News

            Într-o noapte din perioada stării de urgență, somnul nu se lipea nicidecum de pleoapele mele. Am renunțat, așadar, la efortul de a adormi, m-am ridicat, am citit, m-am rugat și, după ceva timp, am revenit în patul de odihnă convins că, de data aceasta, „zeul somnului” (Hypnos la greci și Somnus, la romani) va avea grijă de mine. Văzând că nu se întâmplă nimic, m-am gândit că și acest zeu doarme, așa că am recurs la numărat oile, la plimbatul printr-un lan imaginar de grâu, cu spicele unduind în bătaia vântului, dar rezultatul a fost același. Somnul refuza, cu încăpățânare, să mă poarte pe aripile sale odihnitoare.

            Am părăsit, din nou, patul și m-am apropiat de fereastra dormitorului. Privirea a îmbrățișat biserica înveșmântată în lumină, micul parc parohial și bulevardul pustiu. Doar o mașină a Poliției staționa în fața lăcașului de cult. Totul părea încremenit în nemișcare. Liniște deplină și senzația de oraș pustiu.

Pustiu noaptea și pustiu ziua. O sumedenie de gânduri dau năvală peste mine. Cum a reușit un virus, într-un timp atât de scurt, să blocheze planeta? Ce s-a întâmplat? Cum de am ajuns într-o asemenea situație? De săptămâni bune nu ne mai întâlnim unii cu alții, nici măcar cu membrii aceleiași familii. Suntem cu toții izolați la domiciliu, iar unii sunt chiar în carantină. De câteva săptămâni vorbim numai despre coronavirusul – COVID 19 – despre lipsa vaccinului, a unui tratament salvator, despre dotarea precară a spitalelor, despre infectarea personalului medical, despre teamă, suferință și moarte. În acest context, la suflet cine se mai gândește? Ne întrebăm, oare, dacă nu suntem și noi vinovați de ceea ce se întâmplă? Poate am greșit cu ceva? Dacă da, unde și când? În ce constă greșeala noastră? Oare ne smerește Dumnezeu? De ce? Ce rău am făcut? L-am mințit? L-am înșelat? L-am uitat? Ultima întrebare mă frământă și nu mă lasă să adorm. Cred că aici este problema.

            Te-am uitat, Doamne! Multe zile și săptămâni, ba chiar ani la rând nu ai mai făcut parte din viața noastră! Nu ai mai făcut parte din trăirile și din preocupările noastre! Căile Tale nu au mai fost și căile noastre! Ne-am ales, bieții de noi, alte căi pe care să mergem! Am uitat să mergem pe calea binelui, care duce la Tine, Părintele nostru și am ales calea cea largă care ne-a dus în „țara îndepărtată” a păcatului.

            Pe cărărille bisericilor noastre a crescut, în ultimii ani, iarba. Tu ne-ai chemat, dar noi nu am auzit glasul Tău părintesc! Sau l-am auzit, dar nu Te-am ascultat!

            Dangătul clopotelor, care ne chemau la Tine, a început să ne deranjeze! Am trecut, uneori zilnic, pe lângă biserica în care Tu erai singur, dar nu ne-am gândit la Tine!

            Am cerut cu îngâmfare și cu obrăznicie partea ce credeam că ni se cuvine din averea pe care nu noi am agonisit-o și am plecat de lângă Tine, fără să privim înapoi.

            Rătăcim, de multe decenii, prin pustiul plăcerilor trupești. Plăcere după plăcere înregistrăm în catastiful tot mai voluminos al vieții noastre pământești. Foamea și setea de plăceri și distracții, de bani și de avere sunt de neoprit.

            Sfârșit de săptămână la munte și la mare, cozi interminabile de mașini pe drumurile patriei: nervi, claxoane, ceasuri și zile pierdute în trafic. Nimic nu ne poate însă opri. E viața mea – auzim mereu – și fac ce vreau cu ea. E dreptul meu de a trăi cum doresc și de a-mi împlini toate poftele.

            Nici nu se estompau bine amintirile unei vacanțe costisitoare că deja plănuiam alta și mai costisitoare, mai ales în locuri exotice, unde nu visam să ajungem vreodată. Ne simțeam bine când primeam aprecieri pentru imaginile și impresiile postate online. Asta da viață!

            În acest timp, Tu, Doamne, erai singur în biserici și în mănăstiri sau înconjurat doar de câțiva credincioși, în așezămintele pentru vârstnici și pentru copiii părăsiți ori orfani, în apartamentele și în casele insalubre ale semenilor nevoiași, unde era nevoie de o bucată de pâine, de un dram de mângâiere și de o rază de speranță.

            Noi petreceam în locuri și localuri de 5 stele, Tu ștergeai lacrimile de pe obrazul părinților care-și plângeau copiii plecați la muncă prin alte țări! Noi eram preocupați doar de imaginea personală, de city break-uri și de prosperitate, Tu intrai în casele miilor de copii înlăcrimați, îi legănai și le astâmpărai dorul după părinții pe care nu-i văzuseră de multă vreme!

