News

Astăzi, 18 decembrie 2020, la Palatul Administrativ – sala multifuncțională a Consiliului Județean a avut loc ședința comemorativă dedicată eroilor Revoluției din 1989, sub deviza „Demnitate, Democrație, Determinare”.  

Întâlnirea, la care au participat prefectul județului Timiș și online primarul Timișoarei, a fost prezidată de dl. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, care a precizat că flacăra Timișoarei aprinsă în 89 si apoi preluată de întreaga țară trebuie să rămână aprinsă în continuare, iar Timișoara să fie pionierul creării unei Românii mai bună, mai performantă și credincioasă valorilor europene.

Ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la această dezbatere a fost prezent pr. Ionel Popescu, vicar eparhial care a rostit împreună cu toți cei prezenți rugăciunea „Tatăl Nostru”, rugăciune care a fost rostită de mii de timișoreni în urma cu 3 decenii. Preacucernicia Sa a adresat un cuvânt participanților și a amintit de participarea preoților și credincioșilor din două parohii timișene, Biled și Becicherecu Mic, la Revoluția începută în Timișoara. Dacă preotul și credincioșii din Becicherecu Mic au venit cu 3 camioane până la intrarea în Timișoara, cei peste 200 tineri din parohia Biled au parcurs pe jos 27 km pe jos pentru a lupta alături de timișoreni.

„Vă asigurăm că noi, slujitorii Bisericii nu uităm niciodată eroii și martirii Timișoarei și îi vom pomeni cu recunoștință în cadrul rânduielilor noastre bisericești. În numele Părintelui Mitropolit Ioan, rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, bune împliniri, sărbători binecuvântate și să rămâneți pe mai departe străjeri ai democrației românești”, a spus pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.  

 La final, revoluționarilor prezenți, în semn de recunoștință pentru lupta împotriva regimului comunist-ateu, le-au fost înmânate plachete omagiale din partea Consiliului Județean Timiș.

Au trecut, deja, două milenii de la propovăduirea Sfântului Apostol Andrei în sudul și în nordul Dunării și, mai ales, în părțile Sciției Minor, adică ale Dobrogei de azi.

De la țărmul Mării Negre, cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos s-a răspândit peste toate plaiurile Daciei și a rodit însutit.

Biserica întemeiată de sfântul Andrei a crescut asemeni aluatului, episcopii și preoții hirotoniți de el au propovăduit dreapta credință, au întemeiat comunități creștine, au zidit biserici și mănăstiri și ne-au lăsat moștenie un tezaur inestimabil de spiritualitate, cultură și artă creștin-ortodoxă.

Nevoită să facă față, de-a lungul secolelor,la multe încercări, necazuri și lipsuri cauzate de invazii ale unor populații păgâne și de stăpânirile unor imperii puternice, Biserica și-a împlinit, nu de puține ori cu jertfe, misiunea pastorală, filantropică, culturală, didactică și tipografică, rolul ei la formarea limbii române literare, la dezvoltarea învățământului și la înfăptuirea unității naționale fiind cunoscut și recunoscut.

După două mii de ani de la venirea Sfântului Apostol Andrei pe meleagurile noastre, 95% dintre români declară că sunt credincioși, în timp ce 87% dintre compatrioți precizează că sunt creștini ortodocși. Cu toate acestea, constatăm, cu surprindere că, în viața creștinilor români ortodocși și aparținători altor culte ori confesiuni, se păstrează încă unele practici de sorginte păgână, cum este aceea a tăierii porcului „de Ignat”.

Acest ritual, cu rădăcini în tradițiile antichității romane, amintește de jertfele de animale existente la popoarele păgâne și nu are nici o legătură cu învățătura creștină. Cu „ajutorul” mass-mediei, dornică de audiență tot mai mare, practica tăierii porcului de Ignat, adică în ziua de cinstire a martiriului Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei Siriei, a fost transformată în „tradiție românească”, deși numai tradiție nu este.

Viața de sfințenie a Sfântului Ignatie Teoforul (purtătorul de Dumnezeu) și martiriul său cutremurător, peste care unii creștini suprapun ritualul tăierii porcului, nu are nici o legătură cu această practică păgână. Interesant este, de asemenea, că „de Ignat” sunt interzise activitățile casnice: spălatul rufelor, cusutul, efectuarea curățeniei în casă, dar nu este interzisă sacrificarea porcului.

Sacrificarea porcului în ziua cinstirii Sfântului Ignatie scoate în evidență un adevăr trist și anume acela că, după două milenii de creștinism, încă nu cunoaștem, așa cum s-ar cuveni, învățătura noastră de credință.

