Stiri

            Vestea neașteptatei plecări la ceruri a părintelui Aurel Popescu, fostul consilier economic al Arhiepiscopiei Timișoarei, ne-a îndurerat profund.

            Cei care i-am fost apropiați, nu bănuiam că bărbatul puternic, sportiv, plin de energie ascundea în trupul său falnic, un dușman nevăzut, care l-a devorat pe dinăuntru și i-a adus sfârșitul vieții pământești. De asemenea, fratele nostru Aurel și-a purtat demn și discret suferința amară care-l chinuia, așa cum știe să o poarte un om credincios și un slujitor al lui Dumnezeu.

            Născut la data de 28 august 1952, în localitatea Bruznic, județul Arad, Aurel Popescu a studiat Teologia la Seminarul teologic din Caransebeș și la Institutul de Grad Universitar din Sibiu, între anii 1967-1976.

            După obținerea diplomei de licență în Teologie, a fost hirotonit diacon (28 august 1976) și preot (29 august 1976), de către episcopul Visarion Aștileanu al Aradului, pe seama parohiei Conop.

            Remarcându-se pe plan pastoral și administrativ-bisericesc, preotul Aurel Popescu a fost încadrat în funcția de secretar al oficiului protopopesc Lipova, pe care a onorat-o între anii 1977-1990.

            Între anii 1990-1996 a funcționat ca preot paroh la Solca, Arhiepiscopia Sucevei, pentru rodnica sa activitate slujitoare fiind hirotesit întru iconom-stavrofor, la 19 noiembrie 1991, de către arhiepiscopul Pimen Zainea.

            Simțind în suflet chemarea locurilor natale, părintele Aurel Popescu a primit binecuvântarea mitropolitului Nicolae Corneanu de a deveni fiu duhovnicesc al Arhiepiscopiei Timișoarei și, urmare acesteia a fost numit preot misionar la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, unitate medicală în care a slujit, cu dăruire, vreme de trei ani (1996-1999).

            Mitropolitul Nicolae Corneanu a apreciat calitățile administrativ-bisericești ale preotului Aurel Popescu și i-a încredințat greaua responsabilitate de consilier economic al Arhiepiscopiei Timișoarei, funcție pe care deținut-o între anii 1999-2009, fiind totodată preot slujitor la catedrala mitropolitană. În funcția de consilier economic, părintelui Aurel i-au revenit atribuții de mare responsabilitate, cum a fost aceea de a se ocupa de desprăfuirea  picturii catedralei mitropolitane din Timișoara, lucrare care a durat câțiva ani, dar pe care a finalizat-o cu bucurie și ajutor de la Dumnezeu.

            Dragostea față de familia fiului său, preotul Ciprian Popescu, l-a determinat să plece departe de țară și să deschidă un capitol nou în viața sa tocmai în Belgia. Astfel, între anii 2009-2017, i s-a încredințat slujirea de preot paroh la parohia germanofonă Sfânta Nino (Nina) – Eupen, unde a desfășurat o rodnică activitate pastorală și culturală până la pensionare.

            După revenirea la Timișoara, a primit binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului de a sluji, ca preot îmbisericit, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Iosefin, lăcașul de cult fiind situat în imediata apropiere a locuinței sale.

            Preoții și credincioșii parohiei Timișoara Iosefin l-au primit cu dragoste frățească și cu multă bucurie, părintele Aurel simțindu-se apreciat și respectat.

            La finalul acestor puține rânduri, avem obligația de a sublinia că preotul Aurel Popescu face parte din rândul tinerilor curajoși și credincioși, atașați valorilor noastre bisericești-ortodoxe, care, în anii grei ai regimului comunist-ateu, au hotărât să devină slujitori ai  lui Dumnezeu și ai oamenilor, fiind sprijiniți îndeaproape și de către credincioșii lor părinți.

