Un pelerinaj de suflet la mănăstirea Partoș
La sfintele sărbători ale anului bisericesc, Parohia Timișoara-Iosefin organizează diferite manifestări corale, la care participă și un grup de elevi de la Colegiul Național Bănățean, coordonat de doamnele profesoare Corina Bichiș și Rebeca Sfercoci.
Pentru a-i răsplăti pe acești copii minunați, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan parohia a organizat un pelerinaj de o zi pentru ei la străvechea mănăstire Partoș.
Astfel, sâmbătă, 10 iunie 2023, la orele dimineții cei 50 de elevi, însoțiți de doamnele profesoare și de preotul paroh Ionel Popescu au pornit în pelerinaj spre așezământul monahal de la Partoș, unde a viețuit Sfântul ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, în ultimii ani ai vieții sale pământești (1653-1656).
La începutul pelerinajului a fost rostită rugăciunea de călătorie, pe drum fiindu-le oferite copiilor informații despre localitățile prin care au trecut și despre istoria bisericească a Banatului. Ajunși la destinație, grupul de pelerini a fost întâmpinat de arhimandritul Simeon Stana, starețul mănăstirii, care i-a introdus pe cei mici în atmosfera de rugăciune specifică unei vetre monahale, marcate de liniște, pace și bună rânduială.
Părintele stareț și părintele paroh le-au vorbit elevilor despre istoria mănăstirii și despre viața Sfântului Iosif cel Nou, cel care este pururea rugător pentru credincioșii bănățeni, dar și pentru toți cei care îi cer ajutorul.
Copiii au cântat câteva pricesne în biserica mare a mănăstirii, apoi au fost conduși la vechea biserică, în incinta căreia se află mormântul Sfântului mitropolit Iosif cel Nou, unde au trăit, de asemenea, momente de mare emoție, s-au închinat și i-au cântat troparul.
În continuare, au poposit în Centrul de zi „Dar din dar”, au desenat chipuri de sfinți, biserici și cruci și au cântat la pian, spre încântarea tuturor.
Așadar, pentru câteva ceasuri copiii s-au despărțit de gadget-uri și device-uri și au intrat într-o altă lume, cea a rugăciunii de a fi împreună cu colegii lor, de a primi noi cunoștințe despre viața noastră bisericească și de a se bucura unii cu alții de acest loc binecuvântat al Partoșului.
Ziua s-a încheiat cu o agapă la trapeza mănăstirii, oferită de obștea monahală și de Parohia Timișoara-Iosefin. Pe drumul de întoarcere, copiii au vorbit despre momentele frumoase petrecute, pe care nu le vor uita prea curând, iar, la sosirea în Timișoara au povestit entuziasmați părinților ce clipe minunate au trăit în acest pelerinaj.