide-uri, participanții au vizualizat și au înțeles mai bine  învățăturile Bisericii, căci Sfinții Părinți ne-au lăsat prin scris, dar mai cu seamă prin modul lor de  viețuire ascetică și cumpătată, tot ceea ce înseamnă viețuirea în Domnul Hristos, Dumnezeul nostru. 

     De pildă, Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, îndemna ca tinerii să-și dezvolte  simțul trezviei, adică luarea aminte la noi înșine, la modul în care vorbim și mâncăm. 

     După îndemnul aceluiași Apostol Pavel, creștinul trebuie să aibă în vedere ca totul să se facă pentru  Dumnezeu: ,,ori de mâncați, ori de beți, ori altceva faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți”(1Corinteni 10,3).

În cadrul întâlnirii s-a vorbit și despre importanța rugăciunii înainte și după servirea mesei. Sf. Siluan Athonitul ne  spune că: ,,trebuie să învățăm să mâncăm mai puțin, dar cu discernământ, atât cât ne permite  munca. Măsura mâncării să fie într-atât încât, după ce ai luat prânzul să vrei să te rogi.” La astfel de  recomandări, este exclus să mâncăm în timp ce privim la T.V. sau făcând alte activități, servirea  mesei având prin rugăciune un caracter sacru, de comuniune cu Dumnezeu. 

La toate cele expuse în cateheză, dar și din întrebările la care s-au dat răspunsuri prin dezbatere,  tinerii de la parohia Iosefin au înțeles importanța alimentelor dintr-o perspectivă atât materială, cât  mai ales duhovnicească, că între trup și suflet existând o interdependență prin care omul poate simți  progresul duhovnicesc, apelând la cumpătare și rugăciune.

Diacon Marius Rumega 


21 Feb
2021

În prima duminică a Triodului, numită a Vameșului și a Fariseului, Parohia Timișoara-Iosefin a primit vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

După întâmpinarea Înaltpreasfinției Sale de către pr. Ionel Popescu, parohul bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, împreună cu preoții slujitori și cu credincioșii parohiei, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către soborul preoților slujitori, răspunsurile liturgice fiind date de corala parohială „Doina Banatului”, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Mitropolit Ioan, care a explicat pericopa evenghelică de la Luca 18,10-14, unde se vorbește despre rugăciunea vameșului și a fariseului.

„Citim în Sfânta Evanghelie că vameșul își bătea pieptul, spunând: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul. De ce își bătea pieptul, iubiți credincioși? De aceea își bătea pieptul ca să nu-și mai dorească a săvârși păcatul, pe care îl regreta din adâncul ființei sale. În parabolă se vorbește de doi oameni, și eu aș zice, că sunt trei. Al treilea om suntem fiecare dintre noi. Cei doi s-au suit la templu, dar eu de multă vreme nu am mers și nu merg pe cărarea bisericii; și de aceea mărturisesc că nu l-am ajuns nici pe fariseu în trăirea credinței și a vieții de rugăciune”, a precizat Părintele Mitropolit Ioan.

După terminarea Sfintei Liturghii a urmat slujba Parastasului în memoria primului preot slujitor și ctitor al acestei biserici, preotul Ioan Imbroane, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit, astăzi 21 februarie, 80 de ani.

„21 februarie este ziua în care preotul Ioan Imbroane, în urma unei scurte suferințe a trecut la Domnul, la vârsta de doar 51 de ani. A fost o pierdere grea pentru enoriașii parohiei, care l-au iubit și l-au cinstit într-un mod cu totul deosebit pentru că, i-au cunoscut râvna, zelul, dăruirea, dragostea față de Dumnezeu, față de Biserică, față de casa Domnului, pe care el, cu jertfa vieții sale, a zidit-o aici, în Iosefinul ortodox”, a precizat pr. dr. Ionel Popescu, parohul bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara-Iosefin.

Anul 2021 reprezintă și centenarul Parohiei Timișoara-Iosefin, fapt pentru care preoții slujitori și Consiliul parohial au decis pomenirea în rugăciune a tuturor preoților, ctitorilor și binefăcătorilor acestei parohii și biserici pe parcursul acestui an.


20 Feb
2021

            Ori de câte ori merg la biserica din Iosefin, fac un scurt popas în curtea bisericii, în faţa bustului lui Emanuil Ungurianu, aducându-i astfel un modest omagiu celui ce a făcut parte din breasla profesională a avocaţilor, pe care a reprezentat-o cu strălucire şi care a fost, totodată, un contributor decisiv la înfiinţarea Parohiei Iosefin, alături de Iacob Marian, preotul Imbroane şi alţi ctitori de seamă.

          Născut în localitatea Satchinez, la 1 ianuarie 1846, Emanuil Ungurianu a fost absolvent şi doctor în drept al Facultăţii din Budapesta. La 10 februarie 1875, s-a înscris în Baroul Timiş, unde a profesat cu strălucire. A fost memorandist, membru marcant al Partidului Naţional Român, membru al Marelui Sfat de la Alba Iulia şi senator în primul Parlament al României Mari. S-a dedicat cu toată fiinţa sa activităţilor umanitare şi s-a ridicat în fruntea mişcării pentru înfiinţarea Episcopiei Timişoarei, pe care a sprijinit-o şi material (10.000 de coroane). A desfășurat o activitate neobosită pentru înfiinţarea parohiilor Timişoara Principele Carol (Iosefin) și Timişoara Cetate, contribuind personal şi cu fonduri băneşti însemnate.

          A fost consilier parohial şi preşedinte al consiliului parohiei Timișoara Iosefin şi a coordonat toate acţiunile pentru construcţia bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, pe care, din păcate, nu a mai apucat să o vadă ridicată.

          A fost membru fondator al „Reuniunii femeilor române din Timişoara”, începând din anul 1893. Prin testament, a lăsat jumătate din averea sa pentru a fi acordată în părţi egale, parohiilor Timişoara Iosefin şi Timişoara Cetate. Şi-a dorit din tot sufletul ca paroh la Iosefin să fie preotul profesor Ioan Imbroane, un preot cu alese daruri duhovniceşti, care a adus parohiei şi bisericii noastre preţioasele sale contribuţii spirituale, organizatorice şi culturale.

          Credincioşii de astăzi şi cei de după noi, sunt datori cu recunostinţă faţă de ctitorii şi binefăcătorii bisericii „Naşterea Maicii Domnului” a parohiei Timişoara Iosefin, între care, la loc de frunte, îl pomenim pe avocatul, binecredinciosul şi omul de cultură Emanuil Ungurianu, plecat la ceruri în anul 1929, a cărui memorie o cinstim de-a pururea.

Avocat Ioan Hampu
consilier parohial


« Older EntriesNewer Entries