Sfântul Ignatie Teoforul (cca 35-108) a fost arestat în timpul unei persecuții împotriva creștinilor și a fost condamnat să fie sfâșiat de fiare în amfiteatrul de la Roma. Pe drumul spre „civita aeterna” a fost condus de o gardă militară formată din zece soldați, pe care sfântul îi numește „leoparzi”. Trecând prin Bisericile Asiei Mici, sfântul Ignatie a fost întâmpinat de către credincioșii diferitelor comunități creștine, cărora le-a adresat 7 epistole, în care tratează probleme de doctrină și de viață creștină.

Impresionantă este atitudinea sfântului Ignatie Teoforul în fața morții. El nu se temea de chinurile la care urma să fie supus și nici de moarte, ci teama sa era ca nu cumva creștinii din Roma să intervină la autorități pentru a-l salva. De aceea, într-o scrisoare adresată creștinilor din capitala imperiului, episcopul sfânt Ignatie le-a scris: „Lăsați-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putință a câștiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și prin dinții fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine ațâțați pe fiare ca să mi se se facă mormânt și nimic din timpul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic cu adevărat al lui Hristos, când nici lumea trupul meu nu-l va vedea… Rugați-vă lui Hristos pentru mine, ca prin aceste organe (ale fiarelor) eu să fiu jertfă lui Dumnezeu …”.

Martiriul sfântului Ignatie Teoforul rămâne, peste veacuri, o pildă cutremurătoare de dăruire până la jertfa vieții, pentru Hristos și Biserică.

Deci, cum putem noi, ca și creștini ortodocși sau de alte confesiuni, să inventăm o „tradiție” care nu are rădăcini în istorie și să suprapunem tăiatul porcului peste o asemenea sărbătoare, mai ales că, în perioada 20-25 decembrie, Postul Nașterii Domnului devine mai aspru?

Cum putem sacrifica porcul de „Ignat”, când sărbătoarea închinată Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie Teoforul cade, anul acesta, în zi de duminică? În biserici săvârșim sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în centrul căreia se află jertfa cea nesângeroasă a Domnului și cinstim martiriul cutremurător al sfântului Ignatie, iar în unele gospodării se sacrifică porcii?

Strămoșii noștri, oameni cu frica lui Dumnezeu, respectau, cu sfințenie, posturile și mulți dintre ei sacrificau porcul abia în perioada dintre Nașterea Domnului și Bobotează, în vreme ce noi încălcăm această rânduială și inventăm „tradiții” care nu au nici o legătură cu credința creștină.

Datoria noastră de creștini este de a păstra credința curată, așa cum ne-a dăruit-o Sfântul Apostol Andrei și de a renunța, din dragoste față de Dumnezeu, la „tradițiile” inventate în perioada comunistă-atee și continuate în ultimele trei decenii. În felul acesta cinstim, cu adevărat, sacrificiul pilduitor și atât de emoționant al Sfântului Episcop Ignatie al Antiohiei.

                                                                                              Preot dr. Ionel Popescu

La fiecare sfârșit și început de an nou, în calendarul Bisericii noastre sunt rânduite câteva zile de sărbătoare foarte importante pentru viața bisericească, în general și pentru credincioși, în special.

Sărbătorile la care facem referire sunt: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (25-27 decembrie), Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare și Anul Nou (1 ianuarie), Botezul Domnului și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (la 6 și respectiv 7 ianuarie).

Perioada acestor sărbători, poate cea mai frumoasă și mai bogată în semnificații din anul bisericesc, se caracterizează și printr-o excepțională varietate de obiceiuri, tradiții și datini, cum au puține popoare ale lumii, care au rădăcini adânci în istoria spiritualității noastre creștin-ortodoxe.

Colindele străvechi, cântările tradiționale specifice fiecărei provincii românești, pricesnele, jocurile populare, costumele tradiționale și ritualurile ce preamăresc faptele minunate din istoria mântuirii neamului omenesc, pe care compatrioți cu suflet mare încă le păstrează, ne transpun într-o atmosferă de sfântă sărbătoare, încărcată de bucuria întâlnirii cu familia și sporită de frumusețea duhovnicească a înălțătoarelor rugăciuni și slujbe bisericești.

