Stiri

Iubiți credincioși,

Având în vedere situația delicată prin care trecem cu toții și ținând seama că foarte multe persoane și familii, mai ales vârstnici, fără aparținători, copii din familii monoparentale, elevi și studenți,  din orașul nostru au fost susținute de parohie, în ultimii 20 de ani, cu masă caldă săptămânală, cu alimente neperisabile și cu ajutoare bănești,

Vă rugăm să sprijiniți în continuare această operă caritativă, atât de necesară zecilor de credincioși, care în mare măsură depind de ajutorul nostru.

Facem acest apel de suflet la Dumneavoastră întrucât din cauza măsurilor restrictive luate de autoritățiile Statului și a situației de criză prin care trecem, frecvența în biserici s-a redus foarte mult și odată cu aceasta au scăzut și încasările.  

Bunul Dumnezeu să reverse peste noi Harul și Darurile Sale cel bogate!

Donații se pot face în contul RO69BRDE360SV98528053600

Parohia Ortodoxa Romana Timișoara IV Iosefin , cod fiscal 7033854

Oficiul Parohial Ortodox Român Timișoara-Iosefin

În această săptămână, Parohia Timișoara-Iosefin, împreună cu Fundația „Preot Ioan Olariu” au ajutat peste 50 de familii, persoane vârstnice fără aparținători și familii izolate la domiciliu, conform măsurilor de prevenție luate de autoritățile Statului Român.

În acest sens acțiunea s-a desfășurat prin implicarea grupului de cateheză al parohiei coordonat de diac. Marius Rumega, care împreună cu tinerii voluntari au reușit să ducă la domiciliile persoanelor izolate hrană caldă și pachete de alimente neperisabile.

Această acțiune inițiată de pr. Ionel Popescu, parohul bisericii încearcă să ofere un sprijin real, atât de necesar credincioșilor din parohie, izolați sau nedeplasabili, în această perioadă de criză prin care trecem cu toții.

Parohia Timișoara-Iosefin este una dintre cele mai dinamice parohii din oraș, care de mai bine de 20 de ani se implică activ în activitățile social-filantropice, oferind credincioșilor nevoiași pachete cu alimente, hrană caldă și ajutoare de sfintele sărbători. Pe lângă persoanele vârstnice, familiile cu mulți copii și familiile monoparentale, printre beneficiari se numără elevi și studenți cu merite deosebite la învățătură proveniți din familii dezavantajate economic și care primesc lunar burse de studii.

Parohia Timișoara-Iosefin și Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe au oferit sâmbătă, 28 martie hrană caldă și alimente neperisabile pentru 35 de credincioși cu probleme materiale . Ținând seama de restricțiile specifice stării de urgență, alimentele au fost distribuite la domiciliul persoanelor izolate de către tinerii din grupul catehetic al parohiei, respectându-se normele igienico-sanitare.

Mulțumim tuturor bunilor credincioși care, în vremurile grele pe care le trăim, sprijină financiar această operă de filantropie.

Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor sănătate și întru toate bună sporire !

Din momentul în care coronavirusul a început să se răspândească și în țara noastră, numele doctorului timișorean Virgil Musta, șef de secție la Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” și cadru universitar, este pe buzele tuturor.
Împreună cu întreaga echipă medicală de la spitalul timișorean, dr. Virgil Musta se află, de o lună întreagă, pe linia întâi a frontului de luptă declanșat împotriva COVID-19, rezultatele excepționale ale ostenelilor, profesionalismului, dăruirii, spiritului de jertfă, seriozității și omeniei acestor „îngeri în halate albe” fiind concretizate în numeroasele vindecări ale pacienților internați la Timișoara.

Medicul primar în boli infecțioase, Virgil Musta, duce „lupta cea bună” împotriva bolilor, infecțiilor și a virușilor, vindecă, îndeamnă, sfătuiește și dăruiește speranță bolnavilor care îi acordă toată încrederea și așteaptă de la el tratamentul potrivit pentru recuperarea sănătății pierdute, de peste trei decenii.