            Noi nu aveam însă timp de asemenea lucruri minunate. Altele erau idealurile noastre. Trebuia, cu orice preț, să ne trăim viața. Oricum, nu era suficient timp pentru câte dorințe și planuri aveam. Unii am devenit repede și fără cine știe ce efort, vedete, vipuri, ba chiar dive. Mai era doar un pas până îi declaram zei. Sau poate unii se și credeau. Mașini scumpe, bani mulți, nu de puține ori necinstiți și nemunciți, furați de la gura copiilor și a oamenilor nevoiași. Dar ce contează! Noi ne descurcăm, suntem șmecheri! Și tot așa, zi după zi, săptămână după săptămână, an după an, până când, dintr-odată, totul s-a năruit. Nu pot să cred că mie, cel adulat, puternic, influent, arătos, plin de bani mi s-a întâmplat așa ceva. Am fost în turnul strălucitor al Babilonului modern și acum am ajuns să mănânc roșcove?

            Doamne! Am spus cumva acest cuvânt, pe care nu l-am rostit de atâta vreme? Mă vei auzi oare? Te-am supărat, Tată ceresc? Te-am uitat? Te rog, nu mă uita! Te-am părăsit atâta timp? Te rog, nu mă părăsi!

            Deasupra capului meu plutește acum amenințarea morții. Mă simt înconjurat de îngerii răi. Teama, frica, angoasa nu-mi dau pace. Da, teama de boală și de moarte. Nu mai știam că există. Nu m-am gândit, în vâltoarea plăcerilor, la dictonul Memento mori! („Adu-ți aminte că vei muri!”).

            Acum, am hotărât să mă întorc la Tine. Mă vei reprimi în brațele Tale? Iată, sunt eu, cel cu bani mulți, pe care nu mai am cum să-i folosesc. Sunt eu, cel cu case și proprietăți valoroase în țară și peste hotare. Cu afaceri prospere, blocate de când a început pandemia. Sunt eu, cel care nu mai știu de când nu m-am mai rugat, nu am ținut nici măcar o zi de post, ba chiar m-am cununat în zi de post, pentru că atunci mi-a convenit, atunci aveam sală cu sute de locuri și muzica pe care mi-am dorit-o. Sunt eu, cel care nu mi-am dorit copii, ca să-mi pot trăi viața fără obligații familiale și să gust din toate plăcerile. Sunt eu, cel care am divorțat și m-am recăsătorit, fără să mai primesc binecuvântarea lui Dumnezeu, sunt eu cel mândru, lacom, egoist, insensibil, necinstit, corupt, mincinos și rău la suflet.

            Primește-mă, Tată! Nu vezi că acum sunt desculț, flămând, fără bani și bijuterii, fără case și mașini, ci doar cu hainele rupte? Nu vezi că eu, cel golit de orizontul cultural și spiritual, pierdut în mocirla păcatelor, mă întorc smerit la Tine, fiindcă fără Tine sunt pierdut? Iartă-mă! Primește-mă, Doamne Dumnezeul meu! Auzi-mă, Doamne! Nu-Ți întoarce de la mine fața Ta! Nu mă pierde cu cei ce fac fărădelegea! Sunt și eu unul dintre fiii Tăi și acum mă întorc la Tine rănit, dar plin de căință și de speranță. Iartă-mă, miluiește-mă și mă primește în brațele Tale părintești! Iată, fac ceea ce nu am făcut niciodată. Recunosc că am greșit și plâng, dar sunt atât de fericit că Te-am regăsit, Doamne!

            Cu adevărat, numai la Tine este pacea, bucuria, lumina, speranța, binecuvântarea, mulțumirea și fericirea! Tu ești adevărul și eu nu mai doresc să trăiesc în minciună.

            Mi-e tare dor de familia în care nu am mai crezut și pe care am făcut-o, de atâtea ori, să sufere. Mi-e dor de copiii pe care aș fi putut să-i am, dar din iubirea de mine însumi nu i-am lăsat să vină pe lume. Mi-e dor de casa părintească și de fântâna cu apă rece și cristalină din curte. Mi-e dor de Paști și de Crăciun, de Rusalii și de Sfânta Maria Mare. Doamne, cât îmi doresc să aud acum toaca și clopotele care mă cheamă la Tine!

            Ajută-mă, Stăpâne, să îmbrac haina cea nouă a pocăinței, a smereniei, a dragostei față de Tine, de Biserică și de semeni, și să redevin „copilul cu ochi senini” care împlinește voia Ta cea sfântă și suspină după normalitatea pierdută a vieții pământești.

Preot Ionel Popescu

Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe:

I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult

1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși cu Sfintele Taine, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.

3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

5. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

6. La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.

7. La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.

8. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

9. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

10. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.

11. Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, primitorii Tainei, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).

12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.

13. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

14. Credincioşii bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.

II. Folosirea spațiului liturgic

15. La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

16. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.

17. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

18. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se va arata printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.

19. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

20. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

21. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței.

III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

22. Numărul slujitorilor Sfântului Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoți, doi diaconi și doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanță de 2 m între ei.

23. Cântarea liturgică se realizează de către maximum 3 cântăreți la parohii și 6 cântăreți la catedrale, care vor păstra între ei distanța fizică sanitară.

24. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi de asemenea curăţite.

25. Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.

26. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriței de unică folosință pentru împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorității membrilor Sfântului Sinod, consultați în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtășire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.

IV Accesul în cimitire

27. În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanță de 2 m între persoane, cu excepția membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeași locuinţă.

*

28. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.

Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Document PDF.

Marți, 5 Mai 2020, s-a derulat o acțiune de caritate organizată de Parohia Timișoara Iosefin, în colaborare cu Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” și Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara.

Au fost donate echipamente medicale în valoare de peste 35.000 lei, constând din măști faciale (peste 8000), mănuși de protecție, componente medicale necesare în maternitate, prosoape – ce au fost relizate de voluntari în cadrul atelierului de croitorie al Societății Femeilor Creștin Ortodoxe.

Beneficiarii acestui act de caritate au fost Secția de Neonatologie a Maternității Bega din Timișoara, personalul medical al Spitalului Județean Timișoara, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara și Spitalul din Deta.

Acest demers a fost posibil cu ajutorul unor oameni de bine, care s-au implicat în susținerea financiară a proiectelor fundației, precum Societatea Comercială ARTOIL  din Timișoara.

Parohia Timișoara – Iosefin desfășoară aceste acțiuni filantropice din dragoste creștină și solidaritate cu medicii și cadrele medicale, care se jertfesc de săptămâni de zile în spitale, ca să protejeze sănătatea noastră. 

Parohia derulează și alte proiecte sociale menite să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor cu nevoi materiale, vârstnicilor și familiilor cu mai mulți copii; de asemenea, cantina parohiei asigură o masă caldă și alimente neperisabile pentru 150 de persoane.  

            Au trecut, deja, câteva săptămâni de la impunerea stării de urgență și a măsurilor speciale luate de către autorități pentru protejarea populației de îmbolnăvirea cu noul virus care se răspândește cu repeziciune și periclitează sănătatea, ba chiar viața a milioane de oameni.

            De voie sau de nevoie, ne-am izolat în case și în apartamente, activitatea economică s-a diminuat, multe firme și instituții lucrează în regim de telemuncă, grădinițele, școlile și universitățile sunt închise, în timp ce spitalele funcționează la capacitate maximă.

            Pentru biserici, case de rugăciune și sinagogi au fost stabilite reguli speciale de slujire care au generat și generează păreri pro și contra, spectacolele de teatru, operă și filarmonică fiind, de asemenea, suspendate.

            În contextul stării de urgență, Patriarhia Română a transmis prin intermediul eparhiilor, parohiilor și mănăstirilor, îndemnuri repetate de respectare a măsurilor luate de autorități în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus – Covid 19, pe care slujitorii Bisericii și credincioșii le-au respectat și le respectă într-un mod pilduitor.

            Remarcăm, totodată, îndemnul Părintelui Patriarh Daniel și al ierarhilor Sfântului Sinod adresat slujitorilor Bisericii și credincioșilor de a cultiva, în această perioadă de criză, spiritul de rugăciune pentru cei aflați în suferință, dar și comuniunea cu semenii prin săvârșirea faptelor de într-ajutorare.

            Dacă la începutul pandemiei de Coronavirus sfintele slujbe au fost oficiate în prezența a 100 de credincioși, odată cu creșterea numărului îmbolnăvirilor participarea a fost restricționată la 50 de credincioși, apoi s-a decis ca serviciile religioase să fie săvârșite doar în afara lăcașului de cult și, în final, s-a ajuns la slujirea în biserică, dar fără credincioși.

            Aceste măsuri s-au suprapus tocmai peste perioada Postului Mare sau Postul Paștilor, când frecvența la biserică sporește considerabil. Nimeni nu și-a putut închipui vreodată că Spovedania și Împărtășania vor fi posibile doar la domiciliul credincioșilor, că la Liturghia darurilor, la minunatele Denii, la impresionantele slujbe din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, unică, prin dramatismul ei, în noaptea sfântă a Învierii și în zilele Paștilor, vom fi singuri în biserici, iar credincioșii singuri acasă și cu dorul după sfințenia Casei Domnului.

            Cum am slujit și cum slujim noi, cu sufletele înlăcrimate, cum au trăit și trăiesc bunii credincioși, închiși în case, frumusețea duhovnicească a acestor slujbe este imposibil de redat prin cuvinte. E adevărat, televiziunea și radioul Patriarhiei Române sunt de mare folos, transmiterea prin internet a slujbelor bisericești, cum procedează și parohia noastră, aduce o rază de mângâiere în sufletul celor izolați la domiciliu, dar acestea nu pot înlocui inefabila comuniune liturgică, bucuria rugăciunii comune, a întâlnirii membrilor comunității parohiale în duhul unității creștine și, mai ales, emoția și bucuria unirii cu Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său.

