Prohodul Domnului la Iosefin

Vinerea Mare , Vinerea Neagră, Vinerea Seacă, Vinerea Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos a fost cinstită, cu evlavie , de către slujitorii și credincioșii parohiei Timișoara Iosefin. De dimineață și până la vremea amiezii au fost săvârșite Ceasurile Împărătești și Punerea în mormânt a Domnului, iar la vremea serii emoționanta slujbă a Prohodului Domnului.

Biserica noastră minunată a fost neîncăpătoare pentru credincioșii veniți să se închine în fața Sfântului Epitaf și să cânte impresionantele versuri ale Prohodului. La momentul îndătinat, preoții și credincioșii, cu lumânări și candele, în ritmul bătăilor de toacă, au pornit în procesiunea de înconjurate a bisericii , oprindu-se în cele patru laturi ale acesteia , pentru obișnuitele ectenii și rugăciuni.

În final, toți cei de față au trecut, în tăcere, pe sub Sfântul Epitaf, reașezat apoi pe Sfântul Mormânt. Operă sculpurală de o frumusețe aparte, Mormântul Domnului a fost sculptat în anul 1946 de către elevii Liceului industrial de băieți din Timișoara, sub îndrumarea profesorului Feraru și a fost plătit de Societatea Sfânta Maria a Femeilor Ortodoxe din parohia Iosefin.