În cei 36 de ani de slujire a semenilor bolnavi, din care aproape 20 i-a dăruit Spitalului „Victor Babeș”, dr. Virgil Musta a dovedit că este cu adevărat un „OM al cetății”, un „OM între oameni”, un profesionist întru ale medicinei, un medic cu suflet mare, odrăslit din „Neamul Mustonilor”.

Descendent al unei vechi familii clericale bănățene, care a dat Bisericii și neamului nostru oameni de aleasă valoare morală și intelectuală, luptători pentru drepturile românilor din aceste părți, aflați sub stăpânire străină, dr. Virgil Musta moștenește calitățile străbunilor săi, pr. Virgil Musta din Glimboca (Oțelu Roșu), participant la Marea Unire de la Alba Iulia și arhiereul Filaret Musta de la Caransebeș, ierarh luminat și om de cultură, cunoscut și apreciat bibliofil, care și-a donat întreaga avere și biblioteca foarte importantă Episcopiei Caransebeșului.

Tatăl dr. Virgil Musta, fostul judecător Horia Musta, pe care am avut onoarea de a-l cunoaște și de a ne întâlni de mai multe ori la sediul Mitropoliei Banatului, a fost, de asemenea, atât un specialist în științele juridice, cât și un patriot adevărat, un om dăruit Bisericii, culturii românești și valorilor naționale.

Născut și crescut într-o astfel de familie, Virgil Musta, pe care îndrăznesc a-l numi „doctorul preaiubit”, așa cum îl numea apostolul Pavel pe evanghelistul Luca, s-a înveșmântat, din copilărie,  cu alese virtuți morale și intelectuale, mărgăritarele sale de mare preț fiind, pe lîngă cele enumerate, modestia, de ce nu, chiar smerenia, munca în echipă, bunătatea, înțelepciunea și, mai presus de toate, dragostea față de semenii aflați în suferință.

Aparițiile sale în mass-media ultimelor săptămâni, pentru a răspunde numeroaselor întrebări legate de răspândirea și tratarea coronavirusului, nu sunt doar binevenite și tonifiante, încurajatoare, ci ne descoperă un medic specialist calm, lucid, echilibrat, hotărât, un model de urmat pentru mulți tineri care au îmbrățișat sau doresc să îmbrățișeze cariera medicală.

Prin modul Dumneavoastră de a profesa și curajul de care dați dovadă acum, când unii confrați mai slabi de înger au hotărât să renunțe la stetoscop și la halatul alb, faceți cinste, Domnule Profesor Dr. Virgil Musta, familiei din care vă trageți, Banatului și, totodată, întregii tagme medicale și onorați așa cum se cuvine, jurământul lui Hippocrate.

Și pentru noi, slujitorii Bisericii bănățene, este o onoare să Vă avem ca membru (din 2018) în cele mai înalte foruri bisericești, Adunarea Eparhială și Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, din care a făcut parte, cu mai mulți ani în urmă și ilustrul Dumneavoastră părinte, judecătorul Horia Musta.

Dumnezeu, Cel în Treime preamărit, să Vă ocrotească, Domnule Doctor Virgil Musta, să Vă dăruiască sănătate și putere de sus Dumneavoastră și familiei, precum și minunaților colegi împreună jertfitori pe aceleași baricade ale războiului împotriva molimei parșive care afectează sănătatea noastră și pune în pericol atâtea vieți.

Până când autoritățile statului și cele bisericești vor aprecia, prin înalte și binemeritate distincții, jertfa Domniilor Voastre, noi Vă însoțim zilnic cu dragostea, respectul, recunoștința și cu rugăciunile noastre.