            Printr-un efort și o mobilizare demne de toată admirația, slujitorii Bisericii, în general și ai parohiei noastre în special, ajutați doar de cinci voluntari, au oferit credincioșilor salcia binecuvântată de Florii, mii de caserole, pahare de unică folosință sau pachețele cu sfintele Paști și le-au dăruit sfânta Lumină adusă de la Mormântul Domnului din Ierusalim. Toate au fost primite de credincioșii, adânc impresionați, cu emoții greu de stăpânit, cu lacrimi și cu bucurie, ca daruri sfinte ale Paștilor, dar și cu sufletul îndurerat de imposibilitatea participării la cele mai frumoase și atât de așteptate slujbe ale vieții noastre creștinești, adică la tainica noapte a Învierii și la Liturghiile pascale.

            Mesajul nostru către parohieni a fost și este acela de a nu ne lăsa copleșiți de panică și deznădejde, ci de a ne întări în credință și în nădejde și de a spori rugăciunea, pentru că Dumnezeu nu ne părăsește în necazuri, suferințe și încercări.

            Am receptat, pe de altă parte, cu bucurie, dorința credincioșilor de a transmite prin internet și slujbele oficiate în biserica noastră parohială, de care se simt legați sufletește și am constatat că în această perioadă de pandemie ne simțim mai apropiați unii de alții, că legătura noastră duhovnicească s-a întărit și că nevoia de pastorație se simte tot mai mult.

            Noi am dăruit credincioșilor rugăciunile noastre, le-am dăruit salcie binecuvântată, Paști și sfânta Lumină, ei ne-au dăruit și ne dăruiesc dragoste creștinească, respect și recunoștință, încredere, sprijin material și financiar pentru continuarea activităților social filantropice. Cu ajutorul donațiilor virate în conturile parohiei Timișoara – Iosefin și a Fundației „Preot Ioan Olariu”, am reușit, astfel, să oferim alimente, înainte de Paști, la aproximativ 150 de persoane nevoiașe și la familii cu mulți copii, i-am ajutat pe confrații veniți de peste hotare și izolați la domiciliu, am continuat prepararea hranei calde la cantina parohială, pentru zeci de credincioși, nu am renunțat la acordarea de burse elevilor și studenților săraci și am donat, din partea parohiei și a fundației, materiale sanitare și diferite echipamente de protecție unor spitale timișorene, în valoare de zeci de mii de lei.

            Pilduitor este, apoi, gestul unor credincioși cu posibilități materiale, apropiați de biserica noastră, care ne-au rugat să-i consiliem în dorința lor curată de a sprijini financiar Spitalul „Victor Babeș”, alte unități medicale și spitalul militar recent amenajat pe stadionul CFR din oraș. La aceste așezăminte medicale au ajuns, astfel, importante donații în bani și echipamente, atât de necesare medicilor și bolnavilor pe care îi tratează. Asemenea fapte caritabile, demne de urmat, făcute de oameni credincioși, sunt cu adevărat pilde de iubire creștină și dovezi ale spiritului de comuniune și de solidaritate, de care sunt capabili cei ce-L iubesc pe Dumnezeu.

             În altă ordine de idei, pandemia ne-a găsit nepregătiți. Obișnuiți cu libertatea și prosperitatea, unii chiar cu luxul, ne vedem nevoiți, dintr-o dată, să ne izolăm la domiciliu, să uităm de relaxare, să renunțăm la concediu, să ne limităm deplasările, începem să simțim lipsurile materiale și să tânjim după ieșirile în natură și ne este dor de o excursie, de un pelerinaj, un spectacol etc.

            Experiența la care suntem supuși poate să ne fie, însă, de folos. Poate vom redescoperi bucuria de a petrece mai mult timp cu familia, de a gusta din frumusețea uitată a lecturii, de a învăța să prețuim mai mult natura, creația lui Dumnezeu, de a înțelege că nu trăim veșnic pe pământ și doar pentru noi, de a ne reîntoarce la viața cumpătată, echilibrată, la valorile spirituale și culturale, la buna conviețuire cu semenii care au nevoie de dragostea, înțelegerea, atenția, dăruirea și ajutorul nostru.

            Și, peste toate acestea, dacă ne vom întoarce la Dumnezeu, după învingerea pandemiei cauzate de Coronavirus vom trăi într-o lume nouă, o lume a binelui, adevărului și frumosului.

            Să ne ajute Tatăl ceresc!

Preot Ionel Popescu

            Ideea de a scrie câteva rânduri pe tema de mai sus mi-a venit în urmă cu aproximativ două luni și anume atunci când, la București a avut loc ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești (12 februarie 2020).

