Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Sărbătoarea intrării în biserică a Maicii Domnului (ducerea la templu), numită în popor Ovidenia sau Vovidenia (intrare, aducere, introducere), este prăznuită, în fiecare an, la 21 noiembrie.

Primele dovezi despre existența acestei sărbători sunt din secolul al IV-lea. Astfel, sfânta împărăteasă Elena, ctitor al multor biserici din Țara Sfântă, a ridicat un lăcaș de cult chiar pe locul templului din Ierusalim, căruia i-a dat hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Sfântul Grigorie al Nissei, trăitor tot în veacul al IV-lea, menționează, la rândul său, această sărbătoare, care a fost înscrisă în calendarul Bisericii noastre în secolul al VI-lea, fiind cinstită, la aceeași dată, atât în Răsărit cât și în Apus. Împăratul Justinian a construit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre a se deosebi de cea din vremea sfintei Elena, a fost numită „cea nouă”. La 21 noiembrie 543, această biserică și-a sărbătorit hramul, adică Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mărturiile despre existența acestei sărbători s-au înmulțit în secolele următoare, generalizarea ei în Apus fiind hotărâtă de către papa Sixt IV, în anul 1472 (Preot prof. dr. Ene Braniște, Liturgica generală, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985, p. 237-238).

Părinții Sfintei Fecioare Maria, Ioachim și Ana, oameni credincioși, descendenți din neam împărătesc și preoțesc, înaintați în vârstă și fără copii, s-au rugat, cu lacrimi, bunului Dumnezeu să le dăruiască un copil, făgăduind că îl vor închina Domnului.

Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea, făcută cu credință și le-a dăruit o fiică, pe care au numit-o Maria („cea aleasă”, „cea plăcută”, „cea iubită”, „doamnă”, „stăpână”) și pe care, la vârsta de trei ani, au încredințat-o, conform făgăduinței făcute, templului sfânt de la Ierusalim.

Însoțită de părinții săi și de copile curate și nevinovate din Nazaret, Sfânta Fecioară Maria a ajuns la Ierusalim și a fost întâmpinată de preoții templului, în frunte cu sfântul Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul. În mod cu totul surprinzător, preotul Zaharia a închinat-o pe copilă tocmai în încăperea cea mai sfântă de la templu, „Sfânta Sfintelor”, unde intra doar marele arhiereu și acesta o singură dată pe an, la sărbătoarea Împăcării (Yom Kippur). După ce a închinat-o înaintea Chivotului Legii și a altarului tămâierii, a încredințat-o grupului fecioarelor de la templu care viețuiau în rugăciuni, cântări duhovnicești, lecturi biblice, și deprindeau diferite îndeletniciri casnice, până la vârsta căsătoriei.

Sfânta Fecioară Maria a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, când a fost încredințată purtării de grijă a unchiului ei, bătrânul și dreptul Iosif din Nazaretul Galileii.

Sărbătoarea bisericească de azi, veche de aproape două milenii, este cinstită, cu multă evlavie și cu bucurie, ca toate sărbătorile închinate Maicii Domnului, de preoții, monahii și credincioșii Bisericii noastre.

Mereu actuală, pentru că aduce în atenție familia binecuvântată de Dumnezeu cu părinți și copii, sărbătoarea Intrării în biserică se adresează și generațiilor tinere de creștini, trăitori într-o societate tot mai secularizată, marcată de consumism, violență, corupție, de relativizarea valorilor morale și familiale.

Familia a fost și rămâne sanctuarul în care se nasc sfinții și școala în care se întreține focul sacru al dragostei față de Dumnezeu, de Biserică, de țară și de valorile naționale. Datoria soților de azi și de mâine este de a naște copii pentru familie, pentru Dumnezeu și pentru țară. De altfel, familia este cu adevărat împlinită atunci când soții devin părinți și apoi, bunici.

Soții care își doresc copii și, din motive independente de voința lor, nu pot avea, îi au ca model de viață pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, care nu au căzut în păcatul deznădejdii, ci s-au întărit în credință și nădejde, s-au rugat cu stăruință, cu evlavie și cu lacrimi, pentru a se bucura de darul nașterii de copii.

Rugăciunile și dragostea Sfinților Părinți Ioachim și Ana au fost răsplătite prin nașterea copilei Maria, aleasă de Dumnezeu să-L nască pe Fiul Său, așa cum au fost și vor fi răsplătite rugăciunile soților care doresc să împlinească porunca lui Dumnezeu: „Creșteți și vă înmulțiți …” (Facerea 1, 28). Ca preot, am întâlnit soți care și-au dorit foarte mult să aibă copii, dar au trecut mulți ani și dorința lor nu s-a concretizat, deși au epuizat toate metodele medicale de concepție. Asemeni sfinților Ioachim și Ana, au continuat să spere, să se roage, să invoce ajutorul sfinților și Dumnezeu le-a dăruit negrăita bucuria a nașterii de copii, după 5, 10 15 ani de căsnicie, pentru că Tatăl ceresc „toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Romani 8, 28).

Pe de altă parte, mesajul sărbătorii de azi pentru părinții creștini este acela de a-și închina copiii lui Dumnezeu, așa după cum a fost închinată Sfânta Fecioară Maria. Dumnezeu le-a dăruit-o pe Sfânta Fecioară părinților Ioachim și Ana și ei au dăruit-o Lui. Viețuind vreme de 15 ani, la templu, în feciorie, în curăție trupească și sufletească, Maria Fecioara s-a învrednicit de harul sfințeniei și se bucură de cinstirea îngerilor, a arhanghelilor și a oamenilor.

Prin Botez, Ungerea cu Sfântul Mir și Euharistie și noi încreștinăm pruncii și îi închinăm Domnului, dar sărbătoarea de azi ne învață că acest lucru nu este de ajuns. Copiii și apoi tinerii, asemeni Maicii Domnului, trebuie să rămână în Biserică, pentru a-și sfinți viața și pentru a se înveșnici. Biserica mijlocește Harul lui Dumnezeu, iar Harul divin luminează, întărește, împlinește și mântuiește, mântuirea fiind de altfel, țelul suprem al fiecărui credincios.

Praznicul împărătesc al Intrării Maicii Domnului în biserică ne cheamă, așadar, la împlinirea voii lui Dumnezeu de a întemeia familii și de a da naștere la copii, pe care să-i închinăm Domnului, să-i creștem și să-i educăm în duhul curat al dreptei credințe, al respectării valorilor morale și familiale.

                                                                                    Preot Ionel Popescu