Preot dr. Ionel Popescu

Iubiți credincioși,

După șase săptămâni de post, am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în pragul minunatei sărbători a Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea sfântă a Ierusalimului, cunoscută în popor și cu numele de Florii.
În urmă cu 2000 de ani, credincioșii din Ierusalim, din provinciile Țării Sfinte și din diaspora, veniți pentru a sărbători Pesahul la templu, au auzit că în oraș vine Prorocul din Nazaretul Galileii, Învățătorul care vorbea cum nu a mai vorbit nimeni vreodată, care alunga demonii, care vindeca bolnavii, înmulțea pâinile și peștii, potolea furtuna pe mare și care tocmai îl înviase pe Lazăr din Betania, mort de patru zile. La această veste, Muntele Măslinilor și ulițele din preajma templului s-au umplut de oameni dornici să-L vadă și să-L atingă pe Mesia, Mântuitorul, Răscumpărătorul și Izbăvitorul lumii, pregătit să elibereze poporul ales și toate popoarele lumii din robia păcatului și a morții. Templul istoric rămâne gol, jertfele sângeroase și nesângeroase sunt uitate, și un freamăt nemaiîntâlnit pune stăpânire pe Orașul Păcii.
Mulțimea aclamă, strigă, aplaudă, își așterne hainele în fața lui Iisus, Care trece smerit, pe „mânzul asinei”, ramurile de finic și florile împodobesc procesiunea și din mii de piepturi se aud cuvintele psalmistului:” Osana ( ajută-ne, salvează-ne, mântuiește-ne). Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăția ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!” ( Marcu 11, 7-10 ).
Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim a declanșat o explozie de bucurie, pe care El nu a respins-o, deși știa că merge la pătimire și jertfa supremă și că, peste câteva zile, unii dintre cei ce-L aclamau vor striga cu înverșunare:” Ia-L, ia-L, răstignește-L”.
Cu aceleași sentimente de aleasă bucurie, sărbătorim și noi, creștinii, de două milenii, acest praznic al smereniei Fiului lui Dumnezeu, la care fac referire în scrierile lor Părinți bisericești din secolul al IV-lea și, tot în acel secol, credincioasa pelerină Egeria, venită din Apusul îndepărtat, pentru a se închina la Locurile Sfinte ale creștinătății orientale. Ea menționează, de altfel, că în secolul al IV-lea exista tradiția aducerii ramurilor de salcie la biserică, ceea ce înseamnă că această rânduială era și mai veche.
Ramurile de salcie le binecuvântăm și noi, cu apă sfințită, în biserica parohială, la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Floriilor, iar Dumneavoastră le puteți primi în pridvorul lăcașului de cult, începând cu ora 11:00. Aceste ramuri se așază, cu evlavie, deasupra intrării sau la icoanele din casă, ca semn al biruinței vieții asupra morții.
Bucuria sărbătorii este umbrită, însă, de tristețe, pentru că minunata noastră biserică plânge după mulțimea credincioșilor. De Florii, la Sfânta Liturghie, suntem doar noi, preoții și cântăreții, cu sfinții și cu îngerii. Din fața Sfântului Altar, Îl rugăm însă, pe Tatăl ceresc să îndepărteze de la poporul Său boala și suferința, să binecuvinteze medicii, asistenții, infirmierii și pe toți cei ce luptă cu molima și să ne dăruiască bucuria ca, în pace și cu sănătate, să retrăim împreună, cât mai curând, frumusețea inefabilă a Dumnezeieștii Liturghii. Adresăm, totodată, calde felicitări celor care își sărbătoresc ziua onomastică și rugăm pe bunul Dumnezeu să le dăruiască ani mulți și binecuvântați!
Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai intrat biruitor în cetatea Ierusalimului, vino și în Ierusalimul sufletului nostru, curățește-ne de toată întinarea gândurilor și a faptelor rele și ne învrednicește să ajungem ziua cea sfântă și luminată a Învierii Tale!