Rânduite de Biserică, din primele secole creștine, sărbătorile sunt zile sfinte în care intrăm în comuniune de iubire cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți sfinții și, prin intermediul sfintelor slujbe și rugăciuni, ne învrednicim de primirea Harului mântuitor. De asemenea, în aceste zile binecuvântate aniversăm, comemorăm și cinstim momentele importante din istoria mântuirii neamului omenesc. De aceea, credincioșii le-au acordat o cinstire deosebită, le-au sărbătorit cu multă bucurie și evlavie, numindu-le SFINTELE SĂRBĂTORI. Cu această denumire le regăsim în scrierile Sfinților Părinți, în cărțile de cult, în studiile de Teologie și tot așa le-au denumit ierarhii, preoții, monahii, părinții și bunicii noștri.

În ultimele decenii ale istoriei noastre, sub presiunea regimului comunist-ateu și a procesului tot mai pregnant de secularizare, care-și face simțită prezența și la noi, tot mai mulți sunt cei ce laicizează limbajul bisericesc, din păcate și unii clerici, și nu mai vorbesc la radio ori la televiziune, în toată mass-media, în conferințe și în vorbirea de zi cu zi despre SFINTELE SĂRBĂTORI, ci despre „sărbătorile de iarnă!”.

Comuniștii s-au străduit, aproape o jumătate de secol, să ne învețe a cinsti „sărbătorile de iarnă”, înlocuindu-l pe Moș Crăciun cu „moș Gerilă”, importat din aspra iarnă siberiană, intenția lor fiind aceea de a desacraliza sărbătoarea Nașterii Domnului și de a-i înstrăina pe oameni de Dumnezeu, de Biserică și de valorile creștine.

În perioada comunistă, pomul de Crăciun nu era împodobit înaintea acestei SFINTE SĂRBĂTORI, ci înaintea Anului Nou, iar plugușorul, frumoasa urare de la începutul anului civil, când Biserica binecuvintează cununa anului, a fost transformat din colindă creștină într-o urare grețoasă închinată conducătorilor, în frunte cu „cel mai iubit fiu al poporului”.

De aceea, socotesc a fi potrivit să precizez că, în calitate de creștini, la sfârșitul lunii decembrie și la începutul lunii ianuarie, cinstim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Tăierea împrejur a Domnului și Boboteaza, nu iarna, „sărbătorile de iarnă” sau „sărbătorile iernii” ori ale „zăpezii”, așa după cum în aprilie-mai nu cinstim sărbătorile de primăvară ci Învierea Domnului sau Paștile.

Odată cu aceasta, nu excludem manifestările laice din această perioadă a anului, cum sunt „sărbătorile zăpezii”, de pildă, în cadrul cărora se organizează concerte, concursuri de ski, focuri de tabără și de artificii etc., de altfel recreative și mult așteptate de către copii și de iubitorii muntelui, dar nu le confundăm cu SFINTELE SĂRBĂTORI sau nu le suprapunem peste acestea, anulându-le sfințenia și transformându-le în simple prilejuri de petreceri, cu mese îmbelșugate, oferire de daruri, concedii și excursii.

Să revenim, așadar, la izvoarele credinței și la limbajul bisericesc de altădată, la „tradiția cristalizată a Bisericii […], în care tremură, întâia oară steaua Magilor”, cum spunea Gala Galaction. Să vorbim creștinește, să ne păstrăm spiritualitatea și identitatea de creștini ortodocși români într-o societate consumeristă, zbuciumată, preocupată de aspectele materiale și să trăim în familie și în biserici bucuria SFINTELOR SĂRBĂTORI.

                                                                                Preot dr. Ionel Popescu

Prăznuit la 6 decembrie, sfântul Nicolae (280-345) este unul din cei mai populari și mai iubiți sfinți ai Bisericii noastre.

Sfințenia vieții, curajul mărturisirii credinței, multele și pilduitoarele sale fapte de milostenie, puterea săvârșirii de minuni, evlavia credincioșilor din vremea sa și a celor de după ei față de el, credința sa puternică și dreaptă l-au așezat în sinaxarul și în calendarul Bisericii universale, în inima și în evlavia curată a creștinilor de șaptesprezece secole încoace și așa va rămâne în istoria creștinătății din Răsărit și din Apus.

Născut din părinți creștini credincioși și evlavioși, copilul Nicolae a primit o educație aleasă în familie, a studiat în școlile vremii și a devenit un tânăr model, educat, curat sufletește și un teolog remarcabil, înzestrat cu o bogată zestre culturală și spirituală.

Ales arhiepiscop al Mirei Lichiei (localitate din sudul Turciei de azi), sfântul Nicolae a apărat dreapta credință, a respins învățăturile greșite ale ereticilor, a hrănit pe cei flămânzi, a salvat pe cei aflați în pericol de moarte, a oferit pungi cu bani unui tată care, din pricina sărăciei, intenționa să le arunce pe cele trei fiice ale sale în mocirla desfrânării.