            În raportul Comisiei sociale și de comunicații media, prezentat la acea ședință, se făcea precizarea că „mesajul ortodox” trebuie să fie „curat și elegant formulat” și să țină cont de „evoluțiile din societatea românească și din lume.”

Opiniile formulate în raportul amintitei comisii au fost amendate prompt de către Părintele Patriarh Daniel care a semnalat un posibil pericol în efortul Bisericii de a adapta mesajul la timpurile actuale: „Este o lucrare mare, misionară […], dar trebuie să fim foarte atenți”, a spus Preafericirea Sa. Limbajul bisericesc, atenționa Întâistătătorul Bisericii noastre, „îl adaptăm, dar nu ne secularizăm”.

Limbajul bisericesc are, așadar, specificul său, istoria și regulile sale, cristalizate de-a lungul multor secole și respectate, cu sfințenie, de către oamenii Bisericii. De aceea, slujitorii de azi ai Bisericii avem misiunea sacră de a vorbi și a scrie așa cum au vorbit și au scris cărturarii Bisericii, în duhul vechilor cazanii, pentru a păstra nealterat tezaurul nostru spiritual și, totodată, ca să nu afectăm dogmele, tainele și sacralitatea învățăturii de credință, evitând totodata pericolul laicizării limbajului bisericesc.

Și acum să trecem la tema pe care dorim să o aducem în atenția cititorilor, clerici și mireni deopotrivă.

În ultimele decenii, am observat că atunci când se vorbește sau se scrie despre Învierea Domnului apare adesea formularea „evenimentul Învierii”. Expresii precum „evenimentul Învierii Domnului”, „evenimentul extraordinar al Învierii Domnului”, „marele eveniment al Învierii Domnului” se regăsesc nu numai în presa laică, în emisiunile televizate și radiofonice, ci, spre surprinderea multora și în articolele, predicile și scrisorile pastorale ale slujitorilor Bisericii.

Pentru a vedea care este deosebirea dintre eveniment și minune, am apelat la Dicționarul explicativ al limbii române, unde cuvântul eveniment este definit ca „întâmplare importantă, fapt de mare însemnătate”. Întrebarea este, așadar dacă Învierea Domnului poate fi înțeleasă doar ca „întâmplare importantă” sau depășește formularea DEX-ului?

 Referitor la cuvântul minune, același dicționar scrie că este un „fenomen ieșit din comun, surprinzător, extraordinar, neobișnuit, atribuit puterii dumnezeiești sau altor forțe supranaturale”. Sinonime pentru minune sunt cuvintele: miracol, miraculos, mister, taină, semn. Prin urmare, una este evenimentul și alta este minunea. Evenimente sunt, de pildă, Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918 sau revoluția din decembrie 1989, în timp ce minunea a fost și este înțeleasă ca un fapt extraordinar, supranatural, o lucrare divină făcută în mijlocul naturii de către Dumnezeu personal sau prin aleșii Săi, îngeri și sfinți, pentru întărirea adevărului sfintelor Sale învățături.

Minunea este, de asemenea, un fenomen inexplicabil, mai presus de puterea noastră de înțelegere, săvârșită pentru a ne ajuta să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și pentru împlinirea                                                                         planului Său de mântuire a oamenilor.

Dintre minunile consemnate în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție cea mai importantă este, fără îndoială, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, numită în popor și Paști (nu Paște, formulare incorectă, ce tinde să se generalizeze la nivel național, care a generat și grotesca urare „Paște fericit!”, susceptibilă și de o altă interpretare).

În scrierile sfinte, Învierea Domnului este numită „sărbătoarea sărbătorilor”, „minunea minunilor” și o „taină mai presus de lume”, așa cum este cântarea Catavasiilor Crucii. Însoțită fiind și de alte minuni, precum un „cutremur mare” și arătarea îngerului Domnului care „a prăvălit piatra” de pe mormântul gol (Matei 28, 1-6), Învierea Domnului a marcat viața femeilor mironosițe, a apostolilor și ucenicilor Mântuitorului, care L-au propovăduit și s-au jertfit pentru Hristos, biruitorul morții, martori ai acestei minuni fiind chiar ei (Faptele Apostolilor 2, 23-24 și 32).

În concluzie, nu putem cataloga, mai ales ca slujitori ai Bisericii, Învierea Domnului ca fiind doar un eveniment foarte important, pentru că, făcând așa, o laicizăm, îi anulăm caracterul divin, tainic, supranatural, inefabil și o reducem la dimensiunea unei întâmplări mai deosebite, care a avut loc cândva pe pământ.

Preot Ionel Popescu

„Paștile” pe care le primesc credincioșii în noaptea sfântă a Învierii sau în dimineața acestui praznic, reprezintă pâinea sfințită și vinul binecuvântate în biserică, în cadrul sfintei Liturghii.

