Diacon Marius Rumega
Născut în Timişoara, la 19 august 1986, din părinţii Niculina şi Gheorghe Rumega. A urmat Şcoala generală, gimnaziul şi Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, secţia Teologie Ortodoxă, în perioada 2001-2006. Între anii 2006-2010 a studiat la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, secţia Pastorală, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, obţinând licenţa în Teologie cu lucrarea: Omul, Chip şi Asemănare a lui Dumnezeu, în lumina învăţăturii ortodoxe.
În timpul studiilor de Teologie a fost angajat cântăreţ bisericesc la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Timişoara Plopi, unde a funcţionat de la 1 mai 2005 până la 30 septembrie 2010. Tot în această perioadă a predat religia la Şcoala generală nr.4 din cartierul Plopi (2006) şi la Kinderzukunft – „Fundaţia Rudolf Walther” – Filiala Timişoara (2009).
În 5 septembrie 2010 s-a căsătorit cu ing. Laura-Simona Bogdan şi în 1 octombrie, acelaşi an, s-a transferat pe postul de cântăreţ bisericesc la parohia Timişoara Iosefin.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, în data de 6 noiembrie 2011, a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Timişoara Iosefin, de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.