Părinte ocrotitor al copiilor și al tinerilor săraci și bolnavi, persecutați și exploatați, dar și al marinarilor, brutarilor, fetelor nemăritate și al familiei, sfântul Nicolae este cinstit, prețuit, admirat și iubit de toți credincioșii din lumea aceasta.

Chipul său duhovnicesc, împodobit cu aureola sfințeniei, ne îndeamnă și pe noi să renunțăm la egoism, zgârcenie și indiferentism, la invidie și răutate și la implicarea în rezolvarea gravelor probleme ale societății în care trăim.

Necazurile, lipsurile, nedreptățile, imoralitățile, ereziile existente în timpul păstoririi sale se regăsesc, din păcate și în vremea noastră. Și astăzi sunt orfani și văduve, vârstnici singuri și bolnavi, familii destrămate, copii rămași pe drumuri sau internați în așezăminte sociale, copii și tineri care abandonează școala din cauza lipsurilor materiale, tinere obligate să se prostitueze, localități și provincii afectate de calamități naturale și mai nou, de pandemie.

Sfântul Ierarh Nicolae ne cheamă, așadar, la implicare activă în viața cetății noastre, la salvarea copiilor părăsiți, a tinerilor fără adăpost, debusolați și demoralizați, însetați și înfometați, a tinerelor traficate în țară și în afara țării, a vârstnicilor bolnavi și fără aparținători. Asociațiile, fundațiile, ONG-urile creștine și laice, parohiile care desfășoară activități filantropice, în folosul semenilor, au nevoie de ajutorul nostru, de donații în bani, de aparatură, alimente, îmbrăcăminte și de voluntari care să lupte cu neajunsurile și nevoile, să salveze sufletele căzute în sărăcie și lipsuri și să aducă un zâmbet pe chipul celor marginalizați ori uitați, cărora nu le deschide nimeni ușa casei.

În noaptea sfântă a acestei sărbători, când ne pregătim să așezăm daruri în ghetuțele pregătite de copiii noștri, să nu uităm că, în calitate de creștini, avem îndatorirea de a-i ajuta și pe cei săraci, pe cei singuri și bolnavi, pe elevii și studenții care, în condițiile create de pandemie, au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de tablete, pentru a nu abandona școala, au nevoie, mai ales, de atenția și de dragostea noastră.

Sfântul Nicolae s-a nevoit pe toată perioada păstoririi sale și s-a învrednicit de harul sfințeniei. Din averea moștenită de la părinți și din puțina sa agoniseală a ajutat pe cei sărmani, dobândind „cununa cea neveștejită a măririi” și recunoștința credincioșilor, care-i cântă: „Bucură-te, Nicolae sfinte/ celor lipsiți, îndurat părinte,/ Îndreptător de credință,/ ajutor la neputință: sfinte Nicolae, sfinte Nicolae!”.

                                                                                      Preot dr. Ionel Popescu

Românii bănățeni au trăit cu intensitate maximă ziua de 1 decembrie 1918. Preoții și credincioșii din Banat s-au adunat în biserici, au înălțat rugăciuni și au arborat tricolorul.

Adunări festive au avut loc aproape în toate localitățile Banatului, însoțite de cuvântări înflăcărate, de cântări patriotice și de salve trase de Garda Națională.

La Lugoj, toaca bisericilor a bătut în timpul adunării de la Alba Iulia, ca semn al “învierii naționale”. La Mehadia, sătenii cântau imnul național împreună cu preotul Coriolan Burlacu. La Vasiova a fost arborat drapelul românesc în prezența a peste 500 de oameni, care au cântat cu glas de tunet:” Pe-al nostru steag e scris unire”. În zilele premergătoare Unirii, țăranii credincioși din satele apropiate Caransebeșului cântau în biserici așa numitul „Polieleu de la Var”. Compusă de Ion I. Lapedatu, această cântare formată din 13 strofe, a fost cântată în drum spre Alba Iulia, în Cetatea Unirii și este cântată și acum în bisericile din jurul Caransebeșului.

Iată câteva versuri:”Lăudați-l, că e mare Dumnezeu C-a păzit cu mână tare Pe români, poporul Său, Aliluia. El ne-a scris pe Sfânta Cruce: Biruiți! Și oriunde vă veți duce Laude să-I cuceriți, Aliluia. L-am chemat să se ridice și-a venit Și din lanțuri inamice Brațele ne-a despletit, Aliluia. El din veci ne-a fost Părinte și Stăpân Nici de astăzi înainte N-o să-i uite pe români, Aliluia”.