În mănăstiri s-a păstrat tradiția de a se aduce la biserică o prescură din făină de grâu curat, având imprimată pe ea icoana Învierii Domnului, prescură care se așază înaintea icoanei Mântuitorului. Această prescură se binecuvintează la Axionul „Îngerul a strigat…”, al Liturghiei Învierii, ca și anafora duminicală și se împarte credincioșilor, miruiți în prealabil, după sfânta Liturghie.

La parohii, se aduc prescuri care au deasupra semnul Sfintei Cruci, din aluat sau pâini coapte special pentru a deveni „Paști”, care se sfințesc înainte de otpustul Liturghiei sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Paștilor, prin stropire cu vin curat și cu apă sfințită.

Rugăciunea pe care o rostește preotul în acest moment este următoarea: „Dumnezeule cel atotputernic și Doamne atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai înainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi S-a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvintează și o sfințește pe ea. Că și noi robii Tăi pe aceasta am adus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare și ieșire. Deci și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dăruindu-ne tuturor sănătate. Că Tu ești izvorul binecuvântării și Dătătorul vindecărilor și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Presfântului și bunului și de -viață – făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

După rostirea acestei rugăciuni, preotul binecuvintează pâinea și vinul cu apă sfințită, zicând: „Se binecuvintează și se sfințește pâinea acestea, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. (de trei ori).”

Sfințirea pâinii și a vinului numite „Paști”, pe care credincioșii le duc acasă, simbolizează că trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, a fost pecetluită și sfințită prin picăturile de sânge ce au curs din rănile Mântuitorului răstignit pe Crucea Golgotei.

Rânduiala noastră liturgică precizează că, înainte de a lua sfintele Paști, trebuie să ne cuminecăm, să ne împărtășim cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfintele Paști se consumă, cu credință, cu mulțumire și evlavie, în noaptea Învierii Domnului după închierea sfintei Liturghii sau în Duminica Învierii, tot după sfânta Liturghie, dacă nu a fost săvârșită noaptea, înainte de a ne așeza la masa pascală. De asemenea, câte o părticică din aceste Paști se consumă dimineața, în toate zilele acestei sărbători, totdeauna pe nemâncate și în zilele Săptămânii Luminate, până la Duminica Tomii (prima după Paști).

Potrivit unei vechi rânduieli, cel mai vârstnic membru al familiei ia o bucată din sfintele Paști, rostește „Hristos a înviat” și o dă altui membru din familie, care răspunde „Adevărat a înviat” și își face semnul sfintei Cruci. Această rânduială se repetă de trei ori.

Întrucât la sărbătoarea Învierii Domnului se reunește, de obicei, familia și anul acesta mai mult decât oricând, creștinește este ca, înainte de a ne bucura de bucatele pregătite de mamele, bunicile și soțiile noastre, să stăm cu toții în jurul mesei, să cântăm cel mai frumos imn al Paștilor, „Hristos a înviat”, să rostim „Tatăl nostru…” și însemnându-ne cu semnul crucii, să luăm sfintele Paști.

Odată ce consumăm Paștile sfințite, dăm mărturie că suntem creștini, vrednici credincioși ai Bisericii, mărturisim credința noastră în Învierea Domnului, întărim spiritul de comuniune familială și afirmăm, împreună cu Apostolul Pavel că „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni, 11, 26).

Potrivit tradiției, pâinea și vinul pentru pregătirea sfintelor Paști sunt donate de câte o familie sau de către mai mulți credincioși și sunt împărțite sub formă de prescuri mici sau pâinișoare, iar la oraș, unde numărul credincioșilor este foarte mare, sunt dăruite în pahare de unică folosință sau în caserole inscripționate cu salutul pascal „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat” și cu icoana Sfintei Învieri.

Trebuie, însă, precizat că pâinea și vinul sfințite la Paști nu sunt același lucru cu Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Cuminecătură sau Euharistie, adică Trupul și Sângele Domnului. Sfintele Paști se dau pentru ca toți credincioșii, împărtășiți și neîmpărtășiți, să gustăm din sfințenia acestei sărbători, să ne izbăvim de boală și de neputință, să avem parte de sănătate trupească și sufletească, dar mai cu seamă pentru a rememora momentele cutremurătoare ale Jertfei mântuitoare și ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care a zdrobit, pentru totdeauna, puterea morții și ne-a dăruit viață veșnică.

Preot Ionel Popescu

Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” din Timișoara se alătură ONG-urilor bisericești și laice, credincioșilor și oamenilor de suflet care, în perioada grea pe care o traversăm, vin în sprijinul unităților medicale în care sunt internați și tratați bolnavii de Covid 19.

În contextul acestei pandemii, când spitalele se confruntă cu un număr mare de bolnavi, nevoia aprovizionării unităților medicale cu aparatură de specialitate, cu echipamente, componenete medicale și cu alte materiale de strictă necesitate este tot mai mare.

De aceea, reprezentanții fundației, în consultare cu conducerea Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a comandat 300 de lenjerii de corp (150 pentru bărbați și 150 pentru femei), în sumă de aproximativ 10.000 lei, pe care le-au donat acestei unități medicale.

