Binecuvântarea lucrărilor de renovare efectuate la biserica Parohiei Timișoara-Iosefin

Credincioșii comunității parohiale Timișoara-Iosefin au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, pe Întâistătătorul Mitropoliei Banatului. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a participat la Sfânta Liturghie, oficită de un sobor de preoți și diaconi, condus de părintele paroh Ionel Popescu, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură despre înțelesurile duhovnicești desprinse din evanghelia duminicală. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doina Banatului” al Prohiei Timișoara-Iosefin, condus de prof. Florin Nicolae Șincari.

După sinaxa euharistică, Mitropolitul Banatului a oficiat slujba de sfințire a icoanelor împărătești aflate pe iconostasul bisericii și a icoanei Dreptul Judecător din Altar, realizate în tehnica mozaicului. În continuare, Îaltpreasfinția Sa, împreună cu soborul slujitor, a binecuvântat lucrările de restaurare și înfrumusețare, efectuate în ultimul timp la lăcașul de cult. În semn de gratitudine, Mitropolitul Banatului a acordat acte de cinstire binefăcătorilor și ostenitorilor care au contribuit la renovarea bisericii.

Inspirată de interiorul celebrei Sfânta Sofia din Constantinopol, biserica Parohiei Timișoara-Iosefin este una dintre bijuteriile arhitecturale și de artă eclesială din salba de biserici bănățene, ce îmbină stilul tradițional mănăstiresc cu elemente de tehnică modernă, cu clopotniță aparte, în profil de piramidă trunchiată, cu contraforturi și balcoane evazate. Slujba de sfintire a locului si de punere a pietrei de temelie a fost oficiata la data de 8 septembrie 1931 de episcopul Aradului, dr. Grigorie Comsa, asistat de arhim. Policarp Morusca, dr. Vasile Lazarescu, preotul paroh Ioan Imbroane, protopopi si preoti. În decursul vremii au fost efectuate și binecuvântate diverse lucrări de restaurare: 21 decembrie 1958, 7 septembrie 1986, 11 septembrie 2011.

Începând cu luna iunie a anului trecut, atât turnul clopotniță, cât și biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a trecut prin complexe lucrări de renovare efectuate mai ales la acoperiș. În acest sens a fost desfăcută vechea învelitoare de tablă zincată, reparată structura de lemn și înlocuită întreaga astereală afectată de ciupercă. După acțiunea de acoperire a bisericii și a turnului clopotniță cu tablă de cupru, a fost refăcut întregul sistem pluvial. Totodată, au fost executate lucrări de tencuială și de zugrăvire cu vopsea lavabilă, montându-se și un nou paratrăsnet pe turnul clopotniță. Nu în ultimul rând s-a montat sistemul de iluminat artistic al lăcașului de cult.