            Iubitor de dreptate și adevăr, părintele Aurel s-a aflat în rândul locuitorilor orașului Lipova care, în decembrie 1989, s-au alăturat mișcărilor revoluționare începute la Timișoara, pentru ca neamul nostru românesc să se elibereze din lanțurile robiei comuniste și să pășească hotărât pe calea democrației, a libertății și a credinței.

            Boala incurabilă de care a suferit în ultimul an i-a înfrânt trupul, dar sufletul său de preot slujitor s-a mângâiat și s-a întărit în suferință prin rugăciune și prin virtuțile credinței, nădejdii și dragostei de Dumnezeu.

            În urma sa rămâne o familie preoțească frumoasă și binecuvântată cu nepoții care i-au înfrumusețat viața și rămân împlinirile pastorale care i-au împodobit slujirea și ostenelile așezate zeci de ani la altarul sfintei noastre Biserici.

Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în cetele preoților drepți și iubitori de Hristos, și să reverse balsamul mângâierii în sufletul doamnei preotese, al copiilor și nepoților săi.

            Din Timișoara, „orașul florilor”, cei ce l-am iubit și prețuit trimitem o lacrimă și o floare a neuitării, să fie așezate în fața crucii care-i străjuiește mormântul până la obșteasca Înviere.

            Veșnică să fie pomenirea lui, din neam în neam!

Cu prilejul binecuvântatei aniversări a șapte decenii de viață dăruită de bunul Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan ne dăruiește o nouă lucrare de aleasă bogăție duhovnicească, o comoară de învățături pentru sufletul nostru frământat și împresurat adesea de „spinii urii și ai altor păcate”.

Realizată, ca și volumele anterioare, sub formă de întrebări și răspunsuri, această lucrare poartă pecetea inconfundabilă a originalității, temele abordate fiind înveșmântate în hlamidă metaforică, stil literar-duhovnicesc specific Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, care atinge corzile sensibile ale sufletului nostru.

Cele două coperte ale acestei admirabile lucrări dezvăluie cititorului interesat de viața duhovnicească, tema centrală la care face referire Înaltpreasfinția sa și anume, OMUL.

Asemenea psalmistului care se întreba „ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el” (Psalmul 8, 4-5), Înaltpreasfințitul Părinte Ioan se întreabă, la rândul său: „De ce L-a trimis Tatăl pe Fiul Său în lume? L-a trimis pe Hristos Domnul să caute comoara Sa pe pământ.

Omul este comoara lui Dumnezeu pe care moartea o ascundea mereu. Pe om îl ascundea mereu. Pe om îl ascundea sub pământ. Aici L-a trimis Dumnezeu Tatăl pe Fiul Său să-I caute comoara și s-o aducă în cer.

Fii binecuvântată, comoară a lui Dumnezeu pe pământ!”

Acesta este miezul celei mai recente cărți a Părintelui Mitropolit Ioan.

În centrul cuvântărilor și al predicilor sale duminicale, Ierarhul nostru încălzește mereu sufletul preoților și al credincioșilor cu asemenea mărgăritare ale Evangheliei, „candelă aprinsă prin harul Duhului Sfânt”.

Lecturând, pe nerăsuflate, cele aproape 200 de pagini ale acestui „pateric bănățean”, mult folositor nouă pe „cărarea crucii și a raiului”, am descoperit, încă o dată că „Înviatul din Nazaret” este centrul vieții noastre duhovnicești, iar noi suntem „comoara” Sa, pe care a smuls-o cu Sângele Său, din robia păcatului și a morții.

Maxima finală, cu mireasmă de apoftegmă, care încheie volumul, ne transpune în planul profetic al existenței pământești: „Timpul a încărunțit – scrie Înaltpreafinția Sa –, ne așteaptă Hristos!” Să luăm aminte!

Mulțumim, Înaltpreasfinția Voastră, Părinte Mitropolit, pentru acest tezaur nou de învățături duhovnicești.

