Adunarea Generală a Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara

Joi, 21 martie 2019, în sala de festivități a Parohiei Timișoara-Iosefin a avut loc Adunarea Generală a Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe. Invitatatul special al acestei întâlniri a fost Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

În prima parte a acestei ședințe au fost prezentate raportul asupra activității societății pe anul 2018, raportul privind situația financiară până în prezent și programul de activități pe anul în curs.

În cadrul activităților din anul 2018, Sociateta a derulat proiectele: „Fiecare copil – un dar de la Dumnezeu” în parteneriat cu Centrul de Primire în Regim de Urgență de pe lângă Direcția Copilului Timiș, în cadrul căruia membrele societății ajută pe copiii din Centru la rezolvarea temelor de școală, se joacă cu ei, le citesc povești celor mici sau îi învață regulile elementare de igienă; programul „Voluntariat” în activitatea de asistare și suport efectiv a pacienților cazuri soaciale, ce s-a derulat la Oncohelp și în Maternitatea Bega din Timișoara; programul în parteneriat cu Penitenciarul local destinat cursurilor pentru deținuți, susținute de crecincioasele din societate pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate după punerea în libertate.

Programul de burse al societății a fost suplimentat prin sprijinul financiar oferit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, așa încât au fost acordate 7 burse unor copii cu rezultate foarte bune la învățătură, în valoare de 13.000 lei.

De menționat este și proiectul demarat în urmă cu câteva luni la Maternitatea Bega din Timișoara, intitulat „Terapie prin artă”, promovat de o credincioasă din societate, în cadrul căruia mamele copiilor născuți prematur sunt învățate să picteze icoane pe sticlă.  

Partea a doua a Adunării a fost consacrată propunerilor de activități pe anul 2019. În acest sens s-a hotărât ca Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe  din Timișoara să intensifice colaborarea cu Serviciul Social al Arhiepiscopiei Timișoarei și să contribuie împreună cu Parohia Timișoara-Iosefin la construcția unei case pentru o familie cu 6 copii din localiatatea Cornești, satul natal al mitropolitului Vasile Lazarescu.


Pe lângă acestea, în anul 2019 vor fi încheiate noi parteneriate cu liceele din Timișoara pentru a relaționa cu fetele, cu tinerele care sunt apropiate de Biserică și de valorile morale pe care aceasta le propovăduiește.

La finalul ședinței, Întâistătătorul Bisericii din Banat a arătat că Societății Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara îi revine misiunea de a-și spori numărul cu noi credincioase, mai ales tinere studente, astfel încât societatea să răspundă și la întrebările ori problemele tineretului din această lume tot mai secularizată și individualizată.

De asemenea, Părintele Mitropolit a venit cu propunei concrete, care să ajute și mai mult persoanele aflate în dificultate. Astfel, a fost propusă construirea unei case cu caracter social pentru soții și mame cu copii, victime ale violenței domestice și pentru vârstnicii rămași singuri, fără aparținători; un spațiu pentru însoțitorii bolnavilor din spitale, veniți din alte localități și care pe timpul spitalizării nu au unde locui.

Înaltpreasfinția Sa a adresat credincioaselor societății rugămintea de a identifica și alte cazuri sociale – copii, femei, tineri și vârstnici – cu probleme grave de sănătate și stare materială precară, pentru a fi ajutați.

S-a hotărât totodată ca, în contextual Anului Omagial al Satului românesc, „Zilei familiei” (13 mai) să fie oranizată într-o parohie de sat, cu natalitate model și loc de origine al unei personalități bănățene.

De menționat este că, după această adunare, Părintele Mitropolit s-a întâlnit și cu tinerii care participă la catehezele organizate săptămânal de Parohia Timișoara- Iosefin, aflați într-o sală vecină. Înaltpreasfinția Sa le-a adresat un cuvânt duhovnicesc și i-a sfătuit să fie modele pentru alți tineri, să se implice în activități comune cu Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara și să-și valorifice talanții primiți de la Dumnezeu și în folosul semenilor.