Preot dr. Ionel Popescu – paroh

Având în vedere măsurile restrictive ce limitează circulația persoanelor în afara locuinței în scopul prevenirii răspândirii pandemiei cu noul coronavirus, Parohia Timişoara-Iosefin continuă să fie aproape de persoanele vulnerabile care se confruntă cu diverse nevoi sociale. Astfel, în ajunul marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, parohia, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ionel Popescu, împreună cu Fundația filantropică Preot Ioan Olariu, a venit în ajutorarea oamenilor aflați în nevoi și cu posibilități materiale insuficiente, oferind peste 150 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătoarea Sfintelor Paști. Voluntarii parohiei, echipați corespunzător, cu mănuși și măști de protecție, au distribuit pachetele la domiciliul fiecărui beneficiar.

Tot în acest context de limitare a libertății de mișcare, parohia oferă, pe lângă pachetele cu alimente, și ajutoare financiare unor credincioși vârstnici, bolnavi sau imobilizaţi la pat și fără aparținători, pentru plata întreținerii, pentru medicamente, lemne sau alte nevoi stringente, iar, cu ajutorul tinerilor voluntari, parohia aprovizionează persoanele aflate în autoizolare cu alimente, apă, măști de protecție și alte bunuri necesare traiului de zi cu zi.

Nu sunt uitați nici sportivii de performanță, elevii și studenții, proveniți din familii dezavantajate economic, dar cu merite deosebite la învățătură, cărora parohia le oferă lunar burse de studii, cu menirea de a contribui la creșterea calității educației și de a preveni atât factorii de risc socio-educaționali, cât și abandonul școlar.

            În viața aceasta pământească, dăruită de bunul Dumnezeu, avem parte de bucurii și de întristări, de împliniri și de neîmpliniri, de sănătate și de suferință, de daruri materiale și spirituale. Multe sunt apoi, momentele foarte importante pe care le trăim în copilărie și în  adolescență, la tinerețe și la bătrânețe. Unele dintre acestea ne marchează viața și rămân, de altfel, pentru totdeauna, în mintea și în sufletul nostru.

            Deși evenimentele de care Dumnezeu a binevoit să avem parte în viață sunt multe și hotărâtoare, uneori chiar providențiale, ele nu se pot compara cu momentele zguduitoare pe care le trăim în cele mai importante zile din istoria mântuirii neamului omenesc, cunoscute cu numele de Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.

            Această săptămână începe în seara Duminicii Floriilor și se încheie în noaptea Sâmbetei celei Mari.

Slujbele bisericești care împodobesc această săptămână sunt de o frumusețe duhovnicească inegalabilă, iar trăirile pe care le avem, preoți și credincioși deopotrivă, nu pot fi exprimate prin cuvinte.

Deniile, atât de iubite de către noi toți, înseamnă priveghere sau slujbă de noapte și se oficiază din seara Duminicii Floriilor și până în seara Joii Mari, începând cu ora 18:00. Tot în această cutremurătoare săptămână săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (joi, 16 aprilie, ora 9:00), unită cu Vecernia, la finalul căreia binecuvântăm Paștile și aceeași liturghie, sâmbătă, 18 aprilie tot de la ora 09:00.

În Joia Mare (ora 18:00) săvârșim Denia celor 12 Evanghelii, impresionantă relatare a Pătimirilor Domnului, iar Vinerea Mare o cinstim prin post negru, prin meditație duhovnicească și prin rugăciune.

Slujbele rânduite pentru Vinerea Mare, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă (zi cinstită prin post) sau Paștile Crucii, cum era numită în vechime, sunt: Ceasurile Împărătești (ora 09:00), numite așa pentru că la săvârșirea lor participau împărații Bizanțului, iar la noi domnitorii Țărilor Românești, apoi scoatem Sfântul Epitaf din Sfântul Altar și-l așezăm pe Mormântul Domnului, iar de la ora 18:00 oficiem emoționanta slujbă a Prohodului Domnului și înconjurarea bisericii parohiale.

 Denia celor 12 Evanghelii, Prohodul Domnului (orele 18:00) și slujba de Înviere (ora 12:00) le vom transmite în direct pe pagina de „Facebook” a Parohiei Ortodoxe Române Timișoara Iosefin.