De asemenea, Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” a donat și componente medicale, în sumă de peste 2000 lei Spitalului CFR din Timișoara, unitate medicală în care sunt direcționați pacienții cu probleme pulmonare de la Spitalul „Victor Babeș”. 

 Fundaţia „Preot Ioan Olariu” este o fundație creștină de dezvoltare comunitară, de caritate, non-guvernamentală, fără scopuri politice şi nediscriminatorie profesional. Misiunea fundaţiei este să dezvolte sistemul de caritate în spirit creştin umanitar în comunităţile din Parohia Ortodoxă Iosefin din Timișoara în special, dar şi din municipiul Timişoara şi judeţul Timiș, în general. Scopul fundaţiei este de a oferi servicii comunitare-sociale, medicale, culturale şi educaționale, în spirit creștin, contribuind la rezolvarea problemelor comunității.

            În viața aceasta pământească, dăruită de bunul Dumnezeu, avem parte de bucurii și de întristări, de împliniri și de neîmpliniri, de sănătate și de suferință, de daruri materiale și spirituale. Multe sunt apoi, momentele foarte importante pe care le trăim în copilărie și în  adolescență, la tinerețe și la bătrânețe. Unele dintre acestea ne marchează viața și rămân, de altfel, pentru totdeauna, în mintea și în sufletul nostru.

            Deși evenimentele de care Dumnezeu a binevoit să avem parte în viață sunt multe și hotărâtoare, uneori chiar providențiale, ele nu se pot compara cu momentele zguduitoare pe care le trăim în cele mai importante zile din istoria mântuirii neamului omenesc, cunoscute cu numele de Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.

            Această săptămână începe în seara Duminicii Floriilor și se încheie în noaptea Sâmbetei celei Mari.

Slujbele bisericești care împodobesc această săptămână sunt de o frumusețe duhovnicească inegalabilă, iar trăirile pe care le avem, preoți și credincioși deopotrivă, nu pot fi exprimate prin cuvinte.

Deniile, atât de iubite de către noi toți, înseamnă priveghere sau slujbă de noapte și se oficiază din seara Duminicii Floriilor și până în seara Joii Mari, începând cu ora 18:00. Tot în această cutremurătoare săptămână săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (joi, 16 aprilie, ora 9:00), unită cu Vecernia, la finalul căreia binecuvântăm Paștile și aceeași liturghie, sâmbătă, 18 aprilie tot de la ora 09:00.

În Joia Mare (ora 18:00) săvârșim Denia celor 12 Evanghelii, impresionantă relatare a Pătimirilor Domnului, iar Vinerea Mare o cinstim prin post negru, prin meditație duhovnicească și prin rugăciune.

Slujbele rânduite pentru Vinerea Mare, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă (zi cinstită prin post) sau Paștile Crucii, cum era numită în vechime, sunt: Ceasurile Împărătești (ora 09:00), numite așa pentru că la săvârșirea lor participau împărații Bizanțului, iar la noi domnitorii Țărilor Românești, apoi scoatem Sfântul Epitaf din Sfântul Altar și-l așezăm pe Mormântul Domnului, iar de la ora 18:00 oficiem emoționanta slujbă a Prohodului Domnului și înconjurarea bisericii parohiale.

 Denia celor 12 Evanghelii, Prohodul Domnului (orele 18:00) și slujba de Înviere (ora 12:00) le vom transmite în direct pe pagina de „Facebook” a Parohiei Ortodoxe Române Timișoara Iosefin.

Să petrecem împreună, iubiți credincioși, aceste zile sfinte ale Pătimirilor Domnului, prin post și rugăciune, chiar dacă sufletul nostru suspină după slujbele bisericii, să rămânem uniți în dragostea față de Dumnezeu și de Biserică, să intensificăm comuniunea cu cei ce pătimesc pe patul de suferință în spitale și acasă, să întărim spiritul de solidaritate cu cei sărmani, săraci și oropsiți, să nu uităm de văduve și de orfani, de familiile cu mulți copii, de vârstnicii singuri, aflați în neputințe și să ne străduim a rămâne OAMENI credincioși, sensibili și atenți la nevoile celor de lângă noi, ca să ne facem vrednici de pacea, bucuria și lumina Sfintei Învieri.

Preot Dr. Ionel Popescu   

Având în vedere măsurile restrictive ce limitează circulația persoanelor în afara locuinței în scopul prevenirii răspândirii pandemiei cu noul coronavirus, Parohia Timişoara-Iosefin continuă să fie aproape de persoanele vulnerabile care se confruntă cu diverse nevoi sociale. Astfel, în ajunul marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, parohia, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ionel Popescu, împreună cu Fundația filantropică Preot Ioan Olariu, a venit în ajutorarea oamenilor aflați în nevoi și cu posibilități materiale insuficiente, oferind peste 150 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătoarea Sfintelor Paști. Voluntarii parohiei, echipați corespunzător, cu mănuși și măști de protecție, au distribuit pachetele la domiciliul fiecărui beneficiar.

