Vizită arhierească și binecuvântare de lucrări la Parohia Timișoara Iosefin

În duminica a II-a după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a aflat în mijlocul preoților și credincioșilor parohiei Iosefin. La orele dimineții, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat, potrivit tradiției, cu flori, pâine și sare, dar și cu mare bucurie, de către preoții slujitori și de credincioșii veniți în număr foarte mare la sfânta biserică.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de preoții Timotei Anișorac, vicar eparhial, Cristian Păiș, inspector eparhial, conf. univ. dr. Vasile Pop, de la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, Ioan Bociu, din Statele Unite ale Americii, Florin Carebia, Emanuil Petrulescu, Eugen Babescu, Ionel Popescu și arhid. prof. univ. dr. Ștefan Ioan Stratul.

După sinaxa euharistică, în cadrul căreia credincioși de toate vârstele s-au împărtășit cu Sfintele Taine, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate anul trecut și în primul trimestru al anului 2026 la biserica parohială: realizarea unei noi instalații electrice; recondiționarea candelabrului central, sculptat de Ștefan Gajo, aflat într-o stare avansată de deteriorare; amplasarea unor ferestre acționate automat în cupola bisericii; consolidarea și înfrumusețarea iconostasului (partea dinspre sfântul Altar) și a întregului mobilier din altar și a stranelor bisericii; desprăfuirea, spălarea și restaurarea picturii din lăcașul de cult, la rândul ei exfoliată și degradată.

La finalul sfintei slujbe, Chiriarhul a adresat credincioșilor un impresionant și emoționant cuvânt de învățătură cu privire la Evanghelia duminicală. Astfel, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că îndoiala lui Toma a devenit, de fapt, o treaptă spre dobândirea certitudinii că Hristos Domnul a înviat din morți. Apostolul a devenit, în felul acesta, unul dintre martorii importanți ai Învierii Domnului. Toma nu a fost necredincios, așa cum pe nedrept este numit, ci un om credincios care a trecut de la credința axată pe rațiune la credința adâncă, profundă, ființială, pentru propovăduirea căreia și-a dedicat toată viața. Întâlnirea cu Hristos Cel înviat din morți l-a ajutat să înțeleagă taina Învierii, așa că a exclamat: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Fiul lui Dumnezeu nu l-a mustrat pentru că a căutat să înțeleagă și cu rațiunea această minune a minunilor, dar a arătat cât de important este să primim credința fără dovezi fizice. De aceea, a concluzionat: „Fericiți sunt cei ce nu au văzut, dar au crezut”.

Preotul paroh Ionel Popescu a precizat că momentul istoric din această duminică binecuvântată a fost dedicat aniversării a 105 ani de la înființarea parohiei Timișoara Iosefin, a 95 de ani de la înființarea coralei parohiale „Doina Banatului” și a 90 de ani de la târnosirea bisericii. De aceea, în semn de recunoștință și de neuitare, ctitorii parohiei și ai bisericii, preoții slujitori și ierarhii care au slujit în biserica Iosefinului și au plecat la ceruri au fost pomeniți, cum pomeniți au fost și credincioșii de azi, deveniți, la rândul lor, ctitori și binefăcători.

Prin urmare, duminica a II-a după Paști, luminată de razele mântuitoare ale credinței, a revărsat peste biserica Iosefinului daruri de pace și înălțătoare bucurii duhovnicești, răsplătite de preoții slujitori și de bunii credincioși cu emoții curate și înlăcrimate. Corala „Doina Banatului”, dirijată de prof. Florin Nicolae Șincari, a sporit, prin minunatele imnuri pascale, frumusețea negrăită a acestei duminici.