Să petrecem împreună, iubiți credincioși, aceste zile sfinte ale Pătimirilor Domnului, prin post și rugăciune, chiar dacă sufletul nostru suspină după slujbele bisericii, să rămânem uniți în dragostea față de Dumnezeu și de Biserică, să intensificăm comuniunea cu cei ce pătimesc pe patul de suferință în spitale și acasă, să întărim spiritul de solidaritate cu cei sărmani, săraci și oropsiți, să nu uităm de văduve și de orfani, de familiile cu mulți copii, de vârstnicii singuri, aflați în neputințe și să ne străduim a rămâne OAMENI credincioși, sensibili și atenți la nevoile celor de lângă noi, ca să ne facem vrednici de pacea, bucuria și lumina Sfintei Învieri.

Preot Dr. Ionel Popescu   

Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” din Timișoara se alătură ONG-urilor bisericești și laice, credincioșilor și oamenilor de suflet care, în perioada grea pe care o traversăm, vin în sprijinul unităților medicale în care sunt internați și tratați bolnavii de Covid 19.

În contextul acestei pandemii, când spitalele se confruntă cu un număr mare de bolnavi, nevoia aprovizionării unităților medicale cu aparatură de specialitate, cu echipamente, componenete medicale și cu alte materiale de strictă necesitate este tot mai mare.

De aceea, reprezentanții fundației, în consultare cu conducerea Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a comandat 300 de lenjerii de corp (150 pentru bărbați și 150 pentru femei), în sumă de aproximativ 10.000 lei, pe care le-au donat acestei unități medicale.

De asemenea, Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” a donat și componente medicale, în sumă de peste 2000 lei Spitalului CFR din Timișoara, unitate medicală în care sunt direcționați pacienții cu probleme pulmonare de la Spitalul „Victor Babeș”. 

 Fundaţia „Preot Ioan Olariu” este o fundație creștină de dezvoltare comunitară, de caritate, non-guvernamentală, fără scopuri politice şi nediscriminatorie profesional. Misiunea fundaţiei este să dezvolte sistemul de caritate în spirit creştin umanitar în comunităţile din Parohia Ortodoxă Iosefin din Timișoara în special, dar şi din municipiul Timişoara şi judeţul Timiș, în general. Scopul fundaţiei este de a oferi servicii comunitare-sociale, medicale, culturale şi educaționale, în spirit creștin, contribuind la rezolvarea problemelor comunității.

„Paștile” pe care le primesc credincioșii în noaptea sfântă a Învierii sau în dimineața acestui praznic, reprezintă pâinea sfințită și vinul binecuvântate în biserică, în cadrul sfintei Liturghii.

În mănăstiri s-a păstrat tradiția de a se aduce la biserică o prescură din făină de grâu curat, având imprimată pe ea icoana Învierii Domnului, prescură care se așază înaintea icoanei Mântuitorului. Această prescură se binecuvintează la Axionul „Îngerul a strigat…”, al Liturghiei Învierii, ca și anafora duminicală și se împarte credincioșilor, miruiți în prealabil, după sfânta Liturghie.

La parohii, se aduc prescuri care au deasupra semnul Sfintei Cruci, din aluat sau pâini coapte special pentru a deveni „Paști”, care se sfințesc înainte de otpustul Liturghiei sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Paștilor, prin stropire cu vin curat și cu apă sfințită.

Rugăciunea pe care o rostește preotul în acest moment este următoarea: „Dumnezeule cel atotputernic și Doamne atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai înainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi S-a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvintează și o sfințește pe ea. Că și noi robii Tăi pe aceasta am adus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare și ieșire. Deci și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dăruindu-ne tuturor sănătate. Că Tu ești izvorul binecuvântării și Dătătorul vindecărilor și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Presfântului și bunului și de -viață – făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

După rostirea acestei rugăciuni, preotul binecuvintează pâinea și vinul cu apă sfințită, zicând: „Se binecuvintează și se sfințește pâinea acestea, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. (de trei ori).”