Pomenindu-i azi în rugăciune, cu recunoștință și dragoste, pe făuritorii Marii Uniri, rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvinteze România Mare și pe toți frații români din țară și dinafara granițelor țării! La mulți ani, România! La mulți ani, frați români!

Preot dr. Ionel Popescu

La 30 noiembrie îl cinstim pe sfântul Andrei, apostolul care  a răspândit, pe meleagurile nostre, cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos.

Născut în Betsaida, localitate modestă situată în partea nordică a lacului Ghenizaret (Marea Galileii), Andrei era pescar, ca și fratele său Simon – Petru.

Om credincios, Andrei aștepta venirea lui Mesia/Mântuitorul, despre care vorbeau vechile profeții tâlcuite în sinagogile Țării Sfinte. Auzind că în partea nordică a Mării Moarte prevestea venirea lui Hristos proorocul Ioan Botezătorul, Andrei a devenit ucenicul acestuia și a învățat de la el smerenia, asceza și curajul mărturisirii credinței.

Când Ioan Botezătorul l-a arătat pe Iisus ucenicului său, spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”, Andrei L-a urmat și l-a adus la Învățătorul și pe fratele său Simon. „Am găsit pe Mesia – îi spune el lui Simon – care se tâlcuiește Hristos. Și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona, tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuiește: Petru), Ioan 1, 36 și 41-42.

Din acel moment, Andrei l-a urmat pe Domnul Hristos, a fost martor la toate cuvântările și minunile Sale, l-a văzut înviat și înălțându-se la cer, a primit harul Duhului Sfânt și a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Țara Sfântă, a participat la primul sinod din istoria Bisericii creștine, ținut în Cetatea Sfântă (49-50), apoi a plecat să-l vestească pe Hristos în ținuturile Pontului și ale Bitiniei (Asia Mică, Turcia de azi).

Sfântul Andrei, „cel dintâi chemat” la apostolat, a primit misiunea de a răspândi Evanghelia și în Sciția Mică (Scytia Minor sau Dobrogea) și în Sciția Mare, adică în sudul Ucrainei de azi.

Cunoscutul istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea (+340) scrie că „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului nostru și ucenicii lor s-au împrăștiat în toată lumea, lui Toma, după Tradiție, i-a căzut la sorți țara parților, lui Andrei, Sciția, lui Ioan, Asia […]. Acestea sunt arătate – consemnează el – de Origen (185-254) în Cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei”. Pe baza acestei vechi și prețioase mărturii, sfântul Andrei a fost numit „apostolul sciților”.

Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit (175-235), episcopul Romei scrie că „Andrei a vestit (Evanghelia) sciților și tracilor…”, mărturiile ulterioare despre această misiune desfășurată în părțile noastre fiind tot mai numeroase.

La dovezile istorice legate de încreștinarea strămoșilor noștri de către sfântul Andrei se adaugă tradițiile, obiceiurile, creațiile folclorice, colindele și toponimele transmise din vechime până astăzi. Una din aceste creații populare consemnează: „Colo pe grindei,/ crâng de alunei/ val de arțărei,/ sfântă mănăstire,/ loc de tăinuire,/ și tămăduire,/ și pitește-n tei,/ casa lui Andrei,/ crucea lui Andrei […]. Iară sânt Andrei/ sub crucea din tei,/ schitul din grindei,/ se roagă mereu/ la bun Dumnezeu”.

„Peștera sfântului Andrei”, „pârâul sfântului Andrei”, „apa sfântului”, precum și numele popular al lunii decembrie, Andrea, Udrea, Undrea sunt doar câteva toponime, transmise din generație în generație, care se adaugă la mărturiile istorice și confirmă, în mod indubitabil, că Biserica noastră este Biserică apostolică, născută din propovăduirea și jertfa unui apostol al Domnului Hristos, de la care am primit credința curată și cuvântul Evangheliei, așa cum a fost vestit chiar de către Fiul lui Dumnezeu.

Așadar, în această zi de sărbătoare națională bisericească îl cinstim pe sfântul Andrei, Apostolul și ocrotitorul nostru spiritual, martirizat pe o cruce în formă de X (crux decussata), în localitatea Patras (Grecia). De atunci, această cruce poartă numele de „Crucea Sfântului Andrei”.

Odată cu cinstirea Apostolului care ne-a botezat și ne-a încreștinat, îi cinstim pe strămoșii noștri, cinstim meleagurile pe care sfântul Andrei le-a binecuvântat prin prezența sa, cinstim istoria noastră bimilenară și cinstim Biserica apostolică întemeiată de el, acum 2000 de ani, pentru traco-geto-daci și pentru urmașii lor „din toate timpurile și din toate locurile”.