Tot în acest context de limitare a libertății de mișcare, parohia oferă, pe lângă pachetele cu alimente, și ajutoare financiare unor credincioși vârstnici, bolnavi sau imobilizaţi la pat și fără aparținători, pentru plata întreținerii, pentru medicamente, lemne sau alte nevoi stringente, iar, cu ajutorul tinerilor voluntari, parohia aprovizionează persoanele aflate în autoizolare cu alimente, apă, măști de protecție și alte bunuri necesare traiului de zi cu zi.

Nu sunt uitați nici sportivii de performanță, elevii și studenții, proveniți din familii dezavantajate economic, dar cu merite deosebite la învățătură, cărora parohia le oferă lunar burse de studii, cu menirea de a contribui la creșterea calității educației și de a preveni atât factorii de risc socio-educaționali, cât și abandonul școlar.

Iubiți credincioși,

După șase săptămâni de post, am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în pragul minunatei sărbători a Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea sfântă a Ierusalimului, cunoscută în popor și cu numele de Florii.
În urmă cu 2000 de ani, credincioșii din Ierusalim, din provinciile Țării Sfinte și din diaspora, veniți pentru a sărbători Pesahul la templu, au auzit că în oraș vine Prorocul din Nazaretul Galileii, Învățătorul care vorbea cum nu a mai vorbit nimeni vreodată, care alunga demonii, care vindeca bolnavii, înmulțea pâinile și peștii, potolea furtuna pe mare și care tocmai îl înviase pe Lazăr din Betania, mort de patru zile. La această veste, Muntele Măslinilor și ulițele din preajma templului s-au umplut de oameni dornici să-L vadă și să-L atingă pe Mesia, Mântuitorul, Răscumpărătorul și Izbăvitorul lumii, pregătit să elibereze poporul ales și toate popoarele lumii din robia păcatului și a morții. Templul istoric rămâne gol, jertfele sângeroase și nesângeroase sunt uitate, și un freamăt nemaiîntâlnit pune stăpânire pe Orașul Păcii.
Mulțimea aclamă, strigă, aplaudă, își așterne hainele în fața lui Iisus, Care trece smerit, pe “mânzul asinei”, ramurile de finic și florile împodobesc procesiunea și din mii de piepturi se aud cuvintele psalmistului:” Osana ( ajută-ne, salvează-ne, mântuiește-ne). Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăția ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!” ( Marcu 11, 7-10 ).
Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim a declanșat o explozie de bucurie, pe care El nu a respins-o, deși știa că merge la pătimire și jertfa supremă și că, peste câteva zile, unii dintre cei ce-L aclamau vor striga cu înverșunare:” Ia-L, ia-L, răstignește-L”.
Cu aceleași sentimente de aleasă bucurie, sărbătorim și noi, creștinii, de două milenii, acest praznic al smereniei Fiului lui Dumnezeu, la care fac referire în scrierile lor Părinți bisericești din secolul al IV-lea și, tot în acel secol, credincioasa pelerină Egeria, venită din Apusul îndepărtat, pentru a se închina la Locurile Sfinte ale creștinătății orientale. Ea menționează, de altfel, că în secolul al IV-lea exista tradiția aducerii ramurilor de salcie la biserică, ceea ce înseamnă că această rânduială era și mai veche.
Ramurile de salcie le binecuvântăm și noi, cu apă sfințită, în biserica parohială, la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Floriilor, iar Dumneavoastră le puteți primi în pridvorul lăcașului de cult, începând cu ora 11:00. Aceste ramuri se așază, cu evlavie, deasupra intrării sau la icoanele din casă, ca semn al biruinței vieții asupra morții.
Bucuria sărbătorii este umbrită, însă, de tristețe, pentru că minunata noastră biserică plânge după mulțimea credincioșilor. De Florii, la Sfânta Liturghie, suntem doar noi, preoții și cântăreții, cu sfinții și cu îngerii. Din fața Sfântului Altar, Îl rugăm însă, pe Tatăl ceresc să îndepărteze de la poporul Său boala și suferința, să binecuvinteze medicii, asistenții, infirmierii și pe toți cei ce luptă cu molima și să ne dăruiască bucuria ca, în pace și cu sănătate, să retrăim împreună, cât mai curând, frumusețea inefabilă a Dumnezeieștii Liturghii. Adresăm, totodată, calde felicitări celor care își sărbătoresc ziua onomastică și rugăm pe bunul Dumnezeu să le dăruiască ani mulți și binecuvântați!
Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai intrat biruitor în cetatea Ierusalimului, vino și în Ierusalimul sufletului nostru, curățește-ne de toată întinarea gândurilor și a faptelor rele și ne învrednicește să ajungem ziua cea sfântă și luminată a Învierii Tale!

Preot dr. Ionel Popescu – paroh