Sfințirea pâinii și a vinului numite „Paști”, pe care credincioșii le duc acasă, simbolizează că trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, a fost pecetluită și sfințită prin picăturile de sânge ce au curs din rănile Mântuitorului răstignit pe Crucea Golgotei.

Rânduiala noastră liturgică precizează că, înainte de a lua sfintele Paști, trebuie să ne cuminecăm, să ne împărtășim cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfintele Paști se consumă, cu credință, cu mulțumire și evlavie, în noaptea Învierii Domnului după închierea sfintei Liturghii sau în Duminica Învierii, tot după sfânta Liturghie, dacă nu a fost săvârșită noaptea, înainte de a ne așeza la masa pascală. De asemenea, câte o părticică din aceste Paști se consumă dimineața, în toate zilele acestei sărbători, totdeauna pe nemâncate și în zilele Săptămânii Luminate, până la Duminica Tomii (prima după Paști).

Potrivit unei vechi rânduieli, cel mai vârstnic membru al familiei ia o bucată din sfintele Paști, rostește „Hristos a înviat” și o dă altui membru din familie, care răspunde „Adevărat a înviat” și își face semnul sfintei Cruci. Această rânduială se repetă de trei ori.

Întrucât la sărbătoarea Învierii Domnului se reunește, de obicei, familia și anul acesta mai mult decât oricând, creștinește este ca, înainte de a ne bucura de bucatele pregătite de mamele, bunicile și soțiile noastre, să stăm cu toții în jurul mesei, să cântăm cel mai frumos imn al Paștilor, „Hristos a înviat”, să rostim „Tatăl nostru…” și însemnându-ne cu semnul crucii, să luăm sfintele Paști.

Odată ce consumăm Paștile sfințite, dăm mărturie că suntem creștini, vrednici credincioși ai Bisericii, mărturisim credința noastră în Învierea Domnului, întărim spiritul de comuniune familială și afirmăm, împreună cu Apostolul Pavel că „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni, 11, 26).

Potrivit tradiției, pâinea și vinul pentru pregătirea sfintelor Paști sunt donate de câte o familie sau de către mai mulți credincioși și sunt împărțite sub formă de prescuri mici sau pâinișoare, iar la oraș, unde numărul credincioșilor este foarte mare, sunt dăruite în pahare de unică folosință sau în caserole inscripționate cu salutul pascal „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat” și cu icoana Sfintei Învieri.

Trebuie, însă, precizat că pâinea și vinul sfințite la Paști nu sunt același lucru cu Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Cuminecătură sau Euharistie, adică Trupul și Sângele Domnului. Sfintele Paști se dau pentru ca toți credincioșii, împărtășiți și neîmpărtășiți, să gustăm din sfințenia acestei sărbători, să ne izbăvim de boală și de neputință, să avem parte de sănătate trupească și sufletească, dar mai cu seamă pentru a rememora momentele cutremurătoare ale Jertfei mântuitoare și ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care a zdrobit, pentru totdeauna, puterea morții și ne-a dăruit viață veșnică.

Preot Ionel Popescu

            Ideea de a scrie câteva rânduri pe tema de mai sus mi-a venit în urmă cu aproximativ două luni și anume atunci când, la București a avut loc ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești (12 februarie 2020).

            În raportul Comisiei sociale și de comunicații media, prezentat la acea ședință, se făcea precizarea că „mesajul ortodox” trebuie să fie „curat și elegant formulat” și să țină cont de „evoluțiile din societatea românească și din lume.”

Opiniile formulate în raportul amintitei comisii au fost amendate prompt de către Părintele Patriarh Daniel care a semnalat un posibil pericol în efortul Bisericii de a adapta mesajul la timpurile actuale: „Este o lucrare mare, misionară […], dar trebuie să fim foarte atenți”, a spus Preafericirea Sa. Limbajul bisericesc, atenționa Întâistătătorul Bisericii noastre, „îl adaptăm, dar nu ne secularizăm”.