„Sfinte Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru poporul dreptcredincios și pentru țara noastră”.

                                                                                   Preot dr. Ionel Popescu

Sărbătoarea intrării în biserică a Maicii Domnului (ducerea la templu), numită în popor Ovidenia sau Vovidenia (intrare, aducere, introducere), este prăznuită, în fiecare an, la 21 noiembrie.

Primele dovezi despre existența acestei sărbători sunt din secolul al IV-lea. Astfel, sfânta împărăteasă Elena, ctitor al multor biserici din Țara Sfântă, a ridicat un lăcaș de cult chiar pe locul templului din Ierusalim, căruia i-a dat hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Sfântul Grigorie al Nissei, trăitor tot în veacul al IV-lea, menționează, la rândul său, această sărbătoare, care a fost înscrisă în calendarul Bisericii noastre în secolul al VI-lea, fiind cinstită, la aceeași dată, atât în Răsărit cât și în Apus. Împăratul Justinian a construit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre a se deosebi de cea din vremea sfintei Elena, a fost numită „cea nouă”. La 21 noiembrie 543, această biserică și-a sărbătorit hramul, adică Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mărturiile despre existența acestei sărbători s-au înmulțit în secolele următoare, generalizarea ei în Apus fiind hotărâtă de către papa Sixt IV, în anul 1472 (Preot prof. dr. Ene Braniște, Liturgica generală, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985, p. 237-238).

Părinții Sfintei Fecioare Maria, Ioachim și Ana, oameni credincioși, descendenți din neam împărătesc și preoțesc, înaintați în vârstă și fără copii, s-au rugat, cu lacrimi, bunului Dumnezeu să le dăruiască un copil, făgăduind că îl vor închina Domnului.

Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea, făcută cu credință și le-a dăruit o fiică, pe care au numit-o Maria („cea aleasă”, „cea plăcută”, „cea iubită”, „doamnă”, „stăpână”) și pe care, la vârsta de trei ani, au încredințat-o, conform făgăduinței făcute, templului sfânt de la Ierusalim.

Însoțită de părinții săi și de copile curate și nevinovate din Nazaret, Sfânta Fecioară Maria a ajuns la Ierusalim și a fost întâmpinată de preoții templului, în frunte cu sfântul Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul. În mod cu totul surprinzător, preotul Zaharia a închinat-o pe copilă tocmai în încăperea cea mai sfântă de la templu, „Sfânta Sfintelor”, unde intra doar marele arhiereu și acesta o singură dată pe an, la sărbătoarea Împăcării (Yom Kippur). După ce a închinat-o înaintea Chivotului Legii și a altarului tămâierii, a încredințat-o grupului fecioarelor de la templu care viețuiau în rugăciuni, cântări duhovnicești, lecturi biblice, și deprindeau diferite îndeletniciri casnice, până la vârsta căsătoriei.

Sfânta Fecioară Maria a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, când a fost încredințată purtării de grijă a unchiului ei, bătrânul și dreptul Iosif din Nazaretul Galileii.

Sărbătoarea bisericească de azi, veche de aproape două milenii, este cinstită, cu multă evlavie și cu bucurie, ca toate sărbătorile închinate Maicii Domnului, de preoții, monahii și credincioșii Bisericii noastre.

Mereu actuală, pentru că aduce în atenție familia binecuvântată de Dumnezeu cu părinți și copii, sărbătoarea Intrării în biserică se adresează și generațiilor tinere de creștini, trăitori într-o societate tot mai secularizată, marcată de consumism, violență, corupție, de relativizarea valorilor morale și familiale.

Familia a fost și rămâne sanctuarul în care se nasc sfinții și școala în care se întreține focul sacru al dragostei față de Dumnezeu, de Biserică, de țară și de valorile naționale. Datoria soților de azi și de mâine este de a naște copii pentru familie, pentru Dumnezeu și pentru țară. De altfel, familia este cu adevărat împlinită atunci când soții devin părinți și apoi, bunici.

Soții care își doresc copii și, din motive independente de voința lor, nu pot avea, îi au ca model de viață pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, care nu au căzut în păcatul deznădejdii, ci s-au întărit în credință și nădejde, s-au rugat cu stăruință, cu evlavie și cu lacrimi, pentru a se bucura de darul nașterii de copii.