Preot Ionel Popescu

Biserica bănățeană, cu preoții, monahii și credincioșii ei, sărbătorește șapte decenii de la venirea pe lume, în Petraniul Bihorului, a Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului.

Născut într-o familie de plugari credincioși, descendenți din neamul lui Menumorut, Înaltpreasfinția Sa a trecut, în cele 7 decenii de viață dăruită de Dumnezeu, prin greutăți, lipsuri și încercări, dar le-a depășit cu înțelepciune, cumpătare, muncă,  studiu și credință în Dumnezeu, păstrându-și totodată sufletul curat.

După studiile universitare finalizate cu rezultate excepționale, viitorul ierarh a auzit glasul Domnului și în urmă cu 41 de ani, s-a închinoviat în obștea mănăstirii Lainici.

A studiat apoi Teologia, la zi și, concomitent, s-a ocupat de zidirea și restaurarea multor biserici, mănăstiri și alte așezăminte bisericești în Arhiepiscopia Craiovei.

Primind o bursă de studii, a plecat la Ierusalim și s-a specializat în exegeză, arheologie, istorie biblică, egiptologie și orientalistică.

Ales episcop al Covasnei și Harghitei, în anul 1994, a revitalizat viața bisericească pe acele plaiuri românești, a ridicat din ruine vechile biserici și mănăstiri, a zidit unele noi și a constituit comunități parohiale, păstorite de preoți pe care i-a trimis la Teologie. În aceste comunități au renăscut credința și tradițiile strămoșești și se păstrează identitatea noastră națională .

Despre jertfa și împlinirile pastorale, culturale, filantropice și patriotice ale  arhiepiscopului Ioan în acele părți s-a scris și se va mai scrie încă multă vreme. Dumnezeu a rânduit să-l răsplătească pe „Ierarhul munților” cu înalta demnitate de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului .

Au trecut, iată, aproape 7 ani de la momentul istoric al alegerii sale la cârma eparhiei oblăduite de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și păstorită de luminații arhipăstori, Vasile Lazarescu și Nicolae Corneanu.

Nu este acum ceasul bilanțului pentru slujirea Înaltpreasfințitului Ioan la Timișoara, dar câteva aspecte trebuie, totuși, menționate.

În cei 7 ani de înțeleaptă, smerită și binecuvântată arhipastorire, împodobită cu zidirea a numeroase lăcașuri bisericești și așezăminte filantropice, cu implicarea pilduitoare în rezolvarea multiplelor probleme ale orașului și județului nostru, Înaltpreasfințitul Ioan a străbătut eparhia de la un capăt la altul, a stat de vorbă cu preoții, monahii și credincioșii, le-a ascultat și le-a împlinit nevoile, a cântat în strana bisericilor, a construit case pentru nevoiași, a adus bucurie și speranță în multe suflete împovărate de griji și suferințe.

Dragostea Părintelui Mitropolit Ioan pentru preoți, monahi și credincioși, pentru orfani, văduve, familii cu mulți copii, pentru bolnavii din spitale și din așezămintele speciale, pentru vârstnicii fără aparținători, pentru oamenii străzii și mai nou, pentru migranți a încolțit și rodește în sufletul multor oameni care au început să-i fie alături în aceste acte de caritate creștină.

Pentru toate acestea și pentru alte bune făptuiri, știute și neștiute, mulțumim Tatălui ceresc, Care, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ne-a dăruit un arhipăstor cu râvna și dăruirea Sfântului Nicolae, și- L rugăm să-i dăruiască Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan ani mulți și luminoși de arhipastorire, cu sănătate, cu pace și bucuria bunelor împliniri, pentru a ne călăuzi pe „Cărarea Împărăției” lui Dumnezeu .

Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră, Vă urăm din partea Parohiei Timișoara Iosefin și a Fundației „Preot Ioan Olariu”!

Dumnezeu a rânduit să fac parte din rândul celor care au avut prilejul binecuvântat de a fi primit de către regele Mihai I al României și de a mă afla, de mai multe ori, în preajma sa.

