Sărbătoarea Floriilor la Iosefin

După mai multe zile cu temperaturi scăzute, sâmbăta și duminica Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului s-au înveșmântat în lumina binecuvântată a soarelui. Înainte de prânz, credincioșii
s-au îndreptat spre biserică pentru mărturisirea păcatelor, cuminecarea cu Sfintele Taine și pomenirea celor adormiți în Domnul.

La ceasul Vecerniei, preoți și credincioși deopotrivă ne-am adunat iarăși în sfântul lăcaș și, după binecuvântarea ramurilor de salcie, am pășit, în dangătul clopotelor și în glas de toacă, cu florile bucuriei și ale credinței în suflet, spre catedrala mitropolitană. Pe parcursul emoționantei procesiuni, frumos împodobită cu prapori și icoane, cu ramuri de finic și de salcie, am rememorat momentele istorice de acum două milenii, când Fiul lui Dumnezeu, însoțit de ucenicii Săi, a intrat în Cetatea Sfântă, aclamat de miile de credincioși veniți să sărbătorească Paștile iudaice. „Osana”, strigau cei de odinioară, „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”, așa cum am cântat și noi în această seară de Florii.

Credincioșii veniți din toate părțile orașului, împreună cu Părintele Mitropolit Ioan și preoții slujitori, întâmpinați de Preasfințitul Părinte Paisie, de preoții și diaconii Catedralei Mitropolitane, au umplut sfântul lăcaș și au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia.

Ziua praznicului a fost de o frumusețe duhovnicească aparte. Numărul credincioșilor a fost atât de mare, încât biserica a devenit neîncăpătoare. Cu toții au venit la Utrenie și Sfânta Liturghie, au primit salcie binecuvântată și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim ca un Împărat, așa cum prorocise în urmă cu peste 500 de ani Zaharia profetul, însă nu ca un împărat pământesc, ci ca Împăratul păcii. De aceea, la sfânta Liturghie am și înălțat rugăciuni pentru pacea lumii și a sufletelor noastre. Pace sufletească, bucurie, binecuvântare, comuniune în rugăciune și har dumnezeiesc au fost, de altfel, darurile pe care această sfântă sărbătoare le-a revărsat, ca un balsam mângâietor, peste sufletele noastre. Hristos Domnul a intrat acum 2000 de ani în Cetatea Sfântă, dar astăzi am simțit că a intrat și în sufletele noastre.

Ramurile de salcie, primite la biserică, simbol al viețuirii noastre curate, al statorniciei în credință și al sfințeniei, le-am așezat, cu evlavie, la sfintele icoane până anul viitor, așa cum ne este datina creștinească și strămoșească.