Rugăciunile și dragostea Sfinților Părinți Ioachim și Ana au fost răsplătite prin nașterea copilei Maria, aleasă de Dumnezeu să-L nască pe Fiul Său, așa cum au fost și vor fi răsplătite rugăciunile soților care doresc să împlinească porunca lui Dumnezeu: „Creșteți și vă înmulțiți …” (Facerea 1, 28). Ca preot, am întâlnit soți care și-au dorit foarte mult să aibă copii, dar au trecut mulți ani și dorința lor nu s-a concretizat, deși au epuizat toate metodele medicale de concepție. Asemeni sfinților Ioachim și Ana, au continuat să spere, să se roage, să invoce ajutorul sfinților și Dumnezeu le-a dăruit negrăita bucuria a nașterii de copii, după 5, 10 15 ani de căsnicie, pentru că Tatăl ceresc „toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Romani 8, 28).

Pe de altă parte, mesajul sărbătorii de azi pentru părinții creștini este acela de a-și închina copiii lui Dumnezeu, așa după cum a fost închinată Sfânta Fecioară Maria. Dumnezeu le-a dăruit-o pe Sfânta Fecioară părinților Ioachim și Ana și ei au dăruit-o Lui. Viețuind vreme de 15 ani, la templu, în feciorie, în curăție trupească și sufletească, Maria Fecioara s-a învrednicit de harul sfințeniei și se bucură de cinstirea îngerilor, a arhanghelilor și a oamenilor.

Prin Botez, Ungerea cu Sfântul Mir și Euharistie și noi încreștinăm pruncii și îi închinăm Domnului, dar sărbătoarea de azi ne învață că acest lucru nu este de ajuns. Copiii și apoi tinerii, asemeni Maicii Domnului, trebuie să rămână în Biserică, pentru a-și sfinți viața și pentru a se înveșnici. Biserica mijlocește Harul lui Dumnezeu, iar Harul divin luminează, întărește, împlinește și mântuiește, mântuirea fiind de altfel, țelul suprem al fiecărui credincios.

Praznicul împărătesc al Intrării Maicii Domnului în biserică ne cheamă, așadar, la împlinirea voii lui Dumnezeu de a întemeia familii și de a da naștere la copii, pe care să-i închinăm Domnului, să-i creștem și să-i educăm în duhul curat al dreptei credințe, al respectării valorilor morale și familiale.

                                                                                    Preot Ionel Popescu

În Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, Fundaţia „Preot Ioan Olariu” a împlinit 12 ani de bune făptuiri. Înființată în 2008, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, actualmente, fundația își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Înalt­preasfin­țitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, dezvoltând sistemul de caritate, în spirit creştin umanitar, atât în Parohia Ortodoxă Iosefin din Timişoara, cât și în comunitățile parohiale din capitala Banatului şi judeţul Timiş.

Proiectul central al fun­dației, intitulat „Sprijin la distanță – o șansă pentru fiecare”, reprezintă programul prin care fundația sprijină lunar copiii și tinerii din județul Timiș care manifestă interes pentru pregătirea lor profesională, dar care provin din familii nevoiașe, cu posibilități economico-financiare precare.

„De-a lungul celor 12 ani de exis­tență ne-am orientat, cu precădere, spre copii, elevi şi studenţi care provin din familii numeroase, cu posibilităţi materiale reduse, aflaţi în pericolul de a abandona şcoala. Acestora le oferim, în mod constant, ghiozdane cu rechizite școlare, cărți, alimente, îmbrăcăminte, încălță­min­te, dar și ajutoare financiare ce acoperă cheltuielile de cazare și masă, în internat sau cămin. Pe lângă acestea, am instituit, în decursul vremii, un sistem de burse lunare, în număr de 76, pe care le-am acordat elevilor, dar și studenților de la Medicină, Asistență socială, Teologie, Științe economice și Jurnalism, precum și unor sportivi de înaltă performanță, încurajând și apreciind, în felul acesta, progresul educațional, dar și prolificitatea succeselor sportive”, a menționat președintele fundației, preotul Ionel Popescu.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a acordat, prin fundație, 7 burse unor elevi eminenți din familii cu o situație materială precară. Suma totală a burselor oferite de fundație, din 2013 și până în prezent, a ajuns la 124.103 lei.

În vederea dobândirii performan­ței școlare, dar și din dorința de a facilita accesul la educație, ca factor de formare și dezvoltare a perso­nalității umane, fundația susține, pentru copii și tineri, organizarea de cursuri şi meditaţii gratuite la română, matematică, engleză și italiană. De asemenea, a susținut, din punct de vedere financiar, un elev de liceu selectat pentru a-și continua studiile în Germania.