Mărturisesc, de la începutul acestei modeste evocări, că statura morală și chipul demn, marcat de multele încercări ale vieții, al „unsului Domnului”, ctitor al catedralei mitropolitane din Timișoara, m-au impresionat profund și mi-au creat un sentiment curat de admirație și de recunoștință față de el.

Înainte de 1990, am ascultat mesajele emoționante ale regelui Mihai la Radio „Europa Liberă”, iar după acest an am sperat, ca mulți alții, că poate țara noastră se va bucura de înțeleapta sa oblăduire. Din păcate, nu a fost să fie așa, însă regele a rămas același demnitar curat sufletește, iubitor de țară, de popor, de tradițiile noastre și același fiu credincios al Bisericii.

Prima mea întâlnire cu regele Mihai și cu regina Ana a avut loc, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la Versoix, pe data de 22 iulie 1993. Făceam atunci parte din grupul de bursieri ai Diakonisches Werk, aflat în excursie de studii la Consiliul Mondial al Bisericilor la Geneva. Cei șapte bursieri români, din acel grup, am hotărât atunci să efectuăm o vizită la Versoix, pentru a ne bucura de familia regală și pentru a ne împlini un vis pe care-l aveam demult în suflet.

Ajunși în fața modestei locuințe regale, am sunat la soneria fixată pe poarta simplă din scânduri și pe când așteptam emoționați să vină cineva din anturajul casei regale, ne-am trezit în fața noastră chiar cu regele Mihai. Bucuria, emoția și surprinderea trăite atunci sunt greu de descris în cuvinte.

Regele Mihai ne-a primit cu naturalețe, arătându-ne multă bunăvoință și simpatie, ne-a invitat în casa împodobită cu tablouri de familie, cu icoane, covoare și scoarțe românești, iar regina Ana ne-a servit cu ceai, cafea și prăjituri.

Copleșiți de ospitalitatea arătată și de prezența familiei regale, nu găseam cuvintele potrivite pentru a înfiripa un dialog și nu îndrăzneam să ne atingem de darurile oferite cu atâta generozitate.

Regele a sesizat repede starea noastră de timiditate și ne-a tratat cu părintească bunăvoință, cu răbdare și afecțiune. În cele 45 de minute cât am fost oaspeții regelui Mihai și ai reginei Ana, am admirat interiorul românesc al sufrageriei regale, livada cu pomi fructiferi din spatele casei și am ascultat cu respect amintirile depănate de către Majestatea Sa, exprimându-ne surprinderea pentru modul modest în care își trăiesc viața și pentru cunoașterea exactă a frământărilor prin care trecea societatea românească postdecembristă. Regele ne spunea, calm și cumpătat în vorbe, că prin sufrageria în care ne aflăm au trecut mulți demnitari și politicieni români, după 1990, fiecare având câte ceva de spus despre modul în care văd viitorul României. Am înțeles atunci că regele i-a primit și i-a ascultat pe toți și că, din păcate, revenirea sa pe tronul regal al României nu va fi posibilă.

La plecare, perechea regală ne-a însoțit și, în curtea casei, am primit permisiunea de a imortaliza  acel moment inefabil al vieții noastre.

O altă întâlnire cu regele Mihai și regina Ana a avut loc în anul 2000 (sper că nu greșesc), cu prilejul primei vizite efectuate de familia regală la Săvârșin. Atunci, am fost alături de Înaltpreasfințitul Timotei al Aradului la primirea lor în biserica localității, la săvârșirea sfintei Liturghii și la recepția oficială oferită de comunitate în cinstea regalilor oaspeți, revenindu-mi și onoarea  de a rosti o alocuțiune potrivită momentului.

L-am mai întâlnit, apoi, pe regele Mihai la reședința mitropolitană din Timișoara, iar pe regina Ana la Caransebeș, cu prilejul unei vizite efectuate prin unele orașe ale țării.