Limbajul bisericesc are, așadar, specificul său, istoria și regulile sale, cristalizate de-a lungul multor secole și respectate, cu sfințenie, de către oamenii Bisericii. De aceea, slujitorii de azi ai Bisericii avem misiunea sacră de a vorbi și a scrie așa cum au vorbit și au scris cărturarii Bisericii, în duhul vechilor cazanii, pentru a păstra nealterat tezaurul nostru spiritual și, totodată, ca să nu afectăm dogmele, tainele și sacralitatea învățăturii de credință, evitând totodata pericolul laicizării limbajului bisericesc.

Și acum să trecem la tema pe care dorim să o aducem în atenția cititorilor, clerici și mireni deopotrivă.

În ultimele decenii, am observat că atunci când se vorbește sau se scrie despre Învierea Domnului apare adesea formularea „evenimentul Învierii”. Expresii precum „evenimentul Învierii Domnului”, „evenimentul extraordinar al Învierii Domnului”, „marele eveniment al Învierii Domnului” se regăsesc nu numai în presa laică, în emisiunile televizate și radiofonice, ci, spre surprinderea multora și în articolele, predicile și scrisorile pastorale ale slujitorilor Bisericii.

Pentru a vedea care este deosebirea dintre eveniment și minune, am apelat la Dicționarul explicativ al limbii române, unde cuvântul eveniment este definit ca „întâmplare importantă, fapt de mare însemnătate”. Întrebarea este, așadar dacă Învierea Domnului poate fi înțeleasă doar ca „întâmplare importantă” sau depășește formularea DEX-ului?

 Referitor la cuvântul minune, același dicționar scrie că este un „fenomen ieșit din comun, surprinzător, extraordinar, neobișnuit, atribuit puterii dumnezeiești sau altor forțe supranaturale”. Sinonime pentru minune sunt cuvintele: miracol, miraculos, mister, taină, semn. Prin urmare, una este evenimentul și alta este minunea. Evenimente sunt, de pildă, Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918 sau revoluția din decembrie 1989, în timp ce minunea a fost și este înțeleasă ca un fapt extraordinar, supranatural, o lucrare divină făcută în mijlocul naturii de către Dumnezeu personal sau prin aleșii Săi, îngeri și sfinți, pentru întărirea adevărului sfintelor Sale învățături.

Minunea este, de asemenea, un fenomen inexplicabil, mai presus de puterea noastră de înțelegere, săvârșită pentru a ne ajuta să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și pentru împlinirea                                                                         planului Său de mântuire a oamenilor.

Dintre minunile consemnate în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție cea mai importantă este, fără îndoială, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, numită în popor și Paști (nu Paște, formulare incorectă, ce tinde să se generalizeze la nivel național, care a generat și grotesca urare „Paște fericit!”, susceptibilă și de o altă interpretare).

În scrierile sfinte, Învierea Domnului este numită „sărbătoarea sărbătorilor”, „minunea minunilor” și o „taină mai presus de lume”, așa cum este cântarea Catavasiilor Crucii. Însoțită fiind și de alte minuni, precum un „cutremur mare” și arătarea îngerului Domnului care „a prăvălit piatra” de pe mormântul gol (Matei 28, 1-6), Învierea Domnului a marcat viața femeilor mironosițe, a apostolilor și ucenicilor Mântuitorului, care L-au propovăduit și s-au jertfit pentru Hristos, biruitorul morții, martori ai acestei minuni fiind chiar ei (Faptele Apostolilor 2, 23-24 și 32).

În concluzie, nu putem cataloga, mai ales ca slujitori ai Bisericii, Învierea Domnului ca fiind doar un eveniment foarte important, pentru că, făcând așa, o laicizăm, îi anulăm caracterul divin, tainic, supranatural, inefabil și o reducem la dimensiunea unei întâmplări mai deosebite, care a avut loc cândva pe pământ.

Preot Ionel Popescu