Tot în sprijinul copiilor, Fundația „Preot Ioan Olariu” susține financiar și atelierul de pictură pe pânză, lemn și sticlă, deschis la Centrul parohial „Sfânta Maria”, a cărui activitate a fost, actualmente, sistată din cauza pandemiei. Creativitatea reprezintă un proces de învățare aparte, iar introducerea unei ponderi mai mari de activități artistice în programul de studiu al copiilor eficientizează procesul de învățare al acestora. Nu întâmplător toți copiii și-au manifestat entuziasmul față de aceste activități creative, care, pe lângă faptul că destind, dezvoltă imaginația și gândirea, contribuind atât la dezvoltarea personală, cât și la îmbunătățirea și consolidarea relațiilor dintre ei.

Tot referitor la tinerii aflați în situații deosebite, fundația a arătat, pe parcursul celor 12 ani de existen­ță, o grijă permanentă pentru copiii din Centrul de Primire în Regim de Urgenţă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiș, pentru copiii cu diverse probleme de sănătate internaţi la Clinica Pediatrie Bega – Clinica II Pediatrie, dar și pentru copiii cu dizabilităţi din Centrul de zi „Podul Lung” de pe lângă Primăria Timişoara, oferind articole vestimentare, alimente, dulciuri, jucării, precum și echipamente de protecție. De asemenea, fundația, pe lângă faptul că a suportat achizi­ționarea unui cărucior special pentru un copil cu handicap (4.894 lei) și a unor aparate auditive pentru o studentă de la Universitatea de Vest, în valoare de 4.695 de lei, a renovat și un salon pentru bolnavii de la Secția de Diabet a Spitalului Clinic Județean de Ur­gență „Pius Brînzeu” din Timi­șoa­ra.

Având menirea de a fi un factor veritabil al îmbunătățirii calității vieții, Fundaţia „Preot Ioan Olariu” a organizat, la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, un concert de muzică clasică de cameră, susţinut de Cvartetul „Furiant” din Berlin şi de o companie privată de muzică de operă din Viena, atât cu scopul strângerii de fonduri, cât și al conștientizării implicării oame­nilor în diverse acțiuni filantropice.

Este necesar de evidențiat faptul că fundația și Parohia Timișoara-Iosefin au contribuit și la construirea unei locuințe pentru o familie ne­vo­iașă, cu șase copii, din localitatea timișeană Cornești.

Chiar și în contextul pandemic actual, funda­ția, împreună cu parohia, a continuat să acorde burse elevilor și studenților sârguincioși, precum și ajutoare unităților medicale din urbea de pe Bega, ca expresie a solidarității cu medicii, asistentele și personalul medical din avangarda luptei cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), care se jertfesc de nouă luni în spitale să protejeze viața pacienților infectați. Ajutoarele au constat în echipamente medicale: măști performante FF2 pentru medici, măști de protec­ție pentru bolnavi, mănuși de unică folosință, prosoape, termoscanere performante și combinezoane de protecție pentru cadrele medicale care lucrează în zona roșie, COVID-19; toate însumând mai mult de 65.000 de lei. Anticipând aplicarea scenariului S3 (roșu), generat de creșterea ratei de infectare, fundația a oferit 50 de tablete elevilor Liceului „Alexandru Mocioni” din Ciacova, județul Timiș, necesare desfășurării de activități didactice on-line, de acasă. Totodată, aceste tablete beneficiază, timp de 2 ani, de abonamente de date, susținute financiar tot de fundație.

Sursa: ziarullumina.ro

În duminica a 25-a după Rusalii, la parohia Timișoara Iosefin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în trei spații liturgice: în biserica „Nașterea Maicii Domnului”, în Paraclisul „Sfânta Maria” din demisolul lăcașului de cult și în sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” aflată în clădirea oficiului parohial. Astfel, la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea de a participa mai mulți credincioși, fiind respectate, totodată, măsurile sanitare stabilite de autoritățile statului pentru perioada de pandemie.

Cu toate acestea, au fost mulți credincioși care au preferat să rămână în afara bisericii ascultând slujba la difuzoarele amplasate în exteriorul lăcașului de cult.

În cadrul sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru frații și surorile noastre aflați pe patul de suferință în spitale și acasă, inclusiv pentru victimele tragediei de la spitalul din Piatra Neamț și pentru medicii care îi îngrijesc, precum și pentru tinerii medici care au susținut ieri examenul de rezidențiat.

La finalul sfintei Liturghii a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la duminica întâi a Postului Nașterii Domnului și s-a organizat colecta rânduită pentru susținerea activităților social-filantropice ale Bisericii.