Întâlnirile cu regele Mihai și regina Ana au fost adevărate sărbători ale sufletului, marcate de bucurie curată și de recunoștință pentru rolul atât de important pe care l-au avut în istoria frământată a țării noastre și pentru dragostea arătată față de Biserică și de tradițiile noastre românești.

                                                                            Preot dr. Ionel Popescu

Marți, 2 noiembrie 2021, în cimitirul timișorean din Calea Șagului a fost săvârșită slujba de înmormântare a președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Pavel Glăvan.

Născut la 7 iunie 1946, în Timișoara, Doru Dinu Pavel Glăvan și-a pus în lucrare talanții primiți de la Părintele ceresc încă de la vârsta de 14 ani, când a început să publice, la 18 ani fiind deja colaborator la diferite ziare locale și naționale. Vocația sa de bază, care l-a făcut cunoscut în toată țara, a fost însă aceea de cronicar sportiv la postul național de radio, calitate în care  a transmis de la nenumărate competiții sportive desfășurate pe toate continentele.

Legat prin toate fibrele ființei sale de Banatul natal (părinții și bunicii săi fiind originari din Cenad), Doru Dinu Pavel Glăvan a înființat, la 8 august 1995, Fundația Radio Caraș-Severin. Peste exact un an, la 8 august 1996, urmare insistentelor sale demersuri, Radio România Reșița primește statutul oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune.

Sub înțeleapta și neobosita conducere a directorului Doru Dinu Pavel Glăvan, Radio Reșița devine, în scurt timp, cel mai important regional de radio, cu cea mai mare audiență. Tot directorul Glăvan are meritul de a fi reușit să achiziționeze aparatură modernă și antene performante, cu ajutorul cărora Radio Reșița acoperă județele Caraș-Severin și Timiș, părți importante din județele limitrofe și teritoriile locuite de români în Voivodina și Valea Timocului.

Doru Dinu Pavel Glăvan nu a fost, însă, doar un jurnalist talentat, devotat profesiei sale, ci și un fiu credincios al Bisericii noastre.

Crescut de părinții și bunicii săi în duhul dreptei credințe, copilul Doru Dinu Pavel Glăvan era nelipsit duminica de la sfânta Liturghie, citind Apostolul în biserica Nașterea Maicii Domnului a parohiei Timișoara Iosefin.

După reactivarea Episcopiei Caransebeșului (1994), directorul Glăvan s-a apropiat sufletește de episcopul Emilian Birdaș († 1996) și de episcopul Laurențiu Streza, actualul mitropolit al Ardealului. Cei doi ierarhi s-au adresat, în repetate rânduri, credincioșilor cărășeni de la microfonul radioului reșițean, așa cum au făcut-o, de altfel și zeci de preoți, protopopi, consilieri ai Episcopiei din Banatul montan, între care și semnatarul acestor rânduri.

Prin bunăvoința directorului Doru Dinu Pavel Glăvan și a bunelor relații statornicite cu mitropolitul Nicolae Corneanu și apoi cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, au fost puse bazele unei trainice colaborări ale studioului de Radio Învierea, al Arhiepiscopiei Timișoarei și Radio România Reșița, întinsă pe durata mai multor ani. Emisiunile realizate la Timișoara și transmise de Radio Reșița au sădit cuvântul lui Dumnezeu în sufletul credincioșilor bănățeni și i-au familiarizat cu viața bisericească, culturală și filantropică a eparhiei noastre.

Radio Reșița a difuzat, de asemenea, știri, informații și evenimente din viața fraților români trăitori în apropierea granițelor noastre, Doru Dinu Pavel Glăvan fiind prezent, adesea, la manifestările bisericești și culturale din așa numitul Banat sârbesc, multe dintre ele fiind organizate de către prietenul său, academicianul Costa Roșu, plecat și el la ceruri.

Sfințirile de biserici, hramurile, instalările de ierarhi, prezentările de carte, concertele religioase, inclusiv de colinde, conferințele și simpozioanele pe teme teologice și culturale, întâlnirile între frații români din țară și din afara țării, transmiterea în direct a sfintei Liturghii, predicile duminicale și alte evenimente bisericești s-au regăsit în grila de programe a radioului reșițean, păstorit de către credinciosul director Doru Dinu Pavel Glăvan.

La toate acestea se adaugă faptul că, în calitate de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Pavel Glăvan a facilitat primirea jurnaliștilor din presa bisericească, interziși înainte de 1989 în presa laică, în uniunea pentru care a obținut statutul de „Uniune de creație de utilitate publică”.

Peste toate, însă, Doru Dinu Pavel Glăvan a fost un om bun, un om de mare omenie, sincer, altruist, optimist, mereu cu zâmbetul pe buze, fericit că poate să ajute pe cei din jur, prieten de nădejde, cinstit, curat sufletește, modest și cumpătat, patriot adevărat și personalitate de înaltă ținută profesională, mereu în mișcare, spre a explora noi orizonturi culturale, științifice și spirituale, pe care să le dăruiască, pe calea undelor, ascultătorilor radioului național și celui reșițean.

„Consider că Radio România este o adevărată catedrală a Neamului”, spunea regretatul jurnalist bănățean. „Acesta este crezul meu după cinci decenii de slijire a postului public, pentru că slujește limba română ca principală formă de exprimare a identității naționale, promovează spiritul creștin în comunitate, susține valorile, menține trează tradiția și istoria acestui popor”.

Personalitatea vrednicului om de presă, iubitor de Biserică, de credință, de valorile culturale și naționale a fost evocată de către vicepreședintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Miron  Monega, de conf. dr. Ioan David, președintele filialei timișorene „Valeriu Braniște”, de doamna Daniela Gîfu și de semnatarul acestor rânduri, mesagerul cuvântului de binecuvântare și de compasiune al Părinților Mitropoliți Ioan al Banatului și Laurențiu al Ardealului.

Bunul Dumnezeu să-i răsplătească confratelui Doru Dinu Pavel Glăvan toate ostenelile depuse la altarul credinței, al istoriei și al spiritualității noastre creștin-ortodoxe și să-i așeze sufletul în cetele drepților.

                                                                           Preot dr. Ionel Popescu

detalii si la adresa: https://www.facebook.com/1831350523827061/posts/2621336391495133/?sfnsn=mo

Sărbătorile Mănăstirii Partoș au continuat și în ziua de duminică, 19 septembrie, prin prezența coralei Doina Banatului, dirijată de prof. Nicolae F. Șincari, care a oferit răspunsurile liturgice, împreuna cu Preaonoratul Părinte vicar eparhial Dr. Ionel Popescu, ce a tâlcuit mesajul Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci.Măiestria interpretării corale, sub bagheta dirijorului Nicolae Șincari, precum ascuțimea și plinătatea cuvântului de învățătură părintelui Ionel Popescu, au făcut din Sfânta Liturghie un timp al înălțării duhovnicești și împărtășirii euharistice, mulțumind Domnului pentru toata binecuvântarea adusă în comunitatea duhovnicească de la Partoș prin prezența distinșilor oaspeți ai parohiei Iosefin, Timișoara.De menționat că după Sfânta Liturghie a urmat un moment cărturăresc și de suflet, la DAR DIN DAR – Centrul de zi Varlaam Almajanu– prin prezentarea a două cărți, rodul gândirii și documentării părintelui vicar Ionel Popescu: “Bucurii din pridvorul credinței strămoșești” și “Iosefinul ortodox, contribuții monografice”.Dăm slavă lui Dumnezeu pentru comuniunea de suflet și bucuria frățească ce ne-au oferit-o dragii noștri oaspeți, cu încredințarea că vom fi din nou în comuniune cât mai curând!